sâmbătă, 30 martie 2013

Corporatistii si muzica...

Presedintelui unei companii i s-a oferit un bilet la "Simfonia Neterminata" a lui Schubert. Deoarece nu a putut sa mearga, presedintele i-a oferit biletul managerului sau de la departamentul QA (Quality Assurance).

A doua zi dimineata, presedintele i-a cerut managerului sau sa ii spuna ce parere a avut despre concert.In locul unor explicatii plauzibile, i s-a oferit un mic raport:

1. Pentru o perioada considerabila, cantaretii la oboi nu au avut nimic de facut. Numarul lor ar trebui redus si munca lor distribuita echipei, reducand astfel momentele de inactivitate.

2. Toate cele 12 viori cantau partituri identice. Aceasta pare o duplicare ineficienta a muncii, iar numarul membrilor acestei echipe ar trebui drastic redus.Daca chiar e necesara un volum sonor mare pentru acele partituri, acesta ar putea fi obtinut printr-un amplificator.

3. Prea mult efort a fost depus in cantatul semitonurilor. Aceasta pare o actiune de prea mult rafinament, si ar fi recomandabil ca toate semi-tonurile sa fie "rotunjite" la cea mai apropiata nota. Daca acest lucru s-ar realiza, atunci s-ar putea folosi si incepatori in locul oamenilor experimentati.

4. Nu e nici un folos in repetarea de catre corni a partiturilor deja cantate de intrumentele cu coarde. Daca aceste pasaje redundante ar fi eliminate, durata concertului ar putea fi redusa de la 2 ore la 20 de minute.

Acestea fiind zise, putem concluziona ca daca Schubert ar fi acordat atentie aspectelor mai sus mentionate, probabil ar fi reusit sa isi termine simfonia.


Cu stima ,
John Brownlow,
QA Manager

marți, 26 martie 2013

Traseismul, cancerul politicii românești

Zilnic aflam din presa despre noi cazuri de aleși, locali sau nationali, care, precum biblicul Saul,  au apucat-o pe drumul Damascului si au vazut Lumina, dezicandu-se automat atat de baza ideologica initiala  - daca chiar exista asa ceva in politica romaneasca - cat si de oamenii ai caror reprezentanti erau. Cazul cel mai grav de orbire politica este reprezentat de cei care au avut acces pe bancile parlamentare din postura de candidati uninominali. Ce nu se intelege de catre acestia este faptul ca uninominalul romanesc este unul croit stramb pentru o societate in care meritocratia sau insusirile personale conteaza foarte putin sau chiar deloc.In ultima campanie electorala am auzit o butada destul de interesanta: imbraca o femeie de serviciu in haine de candidat USL si veti avea imaginea unui viitor deputat sau senator. Cam la asta se reduce uninominalul romanesc.
Ce nu se intelege in Romania de catre cei care aspira la functii si demnitati politice este faptul ca, asumandu-ti calitatea de candidat,  implicit accepti si electoratul care te voteaza. In fapt campania electorala si cei patru ani de exercitare a functiei elective, trebuie sa se constituie intr-un joc cu trei personaje principale: electoratul, partidul si candidatul/alesul.  Orice pas in afara acestui triunghi, facut in timpul exercitarii mandatului, ar trebui sa se soldeze cu incetarea automata a acestuia, indiferent de functia pentru care a fost ales respectivul politician. Sunt voci, nu putine si nu unele neimportante, care afirma ca doar prin intermediul traseismului se poate asigura un climat de stabilitate politica in tara noastra. Nimic mai fals. Ne amagim (sau suntem amagiti) sa credem aceasta aberatie. Insa mandatul obtinut prin vot reprezinta el insusi un contract cu trei semnatari principali, enuntati mai sus. 

Saptamanile trecute, pe un post de stiri, un ales in Parlament se plangea de inflatia de deputati si senatori, care a reusit sa demonetizeze aceste demnitati, mai ales in conditiile in care Guvernul are o sustinere parlamentara atat de larga. Vocea din off,  care prezenta reportajul, amintea de conditiile in care a fost trantit la vot, in Parlament, cabinetul MRU. Se vorbea de sume exorbitante platite catre unii alesi PDL, in primavara trecuta, pentru a vota impotriva propriului guvern. Paralela era una destul de stravezie; cat costa in vechiul Parlament un ales si cat costa acum. Cu siguranta ca presa exagereaza (ca de obicei), insa perceptia aceasta pare sa castige tot mai multi aderenti, chiar si printre cei alesi in decembrie anul trecut. Oricum, este penibil ca intr-un intreg mandat , numele sa ti se auda doar in contextul unei tradari. Cine a fost Iuda Iscarioteanul? Un tradator, nicidecum un apostol al lui Isus Hristos. Desi el chiar a fost un apostol. Chestiune de imagine si de perceptie...

duminică, 17 martie 2013

Ășcia-s paorii!

O poezie de duminică, în grai bănățean, scrisă de către Dimitrie Acea din Sculea, comuna Gătaia. Din nefericire mesajul ei este încă extrem de actual pentru satele din pusta Banatului.

 Port tradiţional Şipet
sursa foto: http://nelucraciun.wordpress.com/2011/01/30/chipuri-peste-vremuri-paorii-3/

Uită c-o dat Dumniedzău
Ca să facă plopu piară
Sî dân fiecare sat
Colectivu să dispară.

Paurilor li s-o dat
Tot pământu înăpoi,
Ăla care li-o fost loat,
Numa fără car sî boi.

Să niși nu-ț vină să credz :
Dă atunsi dân el răsar
Bruscălani, urdzâși, buiedz,
D-ale dă nișicând nu pier.

Nu o măi crescut un spic
Dă ordz, grâu, ovăs, săcară,
Să aibă pauru nostru
Șie să ducă-n sac la moară.

Niși un fir dă cucurudz
Dân pământ n-o răsărit,
N-o măi mers nime la sapă,
La rărit, la sâruit.

Asta dzâc sî io viață –
Toată lumea-i ferișită.
Nărocu-n privațî ășcia
Care nie măi țân cu pită.

Că pământu s-oginieșce,
Nu-i un ban dă arătură.
Ungi-i discuitu, grapa
Șî sămânța dă cultură ?

Nu-i pră se loa azotu,
Ierbicidu, plăci sapa.
Prețurili-s cât grămada
Dă să-ntoarșie cu lopata.

Ai d-ar trăbui să lucrie
Dă la stat primesc pomană
Cât să-ș ia, pră lună-o dată,
Un ou, doauă, d-o găigană.

Or ajiuns toț ca orbețî,
Șierșători la primărie.
Uici-asa nie giece Domnu,
La români, dămocrațâie.

luni, 4 martie 2013

Sînandrei. Teme de dezbatere

Cu siguranță că pe fiecare dintre noi, locuitori ai Sînandreiului, ne preocupă într-un grad mai mare sau unul mai mic, soarta și destinul localității în care trăim. Care a fost situația de până acum, unde ne situăm în acest moment și spre ce model de dezvoltare tindem ca și comunitate. Acestea sunt doar trei dintre întrebările care, rămase fără răspuns, ne-ar duce în situația de a căuta Nordul fără aportul unei busole. Și acesta ar fi de găsit mult mai greu.

La începutul anilor 2000 comuna noastră a beneficiat din plin de boomul imobiliar determinat de ieftinirea creditelor si de cresterea economica care a adus mai multi bani in buzunarele cetatenilor. Situarea ei in imediata vecinatate a metropolei banatene Timisoara, a determinat o afluenta de rezidenti, oameni dornici de a-si edifica locuinte si gospodarii in afara asezarii urbane propriu-zise. Toate cele trei sate componente, Sînandrei, Carani si Covaci, au resimtit in sens pozitiv aceasta perioada. Din punct de vedere economic, Sînandreiul a beneficiat de investitii importante, comuna noastra devenind un adevarat motor economic pentru judetul Timis.

Investitiile din agricultura, moara de la Carani, prezenta si activitatea de aici a unui grup de firme extrem de important, au creat iluzia ireversibilitatii acestui proces de modernizare. Din pacate Romania nu s-a putut pune la adapost de criza mondiala care a ravasit mapamondul incepand cu finalul anului 2008, societatile comerciale cu activitate pe raza comunei noastre resimtind din plin evolutiile mondiale. Astfel, un parteneriat public-privat care viza constructia retelei de canalizare in Sinandrei nu s-a mai putut realiza. Locurile de munca - capitol la care comuna noastra era poate cea mai invidiata - au inceput sa dispara, activitati economice caracteristice zonei au inceput incet-incet sa se contracte. Recent, intr-un interviu acordat presei locale, edilul localitatii noastre spunea ca "aş fi preferat să avem zece firme mai mici, dar care să-şi achite la timp obligaţiile, decât o firmă foarte mare care nu plăteşte", cu referire directa la relatia extrem de dificil de gestionat pe care autoritatile locale le au cu acest investitor.

In fapt Sinandreiul  - dar nu numai - se regaseste actualmente la un moment de rascruce. Localitatile componente ale salbei periurbane a Timisoarei trebuie sa isi creeze si sa ocupe o nisa care sa le dea dreptul de a spera intr-un viitor mai bun, fara fluctuatii de natura a dezechilibra situatia socio-economica locala. Unele localitati au facut deja primii pasi in aceasta directie. Ajunge sa ne gandim la faptul ca Girocul si-a facut deja un nume din posibilitatile de agrement pe care le poate oferi potentialilor vizitatori, din restaurantele cu servire la cele mai inalte standarde. Mai aproape de noi, un primar tanar al unei comune la fel de tinere - fac referire la Alin Nica si Dudestii Noi - a venit cu un proiect extrem de interesant menit de a face din comuna vecina un pol de atractie in domeniul sporturilor si a agremetului acvatic. Dumbravita a facut din extrema apropiere de Timisoara principalul motor al dezvoltarii sale.

Sinandreiul se gaseste la momentul definirii coordonatelor viitoarei sale dezvoltari. Din pacate epoca in care se facea totul a trecut. Trebuiesc alese cateva domenii economice care sa fie incurajate in dezvoltarea lor. De asemenea, trebuiesc incurajate relocarile unor agenti economici pe terioriul comunei noastre. Aceste companii - mari, mijlocii sau mici - reprezinta o sursa de bunastare datorita aportului direct pe care il au la consolidarea bugetului local si prin locurile de munca pe care le creeaza, atat in mod direct cat si pe orizontala economiei. (De exemplu o asemenea societate trebuie sa apeleze la o firma de catering, care sa asigure cel putin o masa calda pe zi angajatilor. De ce nu ar fi acea firma de catering chiar din Sinandrei?).

Anii acestia ce vor urma vor fi, probabil, cei mai importanti pentru forma pe care o va lua dezvoltarea comunei noastre. Criza aceasta economica nu o sa dureze o vesnicie. Pietele isi vor reveni, pe principiul actiune-reactiune. Sinandreiul trebuie sa fie pregatit sa beneficieze de acest viitor context.