“Eu am trăit în viitorul tău și nu a funcționat!”

 Celebrul dizident sovietic Vladimir Bukovski, una dintre vocile autorizate pentru a vorbi în numele poporului împotriva abuzurilor statului totalitar, a creat rumoare în anumite medii atunci când a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică. Chiar a fost repudiat ca și gânditor de foști comilitoni de-ai sai pentru sacrilegiul comis prin această asociere.

Bukovski a murit în anul 2019, însă ideile sale ne-au rămas iar actualitatea lor este de netăgăduit. Câteva mostre:

"Mi se pare de neînţeles că după ce a fost îngropat un monstru, Uniunea Sovietică, un monstru similar, este construit." De ce CE (Comunitatea Europeană) a devenit UE (Uniunea Europeană)? Poate dacă examinăm Rusia sovietică vom afla răspunsul. Uniunea Sovietică era condusă de 15 oameni care nu erau aleşi, care se investeau în funcţii reciproc şi care nu dădeau socoteală nimănui. Uniunea Europeană este condusă de 2000 de oameni în acelaşi fel. Se întâlnesc în secret, nu răspund faţă de nimeni şi nu-i putem destitui din funcţii. S-ar putea spune că Uniunea Europeană are un parlament ales. Şi Uniunea Sovietică avea unul: Sovietul Suprem. Se aplica ştampila și se vota la fel că pentru parlamentul european, iar timpul la microfon era limitat la un minut pentru fiecare vorbitor, la fel că în parlamentul european. În UE sunt sute de mii de eurocraţi cu salarii imense, cu mulţi servitori, bonusuri și privilegii, cu imunitate pe viaţă la orice persecuţie, care sunt mutaţi pur şi simplu de la o funcţie la alta, indiferent dacă au făcut treabă sau nu. Nu este asta exact ce se făcea în fosta Uniune Sovietică? Pentru a continua să existe, Uniunea Sovietică s-a extins continuu. În momentul când s-a oprit extinderea, a început colapsul. Iar eu am convingerea că aşa se vă întâmpla şi cu Uniunea Europeană. Scopul existenţei Uniunii Sovietice a fost crearea unei noi entităţi istorice: poporul sovietic, iar noi trebuia să ne uităm naţionalitatea, tradiţiile şi obiceiurile popoarelor noastre. La fel şi Uniunea Europeană nu doreşte să fiţi englezi sau francezi (nici români sau bulgari). Doreşte că voi toţi să fiţi o nouă entitate istorică, să fiţi europeni. Să vă suprime toate sentimentele naţionale și să trăiţi că o comunitate multinaţională. După 73 de ani, acelaşi sistem (multinaţional), în Uniunea Sovietică, a cauzat mai multe conflicte interetnice decât oriunde în lume. În Uniunea Sovietică unul din marile ţeluri a fost distrugerea statului-naţiune. Şi asta este exact ce face UE astăzi. Bruxelles-ul absoarbe state-naţiune pentru că acestea să nu mai existe. Corupţia era generală în sistemul sovietic, de sus până jos. Şi tot aşa este şi în UE. Aceeaşi activitate coruptivă care îmbiba Uniunea Sovietică este şi în UE. Cei care i se opun sau o dezvăluie sunt reduşi la tăcere sau pedepsiţi. Nimic nu s-a schimbat. În Uniunea Sovietică aveam Gulagul. Văd că, de asemenea, avem gulag şi în UE. Nu se numeşte „gulag”, ci „politically corect”. Când oricine încearcă să exprime ce gândeşte în legatură cu evenimentele (cu agenda de lucru a UE), iar viziunea să este diferită de linia agreată (aprobată, oficială), vă fi ostracizat. Acesta este începutul gulagului, începutul pierderii libertăţii. În Uniunea Sovietică ne-au spus că avem nevoie de un stat federal pentru a evita războiul. În UE se face exact acelaşi lucru. Pe scurt, este aceeaşi ideologie, modelul sovietic prezentat în ambalaj vestic. Dar, din nou, la fel că Uniunea Sovietică, UE conține şi propriul sfârşit. Din nefericire, când se vă prăbuşi, şi se vă prăbuşi, vă lăsă în urmă un dezastru imens şi vom rămâne cu uriaşe probleme economice şi etnice. Vechiul sistem sovietic a fost incapabil de reformă, şi la fel şi UE. Dar există o alternativă la a fi conduşi de cei 2000 de oficiali autodesemnaţi din Bruxelles. Se numeşte independenţă. Nu trebuie să accepţi ce au planificat pentru tine. Până la urmă, nimeni nu te-a întrebat dacă vrei să participi.

Eu am trăit în viitorul tău (URSS) şi nu a funcţionat!"

Aveți și trimiterea către clipul de pe Youtube în care Bukovski explică mai multe.

Atanasie Conciatu, un nume cunoscut de pe placa comemorativă a eroilor de la biserica din Sânandrei

 

In curtea Parohiei noastre din Sanandrei, chiar pe cladirea bisericii, in partea dreapta a intrarii, exista o placa comemorativa pusa acolo in memoria celor disparuti in Primul Razboi Mondial. Mi-a atras atentia al doilea nume de pe coloana din stanga, cel al preotului Atanasie Conciatu, care nu imi este deloc necunoscut. Intamplator, acum vreo cincisprezece ani, l-am cunoscut pe nepotul sau, un domn care fusese in trecut lider de sindicat la intreprinderea Electromotor din Timisoara.

Povestea lui Atanasie Conciatu este una foarte interesanta. De loc nu era din Sanandrei, el fiind nascut in 1885, in satul Tolvadia, actuala localitate Livezile din sudul judetului Timis. Dupa absolvirea scolii primare si gimnaziale, a urmat studii de pedagogie la Preparandia din Arad si teologice la Caransebes. Functioneaza o perioada ca si dascal prin mai multe sate din Banat. 

Legatura lui Conciatu cu Sanandreiul a reprezentat-o femeia care i-a devenit sotie,in anul 1915, Elena Giuchici, a carei familie era din parohia noastra. Dupa casatorie, a fost hirotonit preot in parohia Banloc. In acei tulburi ani, mai ales dupa momentul intrarii Regatului Romaniei in razboi contra Austro-Ungariei, impulsul afirmarii dorintei de unire cu ceilalti romani l-a animat profund pe proaspatul preot. De aici deriva si martirajul sau, motivul pentru care este trecut numele lui pe monumentul comemorativ amintit mai sus.

Regretatul istoric banatean Ionel Cionchin descrie astfel evenimentele premergatoare executiei preotului Conciatu, care a avut loc in localitatea Denta: Simţind pulsul aspiraţiilor maselor populare, în ziua de 22 octombrie/3 noiembrie 1918, notarul din Denta, Ungér Pál, a adunat populaţia comunei, prin baterea tobei, spre a o determina să voteze o declaraţie prin care locuitorii Dentei vor să rămână mai departe sub dualismul austro-ungar. 

Aflat în fruntea populaţiei locale, preotul Atanasie Conciatu a determinat hotărârea unanimă a românilor care au respins cu fermitate alternativa propusă. Din mijlocul mulţimii, s-a auzit glasul preotului ortodox român care scanda: „Trăiască România Mare, pân’ la Tisa-i România”! Preotul Atanasie Conciatu i-a organizat pe români într-o formă primară de „gardă naţională”, care a preluat destinele comunei, înlăturând administraţia locală.

Masele răzvrătite au pătruns la postul de jandarmi, au preluat puştile, înarmându-se. Ţăranii au luat cu asalt primăria, au scos registrele impozitelor şi alte documente cărora le-au dat foc pe „drumul mare”. Seara, ţăranii au pătruns în moara „Carolina” unde au împărţit făina şi grânele depozitate. Mişcarea s-a răspândit şi la „odăile” din jurul Dentei, ţăranii prădând magaziile. Indignarea poporului contra notarului a fost atât de mare, încât acesta a fugit din comună în timpul nopţii. 

Armata a trecut la înăbuşirea răscoalei. În ziua de 24 octombrie, după masă, s-a apropiat de Denta un tren cu două detaşamente, format din 30 de soldaţi unguri comandate de 3 ofiţeri. La ora 16, trenul s-a oprit între Deta şi Denta. Unul din detaşamente a înconjurat aşezarea, blocând ieşirile. Al doilea detaşament a pătruns în comună . Au căzut primele victime: Spasoie Tot şi Pantilimon Cocea au fost  împuşcaţi .  

„Multă lume” a fost adunată pe podul de peste Bârzava, unde ţăranii stăteau temperaţi de conducătorul lor Atanasie Conciatu. A fost un moment de maximă încordare, de intensitate dramatică: faţă în faţă se aflau cei urgisiţi de veacuri şi stăpânitorii, cu aparatul lor represiv, refuzând să părăsească scena istoriei. Orice înduplecare, orice promisiuni nu mai erau posibile. Înfuriaţi că se împotriveau stăpânirii, ostaşii unguri au trecut la arestarea fruntaşilor mişcării româneşti din Denta: Atanasie Conciatu, Ştefan Avram, Nicolae Şoşdean, Simion Trifu şi Antonie Jurca. Aşa-zisul „consiliu de judecată”, format în pripă din ofiţerii batalionului, i-a condamnat la moarte prin împuşcare pe conducătorii ţăranilor. 

Sentinţa a fost executată în timpul nopţii, preotul Atanasie Conciatu fiind împuşcat prin gură – amănunt păstrat în tradiţia locală.

A doua zi era o dimineaţă plăcută de toamnă. Aşezarea era cufundată în linişte. Cei care erau nevoiţi să treacă peste podul de peste Bârzava au fost cuprinşi de groază şi ură. În faţa primăriei erau cinci trupuri neînsufleţite, îmbibate în sânge. Să fie văzute de răsculaţi, să fie exemplu! Aşa credeau stăpânii criminali.
Represaliile au continuat şi în zilele următoare când au fost împuşcaţi încă şapte ţărani, printre care Vasile Drăgoi şi Matei Velciov. În octombrie/noiembrie 1918, în Denta au fost împuşcaşi 14 ţărani, dintre care opt au fost consemnaţi de preotul Silviu Colojoară în „Registrul decedaţi”, menţionând ca au fost „împuşcaţi de jandarmi cu ocaziunea revoluţiei din Denta”.''

Probabil ca prezenta numelui preotului Atanasie Conciatu pe lista victimelor din Sanandrei ale primei conflagratii mondiale se datoreaza demersurilor familiei Giuchici. 

Nole, mai mult decat tenis

Cazul Djokovici, cel care a tinut capul de afis in aceste zile, reprezinta mult mai mult decat lupta unui sportiv nevaccinat dar sanatos, pentru a se putea inscrie intr-o competitie in care ar trebui sa-si apere titlul castigat anul trecut. El a capatat o miza politica reala, discutam acum despre un nou caz Muhammad Ali vs USA, atunci cand campionul mondial al greilor din boxul profesionist a refuzat sa mearga ca si soldat in razboiul din Vietnam.

In actualul context pandemic, in care autoritatile statale si suprastatale mictioneaza de la distanta pe drepturile individuale ale omului, era nevoie de exemplul unui om cu o anumita vizibilitate, care sa se lupte pentru a i se permite participarea intr-o competitie sportiva. 

Judecatorul federal Anthony Kelly a desfiintat ordinul de punere in carantina a omului sanatos Novak Djokovic, eliberandu-l din izolarea impusa. Sigur, ministrul Imigratiei ar putea da un ordin de deportare a sarbului, insa semnalul ar fi unul dezastruos pentru o tara care oricum a luat masuri disproportionate in vederea limitarii raspandirii coronavirusului.

Decizia data in cazul Nole va avea repercusiuni mult mai mari decat s-ar crede, iar acestea nu vor fi limitate doar la lumea sportului. Prin prisma publicitatii mondiale facute, decizia judecatorului Kelly va avea un caracter de precedent. Apostolii noii religii a sfantului covid, care s-au inmultit teribil in Romania, arata de parca ar fi suferit o infrangere de ordin personal. Greu de inteles cum, din moment ce pentru ei drepturile individuale nu inseamna nimic. 

Ascultati de doctorii vostri sau de specialistii infectionisti ori epidemiologi, vaccinati-va daca sunteti sfatuiti de ei sa faceti asta. Nu va tranformati de principiu in antivaccinisti, asta ar insemna o punere intre paranteze a tot ceea ce a oferit omenirii stiinta medicala in ultimele secole. Insa nu renuntati niciodata la drepturile voastre individuale in favoarea unei iluzorii sigurante colective. Germenii dictaturii stau (si) acolo. 

Sursa foto: dailymail.co.uk

Republica Partidocratică România

La nivel politic apele s-au despărțit în România între Vechi (PNL, PSD și UDMR) și Nou (AUR și USR). Falia principală o constituie guvernarea. Toleranța sistemului clasicizat (în rău) românesc față de nou, de alteritate, tinde către zero. Nici o surpriză, acest domeniu este totalmente nereformabil în condițiile actuale. Generațiile de oameni politici maturizați după 1990 sunt  - într-o covârșitoare majoritate - doar niște fripturisti fără nici o pojghiță profesională: lipitori de afișe apoi o școală sau o academie de pripas (Academia SRI sau SNSPA) iar ulterior deputat, senator, ministru sau secretar de stat. 

Teoria dialecticii lui Hegel, a celor trei faze - teză, antiteză, sinteză - e neaplicabilă "omului bolnav" care este politicianismul veros românesc. Guvernările de la noi nu au un fundament ideologic ci ele sunt doar expresiile politice a spiritului de gașcă, cu privire directă și cu mâinile lung întinse către resursele statului. Sistemul rotativei guvernamentale - care a fost unul atât de iubit și de apreciat în regatul României (dar atât de păgubos până la urmă!), și care are un fan declarat în persoană lui Klaus Iohannis - este unul ermetizat în fața a tot ceea ce înseamnă noutate. Din enunțul lui Hegel avem doar primele două elemente, teza și antiteză. "Sinteza" reprezintă cel mult o revista de cultură şi gândire strategică înființată de Vasile Dincu. Și atât.

Ori acest lucru nu poate conduce decât la plafonare și, mai apoi, la regres. Karl Popper considera partidele că fiind o moștenire a totalitarismului: caută ideologii, limitează din libertatea actorilor politici și uniformizează opinii. El a emis și ideea suprimării sistemului partidist, dar dintr-o cu totul altă perspectiva decât una dictatorială.

România nu mai este de mult o democrație ci, în sensul cel mai strict, ea a devenit o partidocrație. Partidul/partidele mainstream (sau legitimatia de membru) sunt totul. Rezultatele le putem vedea zilnic.

PSD, imaginea perfecta a disonantei cognitive

În anii '50 ai secolului trecut profesorul Leon Festinger de la Universitatea Stanford a enunțat teoria disonanței cognitive. El spunea că atunci când atitudinile intră în conflict cu acțiuni, credințe sau alte atitudini, simţim un disconfort psihologic. Astfel suntem motivați să încercăm să ne schimbăm fie atitudinea, fie semnificaţia evenimentului cu care intră în conflict.

Daca PSD îl va repune premier pe Cîțu prin voturile propriilor parlamentari atunci actuală conducere a partidului ar trebui să frecventeze o clinică de paihiatrie. Pe lângă dovadă clară de arierație, aici se mai poate discuta și de persistența sindromului pompierului piroman.

În primăvara lui 2020 băieții lui Marsel au demis prin moțiune de cenzură guvernul Orban pentru ca, după câteva săptămâni doar! - să-l repună premier. Ultima ispravă a partidului a reprezentat-o înlăturarea din funcția de premier a lui Florin Cîțu, eveniment aprobat de majoritatea românilor. Acum se discută foarte serios despre revenirea lui la Palatul Victoria. Cu voturile PSD!

PS: de la PNL nu ai la ce să te aștepți. Așa sunt ei, un PSD mai mic și mult mai prost. Dar extraordinar de hrăpăreț.

Credit foto: G4Media

Sânandrei - file de război (I)

Din postura timişoreanului care doreşte să îşi cumpere o casă la sat, Sânandreiul nostru apare ca fiind o oază de linişte, cel puţin la nivelul primei percepţii. Am amici care, după relocarea din marele oraş, îmi spuneau că locul în sine poartă amprenta păcii. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. Ajunge ca să aruncăm o privire către istoria zonei, şi aici nu fac trimitere către cel de-al Doilea Război Mondial, când, la un moment dat, linia frontului coincidea cu limita nordica a localităţii noastre ci la istoria mai veche. 

Puţini locuitori ai Sânandreiului cunosc faptul că pe teritoriul satului nostru s-au dat cel puţin două lupte decisive pentru soarta unor campanii militare. Prima a avut loc în vara anului 1552, mai precis la data de 23 iulie, şi a rămas în istoria militară (nu şi in cea românească, desigur, deşi este o mare scăpare, o să explic mai jos de ce) ca fiind bătălia de la Szentandrási csata/Schlacht bei Sanktandreas. Bătălia în sine a opus o oaste maghiară, condusă de magnatul Toth Mihaly, care a încercat să despresureze cetatea Timişoarei, aflată sub asediu otoman

Izvoare istorice credibile apreciază garnizoana cetății Timișoara la 2.500 soldați, dintre care  300 cehi și boemi, 100 germani, 100 mercenari englezi, sub comanda căpitanului Diego Mendoza, 100 grăniceri vlahi bănățeni, conduși de nobili vlahi din părțile Caransebeșului, câțiva unguri, iar restulmercenari spanioli sub conducerea lui Gaspardo Castelluvio. Comandamentul cetăţii era asigurat de către căpitanul Losonczy István. De ce am scris mai sus faptul că istoriografia română păcătuieşte profesional neamintind de această luptă? Pentru că istoricul maghiar Horvath Mihaly susţinea faptul că, în timpul acţiunilor militare ofensive ale turcilor, aceştia au trimis bileţele în limba română apărătorilor cetaţii, solicitându-le să se predea. Sigur, dacă aruncâm o privire mai atentă în tabăra otomană, îl vom descoperi acolo pe voievodul moldav Iliaș Rareș (1531–1562), care se regăsea aici cu un întreg detaşament. Solii voievodului, fraţii Pitar, au negociat direct cu Losonczy  predarea orașului.

Rămâne însă faptul istoric că, intramuros, textele în limba română medievală, aveau cititori. Deci românii au fost în cetate. La 27 iunie 1552 turcii au reuşit să concentreze în jurul Timişoarei o armată de asediu cifrată la aproximativ 30.000 de oameni. Bombardamentul violent la care a fost supusă cetatea a produs, la începutul lunii iulie, breşe importante în zidurile ei. Însă garnizoana nu a cedat, aşteptând un ajutor din exterior. Acesta este contextul bătăliei de la Sânandrei, când armata lui Toth Mihaly a încercat să înlăture presiunea exercitată de turci asupra cetăţii. 

Înfrângerea lui Toth a condus la apariţia defetismului în rândurile locuitorilor cetăţii, negustorii făcând presiuni puternice asupra comandantului Losonczy ca să cadă la pace cu otomanii. La 25 iulie garnizoana a capitulat, termenii armistiţiului oferit de turci fiind unii destul de generoşi. Doar că aceştia din urmă, constatând pagubele produse în rândurile lor de acest asediu, au încălcat termenii armistiţiului şi i-au ucis pe toţi apărătorii cetaţii. Însuşi Losonczy, rănit fiind, a fost capturat la 27 iulie. După o scurtă întrevedere cu comandantul armatei de asediu, beglerbegul Ahmed Ali, acesta a fost decapitat iar capul său, umplut cu paie, a fost trimis sultanului Soliman Magnificul, la Istanbul, ca o formă de omagiu.

Despre cea de a doua batalie cu caracter decisiv, care a avut loc pe teritoriul Sanandreiului într-un alt secol, vom discuta intr-o postare viitoare.

Nevoia de lideri in vremuri de criza

Diferenta esentiala dintre romanii antici si societatile moderne care incearca cumva sa se constituie ca niste replici ale Romei, este aceea ca primii intelegeau necesitatea existentei unui sistem politic elastic, care sa poata glisa relativ usor intre democratie si dictatura pe termen limitat, in situatii de criza. 

In istoria Romei antice a existat un personaj extraordinar, pe numele sau Lucius Quinctius Cincinnatus (519 - 430 i.Hr)  care a fost consul de cinci ori si dictator in 458 si 439 i.Hr. Sistemul politic roman prevedea ca, daca Roma este in pericol atunci toate discutiile trebuiesc sa inceteze.  Se facea automat permutarea intre democratie si dictatura. Comanda era in mana unui singur om, minte luminata, a carui vointa era considerata ca fiind a zeilor. Toate interesele personale, egoiste, erau sterse, primand doar interesul general al Romei. Pe omul asta, Cincinnatus, romanii l-au deranjat de vreo doua ori ca sa le fie dictator. Se spune ca de fiecare data delegatia care va venit la mosia lui sa il anunte ca astia de la Roma il vor dictator, l-a gasit arandu-si pamantul, cu plugul cu boi. Cu alte cuvinte l-au luat de la coarnele plugului si l-au dus la Roma, i-au dat puteri absolute pe termen limitat si i-au zis: "Lucius, salveaza-ne!" 

In prima sa dictatura, Cincinnatus a salvat Roma de invazia Aequinilor, Sabinilor şi Voscilor. Dupa ce a inlaturat pericolul, acesta a renuntat la puterile sale nelimitate si a plecat sa isi cultive din nou pamantul.  Si a doua dictatura a lui Cincinnatus a inceput tot de la coarnele plugului. Si din nou Roma a ascultat cu sfintenie ordinele sale. Si inca o data a fost bine. 

Filosofia acestui model roman este una extrem de simpla: vremurile de criza cer o comanda ferma, unica, respectata. Si ne mai cer ca noi, cetatenii, sa renuntam macar la o mica parte din libertatile si interesele noastre individuale, egoiste si sa ne punem (macar temporar) in slujba interesului general, comun. 

Va fi greu pentru Romania in urmatoarele saptamani (in contextul crizei Covid-19), in conditiile in care Statul nu isi asuma mai nimic.