Sa ne aducem aminte. Fenomenul Pitești - „Reeducarea". Genocidul Sufletelor

Fenomenul Pitesti sau experimentul Pitesti desemneaza tratamentul inuman la care au fost supusi studentii anticomunisti, incepand cu anul 1948, cu precadere in inchisoarea din orasul Pitesti, dar avandu-si inceputurile la Suceava. Procesul a fost condus de catre doi detinuti,  Alexandru Bogdanovici şi Eugen Ţurcanu. In scurt timp, cel din urma, Turcanu, o sa preia intreaga organizare a acestei infame "reeducari", impreuna cu grupul creat in jurul sau ajungand sa-i terorizeze pe toti ceilalti detinuti politici, prin practicile sadice, subumane, la care ii obligau sa ia parte. Conducerea statului comunist era la curent cu aceste violente, deoarece chiar cei aflati atunci la putere au inspirat acest proces, folosindu-se de scrierile pedagogice ale sovieticului Anton Makarenko.

 

 

Cum se proceda? După o perioadă de câteva luni de înfometare şi restricţii severe (de cele mai multe ori, inclusiv vorbitul era interzis, în timp ce insultarea şi lovirea de către gardieni erau locuri comune), un grup de deţinuţi era transferat într-o celulă în care găsea alţi condamnaţi. Noii sosiţi erau primiţi cu căldură şi prietenie, uneori transferurile fiind astfel realizate încât în cameră se reuneau membri ai aceluiaşi lot, foşti colegi de facultate ori prieteni. Plăcut surprinşi de atmosfera de relaxare din noua celulă, studenţii începeau să discute între ei despre studii, familie, prieteni sau despre activitatea anticomunistă care i-a adus în închisoare. Fraternitatea dura până când şeful camerei (Ţurcanu de cele mai multe ori) dădea un semnal scurt, fizic ori verbal: „Pe ei!”

 

Deodată, vechii ocupanţi ai celulei scoteau din locuri ascunse bâte, scânduri şi alte obiecte contondente şi se aruncau cu o violenţă greu de imaginat asupra celor cu care discutaseră amical până cu câteva momente înainte. Deşi şocul pentru victime era paralizant, bătaia colectivă putea dura câteva ore bune, fără să mai conteze cu ce şi unde se lovea: la cap, pe spate, în ceafă, în organe, nicio zonă nu era scutită, până când victimele zăceau într-o baltă de sânge.

 

Din sadicul meniu al torturilor zilnice putem spicui bătăile la tălpi, la fese, călcatul în picioare, lovituri în stomac ori organe, statul în diferite poziţii fixe zile întregi, fără posibilitatea de se mişca etc. Si celelalte episoade ale zilei constituiau prilej de chinuire a victimelor. Astfel, mesele erau servite fie prin turnarea mâncării fierbinţi pe gât, fie obligând victimele să se aşeze în patru labe, cu mâinile la spate, şi să se folosească doar de gură, ba uneori să şi guiţe ca porcii. Scoaterea „la program” (adică la toaletă) se făcea în grabă maximă o dată pe zi, iar cine nu apuca să îşi facă nevoile, era nevoit să şi le facă mai târziu în celulă, în gamelele din care mâncau, fără să aibă dreptul să le arunce ori să spele gamela, astfel că unii deţinuţi îşi îngurgitau fecalele de bună voie, pentru a putea primi mâncare.

 

E duminica...Sa ne aducem aminte cu piosenie despre cei care au trecut prin acest iad. Ne plangem zilnic de neajunsurile vietii noastre. Oare cati dintre noi am mai fi iesit vii dintr-un asemenea univers concentrationar?

Plata TVA la incasarea facturii. E de bine sau e de rau?

Una dintre masurile gandite de catre guvernul USL in favoarea relansarii activitatiilor in economia romaneasca o reprezinta si plata de catre societatile cu o cifra de afaceri de pana in 500.000 de euro, a TVA doar dupa incasarea contravalorii facturilor emise catre clienti. Probabil ca aceasta lege vine ca o reparatie pentru marirea cuantumului acestei taxe, de la 19% la 24%, acum doi ani, de catre guvernul PDL condus de catre Emil Boc, in conditiile degradarii pronuntate a starii economiei nationale.

In fapt, desi poate ca decizia era inevitabila in conditiile date, marirea TVA - ului nu a facut altceva decat sa arunce in carca celor care inca reuseau sa se descurce in hatisurile economiei romanesti o mare parte din neincasarile la bugetul de stat. In ultimii ani nu am avut parte de nici o masura economica menita de a oferi o gura de oxigen campaniilor, care, cu toata vitregia vremurilor, s-au incapatanat sa tina steagul sus. De aceea eu vad in decizia cabinetului Ponta o masura reparatorie. Dar haideti sa trecem in revista cateva dintre ideile pro si contra desprinse pe marginea acestei chestiuni. 

Un bun argument in favoarea aplicarii acestei masuri o reprezinta acela ca ea va determina o imbunatatire a cash-flow-ul companiilor mici, care astfel nu vor mai fi obligate sa se decapitalizeze platind TVA aferenta facturilor neincasate. Iar daca stam sa ne gandim bine osatura de rezistenta a unei economii viabile nu o reprezinta mastodontii ci tocmai aceste societati mici si mijlocii, direct avantajate de aceasta decizie. 

Trebuie sa ne gandim si la faptul ca, actualmente, plata TVA este prefinantata de catre agentii economici din resurse financiare proprii, resurse care, acum fiind deblocate, vor putea fi folosite in investitii in modernizare sau in plati curente catre furnizori. Pentru societatile comerciale care emit facturi cu plata la termen, acest act vine ca o bula de oxigen, in conditiile in care arieratele existente intre momentul emiterii facturii si cel al incasarii ei efective, tind sa se mareasca.

Desigur ca putem face si simulari din care poate sa reieasa ca aceasta lege nu reprezinta altceva decat o forma de incurajare a evaziunii fiscale.Bunaoara, putem avea doua societati care merg mana in mana, una care emite factura si nu mai incaseaza valoare ei insa isi deduce TVA iar cealalte nu mai colecteaza. Ipotetic, putem sa ne intalnim si cu aceasta situatie. Apoi mai putem sa dam fata si cu o discriminare in defavoarea societatilor care se vor bucura de aceasta derogare de la regimul TVA, in speta a celor cu o cifra de afaceri de sub 500.000 de euro. Este foarte posibil sa avem de-a face cu mari companii, clienti, care vor prefera sa nu lucreze cu cei care beneficiaza de noua masura. De ce? Pentru ca in propunerea Guvernului supusa dezbaterii publice, se cere ca beneficiarul sa verifice fiecare furnizor, daca cumva acesta se gaseste in situatia de a nu plati TVA decat la incasarea facturilor. Ori asta presupune deja costuri suplimentare.

Una peste alta insa, aceasta masura reprezinta un inceput. Ea poate reprezenta primul pas catre o normalizare in legislatia fiscala romaneasca. Principiul este unul corect, insa el ar trebui aplicat plenar, fara discriminari legate de cifra de afaceri, la nivelul intregii economii romanesti. Statul trebuie sa isi ia mai in serios rolul de arbitru in economie, simplificand modalitatile legate de posibilitatile de recuperare a debitelor de la datornici.  Insa o parere realista in cea ce priveste modul in care masura asumata de catre cabinetul Ponta va contribui la oxigenarea economiei, nu ne vom putea face decat dupa consumarea a cel putin un exercitiu bugetar.

Parlament si parlamentarism. O comparatie intre Romania si Statele Unite

De ceva timp am ajuns sa ne definim ca si natiune prin apelul zilnic la comparatiile cu alte state, de preferinta Statele Unite, privite inca ca un etalon al democratiei pe plan mondial. Pe langa celebrele forme fara fond constatabile in cadrul establishmentului politic dambovitean, nu stam bine nici in cea ce priveste marja de reprezentativitate atribuita constitutional unui parlamentar. Daca incercam o analogie intre viata parlamentara romaneasca si cea de pe malurile Potomacului, ajungem la concluzia surprinzatoare ca cetatenii Romaniei sunt suprareprezentati in cadrul Parlamentului national. Dar iata cateva cifre care ne indica discrepanta majora  intre cele doua sisteme:

Romania (circa 20 milioane de locuitori)

Parlamentul:

137 de senatori = un senator la 160.000 locuitori

332 de deputati = un deputat la 70.000 locuitori

469 parlamentari in total

SUA (circa 300 milioane de locuitori)

Parlamentul:

100 senatori = un senator la 3.000.000 locuitori

435 reprezentanti = un deputat la 560.000 locuitori

535 parlamentari - total

Daca SUA ar proceda ca Romania ar avea:

1.875 senatori

4.286 deputati

Daca Romania ar proceda ca SUA ar avea:

7 senatori

31 deputati

Desigur, Romania nu ar trebui sa aibe o atitudine exclusiv mimetica fata de cea ce se intampla peste Ocean, insa  o reechilibrare a structurii Parlamentului in conformitate cu situatia reala existenta in tara noastra ar fi binevenita. Nu este nevoie sa aplicam situatia extrema prezentata in ultimul paragraf, aceea in care ar exista doar sapte senatori si treizeci si unu de deputati, insa aceasta suprareprezentare  - teoretica de cele mai multe ori - ar trebui sa ia sfarsit. Categoric nu avem nevoie nici de un Parlament unicameral, dupa cum ar dori unii. Statul modern romanesc este si rezultatul activitatii a doua camere legislative distincte, Senatul si Camera (Adunarea) Deputatilor. Insa trebuiesc precizate mult mai clar atributele particulare ale acestora, deorece cetatenii traiesc cu impresia ca in Romania avem doua camere care nu sunt complementare ci doar se concureaza, avand aceleasi sarcini constitutionale.

Ce s-a schimbat in doua mii de ani?

Bugetul trebuie echilibrat, tezaurul trebuie reaprovizionat, datoria publica trebuie micşorata, aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderata şi controlata, şi ajutorul dat altor ţari trebuie eliminat pentru ca Roma sa nu dea faliment. Oamenii trebuie si înveţe din nou sa munceasca în loc sa traiasca pe spinarea statului.

Nu, fragmentul de mai sus nu este desprins din vreun raport de ţară al FMI. Nici Banca Mondială şi nici Uniunea Europeană nu au vreun amestec în acest enunţ. Marcus Tullius Cicero, filosoful si omul politic roman nascut in anul 106 î.Hr. in Latium, este responsabil de acest diagnostic atat de sever pus Republicii Romane, aflata catre apusul existenţei sale, înaintea preluarii puterii dictatoriale de către Gaius Iulius Cezar. 

Revăzând acest text clasic al Antichităţii nu poţi sa nu te întrebi ce se schimbă realmente in Lume, în decursul Timpului? Actorii, cu siguranţă da. Denumirea statelor? Şi aceasta, desigur.  Centrii de putere? Ei sunt variabili încă de acum opt-nouă milenii. Problemele rămân însă absolut constante si foarte greu rezolvabile . De obicei, pe fondul acestor dezechilibre majore, tentaţia ca cetăţenii să devină foarte receptivi la mesajele politice extreme devine una irezistibilă. Ce se va întâmpla în vremurile noastre, într-o lume atât de globalizată? Greu de anticipat.

Despre sensul şi firescul vieţii cu Parintele Rafail Noica

Parintele Rafail Noica este fiul filosofului Constantin Noica si a primei sotii a acestuia, englezoaica Wendy Muston. Micul Rafail, inca de la varsta de 13 ani, a fost nevoit sa plece departe de tara, alaturi de mama sa. A pribegit prin toate religiile protestante, de la penticostali, baptisti, congregationalisti si pana la Armata Salvarii, pentru ca in cele din urma sa se intoarca la ortodoxia dintai, cu o forta care i-a uluit pe marii teologi ai Rasaritului. "Ortodoxia este firea omului!... Hristos este Ortodox!... Eu am trait-o pe pielea mea, revenind in Biserica, cand dupa prima impartasanie si spovedanie a inceput sa traiasca in mine o noua viata... Am avut in acea zi, asa, o traire pe care nici nu stiu cum s-o descriu, ca o luminare, cand am inteles Ortodoxia ca fiind nimic altceva decat firea omului. Daca n-as fi trait Ortodoxia ca un convertit, poate ca n-as fi putut niciodata sa o vad in frumusetea ei stralucitoare, drept singurul adevar al istoriei!..." 

Unde gresim ca si natiune?

Ultima incercare de demitere a presedintelui Traian Basescu s-a desfasurat sub imperiul generosului slogan "Vrem o tara ca afara". Cu siguranta ca multi dintre noi ne-am dori o Romanie mai curata, cu mai mult respect pentru mediul inconjurator, traversata de la un capat la altul de autostrazi precum cele de la vest de noi, cu oameni mai senini, mai putin apasati de grija zilei de maine. Structural, ca si pregatire profesionala sau putere de munca, nu suntem cu nimic mai prejos decat locuitorii tarilor mai dezvoltate. Martori ne pot fi concetatenii nostrii care au reusit sa se integreze cu succes in societati diferite de cea romaneasca, avand totusi in spate si bagajul romanesc.

De ce insa Romania, ca si natiune, ramane tributara la capitolul civism, implicare sociala si mentalitate politica? Greu de formulat un raspuns fara a face apel la psiho-istorie. In schimb unul simplist ar arata asa. In codul nostru genetic s-a strecurat, de-a lungul timpului, microbul neincrederii, al autosuficientei, al criticismului cronic. Am ajuns sa nu ne mai placa nimic din cea ce ne incojoara. Nu mai avem incredere in semenii nostrii, ne simtim tradati zi de zi, ceas de ceas. Nu avem curajul de a ne lua destinul in propriile maini, de a iesi din starea de minorat atat de bine descrisa de catre Imanuel Kant. Ne place sa carcotim la colt de strada, ne complacem in situatia de asistati, vrem sa stim tot timpul cea ce se intampla in ograda vecinului, poate chiar sub plapuma sub care doarme. Ne plac barfele si cancanul, zambim condescendent la necazul altuia, iubim sa dam sfaturi altora, acestea, de cele mai multe ori fara valoare sau gresite intentionat.

Din tot acest tablou lipseste ceva care sa ne defineasca ca si popor: un proiect national, de coeziune, care sa arata lumii ca suntem o natiune si nu o turma de oi bezmetice.  Romania ultimelor doua decenii a devenit tara proiectelor incepute si lasate neterminate. Toate administratiile care s-a succedat, de la FSN - ul inceputului anilor '90 si pana la USL - ul zilelor noastre, au excelat la capitolul proiectelor demarate. Avem oficialitati care participa la deschideri de santiere dar, din pacate, prea putini sunt cei care ajung sa taie si panglici inaugurale. 

Politicianismul - nu Politica! - este responsabil pentru abandonarea totala sau partiala a proiectelor incepute de catre administratia precedenta. Nu este bun pentru ca nu a fost ideea mea, par a spune unii politicieni romani. Fals! Daca ai tact atunci trebuie sa iei de la fiecare tot ce are acesta mai bun, in materie de proiecte sau idei. Sa ne gandim doar la Autostrada Soarelui, demarata acum zece ani de catre administratia Nastase, atat de necesara pentru fluidizarea traficului auto dintre Bucuresti si Litoral. Timp de ani de zile lucrarile au fost abandonate, desi finalizarea ei descongestiona arterele rutiere din zona. Concomitent se incheie celebra portiune de autostrada Turda - Gilau. De la nimeni catre nimic! Cui a folosit acest fapt? Greu de raspuns. Cel mult lui Mircea Badea, pentru a deveni (mai) celebru!

O alta problema foarte facil de observat, este si aceea ca Romania, ca si tara, nu mai are foarte multe interese permanente, care sa transgreseze limitele temporare ale unei administratii. Aproape totul se face pentru un interval de patru ani. Dupa aceea, Potopul! In campania premergatoare referendumului am putut observa implicarea directa a unor state occidentale in sustinerea  d-lui Traian Basescu. Da, acolo, in capitalele acelor tari exista interese directe si permanente in legatura cu Romania, interese care prevaleaza asupra factorului politic.Lectia aceasta trebuieste invatata si asumata si de catre conducatorii nostrii.

Ideea principala pe care o sustin este aceea ca avem nevoie de continuitate intre administratiile consecutive. Un proiect bun nu trebuie blocat pe motive politice. Nu ajungem nicaieri asa. Faptele dau masura omului, dicton perfect valabil si in cazul de fata. Haideti sa judecam faptele si nu cancanul. Valabil plenar, local si national.

Fuga de DNA!

O anecdotă simpatică, inteligentă şi cu mult haz, primită pe email, care merită a fi popularizată deoarece conţine mai multe frânturi de adevăr, sesizabil cu ochiul liber in societatea în care trăim. Orice corelaţie dintre animalele din banc şi personaje actuale din politica românească este absolut forţată şi nu o asumăm. :)

Ursul îl vede pe melc alergând prin pădure  şi, mirat, îl întreabă:

- Ce faci melcule? Unde fugi aşa?

- Ce să fac, răspunde melcul, vine D.N.A.-ul să ma aresteze.

- Păi de ce?

- Pai eu – casă, tata – casă, mama – casă, soru-mea – casă… De-asta.

Stă ursul, se gândeşte puţin şi o rupe şi el la fugă. Şi fuge,… şi fuge… Se întâlneşte cu cocostârcul. Cocostârcul îl întreabă:

- Ce faci ursule? De ce fugi aşa?

- Ce să fac, răspunde ursul, fug, că s-ar putea să mă cerceteze DNA-ul.

- Păi de ce?

- Păi: eu – blană, tata – blană, mama – blană, soru-mea blană… De asta.

Stă cocostârcul, se gândeşte puţin şi o rupe şi el la fugă. Şi fuge, şi fuge, şi fuge… Se întâlneşte cu maimuţa. Maimuţa îl întreabă:

- Ce faci cocostârcule? Unde fugi asa?

- Ce să fac, răspunde cocostârcul, fug, că s-ar putea sa vină DNA-ul să mă cerceteze.
- Dar de ce?

- Păi de ce? Eu pe picior mare, tata pe picior mare…, mama pe picior mare… soru-mea pe picior mare…

O rupe şi maimuţa la fugă. Şi fuge şi fuge şi fuge… se opreşte deodată brusc şi exclamă:

- Dar eu de ce naiba fug? Eu – cu curul gol, tata cu curul gol, mama cu curul gol, soru-mea cu curul gol…

Sa pretuim timpul! - Arsenie Papacioc

Cateva idei-forta:

Dracul este doar un tolerat nu e o putere, dar are libertatea sa ne coseasca.

Cat poate Dumnezeu cu Puterea, poate si Maica Domnului cu Rugaciunea.

Iubirea vrajmasilor nu este un sfat, este o porunca!

O clipa poate sa fie un timp iar o suspinare poate fi o rugaciune.Suspinarea aceasta, care vine din adanc, Dumnezeu o pretuieste mai mult decat cosul de lacrimi pentru ca Dumnezeu nu are nevoie de cuvinte ci are nevoie de inima ta.

Nu pierdeti timpul, dragii mei. Astazi vorbim si maine nu stim daca mai suntem.

Sa pretuim Timpul! Nu este nimic mai scump de la Dumnezeu ca Timpul, ne-a creat Dumnezeu singuri numai pentru EL, si daca ne lasa timp si ne prelungeste timpul vietii noastre, tot cu scopul ca sa fim impreuna. Moartea nu vine sa ii faci o cafea, vine sa te ia!