La Mulți Ani 2013!

Dragii mei

Iată că a mai trecut un an peste noi, un an cu problemele lui, cu bucurii, cu dezamagiri, cu suișuri, cu coborâșuri, am evoluat cu nonșalanță între agonie și extaz , un an in care am avut parte de speranțe împlinite sau, dimpotriva, de amânarea îndeplinirii unor dorințe manifeste.

Privind acum, la moment retrospectiv, pot afirma ca , per ansamblu, am avut parte de un an 2012 destul de generos, în care momentele pozitive au fost majoritare. Dacă este sa dăm crezare calendarului mayaș, tocmai ce am trecut de sfarșitul lumii, un sfârșit care se amână, iată, până când un alt savant distrat va descoperi noi semne ale Marelui Final. Dar cum mai aproape ne este maieul decât camașa, până atunci o sa intrăm in anul 2013, un an care stă încă sub semnul contracției economice. Este nevoie de întreaga noastră capacitate fizico-intelectuală pentru a merge mai departe cu bine.

Primiți din partea mea cele mai calde urări de Sănătate, Fericire, Bucurie și Noroc, pentru că, nu-i așa, și pasagerii de pe Titanic au fost sănătosi dar nu prea au avut parte de noroc.

La Multi Ani 2013!

Marius Crunțeanu

Mărturie despre Nichifor Crainic

Iată ca, după zeci de ani, încă mai avem prilejul de a auzi din gura unor supraviețuitori ai regimului concentrationar comunist din România, întâmplari din interiorul închisorilor politice. Mi-a atras atenția un interviu, publicat in ziarul Adevarul, cu fostul deținut politic Ilie Tudor, tatăl rapsodului Tudor Gheorghe. Printre altele, hâtrul oltean îl evocă și pe Nichifor Crainic, fostul director al revistei Gândirea, inițiatorul curentului gândirist în cultura română, axat intrinsec pe autohtonism, neo-ortodoxism şi naţionalism benign. 

L-aţi cunoscut? (pe Nichifor Crainic)

Sigur. Eram în curtea închisorii, să ne pună mâncare. Un caraliu, care-l recunoşte, zice: „O, tovarăşu’ Crainic! Dacă scrii pe o hârtie că nu există Dumnezeu, îţi umplu gamela!“. Crainic: „Dă-mi hârtie şi creion!“. „Nu te umili“, mă rugam de el. „Mi-e foame, Tudore!“ Şi a scris pe hârtie aşa: „Nu, cred în Dumnezeu!“. Nu ştiau ăia ce e virgula! Era mâncău săracul, avea 120 de kilograme când l-au adus. Se şi râdea la Aiud.

O alta personalitate evocată de catre Ilie Tudor este cea a marelui filosof Petre Țuțea, și el ajuns în temnițele regimului comunist. Redau fragmentul din interviu.

Aţi cunoscut, în temniţele Aiudului, personalităţi marcante ale neamului. Petre Ţuţea, spre exemplu, cum era?

Era perioada cu Laica, pe care au trimis-o ruşii în spaţiu. „Ce Dumnezeu, ce credinţă? Am ajuns pe Lună şi n-am dat de niciun Dumnezeu! Ce sunteţi, mă, aşa proşti?“, tot zicea colonelul Gheorghe Crăciun, de la Aiud. Al doilea în spatele meu era Petre Ţuţea: „Domnule colonel, nu vă supăraţi, pot să vă pun o întrebare?“. „Da, bă, filozofule, ia!“ „Aţi crescut la ţară sau la oraş?“ „La ţară.“ „Şi-aţi avut porci?“ „Da’ ce gospodar n-are porci?“ „Şi-aţi văzut dumneavoastră porci să se uite în sus?“. Aiudul, să ştii, a avut umorul lui!

 

Biciuitor de-adreptul umorul din interiorul închisorilor comuniste!

 

Crăciun Fericit!

Pentru credicioșii creștini exista doua momente definitorii de-a lungul anului; Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos și Învierea lui dintre morți. Ne regăsim in perioada Sărbatorii Nașterii Mântuitorului, prilej de bucurie pentru fiecare credincios deoarece, prin trimiterea pe Pamânt a propriului Său Fiu, Dumnezeu ne-a aratat ca îl interesează recuperarea sufletelor noastre, a păcătoșilor.

CRĂCIUN FERICIT SA AVEȚI, ALATURI DE FAMILIILE VOASTRE ȘI DE TOȚI CEI DRAGI.

Timișoara, Decembrie 1989. Eroii nu mor niciodată

Iată că am ajuns și in aceea perioadă a anului care, pe noi, cei din această zonă a țării, ne sensibilizeaza la modul cel mai profund. Începând cu data de 16 Decembrie, în fiecare an, ne aducem aminte cu pioșenie de cei care nu mai sunt printre noi datorită faptului că ei au crezut in Libertate și Democrație, au crezut în schimbarea in bine și, poate, atunci când alții erau mai lași, au considerat că este de datoria lor  gestul de a nu mai da înapoi.

Dar ce s-a întâmplat atunci, în acea zi de 16 Decembrie? Iată o relatare destul de fidelă. În jurul bisericii reformate din Piaţa Maria, credincioşii reformaţi demonstrează paşnic, cu lumânări în mâini, păzindu-l pe pastorul Laszlo Tökés care urma să fie eva­cuat. Apare primarul Petre Moţ care, împreună cu Laszlo Tökés, încear­că să liniştească lumea din stradă. Reformaţilor li se adaugă oameni ai Timişoarei de toate vârstele, pro­fesiile şi credinţele, adunaţi spontan într-un act generos de solidaritate şi expresie a dorinţei de libertate şi de­mocraţie.

O parte a mulţimii se în­dreaptă spre Căminele Studenţeşti spre a aduna noi demonstranţi. Se ajunge la sediul Comitetului Judeţean PCR unde au loc altercaţii cu autorităţile. Se operează primele arestări.După-amiaza se întâmplă ine­vi­tabilul: în jurul orelor 16,00 – 17,00 se adunaseră deja peste 400 de per­soane. Sunt blocate două tramvaie de către un grup de tineri care strigă pentru prima dată “Jos cu Ceauşescu!”. După un moment de debusolare, mulţimea începe să strige: “Jos cu Ceauşescu!”

Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, apoi în Piaţa Operei, scandând o serie de lozinci anticomuniste.Pe drum sunt distruse pancar­dele de propagandă care împânzeau oraşul. Acum se naşte drapelul revoluţiei, steagul din care a fost decupată stema comunistă. Manifestanţii sunt din nou întâmpinaţi de forţele de ordine, miliţieni, militari sau civili înarmaţi. Cu toată rezistenţa, sunt nevoiţi să se retragă. O mare parte sunt arestaţi, bătuţi şi duşi în arestul Miliţiei. Alarmat de ceea ce se întâmpla la Timişoara, Ceauşescu orga­ni­zează de urgentă o teleconferinţă cu factorii de decizie de acolo. Va da ordin să se deschidă foc fără so­maţie împotriva civililor. Ordinul va fi dus la îndeplinire şi la Timişoara vor cădea primele victime în după-amiaza aceleiaşi zile.Conform declaraţiilor victi­me­lor, cei care au deschis foc asupra mulţimii au fost cadre ale M.A.P.N., ale Ministerului de Interne şi ale Securităţii.

Centrul oraşului este acoperit de sute de demonstranţi. Se în­mulţeşte şi numărul securiştilor în civil. Semnele bătăliei pluteau în aer.Pe treptele Catedralei se adună un grup de copii şi tineri civili care încep să scandeze: “Jos Ceau­şes­cu!, Libertate! Vrem o ţară liberă!” Dintr-un transportor blindat se trag rafale care seceră mulţimea. Actul crud şi absurd care a avut loc sub privirile timişorenilor a întărâtat şi mai mult. În diverse zone începe o luptă deschisă cu cei care au decis să susţină în continuare un regim compromis. Se aruncă cu pietre şi cu sticle incendiare înspre maşinile şi transportoarele din care se trăgea.

Aceasta este o relatare comprimată a primelor zile ale revoltei anticomuniste de la Timișoara. După cunoștiințele mele, comuna noastră, Sînandrei, a adus și ea o jertfă pe altarul libertații, în acel decembrie însângerat. Este vorba de doamna Steliana Flueran, erou-martir, decedată în data de 25 decembrie 1989 la Spitalul Victor Babeș, după ce fusese împușcată în curtea Uzinei Textile Timișoara (UTT). Ajunsese la spital cu diagnosticul plagă toraco-abdominală datorată patrunderii unui glonț de mitralieră.

Istoria acelor zile încă nu a primit o formă finală. Considerate de către unii autori o veritabilă lovitură de stat si nimic mai mult, evenimentele din Decembrie 1989 - cel putin partea care a avut ca si actori principali pe locuitorii din Timișoara și împrejurimi - s-au evidențiat printr-un puternic caracter anticomunist. Atunci timisorenii nu au cerut o schimbare la vârful PCR ci abandonarea totală a organizării pe baze comuniste a societații românești.

 

Intalnire intre agentii..;)

O poza "furata" din galeria de Facebook a prietenului Claudiu Leustean; CIA + FBI = Love. Unde altundeva decat in Oltenia? ;) Prea multe bancuri imi trec prin minte...

Maxima zilei. Stelian Tănase despre USL

Astazi, pe lângă anunțul făcut de catre premierul Victor Ponta in legătură cu majorarea taxelor si impozitelor, începând de la 1 ianuarie 2013, mi-a mai atras atenția o fraza plină de duh, rostită de către politologul si scriitorul Stelian Tănase. Acesta, el însuși un fan declarat al construcției politice numite Uniunea Social-Liberală, exprimă o situație care, mai mult ca sigur, va avea loc. Scrie Tănase: Liderii USL nu vor avea fundul atât de mare pentru câți vor dori să îl pupe! Ca la moaștele Sfintei Parascheva, ce mai! Recomand spre lectură întreg articolul semnat de către scriitorul bucureștean pe blogul lui deoarece contine teribil de multe adevăruri.

Periculos...

In toate estimarile exit-poll din aceasta seara, 09.12.2012, USL este creditata cu peste 55% din optiunile celor care au facut efortul de-a se deplasa la urne. Cumulat cu minoritatile, altele decat cea maghiara, bașca prietenașii care au candidat sub steag străin și care iși vor scoate măștile in foarte scurt timp,  ne arată că alianta social-democrată va obtine foarte facil o majoritate absolută. Periculos...În aceste condiții vom avea parte de o altă Constituție făcută cu dedicație, pentru un moment dat sau pentru un singur om politic. PSD a mai patit-o odata in 2003, cu modificarile la legea fundamentala croita pentru Adrian Nastase, care i-a venit ca o manusa lui Traian Basescu.

USL va mai avea o mare problema in explicarea ratiunilor pentru care copresedintele Victor Ponta insista pentru o colaborare parlamentara sau guvernamentala (inca nu e clar)  cu UDMR, formatiune politica care nu a impartasit deloc viziunea politica a USL in ultimii doi ani. Ba mai mult, apelul facut de catre liderii UDMR la propriul electorat, in vederea boicotarii referendumului privind demiterea lui Traian Basescu, i-a permis acestuia din urma sa isi conserve functia de presedinte (sau ce o fi el) al Romaniei.

Dar pana la urma haideti sa vedem care vor fi rezultatele oficiale si, de ce nu, sa urmarim care vor fi solutiile-minune ale USL pentru societatea românească. 

Sistemul electoral majoritar-proportional. Cum se desemneaza reprezentanții pe colegii electorale?

În România, ca şi în alte ţări, în ultimii ani, dilema majoritar - proporţional a dominat disputa referitoare la transformarea sistemului electoral. Ambiguitatea termenului uninominal, preferat în discuţia publică, despre cel mai adecvat sistem electoral, sugerează o atitudine ostilă listelor de partid. Cel mai adesea, sistemul uninominal desemnează, în fapt, o procedură electorală majoritară ce funcţionează după formula “câştigătorul ia totul”. În schimb, sistemul de reprezentare proporţională are ca obiectiv o alocare egală a locurilor înlegislativ în baza voturilor obţinute. Deci, are ca merit echitatea reprezentării, şi, cu toate acestea, are unele dezavantaje pentru care este criticat cum ar fi faptul că produce o fragmentare partidică şi nu rezolvă problema stabilităţii politice şi ca urmare rigorile unei guvernări eficiente. (sursa)

Regula "câştigătorul ia totul" se aplică doar în colegiile în care un candidat a obţinut mai mult de 50% plus unu din numărul de voturi. Doar aceşti candidaţi vor fi siguri de accederea în Parlament. Restul colegiilor, în care nimeni nu a trecut de pragul de 50%, vor intra într-un proces complicat de redistribuire a voturilor în două etape, proces care este guvernat de regula păstrării proporţionalităţii.

Prima etapă de redistribuire are la loc la nivel judeţean. Să presupunem că un judeţ are 10 colegii de deputaţi, din care două au fost adjudecate cu peste 50%. Cei doi câştigători primesc mandatele, celelalte opt se redistribuie în funcţie de procentul obţinut de fiecare partid în respectivul judeţ (inclusiv voturile obţinute în cele două colegii deja adjudecate), conform principiului proporţionalităţii, prin regula de trei simplă. Astfel, dacă USL are 55% din voturi va fi îndreptăţită la 4,4 mandate, PDL la 25% la 2 mandate, iar PPDD, cu 20%, la 1,6 mandate. La nivel judeţean, se reţine doar partea întreagă a fiecărui număr, numit coeficient electoral, astfel încât USL va primi patru mandate din cele opt aflate în joc, PDL două, iar PPDD unul singur. Mai rămâne un singur mandat în joc, iar acesta va fi acordat în urma redistribuirii naţionale care va ţine seama partea de după virgulă coeficienţilor electorali.

Introducerea coeficientului electoral face ca în Parlament să intre oameni care au obţinut locurile 2 sau 3 deoarece există teoretic posibilitatea ca împărţirea pe baza coeficienţilor să nu ţină seama de cine au fost aceia care au obţinut cele mai multe voturi într-un colegiu sau altul. De exemplu, candidaţii USL pot obţine cel mai mare număr de voturi în 7 din cele 8 colegii care intră la prima redistribuire, dar vor primi doar 4 mandate, în alte trei colegii mandatele mergând fie la PDL, fie la PPDD. Acest lucru se repetă şi la redistribuirea la nivel naţional.

O altă ciudăţenie este modul în care sunt desemnaţi câştigătorii din cadrul aceleiaşi partid. Astfel la desemnarea câştigătorilor USL pentru cele patru colegii care revin Uniunii în respectivul judeţ nu iau în calcul procentajele care au fost obţinute, ci numărul de voturi. Anomalia apare ca urmare a faptului că unele colegii sunt mai mari decât altele, cei care candidează în colegii cu o populaţie mai mare fiind avantajaţi. De exemplu, un candidat x care a obţinut 10.000 de voturi reprezentând 40% din numărul de voturi exprimate în acel colegiu va pierde mandatul în faţa candidatului y care a obţinut 11.000 de voturi într-un colegiu mult mai mare, dar care reprezintă doar 32%.

La redistribuirea la nivel naţional  se păstrează regula proporţionalităţii până în punctul în care vor fi trimişi  în Parlament oameni care au pierdut în colegii până când se va ajunge la păstrarea proporţiei între voturile primite de fiecare partid la nivel naţional. Spre exemplu, USL poate obţine 50% din voturi la nivel întregii ţări, dar candidaţii săi pot obţine 55% din colegii cu mai bine de jumătate din voturile exprimate în fiecare colegiu. De asemenea, Uniunea va mai primi un număr de colegii care intră la distribuire, fapt ce ar putea duce la o suprareprezentare a USL de până la, să spunem 75%. Pentru a preîntâmpina o asemenea situaţie, legea prevede posibilitatea acordării unui număr de două mandate în acelaşi colegiu pentru cei clasaţi pe locuri inferioare astfel încât să fie respectată proporţionalitatea până când se va ajunge ca numărul de parlamentari ai USL să nu depăşească, precum în cazul nostru ipotetic, pragul de 50%. (sursa)

România ca o broască

Cu ani în urmă, oamenii de ştiinţă au făcut un experiment simplu pe o broască. Ei au aruncat broasca într-un vas cu apă fierbinte. Imediat broasca a sărit afară din apă. Apoi au pus broasca într-un vas cu apă rece. Broaştei i-a plăcut şi a rămas în vas. Apoi, oamenii de ştiinţă, au aprins focul sub vasul cu apă. În timp ce apa se încălzea, broasca s-a relaxat şi a aţipit. Broasca s-a simţit atât de confortabil, încât a rămas în vas, până când a fiert.

Scurta povestioara de mai sus (The boiling frog )  face parte din cultura politica anglo-saxona si are darul de a reliefa inabilitatea indivizilor de a reactiona in fata schimbarilor in general si a celor in rău, in special. Asa-numitul the boiling frog syndrome este o expresie care a desemnat de-a lungul epocilor  forme politice si fenomene precum acceptabilitatea americanilor fata de Uniunea Sovietica, in anii '50-'60 sau erodarea drepturilor civile in America de dupa 11 Septembrie 2001. Este valabil si in Romania zilelor noastre? Se pare ca da.

Politica si personajele ei ciudate. Azi Romulus Zăroni

Pentru ca e duminica, zi libera si fara prea multe griji, haideti sa ne destindem, amintindu-ne de trecutul semirecent si de personajele sale ciudate. Azi vom insira cateva anecdote puse pe seama ministrului Agriculturii din perioada guvernarii Petru Groza, hunedoreanul Romulus Zăroni. Acesta din urma a fost un ţăran cu şapte clase, din Nădăştia de Sus, judeţul Hunedoara. Om de casă al lui Petru Groza – fusese angajat pe moşia lui – devine, la 6 martie 1945, ministru al Agriculturii şi Domeniilor, până în 29 noiembrie 1946, iar mai apoi, până în 30 decembrie 1947, ministru al Cooperaţiei. "Istețimea" lui a devenit una proverbiala. Iata cateva dintre intâmplarile care l-au avut ca si actor principal pe Zăroni, care au fost vehiculate in Romania aniilor '50.

Se zice că Petru Groza i-a pus în vedere: “Bine, măi Romică, te-am făcut eu ministru, dar trebuie să-ţi completezi studiile să-nveţi şi tu, să ai pregătire politică”. Şi-n sfârşit, se prezintă la examen, cu tema ”Formele de guvernământ”. Şi este întrebat cum se cheamă statul sau ţara condusă de un împărat. “împărăţie!”. “Foarte bine. Dar dacă e condusă de un rege, ce formă de guvernământ avem ?” “Regat”. “Bine. Dar dacă n-am mai avea rege, şi Groza ar conduce ţara, ce-ar fi atuncea ?” Atunci, Zaroni răspunse: “Atunci ar fi grozăvie”.

Odată, Zăroni a fost întrebat de Groza câte mere poate să mănânce pe stomacul gol la care primeşte răspuns că zece.

- Eşti prost, i-a replicat Groza, doar unu, ca celelalte găsesc stomacul plin!

Când a venit cineva la el să-i vândă o maşină ca să-i facă reclamă i-a sugerat că dacă pleacă cu ea spre Ploieşti la ora patru ajunge acolo la cinci, la care Zăroni a răspuns că nu are ce să facă la ora cinci la Ploieşti.

La o sedinta de consiliu de miniştri ar fi venit cu un pantof maro şi unul negru, iar Petru Groza l-a trimis acasă de unde a venit la fel, spunând că si acolo a găsit tot unul negru şi unul maro.

La o şedinţă a consiliului de miniştri unde se discuta ceva ultra secret, acelaşi Zăroni a făcut pe el, fiindcă nu avea voie să părăsească sala, dar după o jumătate de oră a primit de acasă pantaloni şi izmene de schimb. Când Groza a întrebat pe mesager de unde au ştiut, acesta a spus că la Europa Liberă s-a anunţat că ministrul Zăroni a făcut pe el şi familia este rugata să-i trimită urgent schimburi.

Marele epigramist Pastorel Teodoreanu facuse din Zaroni o tinta predilecta a distihurilor sale.Mai jos redau cateva dintre ele.

În atmosferă electricitatea se măsoară cu ioni -

În omenire, prostia se măsoară cu Zăroni...

Caligula imperator

A făcut din cal senator!

Domnul Groza, mai sinistru,

A făcut din bou – ministru!

iar in apararea lui Zaroni, tot Pastorel scria:

No, mă rog, de ce-i sinistru?

Că eu nu sunt prim-ministru!
Eu nu sunt decat ecoul …
Domnul Groza este boul!

Mai spune folclorul că Groza l-a invitat pe Păstorel la el în birou şi a trimis după Zăroni, care la vederea lui Păstorel l-a întrebat dacă el face bancuri despre el şi acesta a recunoscut. La care domn demnitar i-a spus supărat:

- Bine, domnule, dar cum îţi permiţi, nu ştii că eu sunt ministru!

Păstorel a cărui minte fugea ca argintul viu, a replicat spre hazul lui Groza:

- Bancul ăsta nu l-am făcut eu, ci domnul Petru Groza.

Or fi reale aceste intamplari? Doar legende urbane? Nu vom stii niciodata, dar ele au farmecul lor.

La Mulți Ani, România! Vin români la Alba iar

Iată ca am ajuns si la cea de-a nouazeci si patra aniversare a Marii Uniri, cea a Banatului si Transilvaniei cu Regatul României. In urma acelui ultim act, consemnat pe 1 Decembrie 1918, teritoriul României atingea un maxim, intre fruntariile țării intrând atunci aproape toate vetrele de românism existente in aceasta parte a Europei. Beneficiind de contextul international, care a condus la disparitia a trei mari imperii care aveau interese directe sau indirecte asupra teritoriului ocupat de catre români, si largind sensul principiilor enuntate de catre presedintele american din epoca, Woodrow Wilson, diplomatia româneasca condusă de catre proeminentii oamenii politici si de stat Ionel Bratianu, Take Ionescu si Alexandru Vaida-Voevod, a reusit sa smulga de la Aliatii victoriosi cam tot ce se putea obtine.

Nu este mai putin adevarat nici faptul ca România a platit un pret enorm pentru ca visul Unirii sa devina realitate. Conform unor documente oficiale, vorbind doar despre pierderile umane suferite de catre tara noastra, putem  discuta de o cifra de 985.000 de oameni, morţi pe câmpul de luptă, în spatele frontului, în spitale din rândul răniţilor sau bolnavilor şi în teritoriile ocupate de armatele Puterilor Centrale. Desigur, numarul mare de victime ne conferea un anumit statut la negocierile ce au urmat dupa incheierea Primului Razboi Mondial, insa nu trebuie sa uitam ca in acea epoca, acum aproape un secol, România beneficia de aportul public a unei intregi pleiade de politicieni bine conectati la mersul evenimentelor in Europa post-razboi. Exista atunci o disociere clara intre interesele politice imediate,efemere, si cele pe termen lung, strategice.

Indiferent de cat se injurau  liberalii familei Bratianu cu conservatorii lui Maiorescu, Carp sau Marghiloman,(si, citind memoriile unor politicieni din epoca, realizezi ca aia chiar se injurau, vezi scrierile autobiografice ale lui Constantin Argetoianu) intotdeauna existau interesele permanente ale Regatului României, interese care erau servite cu credinta atat de catre Partidul National Liberal cat si de catre cel Conservator.  Ori, noua, in aceste vremuri dificile exact acest lucru ne lipseste: un proiect national care sa reuseasca sa readune la un loc energiile vitale ale natiunii. In ultimii douazeci de ani ne-am batut joc cu inconstienta de aproape tot cea ce este românesc. Am reusit sa facem din România o tara a exceptionalismului , in care este de bonton sa persiflezi tot cea ce produce acest popor. Ori nu aceasta este calea pe care au urmat-o inaintasii nostrii, atunci cand au inscris in constiinta populara, ca si proiect national , unitatea neamului romanesc.

Nu, Iuliu Maniu nu critica zilnic poporul. Nici Ionel Bratianu, nici Sever Bocu. Critica negativa la adresa propriului popor este apanajul conducatorilor slabi. Ori, din pacate, am tot avut parte de asemenea specimene in ultimii ani. Românul nu este cu nimic mai prejos, din nici un punct de vedere, daca este sa il comparam cu un cetatean occidental. Problema noastra este aceea ca ne alegem prost conducatorii, pe cei care ar trebui sa ia deciziile cele mai intelepte pentru tara. Sa nu uitam faptul ca, in ciuda actiunilor de indobitocire in masa, promovate de catre unele trusturi de presa, audio/TV, România are inca o patura insemnata de oameni care citesc, gandesc si reusesc sa se exprime public.

La mulți Ani, România, La Multi Ani, dragi Români, La Mulți Ani Sînandreenilor noștrii, atat pentru cei din țară cât si pentru cei care, acum, din cauza vitregiei economice, trăiesc departe de România.

Cel care ne-a invatat ABC - ul capitalismului nu mai este

Zilele acestea o stire seaca a facut inconjurul lumii: Larry Hagman, interpretul personajului J.R. Ewing din serialul Dallas, a încetat din viaţă, la vârsta de 81 de ani. In anul 1994, in urma unor complicatii majore la ficat, lui Larry i se prezicea o moarte rapida. Insa, urma unui transplant, el a reusit sa isi continue viata, dedicandu-se cu precadere operelor de caritate, alaturi de cea care i-a fost sotie timp de mai bine de 55 de ani, Maj Axelsson.

Larry Hagman, texan prin nastere (Weatherford, Texas, 1931), ne-a ramas in memorie  din postura fiului cel mare al lui Jock si Ellie Ewing, mostenitor prezumtiv al imperiului Ewing Oil. Larry ne-a aratat un pic din farmecul lumii businessului inca din vremea comunismului. Sa ne aducem aminte ca serialul Dallas a rulat la Televiziunea Romana chiar si in ultimul deceniu al omnipotentei clanului Ceausescu. E adevarat ca dupa cateva episoade, saga familiei Ewing a fost interzisa, deoarece dadea de gandit acelora care isi doreau alte standarde de viata decat cele oferite de catre S.S.M.D. (pentru cei mai tineri, este vorba de acronimul pentru cea ce la noi era denumita societatea socialista multilateral dezvoltata). Dupa evenimentele din Decembrie 1989, in urma obsesiilor dezvoltate de catre speculantii regimului comunist pentru viata buna din Dallas, am avut parte de felurite forme de copiere a acelor realitati. Un afacerist precum raposatul Ilie Alexandru, a dus obsesia pana acolo incat, imediat dupa 1990, a edificat langa Slobozia un Southfork Ranch in toata splendoare lui texana. De-asemenea foarte multi dintre imbogatitii anilor '90 au preluat de la personajul J.R. Ewing doar partile lui negative, ocultand si cealalta fateta a fictivului petrolist texan.

Un sociolog francez scria, nu fara temei, ca serialul Dallas a avut si el o contributie la caderea regimurilor comuniste din Europa Centrala si Rasariteana, in 1989. El explica fenomenul prin presiunea exercitata asupra elitelor politice de catre potentatii economici ai regimurilor, cei care doreau sa nu mai ascunda faptul ca, in realitate, comunismul nu poate rezista ca o societate egalitarista. Cu alte cuvinte, ei traiau bine sau foarte bine si doreau sa arate tuturor acest lucru, fara teama de represiuni. Studiul se referea in principal la Uniunea Sovietica, dar sa nu uitam ca si noi am avut baroni economici, precum Florentin Carpanu, fratii Paunescu sau Trita Fanita, oameni care se simteau incorsetati de limitele impuse de regimul lui Ceausescu.

Larry Hagman ramane J.R. Ewing. Unicul. Personalitate duala, malefic dar si sensibil. Ramane personajul care a aratat (si) romanilor ca exista viata mai buna dupa comunism. Sociologul francez are dreptate.

Prea realist!

Sf. Petru se hotaraste intr-o zi sa plece in inspectie... prin iad! Zis si facut, se intilneste cu Scaraotchi care ii ofera un tur complet. Merg ei ce merg si ajung in -sala cazanelor- unde erau mai multe cazane cu apa clocotita, pline cu oameni care incercau sa iasa afara. Din cind in cind, la cite un cazan, un grup de draci ii loveau peste cap cu bastoanele pe cei ce incercau sa iasa.

- Ce se intimpla aici? intreaba Sf. Petru.

- Aici este cazanul cu nemti si astia incearca tot timpul sa iasa in fata, asa ca ii potolim imediat.

- Bun, si acesta? intreaba Sf. Petru aratind spre cazanul pe care scria -americani-?

- Acelasi lucru, raspunse Scaraotchi.

- Bine, dar ce se intimpla aici? intreaba contrariat Sf. Petru aratind spre un cazan care nu era pazit si unde din cand in cand se ivea cite un cap afara din apa, dar dupa aceea disparea imediat !

- Oh, acela e cazanul cu romani! Cum incearca unul sa scoata capul, cum il trag ceilalti la fund imediat!

Este posibila secesiunea unor state din Uniunea americana?

Puseurile de criza economico-financiara care afecteaza ciclic lumea capitalista si nu numai, par a elibera energii nebanuite atunci cand vine vorba de afirmarea identitatii proprii ale componentelor a cea ce noi denumim sintetic "occident". Campioana acestei lumi, Statele Unite,  tara cea mai democratica, dupa cum s-a impamantenit definirea ei in limbajul de lemn jurnalistic, pare a avea unele probleme in legatura cu tinerea in frau a acceselor de independenta politica venite cu precadere din statul Texas.

Pe siteul Casei Albe a fost postata deja o petitie semnata de un grup numeros de cetateteni ai marelui stat din Sud. Titlul ei este unul semnificativ: Peacefully grant the State of Texas to withdraw from the United States of America and create its own NEW government.  Destul de clar ce doresc acesti domni si doamne: retragerea pasnica din Uniune si o conducere de sine statatoare. Argumentatia folosita este una de natura a culpabiliza administratia federala pentru toate nerealizarile cuantificate de catre Statele Unite in ultima perioada de timp. The US continues to suffer economic difficulties stemming from the federal government's neglect to reform domestic and foreign spending. The citizens of the US suffer from blatant abuses of their rights such as the NDAA, the TSA, etc. Given that the state of Texas maintains a balanced budget and is the 15th largest economy in the world, it is practically feasible for Texas to withdraw from the union, and to do so would protect it's citizens' standard of living and re-secure their rights and liberties in accordance with the original ideas and beliefs of our founding fathers which are no longer being reflected by the federal government. Tonalitatea folosita pare a fi inspirata din Declaratia de Independenta, nu credeti? Cu alte cuvinte nu Texasul este vinovat pentru starea Uniunii ci cei care conduc de la Washington. Se vorbeste aici de abuzurile flagrante la adresa cetatenilor, de bugetul echilibrat al statului din Sud si de faptul ca Texasul reprezinta a cicisprezecea economie a lumii. Cu alte cuvinte, nu ar avea probleme in legatura cu finantarea propriilor institutii politice si cu asigurarea bunastarii populatiei care traieste aici.

Desi Casa Alba nu a formulat inca un raspuns la aceasta petitie, profesorul Adam S. Cohen de la Yale Law School, editorialist la Time Magazine, a scris un articol intitulat Can Texas Really Secede from the Union? Not Legally Cu alte cuvinte universitarul american pune in titlu o intrebare si da rapid si un raspuns. Cohen atrage atentia asupra faptului ca in Constitutia americana nu exista nici o prevedere prin care sa se acorde statelor componente ale Uniunii dreptul de secesiune. Poate doar prin forta, deoarece nu exista nici un fundament juridic, iar acest lucru inseamna razboi, fapt cunoscut de la Abraham Lincoln incoace.

Desigur, exista minti fierbinti si de partea unionistilor, oameni care iau in deradere demersul celor aproximativ 85.000 de semnatari ai petitiei prezentate presedintelui SUA. Bunaoara Chuck Thompson, un nene care scrie in The New Republic. In general destul de bine, insa de aceasta data el este autorul unui articol intitulat Go Ahead and Secede, Texas. I Dare You. Cu alte cuvinte ii provoaca pe texani sa-si proclame secesiunea fata de Statele Unite. Petitionarilor din Texas, dar si celor din Louisiana, Florida, Georgia, Alabama, Tennessee, si Carolina de Nord, care au trimis si ei la randul lor petitii catre Administratie, Thompson le raspunde cu un singur cuvant: relax. Si daca Texasul ar deveni independent ce s-ar intampla? Ziaristul american e de parere ca cele doua parti, guvernul federal si cel texan ar colabora bine:Statele Unite ar avea garantat accesul la bazele militare strategice, gaze naturale, bovine, bumbac si...majorete! Trecand la un ton serios, Thompson accepta faptul ca economia Texasului ar putea sustine un stat independent. Sa ne gandim la faptul ca 50 de companii dintre cele 500 prezente in topul revistei Fortune isi au cartierul general in Texas. Dintre ele amintesc  ExxonMobil, ConocoPhilips, AT&T, Southwest Airlines, American Airlines si Dr Pepper.

Si inca un amanunt, tot de ordin economic; conform clasamentului pe anul 2011 al revistei The Economist, statul Texas are un PIB de 1224 miliarde de dolari, foarte apropiat de cel al Rusiei.

Taxe, impozite, filosofii fiscale...

Pentru ca tot sunt la moda discutiile in legatura cu directia cea mai buna de urmat in privinta stabilirii cotelor de impozitare - a cotei unice sau diferentiate, TVA unitar sau diferentiat - haideti sa facem apel la experienta altora, care au trait momente asemanatoare cu cel pe care il traversam noi in aceasta perioada. Sa ne intoarcem in perioada aniilor '80, in Statele Unite ale Americii.

Ronald Reagan a preluat mandatul de presedinte de la democratul Jimmy Carter, cel care a condus, intre 1976 si 1980, o America sovaielnica, incapabila de a iesi de sub psihoza Razboiului din Vietnam, in urma caruia fusese nevoita sa abandoneze in mainile comunistilor o buna partea a Asiei de Sud-Est. Personalitate stearsa dar un bun showman politic (ceva in genul kenyanului Obama din zilele noastre), Carter nu a reusit sa le ofere americanilor un nou orizont, palpabil si realist. Se spune despre el ca atunci cand un interlocutor ii vorbea de Uniunea Sovietica si de liderul acesteia, Brejnev, instantaneu o pleoapa incepea sa i se miste necontrolat.

Ronald Reagan a mostenit o tara cu o economie care mergea cu frana de mana trasa. Ce a facut el pentru a crea un soc in acest domeniu? Pai a umblat la taxe.  Printr-o reglementare existenta in legislatia americana inca din anul 1913, impozitele erau stabilite in mod progresiv: 1% pentru veniturie care depaseau suma de 3000 de dolari si 7% pentru cele care treceau de 500.000 de dolari. In 1986 Reagan a initiat o reforma a sistemului de impozitare, reducand semnificativ taxele platite de cei cu venituri mari. Presedintele american a rationat in felul urmator: impozitele afecteaza spiritul intreprinzator al americanilor, iar persoanele cu cea mai pronuntata initiativa erau chiar cele care reusisera sa acumuleze venituri mari.  

Tot in rastimpul mandatelor lui Reagan, deficitele bugetare au fost asumate de catre administratie pe considerentul ca ele incurajeaza cresterea economica. Si a avut dreptate inca o data. Alocarea de noi resurse catre zona industriei militare a determinat accentuarea cursei inarmarilor dintre SUA si URSS, sovieticii nereusind sa tina pasul cu ritmul impus de catre americani si cedand finalmente in confruntarea ideologica dintre capitalism si comunism.

Toate acestea au condus catre o expansiune economica pronuntata, apropiata ca si valori absolute de cea din anii '50. Presedintia lui Reagan a insemnat o noua epoca de aur in istoria americana.  Oare de ce noi, in Romania, dorim cu tot dinadinsul sa jucam altfel acelasi tip de joc? De ce cautam raspunsurile corecte la niste intrebari care au mai fost puse si la care s-a raspuns deja corect? Mister total.

N-avem!

Anul trecut prietenul meu, domnul Marius Ghilezan, sftatuitor de presedinti si premieri cu ceva vreme in urma, a scos un volum de poezie absolut senzational.  Ţigara unui viitor de paie este titlul sau si a aparut la Editura Corint. Intre multe altele, exista acolo o poezie cu un mesaj absolut biciuitor pentru Romania in care traim. O redau mai jos, pentru a o savura si voi.

N-avem!

Avem palate, dar n-avem nobili
avem icoane, dar n-avem credinţă
avem moşii, dar n-avem boieri
avem regi, dar n-avem regat

Siguri şi singuri
În noi n-avem nimic.

Nema noroc din nema putirinţă!

Va recomand sa cititi toata cartea deoarece acolo veti gasi multe poeme incarcate de mesaj, de sens.

Victoria celui care nu a dovedit nimic

Alegerile prezidentiale americane au aratat inca o data ca showul, expunerea mediatica, si entertainementul politic sunt vandabile si (sau mai ales)peste Ocean.  Barack Hussein Obama continua la Casa Alba, cu un mandat reinnoit de catre americani. Insa cel de-al 44 – lea presedinte American si-a aratat limitele in trecutii patru ani prezidentiali. Pana la un moment-dat alegerea americanilor ne pare ilogica. Cel nascut nu se stie unde, a impus Americii o politica externa peste masura de prudenta, in umbra acestei atitudini dezvoltandu-se influenta globala a Chinei si renasterea militara a Rusiei lui Putin.

Racirea relatiilor aproape fratesti care existau pe triunghiul Washington-Londra-Tel Aviv este tot meritul lui Obama. Insistenta cu care a cultivat relatia cu Franta lui Sarkozy apare ca fiind cel putin ciudata. Nu poti trece in plan secund Marea Britanie sau Israelul in favoarea unei tari care musteste de anti-americanism.  In plan intern planurile privind relansarea economiei americane raman inca bine ferecate in seifurile Administratiei democrate, toate deciziile politice in plan economic bazandu-se mai degraba pe expediente de moment. Si atunci, totusi, de ce l-au preferat americanii pe Obama in dauna lui Mitt Romney?

Un raspuns ar fi acela ca Romney nu s-a impus niciodata, in mod real, ca o alternativa adevarata la dezastrul democrat. Candidatul republican a parut stingher in calitatea de reprezentant al Grand Old Party, discursul neoconservator sunand fals atunci cand cuvintele ieseau din gura lui. Mai degraba un centrist decat un neoconservator, Romney nu a reusit sa ajunga la sufletul Americii profunde, cea care atunci cand este mobilizata, decide cu siguranta numele presedintelui. Rick Santorum ar fi reusit mai mult! Republicanii au jucat fara tragere de inima cartea prezidentiala in 2012, deoarece Obama inca avea resurse insemnate de popularitate, fiind aproape imposibil de invins.

Cu toate stangaciile aratate in campania prezidentiala din acest an, prezumtivul vicepresedinte al lui Romney, Paul Ryan, pare sa fie adevaratul pariu al GOP pentru 2016. Probabil ca el ii va reprezenta pe republicani peste patru ani. Intre timp insa, America va mai petrece un mandat cu hawaiianul-kenyanul Hussein. S-ar putea insa ca in 2016 Statele Unite sa nu mai insemne cea ce ele ne apar ca fiind azi. O lume policentrista nu va mai garanta intaietatea Americii.

Interviu cu Dumnezeu

Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

- Dacă ai timp, i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.

- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a răspuns:

- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească, iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:

- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi? – Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc  şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie? Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

Un text apocrif, atribuit fortat lui Octavian Paler, lucru de care insa acesta se delimiteaza, neasumandu-si paternitatea lui. Insa textul in cauza, scris sau nu de catre Paler, are o valoare deosebita. Faptul este consemnat in Convorbirile domniei-sale cu Daniel Cristea-Enache, aparute la Editura Corint, in anul 2007.

"9 februarie

Să vă spun ceva amuzant. Mă caută într-o zi la telefon un domn din Chicago. Un român în casa căruia am fost acum vreo unsprezece ani. Din vorbă în vorbă, d-l Bălan mă felicită pentru un text apărut într-o publicație românescă din America; text preluat de pe Internet și ”din câteva jurnale din țară”, îmi precizează interlocutorul meu. Până atunci, discutasem banalități. Presimțind ca e ceva în neregulă, îi cer d-lui Bălan lămuriri. ”Despre ce text e vorba? Nu cumva se cheamă Paradoxul vremurilor noastre?” (Cu vreo jumătate de an în urmă, m-am trezit cu o revistă din Canada care publica, sub semnătura mea, și chiar cu fotografia mea alături, un text care nu-mi aparținea, având acel titlu.) ”Nu, nu, zice domnul din Chicago, convins ca-mi face plăcere să aflu noutatea. Se cheamă Interviu cu Dumnezeu”. Am rămas blocat. Apoi, asigurându-l pe cel care-mi dăduse ”vestea” ca n-am fost niciodată în Ceruri, l-am rugat să-mi trimită și mie ”interviul”, ca să văd cum m-am comportat în calitate de reporter metafizic."

La ceas de bilant. Premium Truck Service - serviceul preferat al transportatorilor din Timis

Dupa cum s-a incetatenit traditia, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis premiaza companiile care au excelat in varii domenii economice, in anul precedent. Pentru intreaga activitate desfasurata de-a lungul anului 2011, pentru profesionalismul cu care s-a lucrat, pentru cifrele economice, multumitoare dar perfectibile, compania noastra s-a clasat pe primul loc la categoria Intreprinderi mici pe domeniul Intretinerea si repararea autovehiculelor.

Este un rezultat care maguleste dar si obliga la mai mult. Pregatirea tehnica de care se bucura personalul de service cumulata cu experienta celor care coordoneaza activitatea propriu-zisa, au condus la impunerea marcii ca pe un nume de referinta in lumea transportatorilor, a celor care isi doresc un plus pentru autovehiculele cu ajutorul carora isi desfasoara activitatea. In conditiile in care aproape toate celelalte serviceuri isi restrang sau chiar isi lichideaza activitatea, Premium Truck Service s-a incapatanat sa mearga catre extindere, catre diversificarea operatiunilor disponibile pentru clientii nostrii. Este si o promisiune pentru viitor, de a multumi celor care ne-au ales ca si parteneri.

Nu ne imbatam cu apa rece si spunem raspicat ca nu ne vom opri aici. Cifra de afaceri este in crestere si pentru anul 2012, cea ce ne face sa credem ca mergem pe drumul corect. Anii urmatori vor fi cei ai investitilor majore. Am atins un prag, am grupat ambele picioare, e timpul unui nou pas inainte. Vom merge in continuare catre diversificare si profesionalism. Este promisiunea grupului de firme PT Parts/Premium Truck Service pentru toti partenerii nostrii.

Despre curatenia morala

Un poem superb prin simplitate si mesaj. Apartine poetului Ioan Morar si a aparut in volumul "Nerusinarea" (2002)

Daca as avea doua trupuri,

Unul l-as pastra curat.

 

Cati dintre noi nu avem aceasta problema? Pacatuim, interesat, pentru ca modul in care este croita societatea in care traim ne indeamna sa facem acest lucru. A devenit o conditie a supravietuirii. Dar exista si momente in care te intrebi daca merita. Intr-o oarecare masura raspunsul este unul pozitiv, daca reusesti sa intorci, sub forma de bine, catre semenii tai, macar o parte din castigul pe care il obtii mergand la limita legilor moralei crestine.

Patriotism si nationalism economic. Notiuni desuete sau ele reprezinta chiar viitorul?

Acum ceva timp - sa tot fie vreun an de atunci - discutam cu un prieten care imi spunea, foarte entuziasmat, ca merge sa isi faca cumparaturile dintr-un supermarket cu origini teutone, nou-deschis pe atunci , deoarece acolo gaseste marfa nemteasca. Bine, ii spun, dar produsele romanesti ce au? Pai nu sunt nemtesti, nu au aceeasi calitate, imi raspunde amicul meu. Treaba aceasta cu calitatea este discutabila, in masura in care, de obicei pe piata romaneasca, deloc pretentioasa, ajung  junkuri, produse care se gasesc la finalul perioadei de garantie. 

Adevarul este ca piata romaneasca, generoasa si ofertanta ca si marime, este permanent invadata de produse venite din alte colturi ale lumii, la preturi care concureaza - de cele mai multe ori neloial - producatorii autohtoni, atatia cati au mai ramas. Vina pentru aceasta stare a lucrurilor revine, intr-o proportie mai mare sau mai mica, tuturor guvernarilor care s-au succedat in perioada post-decembrista. Au existat mult prea putine masuri active, menite ai proteja pe cei care fac productie in Romania. In Statele Unite, in plina criza, un program de tipul “Keep It Made In America" a dat rezultate spectaculoase. E adevarat, trebuie creat un cadru legal pentru lobbyul de sustinere a unor asemenea proiecte. Presiunea trebuie sa creasca constant asupra diriguitorilor din economie, pentru a avea rezultate.

In Germania si Austria, tari in care ajungem destul de des noi, cei din Banat, este o adevarata mandrie sa afisezi la raft faptul ca respectivul produs a fost manufacturat in landul sau tara respectiva. Exista deja o anumita presiune din partea comunitatilor de afaceri din acele zone pentru ca accesul produselor locale in supermarketuri sa fie inlesnita si incurajata, in dauna celor venite din alte tari sau chiar din alte landuri. Acest lucru are ca efect pastrarea bogatiei, a banilor la nivel local pentru a fi reinvestiti in respectiva zona. Din pacate orice initiativa legislativa in directia aceasta a fost luata in raspar, atat de catre presa cat si de o patura destul de importanta, formata din cei cu interese directe in conservarea conditiei de consumator a Romaniei dar si, din nefericire, din persoanele neinformate asupra avantajelor ce ar decurge din cresterea ponderii productiei in economia nationala.

Se intretine artificial ideea ca intreprinderile autohtone nu sunt rentabile. Acest fapt este infirmat de multimea de societati din alte tari care produc in lohn, operatiuni care nu reprezinta altceva decat o vanzare de manopera si nimic mai mult. Cu cat guvernantii nostrii vor intelege mai rapid aceasta situatie, cu atat mai repede vom parasi conditia de cenusareasa a Uniunii Europene. Conditia de piata de desfacere nu trebuie sa o mai incurajam.

Despre interese si implicare. O povestioara

De cate ori in viata nu suntem tentati de a trece foarte usor peste cea ce se intampla in imediata noastra apropiere, asumandu-ne implicit ideea ca pe mine nu ma afecteaza? De prea multe ori, sunt convins. Traim in microuniversul nostru, ermetizati, constient sau nu, fata de aproape tot cea ce are loc langa noi. Nu ne mai intereseaza suferintele, traumele, trairile sufletesti sau lipsurile materiale ale celor cu care venim, in mod inerent, in contact. Avem impresia ca problemele noastre personale sunt cele centrale, in jurul carora se invarte Pamantul, nelasand loc altora, poate mai nenorociti decat noi, sa isi exprime dramele, sa defuleze pentru a-si usura sufletul. Privim mult prea permisiv la nedreptatile care li se fac unor semeni de-ai nostrii. Tacem nepermis de des atunci cand vedem aceste situatii. Dar oare este corecta aceasta atitudine? Citeam zilele trecute o popovestioara extrem de interesanta, care ne arata cat suntem noi, cei asa-zisi fara probleme, de expusi in cazul in care semenul nostru este amenintat. Va rog sa o cititi, are mult talc in ea.

Privind prin gaura din perete, un soricel vazu pe fermier si pe sotia sa desfacand un pachet. "Oare ce se afla acolo?" se intreba soricelul. A fost ingrozit sa vada ca in pachet era o capcana pentru soareci. Intorcandu-se la ferma, soricelul dadu de veste tuturor despre ceea ce vazuse. "Este o capcana pentru soricei in casa! Este o capcana pentru soricei in casa!" Gaina a cloncanit, si-a ridicat capul si a spus:

"Domnule soarece, iti pot spune doar atat. Inteleg ca este o problema grava pentru dumneata, dar nu are nici o consecinta asupra mea. Nu pot fi deranjata de aceasta informatie".

Apoi soricelul se duse la porc si ii spuse: "Este o capcana pentru soricei in casa!" Porcul a fost impresionat, dar a raspuns: "Regret domnule soarece, nu pot face nimic, poate doar sa ma rog pentru tine. Poti sa fii sigur ca esti in rugaciunile mele viitoare" Soricelul s-a dus apoi la vaca si i-a si ei: "Este o capcana pentru soricei in casa!" Vaca i-a raspuns: "Vai, domnule soricel, imi pare rau pentru tine, dar in ceea ce ma priveste pe mine aceasta capcana nu ma poate rani in nici un fel." In cele din urma, soricelul s-a intors in casa foarte deznadajduit si s-a decis sa infrunte de unul singur capcana.

In acea noapte s-a auzit un sunet care vestea ca ceva fusese prins in capcana. Sotia fermierului se grabi sa vada despre ce este vorba, dar din cauza intunericului nu a vazut ca in capcana era coada unui sarpe mare si veninos. Asa ca acesta o muscase. Fermierul se grabi cu sotia sa la spital, apoi o aduse acasa cu febra mare. Toata lumea stie ca un bun remediu impotriva febrei este supa de pui, asa ca fermierul se duse si sacrifica gaina. Cu toate acestea, starea sotiei sale se inrautatea. Prietenii si vecinii venisera sa stea cu ea, iar ca sa ii poata hrani fermierul taie si porcul. Sotia fermierului nu se insanatosi si in cele din urma a murit. La inmormantare au venit atat de multe persoane incat fermierul a sacrificat si vaca pentru a-i hrani pe toti.

Soricelul privea acum prin gaura din perete cu multa tristete...

Din aceasta poveste se poate desprinde macar o concluzie: Toti suntem intr-o calatorie numita Viata. Atunci cand auzi ca cineva are o problema si crezi ca nu te priveste, adu-ti aminte ca daca unul dintre noi este amenintat, noi toti suntem in pericol.

Politica poalelor in cap si a degetelor in priza

Traim pe zi ce trece senzatia deranjanta ca lumea politica, cea care ar trebui sa dea directia si ritmul devenirii societatii romanesti, este tot mai decuplata de realitatea imediata, cea traita de catre marea majoritate a romanilor. Prea multi dintre cei care se joaca de-a politica, se inchipuie zei vesnici intr-un Olimp tot mai indepartat si, din pacate,  tot mai izolat de muritorii de rand.

Parintele Nicolae Steinhardt, intr-o scriere aproape profetica, descria exact cele trei fenomene ale epocii pe care o traim: invazia verticală a barbarilor, domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade.

Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere.

Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac cea ce stiu ei, prostii, ca nişte ingnoranţi ce se află.

Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi.

Pentru orice om normal, ca si cetatean cu drept de vot este frustrant sa constati care sunt alternativele intre care va trebui sa aleaga, in 9 decembrie. Prea putini politicieni cu vocatie a binelui public si prea multi interesati doar de accesul la resurse. Intr-un tara in care impozitele directe sau indirecte nu contenesc ca sa creasca, este siderant sa auzi ca mai tot timpul nu exista bani suficienti la bugetul de stat. Cele doua blocuri politice majore de pe scena politica romaneasca au ajuns sa se legitimeze aproape exclusiv pe baza acceptibilitatii de care se bucura la Inalta Poarta de la Washington/Bruxelles. Ori nu acesta era sensul mandatelor de reprezentare pe care le-au primit din partea poporului. Romania e miza reala, nu constructiile mai mult sau mai putin fanteziste pan-europene sau euro-atlantice.

Atat Congresul Partidului Popular European cat si marele miting al USL, evenimente care au avut loc aproape concomitent la Bucuresti, nu au prilejuit altceva decat ca, atat ARD cat si USL, sa se laude cu "fratii" lor mai mari din Europa. Jenant spectacol. Dezbinarea interna care macina de ceva vreme esenta statului national-unitar roman, a lasat loc ingerintelor directe ale celor care au ajuns sa dicteze in colonia Romania. Pentru ca statutul tarii noastre in cadrul atat de doritei Uniunii Europene nu este unul de partener cu drepturi egal ci acela de țucălar al mai-marilor zilei.

In aceste conditii devine tot mai imperios necesar ca macar o parte dintre cei care vor primii votul nostru la 9 decembrie sa fie realmente interesati de problemele comunitatilor pe care le vor reprezenta la Bucuresti. Un principiu generos, cel al subsidiaritatii, care si-a dovedit eficienta si in alte tari, ar trebui aplicat in totalitate, pana la ultimul nivel de agregare comunitara. Consiliilor judetene, primariilor, consiliilor locale trebuiesc sa li se  atribuie un anumit grad de independenţă fata de puterea centrala. Pe acest fundament trebuie construita o noua Constitutie, care trebuie, printre multe altele, sa redimensioneze rolul Statului la nivelul comunitatilor locale. Se poate realiza oare acest lucru?

Cu Parintele Teofil Paraian despre Suferinta si Fericire

In anii '90 Televiziunea Romana, prin intermediul Redactie Istorie-Religie, a  realizat o serie de interviuri cu  marii nostrii monahi, cei educati in perioada interbelica intr-o ortodoxie respirabila intre hotarele Romaniei Mari. Teofil Paraian, cel supranumit "Parintele bucuriei",face parte dintr-o intreaga pleiada de mari

duhovnici, care ii mai cuprinde pe Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Parintele Calciu, Dumitru Staniloaie si altii.

Daca in fragmentul video de mai sus Părintele Teofil ne vorbeste in principal despre Suferinta, tot el propunea spre meditație o scară a fericirii, în cinci trepte, după cinci termeni (și nume, în același timp) grecești: 1. teopist - 2. teodul - 3. teognost - 4. teofil - 5. macarie.

1. Cineva care vrea să fie fericit trebuie să fie credincios (TEOPIST).

2. Cine are credinţă în Dumnezeu se sileşte să împlinească voia lui Dumnezeu şi devine rob al lui Dumnezeu (TEODUL).

3. Pe măsura împlinirii poruncilor lui Dumnezeu omul devine cunoscător de Dumnezeu (TEOGNOST).

4. Şi cine cunoaşte pe Dumnezeu acela îl iubeşte pe Dumnezeu (TEOFIL).

5. Iar cine-i iubitor de Dumnezeu sigur e fericit (MACARIE).

Un dos de palma peste obrazul Bisericii. De la Mandruta Lucian

Dupa ce a fost trecut pe linie moarta de catre Antenele familiei Voiculescu, face ce face dl.Mandruta si tot cu mucii in fasole reuseste sa dea. Probabil si pentru a iesi din conul de umbra de dupa licentierea sa din randurile realizatorilor TV, dl.Mandruta ia in vizor o institutie care nu exceleaza deloc la capitolul PR: Biserica Ortodoxa Romana.

Nu are rost sa discutam aici calitatile morale ale omului Mandruta, este exclusiv viata dansului si face parte implicit din sfera privata a existentei sale. Insa in momentul in care un asemenea om se erijeaza in instanta morala, deja exista o problema. Se pune intrebarea de unde exista atata perversitate in mesajul sau referitor la Biserica? Pentru ca doar in aceasta cheie, cea a perversitatii, poate fi interpretata contrapunerea biserici versus spitale, preoti versus doctori, etc. Oare de ce nu vorbeste dl.Mandruta de coruptia endemica din tara noastra, cea care ascunde fiscului miliarde de euro din calea impozitarii? Pentru ca, indiferent de culoarea politica a guvernelor care s-au succedat, economia neagra, cea care genereaza coruptia, s-a situat invariabil la 40-60% din totalul activitatilor generatoare de TVA si alte impozite directe sau indirecte.  Ori asupra acestui subiect se pastreaza o tacere cel putin suspecta.  Este foarte facil si, poate, putin trendy, sa lovesti in Biserica deoarece, se stie, ea niciodata nu va putea sa iti raspunda la fel de contondent.

Dar biografia d-lui Mandruta lasa loc si de alte interpretari. In anul 2000, el trimitea faxuri disperate catre fan-clubul si managerii lui Bryan Adams, pentru a determina anularea concerului muzicianului canadian intr-o tara, Romania, pe care el o considera comunista. Amanuntele aceste tarasenii aici. Apoi, sa ne gandim in umbra carui politolog a crescut criticul de azi al Bisericii. Sa ne aducem aminte ca vreme de multi ani el a realizat o emisiune, pentru postul ProTV, cu stalinistul Silviu Brucan. La sfarsitul anilor '40, in prima perioada a comunismului, Brucan cerea literar pedeapsa cu moartea pentru liderul PNT, Iuliu Maniu. Sa nu mai vorbim de influenta nefasta avuta de acesta asupra politicii romanesti, dupa evenimentele din decembrie 1989.

Lucian Mandruta are sansa unei exprimari libere, directe, in timp ce Biserica comunica mult mai greoi. Daca este ceva de reprosat Bisericii, acesta e acel lucru. Perceptia publica asupra acestei institutii se formeaza si prin lecturarea unor texte precum cel scris de catre fostul conviv al lui Silviu Brucan.

Un succes imbatator: Timisoara, campioana Romaniei la rugby!

Iata ca, dupa douazeci si unu de ani de la anteriorul triumf national in sporturile de echipa, obtinut atunci de catre Politehnica Timisoara la handbal, o alta formatie din Timisoara reuseste sa se impuna in intrecerea interna, de data aceasta la rugby. Este vorba de RCM MVT Universitatea Timisoara, cea care a reusit sa invinga redutabila formatie maramureseana CSM Baia Mare, campioana ultimelor trei sezoane. Meciul a avut loc pe teren neutru in Capitala, pe stadionul Arcul de Triumf, in fata a 3500 de spectatori, printre care si aproximativ 250 de suporteri veniti din Banat.

Cifrele seci ale disputei ne spun ca punctele echipei nooastre au fost aduse de catre Calafeteanu si Conache, scorul final fiind de 16-6 in favoarea RCM. Meciul in sine a fost unul foarte darz, de angajament, ridicandu-se la nivelul unei finale de campionat national. Din punct de vedere tehnico-tactic, antrenorul sud-african Chester Williams a aranjat admirabil echipa in teren, insufland jucatorilor macar o parte din vointa si rautatea pozitiva care a facut din el un component de baza al nationalei Springboks, cea care a devenit campioana mondiala in 1995, intr-o finala jucata impotriva Noii Zeelande. Aici putem vedea cat de important este sa legi un nume de succes de devenirea unei echipe care isi doreste performanta.

 

Timisoara nu a mai trait de mult timp un asemenea moment. A existat promisiunea eterna a clubului de fotbal Politehnica Timisoara, cea care in perioada actionariatului BKP isi propunea an de an castigarea titlului. Desigur, intre dorinta si realitate se poate casca oricand un hau, lucru ce s-a intamplat mai intotdeauna clubului condus de catre tristul domn Marian Iancu. Multa vorbarie, putine realizari. Spre deosebire de echipa de fotbal manageriata de la Bucuresti,  RCM MVT Universitatea Timisoara reprezinta si un succes managerial local. Dl. Dan Dinu, omul care asigura stabilitatea financiara in cadrul clubului, a avuut grija se  se inconjoare de o echipa de profesionisti, dintre care ii amintesc fugar aici  pe Sorin Doda, Adi Cireap, Dan Borzas , Ciprian Stefanescu.

 

Eroii acestei fericite aventuri: Cătălin Fercu, Mădălin Vlad Lemnaru, Ben Dominic Tuiatua, Paul Kinikinilau, Viliami Tu’akalau Moala, Jody Gavin Rose, Valentin Nicolae Calafeteanu, Petru-Vladimir Bălan, Otar Turashvili, Horațiu Eugen Pungea, Dorin Lazăr, Marian Drenceanu, Sandu Stelian Burcea, Vasile Sorin Rus, Daniel Carpo, Marian Eugen Căpățână, Gigi Militaru, Samuel Mariș, Mateaki Kafatolu, Laurențiu Marian Tănase, Johnny Șola, Florin Fântânaru și Gabriel Conache. Felicitari campionilor!

 

Maine Banatul va fi in sarbatoare! De la ora 18, in Piata Unirii, jucatorii si stafful tehnico-administrativ vor prezenta banatenilor trofeul castigat. Este un motiv de petrecere si de speranta, poate ca strategia reusitei de la rugby va fi preluata si de reprezentantele Banatului din alte sporturi.

Stapanul cadoului

Lânga Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune ca în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar. Într-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns în localitatea unde traia batrânul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pâna când adversarul facea prima miscare si apoi, fiind daruit cu destula inteligenta pentru a corecta orice greseala ar fi facut, contraataca cu viteza.

Tânarul luptator nu pierduse înca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l învinga pentru a-si mari faima. Toti studentii erau împotriva luptei, dar batrânul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti în piata din centrul orasului, iar tânarul a început sa-l insulte pe Samurai. A aruncat câteva pietre în directia lui, l-a scuipat în fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pâna si pe stramosi. Timp de câteva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batrânul ramânea impasibil. La sfârsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat.

 

Deceptionati de faptul ca maestrul primise atât de multe insulte si provocari, studentii l-au întrebat: "Cum ai putut rabda atât de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, în loc sa-ti expui lasitatea în fata tuturor?"

"Daca cineva vine la tine cu un cadou si tu nu îl primesti, cui apartine cadoul?" - întreba Samuraiul.
"Celui care ti l-a oferit - replica unul dintre discipoli."

"La fel si cu orice mânie, insulta sau invidie - spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat."

 

In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite. Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de tine. Poti alege sa accepti orice cadou si sa fi inclus in planurile altora, sau sa fi selectiv... si sa accepti doar acele cadouri care te ajuta in cresterea ta.