Cel care ne-a invatat ABC - ul capitalismului nu mai este

Zilele acestea o stire seaca a facut inconjurul lumii: Larry Hagman, interpretul personajului J.R. Ewing din serialul Dallas, a încetat din viaţă, la vârsta de 81 de ani. In anul 1994, in urma unor complicatii majore la ficat, lui Larry i se prezicea o moarte rapida. Insa, urma unui transplant, el a reusit sa isi continue viata, dedicandu-se cu precadere operelor de caritate, alaturi de cea care i-a fost sotie timp de mai bine de 55 de ani, Maj Axelsson.

Larry Hagman, texan prin nastere (Weatherford, Texas, 1931), ne-a ramas in memorie  din postura fiului cel mare al lui Jock si Ellie Ewing, mostenitor prezumtiv al imperiului Ewing Oil. Larry ne-a aratat un pic din farmecul lumii businessului inca din vremea comunismului. Sa ne aducem aminte ca serialul Dallas a rulat la Televiziunea Romana chiar si in ultimul deceniu al omnipotentei clanului Ceausescu. E adevarat ca dupa cateva episoade, saga familiei Ewing a fost interzisa, deoarece dadea de gandit acelora care isi doreau alte standarde de viata decat cele oferite de catre S.S.M.D. (pentru cei mai tineri, este vorba de acronimul pentru cea ce la noi era denumita societatea socialista multilateral dezvoltata). Dupa evenimentele din Decembrie 1989, in urma obsesiilor dezvoltate de catre speculantii regimului comunist pentru viata buna din Dallas, am avut parte de felurite forme de copiere a acelor realitati. Un afacerist precum raposatul Ilie Alexandru, a dus obsesia pana acolo incat, imediat dupa 1990, a edificat langa Slobozia un Southfork Ranch in toata splendoare lui texana. De-asemenea foarte multi dintre imbogatitii anilor '90 au preluat de la personajul J.R. Ewing doar partile lui negative, ocultand si cealalta fateta a fictivului petrolist texan.

Un sociolog francez scria, nu fara temei, ca serialul Dallas a avut si el o contributie la caderea regimurilor comuniste din Europa Centrala si Rasariteana, in 1989. El explica fenomenul prin presiunea exercitata asupra elitelor politice de catre potentatii economici ai regimurilor, cei care doreau sa nu mai ascunda faptul ca, in realitate, comunismul nu poate rezista ca o societate egalitarista. Cu alte cuvinte, ei traiau bine sau foarte bine si doreau sa arate tuturor acest lucru, fara teama de represiuni. Studiul se referea in principal la Uniunea Sovietica, dar sa nu uitam ca si noi am avut baroni economici, precum Florentin Carpanu, fratii Paunescu sau Trita Fanita, oameni care se simteau incorsetati de limitele impuse de regimul lui Ceausescu.

Larry Hagman ramane J.R. Ewing. Unicul. Personalitate duala, malefic dar si sensibil. Ramane personajul care a aratat (si) romanilor ca exista viata mai buna dupa comunism. Sociologul francez are dreptate.

Prea realist!

Sf. Petru se hotaraste intr-o zi sa plece in inspectie... prin iad! Zis si facut, se intilneste cu Scaraotchi care ii ofera un tur complet. Merg ei ce merg si ajung in -sala cazanelor- unde erau mai multe cazane cu apa clocotita, pline cu oameni care incercau sa iasa afara. Din cind in cind, la cite un cazan, un grup de draci ii loveau peste cap cu bastoanele pe cei ce incercau sa iasa.

- Ce se intimpla aici? intreaba Sf. Petru.

- Aici este cazanul cu nemti si astia incearca tot timpul sa iasa in fata, asa ca ii potolim imediat.

- Bun, si acesta? intreaba Sf. Petru aratind spre cazanul pe care scria -americani-?

- Acelasi lucru, raspunse Scaraotchi.

- Bine, dar ce se intimpla aici? intreaba contrariat Sf. Petru aratind spre un cazan care nu era pazit si unde din cand in cand se ivea cite un cap afara din apa, dar dupa aceea disparea imediat !

- Oh, acela e cazanul cu romani! Cum incearca unul sa scoata capul, cum il trag ceilalti la fund imediat!

Este posibila secesiunea unor state din Uniunea americana?

Puseurile de criza economico-financiara care afecteaza ciclic lumea capitalista si nu numai, par a elibera energii nebanuite atunci cand vine vorba de afirmarea identitatii proprii ale componentelor a cea ce noi denumim sintetic "occident". Campioana acestei lumi, Statele Unite,  tara cea mai democratica, dupa cum s-a impamantenit definirea ei in limbajul de lemn jurnalistic, pare a avea unele probleme in legatura cu tinerea in frau a acceselor de independenta politica venite cu precadere din statul Texas.

Pe siteul Casei Albe a fost postata deja o petitie semnata de un grup numeros de cetateteni ai marelui stat din Sud. Titlul ei este unul semnificativ: Peacefully grant the State of Texas to withdraw from the United States of America and create its own NEW government.  Destul de clar ce doresc acesti domni si doamne: retragerea pasnica din Uniune si o conducere de sine statatoare. Argumentatia folosita este una de natura a culpabiliza administratia federala pentru toate nerealizarile cuantificate de catre Statele Unite in ultima perioada de timp. The US continues to suffer economic difficulties stemming from the federal government's neglect to reform domestic and foreign spending. The citizens of the US suffer from blatant abuses of their rights such as the NDAA, the TSA, etc. Given that the state of Texas maintains a balanced budget and is the 15th largest economy in the world, it is practically feasible for Texas to withdraw from the union, and to do so would protect it's citizens' standard of living and re-secure their rights and liberties in accordance with the original ideas and beliefs of our founding fathers which are no longer being reflected by the federal government. Tonalitatea folosita pare a fi inspirata din Declaratia de Independenta, nu credeti? Cu alte cuvinte nu Texasul este vinovat pentru starea Uniunii ci cei care conduc de la Washington. Se vorbeste aici de abuzurile flagrante la adresa cetatenilor, de bugetul echilibrat al statului din Sud si de faptul ca Texasul reprezinta a cicisprezecea economie a lumii. Cu alte cuvinte, nu ar avea probleme in legatura cu finantarea propriilor institutii politice si cu asigurarea bunastarii populatiei care traieste aici.

Desi Casa Alba nu a formulat inca un raspuns la aceasta petitie, profesorul Adam S. Cohen de la Yale Law School, editorialist la Time Magazine, a scris un articol intitulat Can Texas Really Secede from the Union? Not Legally Cu alte cuvinte universitarul american pune in titlu o intrebare si da rapid si un raspuns. Cohen atrage atentia asupra faptului ca in Constitutia americana nu exista nici o prevedere prin care sa se acorde statelor componente ale Uniunii dreptul de secesiune. Poate doar prin forta, deoarece nu exista nici un fundament juridic, iar acest lucru inseamna razboi, fapt cunoscut de la Abraham Lincoln incoace.

Desigur, exista minti fierbinti si de partea unionistilor, oameni care iau in deradere demersul celor aproximativ 85.000 de semnatari ai petitiei prezentate presedintelui SUA. Bunaoara Chuck Thompson, un nene care scrie in The New Republic. In general destul de bine, insa de aceasta data el este autorul unui articol intitulat Go Ahead and Secede, Texas. I Dare You. Cu alte cuvinte ii provoaca pe texani sa-si proclame secesiunea fata de Statele Unite. Petitionarilor din Texas, dar si celor din Louisiana, Florida, Georgia, Alabama, Tennessee, si Carolina de Nord, care au trimis si ei la randul lor petitii catre Administratie, Thompson le raspunde cu un singur cuvant: relax. Si daca Texasul ar deveni independent ce s-ar intampla? Ziaristul american e de parere ca cele doua parti, guvernul federal si cel texan ar colabora bine:Statele Unite ar avea garantat accesul la bazele militare strategice, gaze naturale, bovine, bumbac si...majorete! Trecand la un ton serios, Thompson accepta faptul ca economia Texasului ar putea sustine un stat independent. Sa ne gandim la faptul ca 50 de companii dintre cele 500 prezente in topul revistei Fortune isi au cartierul general in Texas. Dintre ele amintesc  ExxonMobil, ConocoPhilips, AT&T, Southwest Airlines, American Airlines si Dr Pepper.

Si inca un amanunt, tot de ordin economic; conform clasamentului pe anul 2011 al revistei The Economist, statul Texas are un PIB de 1224 miliarde de dolari, foarte apropiat de cel al Rusiei.

Taxe, impozite, filosofii fiscale...

Pentru ca tot sunt la moda discutiile in legatura cu directia cea mai buna de urmat in privinta stabilirii cotelor de impozitare - a cotei unice sau diferentiate, TVA unitar sau diferentiat - haideti sa facem apel la experienta altora, care au trait momente asemanatoare cu cel pe care il traversam noi in aceasta perioada. Sa ne intoarcem in perioada aniilor '80, in Statele Unite ale Americii.

Ronald Reagan a preluat mandatul de presedinte de la democratul Jimmy Carter, cel care a condus, intre 1976 si 1980, o America sovaielnica, incapabila de a iesi de sub psihoza Razboiului din Vietnam, in urma caruia fusese nevoita sa abandoneze in mainile comunistilor o buna partea a Asiei de Sud-Est. Personalitate stearsa dar un bun showman politic (ceva in genul kenyanului Obama din zilele noastre), Carter nu a reusit sa le ofere americanilor un nou orizont, palpabil si realist. Se spune despre el ca atunci cand un interlocutor ii vorbea de Uniunea Sovietica si de liderul acesteia, Brejnev, instantaneu o pleoapa incepea sa i se miste necontrolat.

Ronald Reagan a mostenit o tara cu o economie care mergea cu frana de mana trasa. Ce a facut el pentru a crea un soc in acest domeniu? Pai a umblat la taxe.  Printr-o reglementare existenta in legislatia americana inca din anul 1913, impozitele erau stabilite in mod progresiv: 1% pentru veniturie care depaseau suma de 3000 de dolari si 7% pentru cele care treceau de 500.000 de dolari. In 1986 Reagan a initiat o reforma a sistemului de impozitare, reducand semnificativ taxele platite de cei cu venituri mari. Presedintele american a rationat in felul urmator: impozitele afecteaza spiritul intreprinzator al americanilor, iar persoanele cu cea mai pronuntata initiativa erau chiar cele care reusisera sa acumuleze venituri mari.  

Tot in rastimpul mandatelor lui Reagan, deficitele bugetare au fost asumate de catre administratie pe considerentul ca ele incurajeaza cresterea economica. Si a avut dreptate inca o data. Alocarea de noi resurse catre zona industriei militare a determinat accentuarea cursei inarmarilor dintre SUA si URSS, sovieticii nereusind sa tina pasul cu ritmul impus de catre americani si cedand finalmente in confruntarea ideologica dintre capitalism si comunism.

Toate acestea au condus catre o expansiune economica pronuntata, apropiata ca si valori absolute de cea din anii '50. Presedintia lui Reagan a insemnat o noua epoca de aur in istoria americana.  Oare de ce noi, in Romania, dorim cu tot dinadinsul sa jucam altfel acelasi tip de joc? De ce cautam raspunsurile corecte la niste intrebari care au mai fost puse si la care s-a raspuns deja corect? Mister total.

N-avem!

Anul trecut prietenul meu, domnul Marius Ghilezan, sftatuitor de presedinti si premieri cu ceva vreme in urma, a scos un volum de poezie absolut senzational.  Ţigara unui viitor de paie este titlul sau si a aparut la Editura Corint. Intre multe altele, exista acolo o poezie cu un mesaj absolut biciuitor pentru Romania in care traim. O redau mai jos, pentru a o savura si voi.

N-avem!

Avem palate, dar n-avem nobili
avem icoane, dar n-avem credinţă
avem moşii, dar n-avem boieri
avem regi, dar n-avem regat

Siguri şi singuri
În noi n-avem nimic.

Nema noroc din nema putirinţă!

Va recomand sa cititi toata cartea deoarece acolo veti gasi multe poeme incarcate de mesaj, de sens.

Victoria celui care nu a dovedit nimic

Alegerile prezidentiale americane au aratat inca o data ca showul, expunerea mediatica, si entertainementul politic sunt vandabile si (sau mai ales)peste Ocean.  Barack Hussein Obama continua la Casa Alba, cu un mandat reinnoit de catre americani. Insa cel de-al 44 – lea presedinte American si-a aratat limitele in trecutii patru ani prezidentiali. Pana la un moment-dat alegerea americanilor ne pare ilogica. Cel nascut nu se stie unde, a impus Americii o politica externa peste masura de prudenta, in umbra acestei atitudini dezvoltandu-se influenta globala a Chinei si renasterea militara a Rusiei lui Putin.

Racirea relatiilor aproape fratesti care existau pe triunghiul Washington-Londra-Tel Aviv este tot meritul lui Obama. Insistenta cu care a cultivat relatia cu Franta lui Sarkozy apare ca fiind cel putin ciudata. Nu poti trece in plan secund Marea Britanie sau Israelul in favoarea unei tari care musteste de anti-americanism.  In plan intern planurile privind relansarea economiei americane raman inca bine ferecate in seifurile Administratiei democrate, toate deciziile politice in plan economic bazandu-se mai degraba pe expediente de moment. Si atunci, totusi, de ce l-au preferat americanii pe Obama in dauna lui Mitt Romney?

Un raspuns ar fi acela ca Romney nu s-a impus niciodata, in mod real, ca o alternativa adevarata la dezastrul democrat. Candidatul republican a parut stingher in calitatea de reprezentant al Grand Old Party, discursul neoconservator sunand fals atunci cand cuvintele ieseau din gura lui. Mai degraba un centrist decat un neoconservator, Romney nu a reusit sa ajunga la sufletul Americii profunde, cea care atunci cand este mobilizata, decide cu siguranta numele presedintelui. Rick Santorum ar fi reusit mai mult! Republicanii au jucat fara tragere de inima cartea prezidentiala in 2012, deoarece Obama inca avea resurse insemnate de popularitate, fiind aproape imposibil de invins.

Cu toate stangaciile aratate in campania prezidentiala din acest an, prezumtivul vicepresedinte al lui Romney, Paul Ryan, pare sa fie adevaratul pariu al GOP pentru 2016. Probabil ca el ii va reprezenta pe republicani peste patru ani. Intre timp insa, America va mai petrece un mandat cu hawaiianul-kenyanul Hussein. S-ar putea insa ca in 2016 Statele Unite sa nu mai insemne cea ce ele ne apar ca fiind azi. O lume policentrista nu va mai garanta intaietatea Americii.

Interviu cu Dumnezeu

Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

- Dacă ai timp, i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.

- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a răspuns:

- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească, iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:

- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi? – Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc  şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie? Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

Un text apocrif, atribuit fortat lui Octavian Paler, lucru de care insa acesta se delimiteaza, neasumandu-si paternitatea lui. Insa textul in cauza, scris sau nu de catre Paler, are o valoare deosebita. Faptul este consemnat in Convorbirile domniei-sale cu Daniel Cristea-Enache, aparute la Editura Corint, in anul 2007.

"9 februarie

Să vă spun ceva amuzant. Mă caută într-o zi la telefon un domn din Chicago. Un român în casa căruia am fost acum vreo unsprezece ani. Din vorbă în vorbă, d-l Bălan mă felicită pentru un text apărut într-o publicație românescă din America; text preluat de pe Internet și ”din câteva jurnale din țară”, îmi precizează interlocutorul meu. Până atunci, discutasem banalități. Presimțind ca e ceva în neregulă, îi cer d-lui Bălan lămuriri. ”Despre ce text e vorba? Nu cumva se cheamă Paradoxul vremurilor noastre?” (Cu vreo jumătate de an în urmă, m-am trezit cu o revistă din Canada care publica, sub semnătura mea, și chiar cu fotografia mea alături, un text care nu-mi aparținea, având acel titlu.) ”Nu, nu, zice domnul din Chicago, convins ca-mi face plăcere să aflu noutatea. Se cheamă Interviu cu Dumnezeu”. Am rămas blocat. Apoi, asigurându-l pe cel care-mi dăduse ”vestea” ca n-am fost niciodată în Ceruri, l-am rugat să-mi trimită și mie ”interviul”, ca să văd cum m-am comportat în calitate de reporter metafizic."

La ceas de bilant. Premium Truck Service - serviceul preferat al transportatorilor din Timis

Dupa cum s-a incetatenit traditia, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis premiaza companiile care au excelat in varii domenii economice, in anul precedent. Pentru intreaga activitate desfasurata de-a lungul anului 2011, pentru profesionalismul cu care s-a lucrat, pentru cifrele economice, multumitoare dar perfectibile, compania noastra s-a clasat pe primul loc la categoria Intreprinderi mici pe domeniul Intretinerea si repararea autovehiculelor.

Este un rezultat care maguleste dar si obliga la mai mult. Pregatirea tehnica de care se bucura personalul de service cumulata cu experienta celor care coordoneaza activitatea propriu-zisa, au condus la impunerea marcii ca pe un nume de referinta in lumea transportatorilor, a celor care isi doresc un plus pentru autovehiculele cu ajutorul carora isi desfasoara activitatea. In conditiile in care aproape toate celelalte serviceuri isi restrang sau chiar isi lichideaza activitatea, Premium Truck Service s-a incapatanat sa mearga catre extindere, catre diversificarea operatiunilor disponibile pentru clientii nostrii. Este si o promisiune pentru viitor, de a multumi celor care ne-au ales ca si parteneri.

Nu ne imbatam cu apa rece si spunem raspicat ca nu ne vom opri aici. Cifra de afaceri este in crestere si pentru anul 2012, cea ce ne face sa credem ca mergem pe drumul corect. Anii urmatori vor fi cei ai investitilor majore. Am atins un prag, am grupat ambele picioare, e timpul unui nou pas inainte. Vom merge in continuare catre diversificare si profesionalism. Este promisiunea grupului de firme PT Parts/Premium Truck Service pentru toti partenerii nostrii.