La Multi Ani, prieteni!

2013 - bilanțul unui an economic greu. Ce va fi in 2014?

În ciuda împopoțonărilor triumfaliste la care au apelat mai toate guvernările postdecembriste, indiferent de coloratura lor politică, anul 2013 a fost un an extrem de greu. Și aici fac referire în primul rând la domeniul economic, cel de care depinde în mod indirect și pacea socială atât de dorită într-o societate normală. Cu toate că țintele enunțate de guvern la început de an sunt destul de apropiate de cifrele comunicate de către cei care se ocupă cu statisticile, modul în care au obținute aceste rezultate lasă loc de multă îngrijorare.

 

Piciorul așezat temeinic pe gâtul economiei românesti de catre guvernanți ar putea să facă din aceste rezultate doar o victorie a la Pyrrhus și nimic mai mult, rezultate bune doar pentru statistici. Restrângerea deducerilor de cheltuieli pentru agentii economici (în fapt avem de-a face cu o cvasianulare a lor) a facut ca marea majoritate a afacerilor să se regasească cu un picior în groapă. Funcționarea societăților comerciale doar pe linii de creditare oferite (inca) de banci nu poate sa dureze o vesnicie. Alimentarea bugetului unui stat flămând și mult prea cheltuitor, prin uciderea unor bussinesuri, multiplele expediente financiare la care se apeleaza, luarea la tinta a intreprinzatorilor mici si mijlocii - adica a acelora care asigura osatura unei economii sanatoase in orice stat normal - vor avea repercusiuni majore asupra situatiei sociale a tarii noastre.

Modalitatea în care înțelege Statul să se raporteze la contribuitorul privat este una cel putin îndoielnică. O cunoștiință. deținătorul unei societati cu profil transport persoane, a avut neșansa de a vedea instituțiile de control la treabă. Companie cu toate licențele de transport la zi, cu verificări tehnice ale mijloacelor de transport în conformitate cu normativele RAR și ale legislației în vigoare, orientat politic (în campaniile electorale din 2012 pe autovehiculele societății și-au făcut loc postere cu mesajele învingatorilor de atunci), acesta a avut parte de nu mai puțin de patru controale tematice în mai puțin de un an de zile. Bineînteles ca acestea s-au lasat si cu amenzi, este imposibil sa respecti in litera ei o legislatie care devine pe zi ce trece tot mai stufoasa. Exasperat, acesta i-a intrebat pe inspectorii institutiilor Statului de ce ii controleaza doar pe cei care respecta legislatia si au afacerile la lumina zilei, in timp ce aceia care efectueaza transporturi "la negru" sunt lasati in pace.  Raspunsul acestora a fost unul absolut siderant: dumneavostra va aflati in baza noastra de date, cei la care faceti referire nu. Măi sa fie!

 

Daca pana acum am avut de-a face cu o adevarata tornada a insolventelor, fapt devenit unul divers, la ordinea zilei in ultima vreme, anul 2014 va consemna o maree a falimentelor. Acest fapt ar trebui sa ii puna pe ganduri pe decidentii nostrii politici deoarece faliment inseamna de cele mai multe ori si inchiderea unor facilitati de productie si/sau servicii. Ori in aceasta situatie ingrata singurul procent care va creste va fi cel al numarului de someri din economie. Presiunea pe bugetul asigurarilor sociale va creste exponential, si acest fapt se va produce odata cu scaderea sumelor colectate aici datorita absentei de pe piata a unor companii care intre timp vor falimenta.

 

Un numar mare de someri determina de obicei miscari de strada care pot imbraca si aspecte violente. Conform unui studiu intocmit de catre publicatia britanica The Economist, coeficientul de risc social al României este comparabil cu cel al unor țări precum Grecia, Burkina Fasso sau Irak. Tulburarile eco-anarhiste din ultima parte a anului 2013 s-ar putea sa amorseze altele, mult mai grave, datorate conditiilor socio-economice care se vor inrautati pe fondul absentei performantei reale din economie. Majoritatea politica linistitoare dobandita de-alungul ultimului an de catre USL prin migratii politice succesive si dezonorante pentru cei in cauza, este doar una pur teoretica. S-a dovedit faptul ca un guvern nu poate sa reziste in fata unor proteste masive si continue. Emil Boc a aflat direct acest lucru.

 

Interesant de urmarit va fi si sprijinul parlamentar real de care se va bucura cabinetul Ponta, in conditiile adancirii diferendelor dintre PSD si PNL. Acestea pot lasa loc la regrupari, transferuri si migratii parlamentare dintre cele mai ciudate. Insa totul depinde de performanta economiei. Daca aceasta va reusi sa respire, sa primeasca un balon de oxigen binemeritat (altul decat o recolta agricola foarte buna), atunci lucrurile se vor aseza. In absenta ei insa regimentele dezamagitilor sociali vor face legea in politica anului 2014.

Crăciun Fericit!

22 Decembrie 1989 - sfârșit de Revoluție, început de contrarevoluție

Romancierul catolic francez Paul Bourget scria cu aproximativ un secol în urmă că o revoluţie e întotdeauna începută de naivi, continuată de intriganţi şi exploatată de escroci. Trimiterea directă era facută către Revoluția Franceză din 1789 - un eveniment care, scrutând timpul, ne apare acum ca un regicid infam urmat de o exacerbare europeană a unei națiuni care și-a redescoperit spiritul războinic și nimic mai mult. Definiția lui Bourget se aplica plenar și evenimentelor care au caracterizat țara noastră în acel Decembrie 1989 de neuitat.

Desigur, există încă destule voci care contestă caracterul revoluționar al acelor zile, mizând mai mult pe cel de lovitură de stat. Și nu fără o bază reală. Doar că, revenind în registrul caracterizărilor generaliste și apelând la maestrul dialecticii Friedrich Hegel, acesta scria că orice revoluţie este o lovitură de stat reuşită. Deci, nimic nou sub Soare! Că a existat și interes extern în înlaturarea regimului personal al lui Nicolae Ceaușescu, nimeni nu mai poate contesta în lumina ultimelor informații. De la Est (Uniunea Sovietica) pana la Vest (Statele Unite si Occidentul european), cam toti se saturasera de politica dusă de către dictatorul de la București si au încercat să influențeze și să amorseze o situație revoluționară anticeaușistă în măsura posibilităților pe care le aveau la dispoziție.

Însă o asemenea turnură a evenimentelor nu putea avea loc in absenta unui climat propice. Ori Ceausescu  - inconstient -  a facut exact jocul acestor interese. Un popor înfometat poate fi foarte lesne îndreptat împotriva celui asociat momentan cu ideea de Putere. Clanizarea puterii politice a oferit pretextul exploziei mămăligii autohtone. În momentul în care toate pârghiile reale ale deciziei politice sunt concentrate în mâinile unei singure familii te poți aștepta doar la izbucniri violente. Exact aceasta a fost imaginea oferita de România acelor zile.

Se cuvine însă a se face câteva disocieri bazate exclusiv pe fapte și cifre. Astfel, avem următoarea situatie statistică, bazată pe o periodizare destul de strictă. (sursa)

1. Perioada 17-22 Decembrie 1989 -

Adică de la intervenţia forţelor de represiune la Timişoara, până la fuga dictatorului, perioadă în care s-au produs 306 de victime (74 din rândul civililor, respectiv, 61 din rândul militarilor). În această perioadă, cele mai sângeoase zile ale Revoluţiei au fost zilele de 22 decembrie 1989 - cu 129 de morţi (74 civili şi 55 militari); 21 decembrie 1989 - cu 86 de morţi (80 civili şi 6 militari), respectiv 17 decembrie 1989 cu 76 de morţi, la Timişoara, numai din rândul civililor; cel de-al 77-lea decedat, este Corneliu Babeş de la Braşov, care s-a sinucis din cauza regimului, pe pârtia de la Poiana Braşov, înainte de izbucnirea Revoluţiei Române, dar care a fost introdus în această situaţie în calitatea care i-a fost acordată de statul român, de Erou martir al Revoluţiei Române;

2. Perioada 23- 25 Decembrie 1989 -

Aici discutăm despre zilele trecute de la fuga lui Nicolae Ceaușescu, până la executarea acestuia, în care s-au produs cele mai multe victime – 743 (489 din rândul civililor, respectiv, 254 din rândul militarilor), cea mai sângeroasă zi a perioadei ca de altfel a întregii Revoluţii Române, fiind data de 23 decembrie cu 428 de victime (289 din rândul civililor, respectiv, 139 din rândul militarilor);

3. Perioada 26 - 31 Decembrie 1989 -

In acest interval de timp s-au înregistrat un număr de 85 de victime (57 din rândul civililor, respectiv, 28 din rândul militarilor), cea mai sângeroasă zi fiind ziua de 26 decembrie, cu 36 de victime (23 din rândul civililor, respectiv, 13 din rândul militarilor).

O minimă problemă de logică ar trebui să-i frământe pe toți românii; de ce a mai fost nevoie sa se moară dupa data de 22 decembrie 1989? Ceaușescu fugise, nu se mai afla la butoane.  Dacă cele 306 victime înregistrate în intervalul 17-22 Decembrie 1989 pot fi puse relativ în dreptul ideii de Revoluție, de ce oare au mai murit încă cel puțin 828 de oameni? În contul cui îi trecem pe aceștia? Nu cumva se poate discuta despre o contrarevoluție in țara noastă?  Vă recomand o carte scrisă de catre generalul Aurel I. Rogojan, cel care în acel decembrie 1989 deținea funcția de sef al cancelariei lui Iulian Vlad, ultimul sef al Securității. "Fereastra serviciilor secrete - România în jocul strategiilor globale" se numeste cartea si ea are meritul de a pune in valoare noi ipoteze - sustinute factual prin argumente peremptorii - despre cea ce s-a intamplat in Romania dupa data de 22 Decembrie 1989. Merita.

 

 

Invitaţie

Marţi, 17 Decembrie începând cu orele 17, Filiala Timişoara a Academiei Române (Bv. Mihai Viteazu nr.24) va gazdui lansarea volumului România cu pistolul la tâmplă al cunoscutului scriitor, publicist si om de cultura banatean Ion Marin-Almajan. Prezentarea acestei carti va fi facuta de catre prof. univ. Nicolae Țăran, analist economic, prof.univ. Cornel Ungureanu, istoric si critic literar, prof.univ. Adrian Dinu Rachieru, sociolog, istoric si critic literar. Cunoscutul și apreciatul actor Vladimir Jurăscu va rosti o poemă a autorului cărții.

 

L-am cunoscut pe Ion Marin-Almajan in anul 2003, atunci cand, ocupandu-ma de organizarea unei sesiuni de comunicari stiintifice studentesti si fiind in criza de fonduri, am apelat si la dansul, in calitatea pe care o detinea la acel moment, aceea de director al Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural National a judetului Timis. Am intalnit o extraordinara disponibilitate de a contribui la reusita unui eveniment care, poate, in agenda acelei institutii publice nu avea o foarte mare insemnatate. In prealabil parcursesem ca si multi alti cititori din zona, articolele semnate de catre acesta in cel mai mare cotidian regional, Renasterea Banateana. 

Puteai intui destul de lesne contributiile lui Ion Marin Almajan din paginile Renasterii, chiar si in cazul in care acestea nu ar fi fost semnate deorece acestea purtau o patina speciala, personala, de suflet. Departe de caricaturile actuale din presa romaneasca, ziaristi-tonomat capabili de a scrie despre orice si despre oricine, de bine sau de rau, in functie de provenienta banilor, perioada aceea chiar a insemnat Presa cu majuscula.

Ca unul dintre cei care au apucat deja sa parcurga aceasta noua carte a scriitorului banatean (fapt pentru care ii multumesc autorului) pot spune ca Ion Marin-Almajan nu este un scriitor comod, nu scrie dupa indreptarul corectitudinii politice. Dimpotriva, este genul de om care scrie exact dupa cum gandeste, fapt care nu il face foarte prizabil in mediile in care făţărnicia este ridicată la rang de profesie. Personaj quijotesc  - dupa cum se autodefineste - Almajan biciuieste acest blestemat exceptionalism romanesc care ne face sa ne excludem singuri din randul natiunilor normale. Amintirile personale evocate in paginile acestui volum au un farmec aparte; de la "colonelul" Almajan pana la crizele Elenei Ceausescu, toate sunt prezente acolo.Tara Almajului, atat de draga sufletului Maestrului (dar si mie, in egala masura), este prezenta in mai multe pagini.

Ion Marin-Almajan va da intalnire marti, 17 Decembrie, ora 17, Filiala Timis a Academiei Române.

Să nu uităm să fim români. La mulți ani, România!

Somnul unei natiuni s-a incheiat in acel magic an 1918, odata cu ziua de 1 Decembrie, moment de la care putem discuta despre o tara care reflecta cea mai fidela distributie geografica a elementului etnic românesc. Putem vorbi de o natiune română moderna abia dupa consumarea actului Marii Uniri de la Alba Iulia, sintetizat in rezolutia citita de catre episcopul unit Iuliu Hossu: Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”.

Din pacate Banatul a fost feliat in trei părti, cea mai mare revenind Regatului României după îndelungi avataruri, o mica parte mergand catre Ungaria iar o alta catre Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. România moderna, cea de dupa anul 1918, a reprezentat incununarea eforturilor patriotice a unui establishment politic ajuns la o anumita maturitate, capabil de a vedea viitorul aproape exclusiv prin prisma idealului national. Dintre acestia s-au remarcat in mod deosebit Regele Ferdinand, Regina Maria dar mai ales prim-ministrul Ionel Bratianu, un om politic de anvergura mondiala, capabil de a schimba statutul României din acela de obiect al negocierilor dintre Marile Puteri in acela de subiect cu drepturi depline.

 

Din pacate scrierea istoriei acelor timpuri a suferit datorita straveziilor interese politice ale epocilor. Recuperarea istoriei nationale in ultimele decenii de comunism, ca reactie la tezele rolleriene de sorgine sovietica din anii 40' - 50' s-a facut si cu unele excese. Insa nu se putea raspunde fantezistelor scrieri ale lui Mihai Roller & co. fara mici exagerari. Din nefericire, dupa evenimentele din decembrie 1989, unii istorici si-au facut o profesiune in sine din atacarea continua a miturilor fondatoare ale României moderne. Pentru ca mai toate natiunile lumii beneficiaza de mituri fondatoare. Ce a insemnat oare asa numita Partida de ceai de la Boston din 16 decembrie 1773, eveniment precursor al Razboiului de Independenta,  daca nu un act al unor tineri  mai zvapaiati, unii chiar inveseliti de anumite licori, altele decat ceaiul, care, deghizați în indieni, au aruncat în apele oceanului încărcătura de pe trei vase englezești. Despre care Revolutie Franceza vorbim? Cea a drepturilor omului sau cea a domniei Terorii in starea ei cea mai pura?

 

Relativizarea, bagatelizarea sau atacul direct asupra surselor de legitimitate ale unei natiuni ar trebui privite cu mai multa circumspectie. Nu ar trebui ca generatiile care actualmente au in grija lor destinele natiunii române sa fie cele care sa compromita un ideal de dragul unor marote, precum cele ale asa-zisei "Europe Unite", sau  a cetateniei comunitare. Poate ca n-ar strica daca am fi mai intai români și abia apoi europeni. Tara aceasta, asa cum este ea croita, merita o sansa. Mostenirea generatiei Marii Uniri nu trebuie compromisa. Fiecare dintre noi avem misiunea de a incerca macar sa aducem Romania mai aproape de idealul preconizat de cei care au fondat aceasta natiune.

 

La mulți ani, dragi români, La multi ani, România!

 

Pentru cei care vor sa inteleaga mai bine China...

Ca tot il avem pe premierul chinez Li Keqiang la Bucuresti, ar fi bine ca documentarea asupra politicilor economico-geopolitice ale gigantului asiatic sa se faca si din alte surse decat o presa imatura peste masura, incapabila de analiza serioasa. Recomand o lucrare aparuta in anul 2010 la Institutul European, sub semnatura fostului consilier prezidential Paul Dobrescu, rector al Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative. Viziunii inguste China = Comunism, reputatul specialist ii opune un adevar imposibil de contestat: Partidul Comunist, cel mai puternic imparat al Chinei. 

 

Restul, discutiile legate de oportunitatea acceptarii investitiilor chinezesti nu reprezinta altceva decat cancan politic dambovitean.

Cum să iți folosești corect și eficace familia in campania electorală? Cazul Bill de Blasio

Nu am ascuns niciodata faptul ca sunt un admirator al vietii politice americane. Nu exista campanie electorala care sa nu aduca aspecte noi, nebanuite, sau personaje cel putin interesante. Intre cele doua mari partide americane, optiunea mea este cea republican-conservatoare fara doar si poate, insa nu poti sa nu remarci o campanie electorala bine construita si corect articulata chiar si atunci cand ea vine dinspre democrati. Or fi ei praștie in politica externa, dau ei cei mai slabi presedinti din istoria SUA, dar exista si lumini in acest partid. Bunăoară este cazul noului primar al metropolei New York, italiano-germanul Bill de Blasio.

Povestea lui Bill de Blasio este una clasica pentru un politician american. Activist inca de la varsta de 23 de ani, a urmat etapele clasice ale cursus honorumului establishmentului politic american. Familia lui insa este una extrem de interesanta. Casatorit cu poeta si scriitoarea afro-americana Chirlane Mc Cray, acestia au doi copii, Chiara si Dante de Blasio. Implicarea directa a intregii familii in campania electorala a tatalui a oferit acestuia imaginea unui politician atipic. New Yorkul a fost condus discretionar aproape in ultimii douazeci de ani de primarii republicani Rudy Giuliani si Michael Bloomberg, acest oras ajungand a fi confundat cu o citadela a GOP. Ultimul primar democrat al New Yorkului fusese David Dinkins, a carui cariera in fruntea orasului s-a incheiat in urma infrangerii usturatoare suferite in fata republicanului Giuliani, in 1993. De atunci democratii au tot sperat. Si nu fara temei. Metropola americana nu inseamna doar Bursa, nu este doar Wall Street ci reprezinta si o plaga a saraciei. Exista si acolo o patura insemnata de cetateni care traiesc la limita saraciei. Doar ca mobilizarea democrata a fost tot timpul inferioara celei republicane.

 

 

Familia lui Bill de Blasio, mai cu seama cei doi copii, Dante si Chiara, au devenit adevaratele vedete ale campaniei electorale. Republicanul Joe Lhota, fostul adjunct al lui Rudy Giuliani, a avut de luptat impotriva a ceva atipic, fara nici o sansa reala de victorie.  Capacitarea si iesirea la vot a săracilor (termen pur generic), a locuitorilor din suburbii, din ghettouri, din Lower East Side, a dat peste cap toate calculele facute de catre strategii republicani. Energia debordanta afisata de cei doi adolescenti a condus la repozitionari politice in favoarea lui Bill de Blasio. Frizura afro afisata de catre Dante a convins si a scos la vot negrii din suburbii. Clipurile video ale lui Dante, postate pe Youtube, a aratat un Bill de Blasio dedicat comunitatii newyorkeze. Sotia, Chirlane McCray, s-a dedicat cauzei spitalelor din oras propuse spre inchidere de catre administratia Bloomberg. Si...a castigat!

 

Sursa foto:http://hollywoodlife.com

 

 

O mostra din interventiile lui Dante de Blasio.



Despre viziune in politică. Cazul Argetoianu

România a beneficiat de-a lungul vremurilor de aportul unor oameni politici de calibru, capabili de a vedea interesele perene ale natiunii peste timp. Cu scaparile inerente, cu minusurile datorate unui politicianism exacerbat (ei da, aceasta nu este doar o boala a zilelor noastre!) cei care au ghidat politica românească in primele decenii ale secolului XX au reusit nu doar sa conserve realizarile generatiilor anterioare ci - in atat de vitregele conditii ale Primului Razboi Mondial - au prezervat statalitatea românească amenințată de victoriile militare ale Puterilor Centrale.

 In conditiile bolsevizarii armatei ruse si a disparitiei spiritului combativ al acesteia, dupa semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk prin care comunistii rusi se inclinau in fata Puterilor Centrale, Regatul României a fost nevoit sa demareze negocierile in vederea semnarii unei paci cat mai onorabile.  Unul dintre cei care au participat la aceste negocieri a fost si omul politic Constantin Argetoianu, un boier oltean din Breasta Doljului, conservator prin formatie, ulterior membru fondator al Partidului Poporului condus de maresalul Averescu, personaj inzestrat cu o extraordinara acuitate politica. Nu insist asupra negocierilor in sine, s-au scris lucrari intregi despre ele. Vreau doar ca sa scot in evidenta un aspect deosebit in cea ce priveste ancorarea politicianului Argetoianu in realitatile vremurilor.

 

In timpul negocierilor maresalul Mackensen, Ottokar von Czernin si Richard von Kuhlmann,  ministrii de externe ai Austro-Ungariei si Germaniei, au executat presiuni extraordinare asupra delegatiei române, aducandu-i la disperare pe membrii acesteia. Cu exceptia unui  singur om. Argetoianu. Boierul conservator accepta toate conditiile fara cracnire. Nelamurit, unul dintre interlocutorii germani l-a intrebat de unde provine aceasta atitudine. (Sa ne amintim ca România şi-a cumpărat supravieţuirea promiţând germanilor petrolul pe 90 de ani!).  Constantin Argetoianu i-a raspuns ca victoria finala nu are cum sa apartina Puterilor Centrale, mai ales dupa intrarea Statelor Unite in conflict de partea Antantei.  Prin urmare acest tratat cu conditiile lui inrobitoare nu va insemna altceva decat un petec de hartie fara nici o valoare.

 

"Eu rămân convins că până la urma urmelor tot Aliaţii noştri vor fi biruitori şi că nu vom da nimic, ci dimpotrivă, vom lua."

 

Constantin Argetoianu, Memorii, vol III-V, p. 406

 

Câtă anticipație, câtă viziune!

 

Sa ne mai aducem aminte de o replica plina de umor, rostita in fata agentilor Securitatii, sositi sa il aresteze in 1950: "Bă, dar tari mai sunteți voi, comuniștii aștia, dacă vă  este frică de un moș bășinos ca mine! " Ce-ar mai fi de spus?

Semnificaţia rugii în Banat

Iata ca am intrat in saptamana premergatoare rugii din satul nostru, Sînandrei, eveniment legat de hramul bisericii noastre, Sfântul Dumitru. Pe langa semnificatia religioasa a acestei sarbatori, ruga sau negeia reprezinta si un prilej de intalnire cu rudele, apropiatii sau cunoscutii, din acest punct de vederea ea stand alaturi de Invierea Domnului Isus sau, intr-un alt registru, de Ziua Mortilor. Dar care este ritualul unei rugi din Banat si implicit la Sinandrei? Iata o scurta prezentare.

 

Fiind o sarbatoare a bisericii, ruga e si un prilej de a se da donatii catre aceasta. Astfel, cate unul dintre cei mai marcanti membri ai comunitatii este desemnat, in fiecare an, “nasul rugii”. “Nasul” este desemnat ori de consiliul parohial, ori se ofera voluntar. In ziua respectiva nasul ofera bisericii o donatie in bani sau obiecte de cult. La slujba religioasa din acea zi aduce un colac frumos, de sarbatoare. Donatia nasului se consemneaza in registrele bisericii.

 

Organizarea petrecerii rugii (negeii), cade in sarcina “caparasilor”. Acestia sunt de obicei tinerii satului care aduna bani de la fiecare casa (ori se hotaraste o suma fixa, ori da fiecare dupa posibilitati-dar cum banateanul e om “falos” nu prea se lasa unii mai prejos decat altii). Din acesti bani e tocmesc muzicantii ce urmeaza sa cante la ruga satului.

Atunci cand se incheie contractul cu acesti muzicanti (mai demult era vorba despre un contract strict verbal), tinerii organizatori le dau acestora un avans, numit la noi “capara”- iata, deci, ca s-a explicat si provenienta termenului “caparas”. Uneori “nasul” rugii doreste sa contribuie intr-o masura mai mare la banii pentru muzica, si chiar exista cazuri cand acest “nas” achita toata suma, atunci nemaistrangandu-se bani din casa in casa.

 

Petrecerea propriu-zisa are structura diferita de la localitate la localitate. Astfel, in unele localitati canta muzica dupa masa o repriza de 4-5 ore care este “jocul”, urmeaza o pauza pentru cina, iar de la 12 noaptea si pana dimineata urmeaza “balul”. A doua zi se canta de dupa-amiaza si pana seara un alt “joc”, nemaitinandu-se balul. In alte locuri se tine ruga in ambele zile cu bal, in altele numai cu joc. Fiecare comunitate isi are traditiile proprii legate de desfasurarea rugii.

 

Un alt moment deosebit al rugii este “jocul de pomana”. Familiile celor care au decedat in anul ce a trecut intre ruga precedenta si pana la momentul respectiv vin la locul de desfasurare la pretrecerii (de obicei un platou larg, fie la biserica, fie la scoala, fie la caminul cultural, ca sa incapa toti partcipantii) cu cosuri pline cu colaci si prosoape legate cu lumanare, bautura, colive etc. Familia decedatului plateste muzica sa cante in amintirea celui disparut. Inainte de inceperea jocului se anunta :”Jocul ce urmeaza sa fie de pomana lui “X”, Dumnezeu sa-l ogineasca”. Familia sta in mijloc, cu cosurile, si impart pomana tuturor celor care joaca. se aprind lumanarile, iar dupa primul dans specific (care iarasi e diferit, de la zona la zona, dar in cele mai multe cazuri e “braul”, toti dansatorii se opresc, isi pastreaza pozitia din dans, si, cu lumanarile aprinse, asculta o doina de pomana in memoria celui disparut. Dupa doina, jocul continua in succesiunea fireasca, specifica zonei.

 

Daca ruga este la data unui “sfant” (Ion, Dumitru etc), cei care poarta acest nume dau de baut celorlalti participanti si fiecare dintre cei cu numele respectiv “poarta jocul inaince”. Fiecare membru al comunitatii se pregateste acasa la el cu tot ce e mai bun pentru ruga si fala este de a avea cat mai multi musafiri adica “gosci” din alte parti. Fiecare casa se zugraveste, geamurile, portile, se vopsesc etc. in vederea rugii. Totul trebuie sa fie “tzock um pock” – asa zice banateanul, adica impecabil. (sursa)

 

Din punct de vedere artistic, ruga din acest an de la Sinandrei propune nume si genuri muzicale care incearca sa cuprinda o paleta cat mai larga dintre preferintele participantilor. Astfel, vom avea parte de muzica populara de calitate in compania formatiei Monalisa Sufan, urmand ca mai apoi sa apara pe scena Adela Popescu, DJ Project, Dochia Banda, Ramona Roescu, Ducu Cărăneanțu, Cornel Brici si Florin Petrescu, mai cunoscut ca fiind Axinte de la ”Vacanța Mare” dar care a activat o vreme in cadrul celebrei formatii de muzica lautareasca Generic.  Felicitari organizatorilor care tin sus stacheta si reusesc inca sa particularizeze Ruga de la Sinandrei ca fiind una dintre cele mai făloase din întreg Banatul.

 

 

Insolvenţa între cauze obiective şi ţeapă

Noul cod al insolvenţei - pe care actualul guvern incearca sa il treaca prin Parlament - ne indica inca o data,  din pacate, limitele gandirii celor care s-au ocupat de alcatuirea lui. Pe langa unele articole interpretabile ca fiind cu dedicatie (a se vedea cazul televiziunii Realitatea TV, televiziune aflata in conflict deschis cu Victor Ponta), motivarea oferita de premier in cea ce priveste modificarile aduse acestei legi poate fi catalogata ca fiind cel putin unilaterala.

Declara Victor Ponta saptamana trecuta: "Cei care intra in insolventa doar ca sa nu-si plateasca taxe la stat, aceia se duc direct in faliment, nu ii mai protejam. Cei care au probleme, sigur ca da, asa cum se intampla in toate tarile civilizate, ii ajutam sa se restructureze. Vreau prin acest cod sa combatem fenomenul evaziunii fiscale, prin aşa-zise programe de insolventa." Nefericita declaratie deoarece din aceasta enumerare a actorilor unui caz de insolventa lipsesc exact tertii, creditorii privati, cei care misca economia. Guvernul pare interesat exclusiv de incasarea unor noi sume la bugetul de stat si nimic mai mult. Aceasta reprezinta o optica reductionista, care nu are in vedere ansamblul economiei nationale ci doar faptul ca felia pe care urmeaza sa o incaseze Statul sa fie cat mai mare posibil. Sigur, cazul ideal, cel al Danemarcei de exemplu, tara in care autoritatile se implica direct in recuperarea creantelor existente intre agentii economici este inca departe, dar macar o urma de progres am fi dorit sa vedem in acest nou cod.

 

Din pacate toate guvernele care s-au succedat din 2007 - anul premergator declansarii crizei in care inca ne zbatem -  pana in zilele noastre  au operat cu o legislatie depasita, neavand un interes imediat in reglementarea acestui fenomen.  Au existat si exista inca cauze obiective care imping anumite societati comerciale catre declansarea procesului de insolventa. Blocajele financiare, absenta banilor lichizi din economie, limitarea creditarii de catre banci reprezinta tot atatea motive valabile. Aceste companii merita a fi ajutate in vederea depasirii acestui moment. Insa un adevar crud il reprezinta si informatia ca doar 3,5-4% dintre societatile intrate in insolventa reusesc sa depaseasca acest moment critic. In cvasi-totalitatea lor acestea se indreapta catre faliment.

 

In Romania avem de-a face cu o adevarata industrie a insolventelor, practicienii din acest domeniu neavand nimic comun cu aspectul economic al situatiei, acestia marsand exclusiv pe aspectul juridic al problemei. Intreg acest corp al practicienilor in insolventa nu reprezinta altceva decat o haita de sacali ai crizei, animale necrofage care traiesc exclusiv din cadavrele unor agenti economici  care, candva, aduceau plusprodus economiei nationale si/sau locale. Rata extrem de redusa de reusita a iesirilor din insolventa catre reorganizare judiciara se datoreaza si acestor administratori. Dar atunci cand vorbim de practicienii in insolventa cred ca ar trebui sa vedem si cine ii conduce la nivel national; un om - acelasi! care detine firme pe doua nume diferite nu poate emite pretentii de respectabilitate.

 

Noua legislatie in domeniul insolventei propusa de catre Guven vine si cu o noua chichita de care foarte multe companii se va folosi pentru a da cea ce neacademic se numesc ţepe. Dacă in forma actuala a legii era impusa o valoare-prag pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii doar pentru creditor, prin proiect se propune instituirea unei valori-prag si pentru debitor, aceeasi cu cea stabilita pentru creditor, respectiv 40.000 lei. Altfel spus debitorul poate sa isi ceara singur insolventa daca are datorii mai mari de 40.000 lei. Curat-murdar ar fi spus Pristanda! De ce afirm acest lucru? Pentru ca am ajuns sa cunosc direct anumite situatii in care o firma cu relatii castiga anumite licitatii cu Statul. Toate bune si frumoase, lucrarea contractata se executa (si) cu firme subcontractante, care depind de banii veniti indirect de la autoritatile publice. Statul plateste cum plateste, dar cand banii sunt varsati in contul celui care a castigat licitatia vorbim in general de sume mari.  Ori, daca avem de-a face cu un administrator de firma care, pana la cei 45-50 de ani ai sai nu a avut parte nici de Mercedes in bătătură, nici de Porsche de autostradă,  banii aceia primiti de la Stat se indreapta catre fanteziile tineretii pierdute. Ori jucariile acestea costa!  Si asa raman firme neplatite iar domnul cu Porsche si Mercedes isi cere insolventa pentru ca, nu-i asa, nu isi permite sa isi plateasca furnizorii sau subcontractantii. Situatia aceasta prezentata aici este una reala 100%.

 

Ca si o concluzie, daca noul cod al Insolventei va trece de Parlament in aceasta forma, fara dezbateri, doar pe asumare guvernamentala, mediul de afaceri va suporta un regres. Amendamentele ar trebui sa priveasca in primul rand interesele creditorilor privati, cei care sunt cei mai dezavantajati atat de legislatia actuala cat si de cea propusa in zilele acestea de catre Guvern.

 

Justiţie peste timp. Noul IICCMER şi vechii torţionari

In primavara anului 2004, student fiind, am participat, in calitate de coordonator al Cercului de Istorie Contemporana a Romaniei din cadrul Facultatii de Istorie a Universitatii de Vest din Timisoara, la o sesiune de comunicari stiintifice la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. Printre participantii contemporanisti din intreaga tara se numara si un student al Universităţii „Cuza” din Iaşi pe numele sau Andrei Muraru. Da, acel Andrei Muraru, cel care incearca in aceste zile, din fruntea Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), o adevarata operatiune de exorcizare a Romaniei, o tentativa  de pedepsire a acelora care in vremurile negre ale comunismului din Romania, s-au dedat la crime imprescriptibile impotriva umanitatii. 

Nu mai retin tema comunicarii sustinute de catre domnia-sa ci doar pasiunea pusa in prezentarea ei. Un om mic la stat dar foarte pasional si convingator in expozeul sau. Timpul a trecut si iata, la zece ani dupa acea primavara din 2004, il intalnim pe dl. Muraru in fruntea IICCMER, institutie care si-a propus sa recupereze tot cea ce se mai poate recupera din memoria martirilor inchisorilor comuniste, incercand totodata sa ii traga la raspundere pe cei responsabili de faptele abdominabile petrecute acolo. Pe cei care se mai gasesc in viata desigur, pentru ca marea majoritate a acestor slujbasi ai Raului a parasit aceasta lume, urmand a da socoteala doar in fata lui Dumnezeu. A fost intai cazul Visinescu, despre care personal am crezut ca este doar un foc de paie. Nu a fost asa, noul IICCMER de sub conducerea lui Andrei Muraru a mers pana la capat, fostul comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat fiind pus sub acuzare pentru infractiunea de genocid. Astazi am citit ca un alt batranel pensionar, si el fost comandant de penitenciar la Periprava, pe numele sau Ioan Ficior, a impartasit soarta lui Visinescu, fiind si el acuzat cu probe solide, de genocid. Deci se poate!

Din nefericire s-a pierdut un timp important prin non-activitatea acestui institut, in timpul mandatului predecesorului sau, Vladimir Tismaneanu, un personaj ciudat al tranzitiei noastre post-comuniste. Zis pe sleau, in rastimpul in care politologul nostru national se gasea in fruntea IICCMER, pe acolo s-a cam frecat menta. Printre altele Andrei Muraru este specializat si in istoria Holocaustului, de aici poate acribia si insistenta pusa in dovedirea actelor inumane care au avut loc in penitenciarele comuniste din tara noastra. Evreii si-au urmarit si inca isi urmaresc persecutorii de decenii intregi. De ce ar fi deplasat ca si romanii sa faca acelasi lucru? Nu este vorba de razbunare ci doar de pedepsirea Raului. 

Sursa foto: Academia Catavencu.

Olimpiada de isterie - faza nationala

Cu siguranta ca atunci cand s-a impartit Ratiunea, poporul roman se gasea la alta coada. Numai prin prisma acestui fapt putem privi cele doua teme care au inflamat societatea noastra in ultimele doua saptamani. Nici eutanasierea cainilor fara stapani si nici demararea exploatarii aurului de la Rosia Montana nu ar trebui sa tina capul de afis. Insa un inceput de toamna atat de frumos parca te imbie sa faci putin pe rebelul, atunci cand nu o faci interesat.

Citind postarile prietenilor de pe Facebook, nu pot sa nu remarc setea de sange de caine maidanez pe care o etaleaza unii. Zilele acestea este trendy sa pui o poza sau un indemn prin care, intr-un mod absolut cinic (culmea, radacina cuvantului cinic vine din grecul kynikos, care inseamna cainesc!) esti pus sa alegi intre un copil si un caine. Nimeni nu pune la indoiala faptul ca cea ce s-a intamplat la Bucuresti, cu copilul mort in urma unui atac al unui caine maidanez, a fost o tragedie. Asa este! Dar toti cei care viseaza la caini morti pe pereti ar trebui sa priveasca problema mai in profunzime. Nu cumva cineva s-a imbogatit de pe urma fondurilor alocate ONG - urilor de catre autoritatile publice, in vederea gestionarii situatiei cainilor fara stapani? 

Dupa cum s-a dovedit ulterior locul acelui patruped trebuia sa fie intr-un adapost, nu liber prin parcurile Bucurestiului. Cineva a incasat niste bani pentru hrana si intretinerea acelui caine. Cati dintre maidanezii de pe strada nu se regasesc in aceeasi situatie? Poate ca ar fi bine sa nu ne mai isterizam in fata acestui subiect, nu de alta dar o facem absolut gratuit. Vina principala nu apartine nici macar asociatiei oengiste care avea in grija cainele. Nu. De vina este Statul care intretine o armata de functionari fara atributii  de control pe aceasta linie.

Al doilea subiect isterizant il reprezinta Rosia Montana. Fel de fel de ONG uri si-au trecut in program ca scop principal al existentei lor tocmai blocarea acestui proiect minier. Mie mi s-a parut ciudat modul de organizare de tip batalion pe care par ca l-au adoptat ecologistii nostrii conjuncturali. Si apoi citesc asta. Deci omul care a pus in genunchi lira sterlina a Majestatii Sale, cel care detine actiuni si influenteaza direct vreo 20 de companii miniere, sponsorizeaza ONG- urile care organizeaza mitingurile de protest de pe intreg cuprinsul tarii. Pai nu e cam ciudat? Tot acest circ pare sa semene tot mai mult cu o rafuiala intre doua grupuri de interese care nu si-au impartit corect cota. Cineva se simte tradat si obligat in acelasi timp  sa ia masuri de retorsiune. 

Si totusi, daca tot stam continuu in gura cu descentralizarea, de ce nu ii lasam pe locuitorii din zona sa isi spuna punctul de vedere? Isi doresc o exploatare aurifera acolo sau nu? Ei sunt (sau ar trebui) sa fie direct interesati de cea ce se intampla acolo. Ar fi solutia cea mai eleganta si totodata cea mai democratica. Fara istericalele si crizele unor flacai tomnatici si fete batrane, scene tot mai des prezente pe televiziunile noastre de stiri. Fara ingerintele RMGC sau Soros. 

PS: Nu pot sa nu remarc repriza de plans de saptamana trecuta, propusa electoratului de catre Sorin Oprescu, primarul Bucurestiului. Nimic original, total fals. Descalificant...

23 August 1944. Cateva (re)consideratii

Sub regimul comunist 23 August era sarbatoarea nationala. Mai toti cei care au trait acea perioada isi mai amintesc inca de limbajul de lemn, perpetuat si dupa 1989, care considera aceasta zi ca fiind cea in care Romania a întors armele împotriva Germaniei naziste si a infaptuit revolutia de eliberare sociala si nationala antifascista si antiimperialista.  

In zilele noastre, scrutand mai detasat trecutul, nu avem cum sa nu observam urmatoarele:

 

1. Intregul nostru discurs istoriografic - de popularizare/vulgar sau stiintific/academic se invarte in jurul ideii a tradat Romania pe aliatul german sau nu? Nimic mai fals, conducerea Romaniei din acele vremuri dure a actionat corect si rational atunci cand a decis arestarea celor doi Antonesti, Ion si Mihai, precum si a colaboratorilor lor apropiati. Sa ne aducem aminte ca doar cu doua-trei zile in urma frontul din Moldova fusese spart de catre Armata Rosie, fapt constatat la fata locului de insusi maresalul Antonescu. In conditiile in care intaririle militare si materialul de razboi de tip nou promis de Hitler se lasa asteptat era absolut inuman sa lasi o tara intreaga la cheremul unei armate invingatoare.

 

Adulatorilor maresalului Antonescu tin sa le reamintesc faptul ca Romania a intrat in razboi, pe frontul de Rasarit impotriva URSS fara a avea un tratat clar semnat cu Germania lui Hitler. De asemenea, in acest razboi eram aliati cu o tara care ocupase o partea a Romaniei atat cu acordul dictatorului german cat si a lui Mussolini. Diktatul de la Viena mai spune oare ceva? Multe voci au spus ca Antonescu nu era politician deci nu era familiarizat cu subterfugiile caracteristice. Fals! Asumandu-si rolul de Conducator al Statului  - titulatura oficiala a maresalului Antonescu - el a devenit politician.

 

2.Cat de mult au fost afectati germanii de intoarcerea armelor infaptuita de Romania la 23 august 1944? Si aici discutia comporta doua aspecte; putem discuta de militarii germani aflati in Romania, cei care au fost direct afectati de noua evolutie a evenimentelor si de conducerea politica germana in varful careia inca trona Adolf Hitler. Soldatii germani dezvoltasera relatii de camaraderie cu cei romani deci ei au fost indreptatiti sa considere actul de la 23 august ca pe o tradare. Totusi, spre cinstea romanilor, acestia incercasera o despartire amiabila fata de fostul aliat german. Noul prim-ministru, generalul Constantin Sanatescu, a avut, in noaptea de 23/24 august, o intrevedere cu Manfred von Killinger si generalii Erik Hansen si Alfred Gerstenberg, carora le-a spus ca sunt liberi sa paraseasca teritoriul romanesc pentru a nu prapadi tara continuand un razboi inutil. „Doream sa ne despartim in termeni buni – continua Sanatescu, naiv, in jurnalul sau –, insa ei nu au inteles asta si, imediat dupa plecare, au reusit totusi sa dea ordin unor trupe germane sa atace Bucurestiul. Deci varianta cu lovitura pe la spate data unui aliat nu prea se sustine.

 

3.La 23 august 1944 s-a instaurat comunismul in Romania. Fals! Daca discutam strict pe documente, in august 1944 s-a format un cabinet de larga concentrare nationala in care, pe langa formatiunile politice traditionale si oameni ai Regelui, intrau si comunistii, Ca lucrurile se transasera deja in favoarea Uniunii Sovietice si implicit a comunistilor, asta este deja o alta fateta a problemei. Unde s-a  gresit totusi in acea zi? La orele 22.00, în seara zilei de 23 august, prin vocea Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, insa, deoarece armistitiul cu sovieticii nu era semnat, Armata Rosie a continuat sa captureze militarii români. Aceasta greseala de ordin tactic a trimis in prizonierat sovietic aproximativ 175.000 de militari romani. 40.000 dintre acestia au fost dusi în lagarul de la Balti din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executati de comisari basarabeni din armata sovietica.

 

Ar mai fi multe de comentat despre acele zile. O insusire negativa a romanilor ca si natiune - cel putin in ultimele decenii - este si aceea ca ne place sa ne prezentam mai urati decat suntem in realitate. Daca pana in 1989 actul de la 23 august era trait ca un eveniment de un eroism deosebit, acum, in zilele noastre, auzim doar despre tradarea romanilor, culmea! din gura unor romani. Din pacate inca suntem mult prea exaltati pentru a ne analiza cu detasare trecutul.



Avem crestere economica dar nimeni nu o resimte. De ce?

In ultima perioada suntem bombardati aproape continuu cu informatia conform careia tara noastra va incheia anul pe crestere economica. Conform specialistilor acest fapt este unul predictibil si realist. Ca nu vom avea 2% ci doar un 1-1,2% tine deja de bravada triumfalista a politicianului de Dambovita, dar aceasta este deja o alta discutie. Totusi aceeasi specialisti atrag atentia ca acesta crestere nu reprezinta altceva decat o foarte mica gura de oxigen pentru economie deorece, in realitate, avem de-a face cu un tip de plusprodus recesionar (asa-numita crestere recesionara). Lucian Isar ne arata ca aceasta crestere recesionara reprezinta o crestere mica, sub potential, incapabila sa creeze sau macar sa pastreze locuri de munca, lucru observabil de altfel in economia reala.

Fata de nivelul din 2008 Polonia a crescut cu 12% in timp ce Romania a scazut cu 5%. Dat fiind potentialul de crestere al economiei Romaniei, pierderea fata de potential depaseste 20% din PIB, ceea ce reprezinta adevaratul cost al unei politici economice, monetare, de credit si fiscale inoportune.Daca politicului i se pot imputa masurile economice nu intotdeauna foarte inspirate, in ecuatia aceasta mai intra si Banca Nationala, o institutie aproape inamovibila care nu prea mai tine cont de situatia de moment din economia romaneasca. 

Isar observa foarte corect ca singura constanta este politica monetara si de credit austera si pro-ciclica.Aceasta a fost diferita in Romania, pe tot parcursul ultimilor 5 ani, fata de ce s-a practicat in Polonia.Restrictionarea creditarii si a restructurarii creditelor bancare prin norme ale BNR precum si normele de provizionare specifice Romaniei sunt cele care limiteaza lichiditatea in sistem si reduc volumul de afaceri derulate in zona fiscalizata. Masa monetara aflata in circulatie nu acopera totalul activitatilor economice din zona supusa fiscalizarii. Ori acest fapt este de natura sa genereze blocaje traduse in primul rand prin multitudinea procedurilor de insolventa care hacuiesc zilnic societati comerciale cu activitate profitabila dar care au avut nesansa de a fi prinse intr-un carusel al disperarii.

La nivelul angajatilor se poate constata etalonari ale salarizarilor pe ramura sau segment economic care au ca si consecinta absenta unor alternative reale de progres in cariera. Numarul locurilor de munca continua sa scada, asta pe fondul unei cresteri economice prea anemice pentru a schimba ceva. Si anul acesta marea sansa a Romaniei s-a numit agricultura.  Cu ajutorul lui Dumnezeu recolta - cel putin cea de vara -  a fost una foarte buna. Insa cat va mai tine norocul?

Timisoara despuiata. Este PNL un partid anti-Timisoara?

Timisoara, orasul in care a inceput Revolutia romana din 1989, a devenit o tinta  predilecta a agresiunii autoritatilor centrale de la Bucuresti. In urma unui plan care pare foarte bine conturat, se doreste nu doar limitarea influentei orasului la nivel regional ci chiar o reducere progresiva a ponderii sale. Procesul de regionalizare asumat de catre Guvern este folosit ca o oportunitate excelenta de a despuia orasul-mandrie a Banatului de mai toate institutiile reprezentative.

Anul trecut, noua conducere a Institutului Cultural Roman in frunte cu filosoful Andrei Marga, a decis infiintarea unei filiale ICR a Banatului la ...Arad!  De ce? Poate datorita concurentei declansate intre Timisoara si Cluj (orasul unde Marga domiciliaza) pentru obtinerea titlului de Capitala culturala europeana in anul 2020, dupa cum acrediteaza presa. Tertipuri demne de cel mai infect balcanism la care se deda un om care a fost sustinut pentru conducerea ICR de catre PNL. Motivatia oficiala livrata publicului de catre Marga a fost aceea ca Aradul apartine atat Banatului cat si Crisanei. Uitandu-ne insa peste proiectul de regionalizare propus de catre guvernul Ponta putem constata ca nu vom avea parte de o regiune Banat-Crisana ci de una pur banateana. Atunci care este rostul real al demersului fostului rector al Universitatii Babes-Bolyai?

Tot PNL este cel care livreaza o noua lovitura timisorenilor. Probabil ca din initiativa lui Dan Radu Rusanu, hunedoreanul care taie si spanzura in PNL Timis, sediul regional al ANAF va fi mutat la Deva. De ce? Cu siguranta ca nici Rusanu nu are un raspuns logic si obiectiv la aceasta intrebare in afara motivatiilor de ordin sentimental fata de zona din care provine. In conditiile in care ANAF detine atat personalul calificat cat si un sediu ultramodern in Timisoara nu poti sa nu te intrebi ce este in mintea acestor oameni?

Bataia de joc a PNL fata de Timisoara este una plenara, daca tinem seama de faptul ca nici macar liderii locali ai acestui partid nu au avut habar de aceasta initiativa guvernamentala. Reactia primarului Nicolae Robu este una edificatoare: Am luat act cu surprindere că ar exista un proiect de HG prin care se stabileşte că sediul viitoarei Direcţii Regionale a Finanţelor Publice pentru Regiunea de Vest va fi în municipiul Deva, spune preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu. In final vicepresedintele PNL la nivel national (da, dl.Robu detine si aceasta functie!) isi exprima speranţa că Guvernul USL al României, care a făcut atât de multe lucruri bune pentru ţară şi pentru Timişoara în această încă scurtă perioadă de când guvernează, nu va greşi nici de această dată şi va stabili drept sediu al viitoarei Direcţii Regionale a Finanţelor Publice pentru Regiunea de Vest municipiul Timişoara. Sa razi? Sa plangi? Oricum e grav!

Insa problema cea mare a Timisoarei este aceea ca nu mai produce lideri, si aici nu discut doar despre politica ci si de economie sau alte domenii ale activitatilor reglemetate si ierarhizate.  Vorbind de politica  insa, mai toti reprezentantii trimisi de USL Timis in forurile de la Bucuresti - cu vreo doua notabile exceptii -  (Opozitia o scoatem din calcul deoarece este una destul de firava, fara o putere reala de a schimba ceva in contextul tavalugului reprezentat de cele saptezeci de procente de voturi useliste) au un comportament ambivalent: sunt ca leii atunci cand vorbesc de maretele realizari si initiative pe care le au ei la Bucuresti, in calitate de reprezentanti ai vulgului local - vezi logoreea patentata de atoatestiutorul domn Ben-Oni Ardelean - si doar niste pisici plouate atunci cand chiar ar trebui sa apere interesele Timisului in capitala.

Inchei cu o constatare: este cel putin ciudat faptul ca faulturile cele mai dure la adresa Timisoarei vin din partea PNL, partid care detine puterea la nivel de oras. Ce nu sesizam oare, care ar fi amanuntele care ar intregii tabloul acestei ingrate situatii?

PS: Va rog sa cititi si articolul profesorului si analistului economic Nicolae Taran, cel care prezinta date concrete in favoarea Timisoarei. Si o concluzie a aceluiasi reputat specialist: "doar un nebun ar concedia funcționari ai fiscului din județul cu cea mai competitivă economie din RV și din România și ar mări numărul de asemenea funcționari intr-un județ aproape muribund din punct de vedere economic !" Nimic altceva de adaugat!

Amintiri...Vremuri...

Un studiu de care sunt inca mandru, iata, la aproape zece ani de la aparitia sa in literatura de specialitate: Negocierile romano-sovietice de la Stockholm pentru incheierea armistitiului.

 

Desigur, este vorba de doritul armistitiu cu URSS, cel dupa care fortele politice responsabile din Romania au  alergat, incepand cu sfarsitul anului 1943 si  pana la 23 august 1944.  De unde mandria? Pai el este un studiu bazat pe dosare din arhiva Ministerului Afacerilor Externe, care, la momentul aparitiei lui, se cam lua de cap cu toata cronologia acceptata pana atunci in istoriografia romaneasca. Si, incet-incet a inceput a fi acceptat ca material de lucru valabil de mai toti istoricii perioadei! Deh, tineretea iti cam intuneca mintea si iti da, poate, o mai mare doza de tupeu.;) Vremuri...

 

PS: Randul al doilea din aceasta postare reprezinta si un link catre acel studiu. Pentru cei interesati.

Stimularea economiei. Optici diferite in cazurile SUA, Japoniei si Uniunii Europene

Dupa anul 2008, an considerat a fi unul de cotitura in cea ce priveste forma pe care a luat-o economia mondiala actuala, marile puteri economice au incercat diferite metode prin care sa reporneasca motoarele comertului mondial. Daca in cazul Chinei nu putem vorbi de schimbari majore, tara fiind beneficiara unei forte de munca activa enorma, remunerata la un nivel extrem de scazut vizavi de productivitatea sa reala, troica formata din Statele Unite, Japonia si Uniunea Europeana, a trebuit sa identifice noi modalitati de stimulare a consumului intern si international.

Statele Unite au avut cea mai logica si cea mai coerenta abordare a problemei. Da, cu toate ca aceasta criza mondiala isi are radacinile pe Wall Streetul newyorkez, actuala administratia americana - care nu este de admirat in prea multe domenii - a luat decizia de a creste plafonul datoriei de stat, cu toate criticile formulate de catre reprezentantii Tea Party sau ale Fondului Monetar International. Ce a insemnat acest fapt in termeni reali? Simplu, cresterea masei monetare aflate in circulatie a determinat inflatie dar, mult mai important, a reusit sa stopeze rostogolirea unor datorii reale din sectorul public si a dat o gura de oxigen producatorilor si exportatorilor americani. Produsele americane au redevenit competitive pe pietele internationale. Ganditi-va doar la industria auto sau cea high-tech!

Pe urmele Statelor Unite, Japonia a adoptat in mare acelasi gen de politica. Pentru a sustine exporturile guvernul condus de catre Shinzo Abe a depreciat cu nu mai putin de 20% moneda nationala, yenul, in raport cu dolarul american, provocand neliniste atat la Washington cat si la Seul. Mai mult, ministrul sud-coreean al Finantelor a declarat in luna aprilie ca deprecierea yenului are "un impact semnificativ" asupra economiei Coreei de Sud, mai grav chiar decat amenintarile Coreei de Nord. O declaratie extrem de grea care reflecta cu justete noua forma a expansionismului economic nipon.

In cea ce le priveste pe fantomele noastre de la Bruxelles, cei care conduc politica Uniunii Europene, in frunte cu Barroso si van Rompuy, ei nu cunosc alte masuri economice decat amputarea unor cheltuieli si reducerea la minim a consumului. Taiem, taiem, taiem...Nici o viziune, nici o idee, nici un orizont. Nimic altceva decat prezentul cenusiu. Exporturile extracomunitare au tot scazut in contextul in care moneda unica, euro, este supraapreciat sub efectul politicilor monetare inflationiste duse de catre Statele Unite si Japonia. Produsele manufacturate in tarile membre UE sunt necompetitive datorita pretului prohibitiv determinat de o moneda cotata mult peste valoarea ei reala.

In cea ce priveste Romania - tara membra a Uniunii Europene - ea se confrunta cu aceleasi probleme constatabile si in cazul altor state. Traim intr-o tara in care economia functioneaza pe baza de datorie. Lucrurile se misca in virtutea inertiei in conditiile in care sumele de bani intrate in economie nu acopera mai mult de 70% din totalul activitatilor economice. Rezulta de aici ca exista o datorie reala care reprezinta aproximativ 30% din total, datorie neacoperita si care este tot rostogolita. In fapt acest gen de economie incepe sa semene tot mai mult cu o schema financiara de tip Ponzi, fiind doar o chestiune de timp momentul in care ne vom lovi cu totii de aceasta realitate. Singura solutie reala aflata la dispozitia autoritatilor ar fi o depreciere controlata a leului in raport cu celelalte monede din cosul valutar. Acesta este doar unul dintre avantajele pe care ni le confera neaderarea la moneda unica europeana. Efectele negative ar fi de scurta durata, pe termen mediu putandu-se constata o revigorare a exporturilor si o reducere progresiva a procentului economiei pe datorie.

Dar ca sa iei astfel de masuri nepopulare trebuie sa ai curaj si viziune...

România sunt eu!

O declaratie cel putin nefericita a presedintelui Traian Basescu mi-a atras atentia in aceste ultime zile. Vorbind despre delegarea sarcinilor de reprezentare a statului român la ceremonia organizată la Zagreb, cu prilejul aderării Croaţiei la Uniunea Europeană, începând de la 1 iulie 2013, catre presedintele Senatului Crin Antonescu, domnia sa spune: "Da, l-am delegat să mă reprezinte. L-am rugat să mă reprezinte şi a fost de acord şi îi mulţumesc că a fost de acord".

Parca presedintele - ori inlocuitorul acestuia - reprezenta România si nu o persoana. Noi, neinitiatii, inca credeam ca vremea lui Ludovic al IV - lea, cel care spunea fara sa roseasca ca l'Etat, c'est moi a trecut. Da' de unde! Iaca si dovada.

Înţelepciune

Redescoperindu-l pe Anton Pann:

Douã pisici dintr-o casã, surori, fraţi vei sã le zici,

În cãmarã dupã masã intrând ca nişte pisici,

Mirosirã, cotilirã din taler în taleraş

între altele gãsirã şi o felie de caş.

Sar amândouã deodatã, asupra-i sã grãmãdesc,

Pentru el vor sã se batã, fac gurã, se gâlcevesc.

Şi una şi alta rele, mârâia şi miuia,

Sã-l împartã între ele nicidecum nu se-nvoia.

Şi ca sã nu se mai certe merg la cotoi, cer la el

Ca prin dreaptã judecatã sã le-mpace la un fel.

Cotoiul, ca un cu minte, le-a zis: Nu vã mai certaţi,

Ce folos mii de cuvinte? eu ştiu cum vã împãcaţi:

Care le împacã toate e cumpãna pre pãmânt,

Şi împotriva-i nu poate nimeni sã zicã cuvânt.

Zicând aceste, apucã şi cumpenele pe loc,

Ceru caşul sã-i aducã, îl rupe drept prin mijloc

Pune într-o parte ş-alta caşul cel în douã frânt,

Înalţã cu mâna-ndatã cumpãna de la pãmânt;

Dacã vede cã-ntr-o parte atârna mai greu niţel,

Ia din ceealaltã parte şi muşcã ceva din el.

Îl pune iar, iar râdicã, acum dincoaci greu vãzând,

Muşcã şi d-aci niţicã, ca sã potriveascã vrând.

Apoi iar şi iar şi iarã, când aci, când colea greu,

Vrând lor rãu sã nu le parã, el a muşcat tot mereu,

Pân’ se sãturã pe sine şi lãsã pãrţile mici;

Atunci le potrivi bine şi le dete la pisici.

Ele dar silite furã astfel a se mulţãmi,

Dacã minte nu avurã singure a-l împãrţi.