Revoluţie, revoltă, lovitură de stat şi Prostie

Sfârşit de an 1989, România. Un dictator stalinist defazat, decrepit, incapabil de a înţelege mersul Istoriei, este înlăturat de la conducerea ţării în urma unor evenimente greu de încadrat: revoltă, revoluţie, lovitură de stat, cert este că nimeni nu le poate defini foarte exact fără teama de a greşi. Poate a fost vorba de un melanj în care, sub un anumit dozaj, au coexistat toate acestea. Un post de televiziune a difuzat aseară documentarul "Videogramele unei revoluţii /  Videogramme einer Revolution", în regia lui Andrei Ujică, prilej de a revedea încă o dată un montaj al telerevoluţiei române.

 

Deşi timpul ar trebui să fie un factor atenuator, totuşi devine tot mai frustrant şi mai greu de înţeles modul prin care, într-un moment de cumpănă al naţiunii, mai toate instituţiile de forţă ale Statului să fie conduse de către incompetenţi sau de indivizi cointeresaţi de o terţă parte. Bunăoară, ce ziceţi de acest dialog purtat între seful Marelui Stat Major al Armatei Române, generalul Ştefan Guşă şi un alt general, Mircea Mocanu, şeful Comandamentului Apărării Antiaeriene a Ţării (CAAT)?

 

Ştefan Guşă:(Guşă vorbeşte la telefon cu Mocanu, interlocutorul său nu este înregistrat pe bandă) Tovarăşu’ Mocanu! Alo! Domnule,dumneata eşti cu toate staţiile radar în funcţiune peste tot? Şi-atunci cum dracu’ apar elicoptere dom’le venite din exterior? Ai doborît ceva pînă acuma?...8 bucăţi? De unde au venit astea, domnule? Din interior? Extraordinar! Deci nimic n-a intrat din afară? Totul din interior. E clară treaba. Auziţi! Alertă totală peste tot, ăştia, ăştia au fost nişte demenţi. Au avut în interior, noi n-am ştiut, de unde să ştim, că n-am ştiut?, şi acuma au (neînţelegibil). Peste tot...

 

Ştefan Guşă: Cum? Au apărut elicoptere, de unde?, eu cred c-a avut, nu ştiu, a avut subteran ceva? Nu ştie nimeni. O fi avut un regiment subteran pe undeva, ţinut pe undeva, le-a scos, şi pe-urmă a-nceput să acţioneze prin toată ţara. Nebunii ăştia care, demenţi. Mă lămuresc eu, staţi, mi se pare că am reuşit să depistez. Da.

 

Să nu uităm cine sunt personajele prezente pe înregistrare: şeful Marelui Stat Major şi comandantul Apararii Antiaeriene! Cei doi vorbesc de regimente subterane de elicoptere, de care ei nu aflasera nimic în ultimii zeci de ani de activitate profesională, deşi - cel putin şeful de Mare Stat Major - trebuia să cunoască din hărţile militare şi cea mai ciudată formă de relief de pe teritoriul ţării. Cât despre comandantul Apărării Antiaeriene, în mod normal el era nevoit prin natura funcţiei să aibe cunostiinţă despre toate aparatele de zbor de pe teritoriul naţional. Ciudat, pe această înregistrare, cel mai normal şi mai logic pare şeful Securităţii, Iulian Vlad, care îi pune lui Guşă, cel care visa la regimente subterane şi elicoptere doborâte, cel puţin o întrebare de bun simţ.

 

Dacă la primul nivel de conducere operativă al Armatei ceaţa era atât de densă ce să mai discutăm despre cea ce s-a întâmplat după 22 Decembrie, cu cei aproximativ 1000 de morţi? Prostia, incompetenţa, excesul de zel, toate acestea şi-au dat concursul pentru bilanţul final al victimelor de la sfârşitul anului 1989. În zone relativ liniştite din ţară se întâlneau vecin cu vecin, oameni care au convieţuit ani de zile în acelaşi cartier, se legitimau de teama teroriştilor, sentiment întreţinut de o televiziune în care acţionau crainici interesaţi sau idioţi. Dacă mai intervenea şi o armă de foc, situaţia era deja amorsată pentru a scăpa de sub control şi a se solda cu victime.

 

Despre un primar cu probleme al comunei Carani

Nu dintotdeauna Caraniul a fost un sat component al comunei Sînandrei. La mijlocul secolului trecut Caraniul fiinţa ca şi comuna componenta a vechiului judeţ Timiş-Torontal. În climatul politic confuz al anului 1946, dominat de accederea comuniştilor şi al tovarăşilor lor de drum catre puterea solitară, România se pregătea de încheierea unei epoci şi debutul alteia, cea a stalinismului de sorginte sovietică. Comuniştii - sub masca Blocului Partidelor Democratice, din care mai faceau parte, alaturi de PCR si Partidul Social Democrat Român, Frontul Plugarilor, Partidul National Liberal - aripa Tatarescu, Partidul National Popular, Partidul National Taranesc  - aripa Anton Alexandrescu si Comitetul Democratic Evreiesc - au ocupat incet-incet intreaga scena politică românească.

 

Nici judeţul Timiş-Torontal nu a reuşit să se sustragă acestei tendinţe. Însă unitatea de monolit visată de catre comunişti încă nu fucţiona total. Cazul Caraniului este definitoriu.  Partidul Comunist numise ca şi primar de comună pe un anume Pavel Uzdriş, colonist, originar din Basarabia. Personajul se are că nu întrunea aprecierile unui număr important de cetăţeni, astfel că, poate şi la instigarea aliaţilor din Frontul Plugarilor şi Partidul Naţional Popular, aceştia au protestat. Numirea colonistului Pavel Uzdriş - se arăta în protestul adresat conducerii PNP Timiş-Torontal - s-a facut în toamna anului 1946, prin hotărârea consiliului politic local, deşi organizaţiile locale ale PNP şi Frontului Plugarilor nu au consimţit la ea.

 

Petenţii afirmau că nou-numitul primar nu corespundea obligaţiilor morale, sociale şi economice, făcându-se nedorit şi din alte cauze, printre care:

- în anul 1940 - 1941 nu a fost refugiat, deşi el susţinea contrariul, dovedind aceasta cu acte false, eliberate de undeva din Oltenia;

- în calitate de colonist nu avea nici un an de când se aşezase în comună, neprezentând garanţii suficiente pentru atribuţiile care îi erau încredinţate;

- în privinţa stocării de cereale, el a protejat anumiţi oameni bogaţi (chiaburii, ţăranii mai avuţi, atât de urâţi de către comunişti!)

- făcându-i-se o percheziţie de către Postul de Jandarmi din Orţişoara, în locuinţa lui au fost găsite 40-45 de volume, cărţi pare-se sustrase de fiul său de la Biblioteca Comunităţii de Avere din Caransebeş, iar el, în calitate de părinte a tolerat şi susţinut această faptă;

- în primele zile ale numirii sale ca primar, a început să şicaneze băştinaşii din sat, semănând zâzanie între aceştia şi colonişti.

 

În această notă de protest a membrilor conducerilor locale a Partidului Naţional Popular şi Frontului Plugarilor (formaţiunea politică a premierului Petru Groza) se mai arăta că, din punct de vedere politic, primarul nu convoacă la şedinţele consiliului comunal pe reprezentanţii naţional-popularilor. Toate aceste note de protest care descriu atmosfera politică din Caraniul anului 1946 pot fi regasite actualmente la Arhivele Naţionale Timişoara. Informaţiile pot fi consultate în excelenta lucrare intitulată Activitatea Uniunii Patrioţilor şi a Partidului  Popular Naţional  în Sud Vestul României, avându-l autor pe Prof.Univ.Dr.Radu Păiuşan, carte apărută la Editura Eurostampa şi pe care vreo recomand spre lectură.

 

 

Politică în vremea căpuşelor

Trăim vremurile în care PSD a ajuns să nu mai fie deloc invidiat pentru postura dificilă în care a ajuns odată cu pierderea alegerilor prezidenţiale. Pentru că nu este puţin lucru să ratezi un obiectiv major cu atâta largheţe. Personal încă nu am înţeles nici până acum calculele pe care şi le-a făcut Victor Ponta înainte de a se înscrie în cursa pentru Cotroceni. Să-ţi frângi cariera la doar 42 de ani (pentru că, să fim sinceri, cu o înfrângere la acest nivel nu te poţi aştepta ca partidul să meargă in continuare pe mâna ta!) reprezintă o chestiune extraordinară!

 

Nu am înţeles nici până în ziua de azi de ce PSD şi Victor Ponta a aplecat urechea la ideile unora precum Sebastian Ghiţă, cel care dorea eliminarea din ecuaţie a lui Crin Antonescu pe motiv ca social-democraţii reprezintă un partid prea mare pentru a nu avea un candidat propriu. Campaniile anti-Antonescu din timpul existentei USL, care încingeau spiritele la RTV, au avut un efect pervers, atât pentru PSD/Ponta cât şi pentru Sebastian Ghiţă. Profesorul Alin Teodorescu, sociolog eminent şi membru PSD, demonstra cu argumente zilele trecute existenta in Romania a trei bazine electorale majore: cel al PSD, cel reprezentat de votantii PNL/PDL si nehotarâtii/votanţii antisistem. Întotdeauna presedintele a fost dat de minim doua filoane electorale majore, in cazul lui Iohannis de ultimele doua.

 

Tabara Ponta din PSD a facut o miscare majora pentru a-si conserva pozitiile detinute actualmente in cadrul partidului. Excluderile lui Mircea Geoana si Marian Vanghelie (omuletul acela, Sova, a picat ca musca-n lapte!) trebuiesc interpretate exact in acest sens. Culmea este ca prin acest gest PSD si-a anulat o posibilitate reala de a ramane a guvernare si in viitorul mandat prezidential a lui Klaus Iohannis. Cand afirm asta ma bazez pe faptul ca Mircea Geoana are o relatie destul de calda cu Neamtul (tandemul MG + KI din 2009 inca este regretat de catre unii)  pe cand Victor Ponta - in urma campaniei electorale indoielnice duse la adresa candidatului ACL - nu pare a se regasi deloc in gratiile acestuia.  Ca om politic iti trebuie destula maturitate pentru a trece peste si/sau a pune intre paranteze o campanie electorala plina de atacuri la propria persoana si, dati-mi voie sa ma indoiesc ca Iohannis - cat de neamţ o fi el - va sterge cu buretele prostiile debitate cu mult patos de catre cei care au capuşat comunicarea publica a candidatului Ponta.

 

Daca se va materializa excluderea din partid a lui Mircea Geoana, inclin sa cred ca PSD nu va duce la bun final ciclul guvernamental care a debutat in 2012. Cu Geoana presedinte de partid si eventual premier, social-democratii aveau o mare sansa de a ramane in şaua puterii, pe fondul totalei nepregatiri a noului PNL a a-si asuma actul guvernarii. Nu cred ca fostul ACL isi doreste cu orice pret sa preia acum conducerea tarii, si asta din mai multe motive. Cele mai importante ar fi absenta unei majoritati parlamentare clare  si sudura inca fragila dintre vechiul PNL si fostul PDL. Urmarind insa evolutiile din ultimele zile, cu repozitionarea UDMR, iminenta aparitie a unei noi formatiuni de stanga pe fondul zbaterilor din PSD si predispozitiei UNPR pentru noi aliante in afara PSD, iti poti pune intrebarea daca nu cumva ceva major se va intampla la inceput de 2015.

 

Aliantele pe care le are actualmente PSD reprezinta acte semnate cu căpuşe politice. Cum altfel pot fi catalogate partide politice care niciodata nu s-au prezentat cu propriile forte pentru a cere votul alegatorilor? Ce inseamna UNPR daca nu un rezervor plin de interese personale puse, zice-se, în slujba interesului national. Pai o formatiune politica de acest gen nu ia in alegeri normale nici macar 2% din totalul voturilor! Si totusi asa-zisul partid al generalului Oprea numara actualmente 50 de deputati si senatori in Parlamentul României! Partidul Social-Democrat este cea mai mare formatiune politica din ţară, e real,  însă ea este şi cea mai căpuşată. Nu înţeleg de unde rezidă teama acestui partid de a merge singur în alegeri. Este greu de înţeles de ce pesediştii îşi complică existenţa garantând colegii pentru politicieni care nu au treabă cu partidul lor.

 

Se discută foarte mult în aceste zile despre eventuala înlocuire a guvernului PSD cu unul format din noul PNL plus alţi fripturişti  din Parlament (UDMR, UNPR, parte din PC si PLR, etc) . Ca simplu cetaţean pot sa afirm ca distributia puterii intre un presedinte de o culoare politica si un Guvern provenind din cealalta zona reprezinta un ideal deoarece are darul de a induce o stare de echilibru intre palate. In tara noastra, din pacate!, puterea totala corupe total. Totul depinde insa de PSD, mingea se gaseste in terenul social-democratilor. Un partid condus de cuplul Ponta/Dragnea nu prea mai are sanse sa ramana la guvernare. Dragnea a dat iarasi cu batul in balta prin atacul direct la adresa Statelor Unite, aliat strategic al României in zona. Iesirile acestea au darul de a delegitima, ori aici discutam de presedintele executiv al PSD, omul care a fost unul dintre actorii principali ai inlaturarii lui Mircea Geoana, politician cu resurse nebanuite in relatia cu SUA.

 

Pentru PSD rămânerea la guvernare se traduce simplu,într-o ecuaţie cu două necunoscute: viitorul preşedinte al partidului va fi Geoana sau va fi un outsider gen Catalin Ivan. Cele doua solutii cred ca vor ranforsa partidul la guvernare. O eventuala reconfirmare a înfrântului Victor Ponta înseamna adio putere.

 

 

La mulţi ani români, la mulţi ani România!

Acum 96 de ani, la 1 Decembrie 1918 România căpăta forma cea mai fidelă a românităţii, odată cu Marea Unire a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Vechiul Regat, la care în prealabil aderase Basarabia şi Bucovina. Niciodată până la acel moment românii nu au avut parte de un stat care să redea atât de fidel decupajul etnic al zonelor locuite preponderent de ei. Din păcate acest întreg reprezentat de România interbelică nu a reuşit să treacă testul celui de-al Doilea Război Mondial, în debutul acestuia, prin prevederile Pactului Ribentropp-Molotov şi a Diktatului de la Viena, pierzându-se mari teritorii locuite de români.

 

Dar să continuăm să sperăm! Actuala situaţie internaţională ne poate conduce la gândul că nu este departe momentul în care românitatea se va regăsi între graniţele unei singure ţări care, cu bunele şi cu păcatele ei, este a noastră, a tuturor cetăţenilor români (în pofida duşului rece oferit de rezultatele alegerilor din Republica Moldova de ieri, dezideratul unirii rămâne valabil). Alta nu avem iar (auto)criticile nemiloase la care este supusă din interior poate că nu sunt întru totul meritate. Să trăim cu speranţa în viitor şi cu credinţa că suntem pe drumul cel bun.

 

La mulţi ani, România!

PS: De 1 Decembrie se întâmplă lucruri mari. La alegerile din  Basarabia se pare ca vom înregistra până la urmă o victorie a pro-europenilor în dauna uneltelor lui Putin. Se poate!

Recomandare: Binecuvântată fii,închisoare - un film pentru conştiinţe

Filmul pe care vi-l recomand reprezintă ecranizarea lucrării cu caracter autobiografic a scriitoarei Nicole Valéry-Grossu “Bénie sois-tu, prison”. Regimul concentraţionar din România anilor 1950 este prezentat prin ochii unei femei prinse într-un mecanism din care cu greu se putea închipui o ieşire. Alături poate de romanul Cel mai iubit dintre pământeni - opera lui Marin Preda care s-a bucurat şi ea de o ecranizare excepţională - Binecuvântată fii, închisoare înseamnă un trecut apropiat tradus pentru generaţiile ferite de fericirea comunismului. Vizionare atentă!

 

Ponta...De ce a pierdut?

In zilele trecute de la anuntarea victoriei lui Klaus Iohannis la alegerile prezidentiale am avut ocazia de a vedea, citi si auzi atat de multe motivatii aruncate pe piata incat esti tentat sa crezi ca fiecare dintre ele contine un sambure de adevar. Şi aşa şi este. Nu poate exista doar o singură explicaţie pentru tsunamiul care a lovit cu putere PSD. Ar fi prea facil.

 

După primul tur din  2 noiembrie, câştigat categoric de catre Victor Ponta, PSD a avut o mare problemă în a intui direcţiile corecte de urmat pentru securizarea victoriei candidatului propriu. Strategii de campanie au jucat o carte total greşită, cea a alianţei cu aşa-zişii baronii locali (termenul acesta nu imi place deloc!), bătând palma în acelaşi timp cu marea majoritate a candidaţilor ieşiţi din cursă, sub imperiul iluziei că în aritmetica politică unu adunat cu patru egal cinci. Fals, valabil probabil în toate matematicile euclidiene dar nu si în politică. Cât despre respectivii feudali ei se găsesc la momentul schimbului de generaţii, folosind un termen din sporturile de echipă. Dar iată câteva idei sintetice asupra a cea ce a condus la eşecul candidatului PSD.

 

1.Apariţia a două partide total noi cu un comportament greu intuibil: Partidul Facebook şi Partidul Diaspora. Într-o campanie electorală clasică - precum cea de la ultimele alegeri europarlamentare - rezultatul era deja cunoscut: PSD câştigă întotdeauna! Mobilizarea de pe Facebook şi exemplul Diasporei au fost factori determinanţi ai victoriei Neamţului. De fapt acestea au fost primele alegeri câştigate prin intermediul Internetului, social-media devenind încet-încet un instrument politic esenţial în câştigarea unor alegeri, fapt pierdut din vedere de către PSD. 

 

2.Prospeţimea în comunicare a echipei candidatului Klaus Iohannis. Intr-un interviu recent, Vlad Tăuşance, unul dintre cei care au coordonat echipa de imagine online a Neamţului spunea: Când Ponta posta mesaje de campanie seci, noi transmiteam în timp real din Londra și Torino, înaintea agențiilor de presă. Aici s-a câştigat enorm. Dacă Ponta beneficia de aportul unui consultant obişnuit cu înfrângerile - fac referire la Bogdan Teodorescu, cel care a luat bătaie din această postură şi în cazul lui Năstase, şi în cel al lui Antonescu şi, iată, acum, în cazul lui Ponta - Iohannis a mers pe mâna cuplului sudat Vasile Blaga-Felix Tătaru, cei care au bifat a treia victorie consecutivă la preşedinţia României. Spune ceva şi aceasta despre profesionalismul unora.

 

3.Prostiile debitate în public de către personaje din anturajul candidatului Ponta. Campionii vorbitului în dodii s-au numit cu siguranţă Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele, Dan Şova şi Lia Olguţa Vasilescu. Victor Ponta putea da greutate invectivelor, asumându-le, sau putea foarte facil să le respingă. El nu a facut nimic iar tâmpeniile emanate dinspre aceste "genii" s-au răsfrânt asupra şanselor sale de a accede la Cotroceni.

 

4.Rata de participare la vot. Un excelent tânăr sociolog timisorean imi spunea saptamana trecută că PSD ca şi partid poate avea controlul asupra rezultatului votului până la un procent de participare de 55-58%. După aceea e hazard sau înfrângere sigură. În nici o simulare nimeni nu a anticipat că atât de mulţi români vor dori sa dea un vot anti-PSD. Situaţia reprobabilă înregistrată la secţiile de votare din Diaspora la primul tur a amorsat o bombă care a explodat duminică, 16 noiembrie. În lista mea de prieteni de pe Facebook am aproximativ 600 de persoane. În afară de cazul celor direct implicaţi în campania lui Ponta, nu am vazut nici o postare favorabilă candidatului PSD! Am văzut în săptămâna premergatoare celui de-al doilea tur de scrutin o siguranţă exagerată în tabăra PSD, chiar şi în Timiş. Oameni inteligenţi pe care îi apreciez, s-au grăbit să tragă concluzii fără a mai aştepta numărarea voturilor. Prea multă încredere nejustificată...

 

5.PSD este un partid prea mare pentru România. Ideea aceasta a fost enunţată întâia dată de catre Crin Antonescu, omul care, alaturi de Victor Ponta, a avut de pierdut cel mai mult din punct de vedere politic în acest an. Fostul viitor preşedinte al ţării spunea că românilor le este teamă să încredinţeze toată puterea unui singur partid, mai cu seamă PSD - ului. Şi are dreptate de această dată.

 

6.Asocierea politică a lui Victor Ponta cu personaje expirate ale politicii precum CV Tudor, CP Tariceanu, Dan Diaconescu sau Teodor Melescanu. Respectivii enumeraţi mai sus nu numai că nu au adus un plus candidatului PSD dar au actionat precum niste pietre de moara agatate de picioarele lui Ponta. Un Tariceanu - imaginea generică a trădătorului fanariot prin excelenţă - nu avea ce căuta în preajma candidatului social-democrat. Despre VC Tudor - cel care a aruncat o tonă de dejecţii pe familia premierului - ce se mai poate spune?

 

Va fi greu pentru PSD să reuşească să treacă cu bine, intact, peste criza determinată de eşecul din aceste alegeri. Sunt multe orgolii acolo, sunt multe poliţe de plătit iar băieţii aştia ştiu cu mare artă să işi infigă reciproc cuţite în spate. Problema cea mare este aceea că netranşarea rapidă a situaţiei interne din principalul partid de guvernare ar genera instabilitate la nivel administrativ, pentru ca PSD este partidul cu cei mai multi primari din România. Într-o altă ordine de idei am văzut zilele acestea acţionând plenar cea ce nemţii numesc schadenfreude, adică plăcerea ignobilă de a te bucura de răul altuia. Nimeni nu merită asta...

Diferenţa dintre omul politic şi holograma de partid

Am fost şi voi rămâne adeptul oamenilor vii în politică, a acelora care vin cu idei şi cu mijloace de acţiune originale, personalizate, a celor cu discurs, cu atitudine, cu gravitate în exprimare. Din nefericire, acum, la o săptămână înainte de turul decisiv al alegerilor prezidenţiale, constatăm că ne-am căpătuit cu două holograme de partid pe post de finalişti. Oameni care nu spun nimic, nu transmit nimic, foarte slabi comunicatori, fiecare dintre ei sperând ca aparatele de partid să le facă treaba. Cu regret o spun, dar, cu toate erorile mandatelor sale, ultimul om politic român care a reuşit să transmită ceva a fost Traian Băsescu. După ce a apărut în prim-planul politicii la cel mai inalt nivel, România s-a împărţit între băsişti şi antibăsişti.  Ori asta spune multe.

 

Citeam zilele trecute o lucrare despre Harry S.Truman, cel de-al 33-lea preşedinte american (1945-1953), omul care a avut de luat unele dintre cele mai grele decizii la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial (folosirea armei atomice împotriva Japoniei, adoptarea politicii de îndiguire împotriva Uniunii Sovietice, etc). Nu a fost niciodată un politician de pagina întâi însă, atunci când a ajuns în funcţie nu i-a fost teamă să spună lucrurilor pe nume. Francheţea exprimărilor sale a devenit legendară.Truman a descoperit virtuţile ideilor exprimate pe şleau  în 1948, atunci când nimeni nu îi mai dădea vreo şansă în faţa candidatului republican  Thomas Dewey, un politician mai tânăr, cu priză la presa mondenă, un politician perfect pentru funcţia de preşedinte.

 

Truman a avut probleme mari chiar în faţa propriului partid, deoarece nici măcar democraţii nu mai credeau în şansa preşedintelui în funcţie de a fi reales. La Convenţia de la Philadelphia, partidul s-a scindat, sudiştii care se opuneau integrării rasiale a negrilor alegându-şi un alt candidat, la fel ca şi cei care se opuneau politicii externe ferme a preşedintelui. Facţiunea care a mai rămas din partid a mers până la capăt cu Truman în lipsă de altceva mai bun. Şi atunci acesta se dedublează şi adoptă un cu totul şi cu totul alt discurs. Atunci când marile cotidiane americane îi critică alegerile pentru funcţiile guvernamentale, Truman le răspunde: Nici un dobitoc de teapa voastră nu îmi va spune ce să fac! Mai clar nu se poate!

Închiriază un tren cu care va face turul Statelor Unite. Va vorbi mult, la radio, în faţa mulţimilor sau cu toti cei care vor să îl asculte. Oamenii care la început erau refractari faţă de persoana lui, acum îl adoră. Discursurile sale sunt pur şi simplu flamboaiante. Republicanii au General Motors, General Electric şi pe generalul MacArthur şi, în ciuda tuturor generalilor din lume, eu o să-i bat.  De altfel generalul MacArthur, un erou american, a devenit ţinta lui predilectă deoarece marele militar nu respecta autoritatea comandantului suprem, preşedintele Statelor Unite. Avea să-l dea afara din Armată mai târziu, declarând: I-am făcut vânt lui MacArthur pur şi simplu pentru că nu respecta autoritatea preşedintelui. Asta-i tot! Nu i-am dat papucii pentru că ar fi fost un imbecil amărât, ceea ce este de altfel, însă aceasta nu este ilegal în cea ce îi priveşte pe ofiţerii superiori. Dacă ar fi fost ilegal, trei sferturi dintre ei ar fi în închisoare.

 

Congresul devine o altă victimă a discursurilor lui Truman, cel care a înţeles din plin virtuţile populismului bine ţintit. Economia americană dă rateuri? Nici o problemă, Congresul e chemat să rezolve situaţia. Cum? Păi în lunile de vară ale anului 1948 Truman inundă efectiv Senatul si Camera Reprezentanţilor cu problemele americanilor de rând. Aleşii nu reuşesc să facă nimic într-un timp atât de scurt? Cu atât mai rău pentru ei! Cu mult dispreţ Truman tună: Dacă informaţi congressmenii despre starea lumii, ei devin isterici. Dacă nu le spuneţi nimic, ei se duc la pescuit. Win-win situation pentru Harry. Între timp presa îşi pezintă favoritul, pe republicanul Thomas Dewey, în cele mai calde situaţii. De exemplu vizitând Golden Gate Bridge, în San Francisco. Legenda fotografiei: Viitorul preşedinte al SUA şi viitoarea Prima Doamnă sub Golden Gate. De Mama Omida, ce mai!

 

Vine şi ziua alegerilor, 2 Noiembrie 1948. Dewey câştigă statul New York şi pare scăpat în învingător. Un prieten îl sună pe Truman şi îl întreabă ce şanse mai are. Eu acum mă culc, dar poţi să fi al dracului de sigur că voi câştiga Ohio, Illinois şi California. Adică exact statele care contează! La ora 4 dimineaţa este trezit. I se comunică faptul că are doua milioane de voturi avans, însă radiourile încă îl considerau învins. Totuşi Truman câştigă. Reacţia lui Dewey spune totul: Noaptea trecută m-am simţit ca un om care se trezeşte într-un sicriu şi m-am gândit "Daca sunt viu, ce caut aici? Si daca sunt mort, pentru ce am dorinta sa dau o raita pe la toaleta?"  Ediţia de a doua zi a cotidianului Chicago Daily Tribune îl dă ca şi câştigator pe Dewey, prilej pentru Truman de a lua din nou în derâdere presa si preferinţele ei politice. Se fotografiază cu această editie a ziarului - vezi foto mai sus.  Washington Post îşi asumă sarcina de a recredibiliza presa, în faţa sediului cotidianului tronând timp de câteva zile un panou cu înscrisul Domnule Preşedinte, suntem gata să mâncăm carne de corb de îndată ce veţi dori să ne-o serviţi. Scuze acceptate, viaţa merge înainte.

 

Vă pare cunoscut scenariul? Seamănă cu vreo întâmplare din istoria recentă a României? Atât Truman cât şi Dewey au avut corespondenţi în politica noastră din ultimi cinci ani. Situaţiile sunt repetitive, ciclice, modalităţile de a câştiga alegeri nu se schimbă în esenţă. Există doar strategi care nu înţeleg acest fapt.

 

Puterea tăticului care împarte biscuiţii

În istoria mijlocului de secol XX, în Statele Unite există un episod special reprezentat de guvernatorul statului Texas, Wilbert Lee "Pappy" O'Daniel, cel supranumit tăticul care împarte biscuiţii. Un personaj absolut original, negustor de făină până în 1938, an în care a decis că între această ocupaţie şi cea de politician nu este o foarte mare diferenţă şi şi-a pus în minte să câştige postul de guvernator al Texasului. În acea perioadă politica Marelui Stat era dominată de catre democraţi, orientare care a luat amploare în timpul mandatelor prezidenţiale ale lui Franklin Delano Roosevelt.

 

La acel moment părea total improbabil ca un republican să poată înfrânge curentul politic majoritar din societatea americană, determinat de New Deal-ul lui FDR. Însă acest politician total atipic a administrat democraţilor una dintre cele mai usturătoare înfrângeri pe care le-a văzut vreodată Texasul. A început să compună muzică country pe care o şi interpreta pe scena, în timpul campaniilor electorale, alaturi de bandul Hillbilly Boys şi de familia sa. A folosit ca nimeni altul instrumentul de adresare publică numit radio, o noutate tehnică la acea vreme. În cea mai pură tradiţie americană, a reuşit să facă un show din fiecare întâlnire pe care a avut-o cu alegatorii. Şi a câştigat contrar tuturor aşteptărilor.

 

O scenă a rămas pentru totdeauna întipărită în memoria contemporanilor; În 1939, în timp ce parcurgea drumul dintre Fort Worth şi Austin cu ocazia inaugurării mandatului său de guvernator, nu mai puţin de 250.000 de oameni l-au petrecut pe muzica unui cântec din campania sa electorala denumit Please pass the biscuits, Pappy!  Şi acest politician gregar şi populist a avut grijă ca titlul melodiei să nu rămână fără acoperire în fapte. Un campion al tuturor formelor de consens, el avea un program politic deloc complicat, pe înţelesul tuturor: Eu sunt sută la sută pentru Dumnezeul nostru. Sunt de partea văduvei şi a orfanului. Şi mai respect şi cele Zece Porunci.  Cum să-l învingi pe Pappy O'Daniel?

 

Româniile zilelor noastre. Cateva consideraţii asupra votului din turul întâi

De unde pluralul din titlul de mai sus? Haideţi să aruncăm o privire pe harta distribuţiei voturilor din primul tur al alegerilor prezidentiale. Sursa: Hotnews.

 

 Legendat, pe culoarea albastra avem reprezentate judetele in care candidatul ACL, Klaus Iohannis, a castigat, in rosu cele in care triumfator a fost reprezentantul PSD Victor Ponta iar in verde cele in care UDMR, prin Kelemen Hunor, si-a atras victoria. Acum se dau urmatoarele premize: statul national-unitar român a fost desavarsit prin Unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, la 1 Decembrie 1918. Ardealul, Banatul...Priviti inca o data harta de mai sus. Unde putem integra sintagma stat national-unitar? Departe de mine ideea de a impinge discutia catre teoriile lui Samuel Huntington referitoare la ciocnirile/asperitatile intercivilizationale insa aceasta este o harta care ar trebui sa creeze frisoane factorilor decidenti ai Statului.

Intr-un alt registru fostul premier Adrian Nastase (un personaj inteligent care, din pacate, va avea in istoria românilor rolul pe care il joaca Richard Nixon - Tricky Dick Watergate - in cea a Statelor Unite)  vorbea de cele doua Românii. Formula este una tentantă deoarece  la aproape un secol de la Marea Unire constatam ca granitele dintre fostele provincii sunt doar in foarte mica masura atenuate. In afara judetelor de penetrare a migratiei interne (Hunedoara, Caras-Severin, etc), unde elementele aflate la prima sau la a doua generatie, provenind din Moldova si Oltenia, detin o pondere importanta din totalul populatiei, constatam ca PSD are probleme in apropierea victoriei. Sasul Iohannis a reusit sa castige judetele in care actionează plenar sindromul membrului amputat. In teoria politica exista ideea ca, precum unui om caruia i s-a taiat un brat dar il simte inca prezent, asa si o macrocomunitate traieste inca sub imperiul ideii prezentei unui grup etnic cu toate ca acesta nu mai exista demult decat in forma fortuita. Doar in aceasta cheie poate fi explicata prima victorie a lui Iohannis in cursa pentru primaria Sibiului.

Cum vor reactiona cele două Românii in timpul desfasurarii celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale? Greu de intuit, cu toate ca cei doi protagonisti ramasi in cursa, Victor Ponta si Klaus Iohannis, au ambii un discurs electoral pozitiv, integrator, unitar. Ponta vorbeste de o noua Mare Unire (sa fie un apropo catre Basarabia?) iar Iohannis adoarme probabil cu manualul de comunicare politica pozitiva in brate. Diferenta o va face, printre altele,  perceptia electorilor asupra seriozitatii de care pot da dovada cei doi in aplicarea unor idei generoase. Nu mai ajunge doar sa le enunti, sa le pui in discutie, normal ar trebui sa se prezinte si niste garantii de punere in practica. Iar in cea ce priveste Timisul si Timisoara, dl. Ponta are niste probleme in acest sens, daca ne uitam pe tabelul de mai jos.

Tabelul acesta circula de ceva timp in mediile online, pe retelele de socializare, sursa fiind probabil vreo cancelarie aflata in subordinea actualului primar al Timisoarei, dl.Nicolae Robu. Lucrurile cam asa stau, cea ce omit insa a spune cei care au contabilizat aceste zece puncte este aceea ca ministerele care au raspuns de alocarea fondurilor guvernamentale au fost conduse pana in februarie de catre ministrii PNL, adica colegi de partid cu actualul primar. Timp de aproape doi ani a existat o corespondenta intre culoarea politica a primarului si cea a factorilor de decizie de la Bucuresti. Oare de ce nu s-a facut nimic pana atunci? Poate ar trebui sa raspunda chiar domnul Robu, vicepresedinte PNL la nivel national. Asa ar fi normal. Dar suntem in campanie electorala. Iarasi...

 

Din ciclul tradiţiilor la vot

În folclorul urban România a devenit ţara în care răposaţii revin la viaţă pentru a-şi exercita dreptul de vot în duminicile în care au loc alegeri. Profitând de proximitatea Halloweenului, unii glumeţi au spus că sărbatoarea din acest an va pica pe 2 noiembrie. Dar credeaţi cumva că suntem originali în aceste apucături? Nici pe departe! Lyndon Johnson, preşedine al Statelor Unite între 1963 şi 1969, povestea spre finalul vieţii modul în care a dobândit primul mandat în Senat, la alegerile din 1948.

Va câştiga alegerile cu o diferenţă de optzeci şi şapte de voturi, originare din sectorul cel mai izolat al colinelor din Rio Grande, Texas. Cum a obţinut însă aceste voturi? Tot Johnson ne istoriseşte întreaga tărăşenie. În ziua următoare scrutinului unul dintre prietenii săi întâlnise un băieţel mexican, plângând, într-un sătuc îndepărtat din marele Texas. El îl întreabă pe puşti care este motivul supărării sale:

- Tatăl meu a venit ieri, dar nici măcar nu şi-a făcut timp să mă vadă!

-  Dar Javier, tu ştii bine că tatăl tău a murit acum doi ani!

-  Da, însă ieri a venit în sat să voteze pentru Lyndon Johnson. De ce nu a trecut şi pe la mine?

Avea şi copilul dreptatea lui.

Timiş. Blestemul hărniciei şi al productivităţii

Că judeţul în care ne ducem existenţa este unul dintre cele mai dinamice din punct de vedere economic apare ca fiind deja de domeniul evidenţei chiar si in lumina statisticilor oficiale. Multitudinea de companii care isi desfasoara activitatile de servicii/productie pe raza judetului determina un nivel de trai superior fata de media nationala, contributia Timisului la constituirea bugetului national fiind una dintre cele mai insemnate, el situandu-se imediat dupa Bucuresti si hinterlandul sau metropolitan (Ilfov). Mai jos redau un tabel care prezinta topul judetelor din Romania in functia de evolutia PIB-ului pe cap de locuitor. Dupa cum se poate observa valoarea inregistrata de judetul nostru este net superioara Clujului, Prahovei si Argesului, celelalte judete asa-zise proviciale care detin o productie orientata in general catre export. (Sursa tabel: Econtext)

 

Deci argumente pentru a cere orientarea unor investitii guvernamentale catre Timis si Timisoara ar exista cu nemiluita. Din pacate toate guvernele care s-au perindat in ultimele decenii au preferat sa aloce banii Timisului catre zone ale tarii care nu au nici o legatura cu Banatul. Guvernarea PDL/Boc si-a batut joc de Timisoara cu o semicentura cu doua benzi care, in lumina dinamicii economice actuale, o sa fie foarte rapid depasita ca si solutie tehnica. Si totusi macar s-a facut ceva. Zilele trecute insa Ministerul Transporturilor a dat publicitatii Masterplanul General de Transport, document oficial asumat de catre Guvernul Romaniei. Desi in campania electorala din 2012 se promitea lapte si miere la tot pasul pentru timiseni, din acest plan lipseste cu desavarsire tronsonul de centura dintre Calea Lugojului si Calea Sagului. Sa ne aducem aminte ca unii au castigat alegeri tocmai prin aceste promisiuni!

 

Despre subiectul spitalului regional al Banatului s-au scris deja romane-foileton! Unul dintre bonzii judetului  ameninta lunar ca merge el la Bucuresti sa vorbeasca cu Ponta pentru ca unitatea spitaliceasca sa fie totusi construita. La finalul lunii august ministrul Sanatatii anunta senin ca spitalele respective se vor construi la  Iaşi, Cluj şi Craiova. Subiect inchis, Timisul ramane cu colectia de bacterii si virusi care vietuiesc linistiti intre zidurile Spitalului Judetean. Te duci sa te operezi de apendicita si mori din cauza unei infectii intraspitalicesti, cum au fost atatea cazuri la Timisoara. Candidul nostru ministru al Sanatatii, dl. Banicioiu, spunea ca am ales să construim spitale regionale în Iaşi, Cluj şi Craiova pentru că sunt zonele cele mai defavorizate. Nu este superba motivatia? Ce mai conteaza ce spune dl. Bojin, probabil ca nici dansul nu mai crede cea ce afirma.

 

Daca Guvernul ne transmite sa ne luam gandul de la centura si spital regional modern, oare cum o sta treaba cu arenele multifunctionale? Se discuta despre stadion ultramodern si sala multifunctionala la Timisoara. Va mai aduceti aminte? Ei, cu fonduri guvernamentale la Cluj s-a realizat un stadion si o sala de sport la cele mai inalte standarde. De ce la Cluj? Poate gasiti dumneavoastra o explicatie logica privind tabelul de mai sus. Eu nu o vad. Ba chiar si la Ploiesti s-a construit o magaoaie de stadion, tot cu bani de la guvern, iar Craiova Olgutei are un asemenea proiect in derulare. Mai priviti o data tabelul. Vedeti logica? Eu nu. Un proiect drag sefului judetului, Centrul Intermodal Timisoara, pare a fi pus si el pe stand-by, sanse realiste de a fi finantat neexistand.  Sunt greu de inteles criteriile cu care opereaza guvernul Romaniei atunci cand vine vorba de alocari de fonduri pentru investitii guvernamentale. Nimic transparent, totul se bazeaza exclusiv pe cârdăşii, pe coterii de joasa speta.

 

Nu este mai putin real faptul ca judetul nostru a avut nesansa de a fi reprezentat la Bucuresti de catre niste nulitati pline de importanta pe plan local, in realitate niste nimeni atunci cand este nevoie sa sustina cauzele Timisului. Din cireada de alesi de la ultimele alegeri parlamentare, cu greu poti spune despre unul (hai, doi!) dintre ei ca ca au facut ceva pentru timiseni si timisoreni. Un mare penelist, ales deputat de Timis - din eroare probabil - ne spunea ca Timisoara nu reprezinta buricul Pamantului. Cam asa facea el lobby in favoarea Spitalului regional. Poate ca ar trebui ca el, doctorul, sa se opereze la Judetean ca sa vada pe pielea lui ce inseamna infectiile.

 

Este frustrant sa constati bataia de joc la care sunt supuse Timisul si Timisoara de catre mai toate guvernele care s-au succedat la cârma ţării, să vedem cum banii noştrii sunt cheltuiţi în judeţe şi oraşe în care mai marii zilei au interese imediate.  Poate ca autonomia nu ar fi deloc o idee rea pentru judetul nostru. Mai multi bani pastrati la nivelul comunitatilor locale ar duce la  dezvoltarea fara precedent a zonei. Este cel putin ciudat sa te căciuleşti la Bucureşti pentru ati cere măcar o parte din bani înapoi.

PS: Şi totuşi actualul guvern devine înţelept; se fac toate, si centura si stadionul si sala de sport moderna. Doar ca nu la Timisoara ci in colegiul lui Victor Ponta, la Targu Jiu! Să fie primite! Muzica, maestre!

 

 

Tu cu cine votezi?

O mică provocare pentru cei care îşi aruncă un ochi şi pe acest blog; la data de 2 Noiembrie vom avea primul tur al alegerilor prezidenţiale. Ar fi foarte interesant să vedem de către cine vă simţiţi voi, prieteni, cel mai bine reprezentaţi în această confruntare. Ca atare începând de azi, pentru următoarele patruzeci şi două de zile, veţi găsi inserat aici un mic sondaj cu numele principalilor competitori pentru funcţia supremă în Stat. Este interesant de urmărit care este fotografia politică a perioadei de precampanie/campanie electorală. Sigur, suntem doar o fărâmă dintr-un întreg însă este foarte posibil ca în turul al doilea de scrutin diferenţa să fie făcută tocmai de către două segmente în general ignorate din societatea românească: microgrupurile politice si socio-profesionale şi aşa zisa majoritate tăcută, formată din românii care ies la vot doar în momentele de mare încleştare. Au resimţit forţa acestei majorităţi atât Ion Iliescu în 1996 cât şi Adrian Năstase în 2004. Iar, din păcate pentru el, unul dintre candidaţii principali din acest an merge pe acelaşi tip de campanie, majestuoasă până aproape de megalomanie. Dar aceasta este o altă poveste.

Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2014 între traseism, liber-schimbism politic şi nevoia de reglementare globală

Ca democratia din Romania a reprezentat mai intotdeauna o chestiune aproximativa ne-o dovedeste intreaga perioada moderna a statalitatii noastre. Deşi există destui nostalgici ai perioadei antebelice si interbelice, cand se spune ca am beneficiat de un maxim de democratie, adevarul crud este acela ca aceasta a fost tot timpul un fenomen ghidat. Afirm acest lucru deoarece coruperea democratiei pleca din chiar momentul desemnarii premierului si a formatiunii politice care urma sa formeze executivul. Contrar practicii acceptate, era apanajul Regelui sa cheme la guvernare o formatiune politica, careia ii incredinta administrarea tarii si organizarea de noi alegeri. Cu alte cuvinte, guvernul nu rezulta in urma unor alegeri libere ci rezultatul alegerilor era rodul activitatii eficiente (acesta este un eufemism bland) a reprezentantilor noii puteri (prefecti, prefecturi de politie, legiuni de jandarmi, etc). Ca atare arbitrariul a fost legea care a guvernat anemica democratie romaneasca inca de la inceputurile ei.

Revenind in zilele noastre, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2014 cabinetul Ponta a decis sa suspende aplicabilitatea unor articole din Legea nr.393/2004 (cea care reglementeaza statutul alesilor locali) timp de 45 de zile, pentru a reconfigura intr-o forma sau alta majoritatile in consiliile judetene si locale, unde actualmente  exista probleme. Ca acest OUG sufera de un deficit de democratie este un fapt vizibil si de pe Luna, cu ochiul liber. Alta este insa problema cea mare iar situatia ar trebui reglementata in mod global, la toate palierele vietii politice romanesti, incepand de la Parlament si terminand cu ultimul consilier local din cea mai mica comuna a tarii. Intre ce limite se situeaza libertatea celui ales senator, deputat, presedinte de consiliu judetean, primar sau consilier? Au acestia dreptul de a parasi formatiunea politica pe listele careia a fost ales si de a trece la o alta sau sa activeze ca si independenti sau nu? Pentru ca, conform actualei legislatii, senatorii si deputatii - alesi, chipurile, prin vot uninomnal - pot sa-si schimbe oricand partidul, rezultand situatii total anormale, ca de exemplu grupuri parlamentare ale unor formatiuni politice niciodata validate de catre electorat (PMP cuplului Udrea/Basescu, Partidul Liberal Reformator al lui Tariceanu si UNPR ul generalului Oprea sunt doar trei exemple care imi vin in minte acum).

Aceasta stare de anormalitate se va extinde si la nivel local, OUG 55 avand si rolul de a recladi majoritati politice, de a reimparti cartile in consiliile locale si judetene. Paradoxal insa, tot aceasta ordonanta are si menirea de a democratiza, de a extinde dreptul la traseism - de care beneficiau pana acum doar senatorii si deputatii - pana la cel mai mic nivel de reprezentare electorala. Cu alte cuvinte cei care pana acum erau legati de glie (in special consilierii locali si judeteni), cei care de multe ori erau fortati sa voteze politic conform liniei  partidului, fara a se tine seama de particularitatile locale din cadrul comunitatilor pe care le reprezinta, sub amenintarea directa a retragerii sprijinului politic si, prin urmare, a pierderii mandatului, au dreptul sa devina si consilieri independenti, dedicandu-se analizei mult mai amanuntite a proiectelor edilitare de interes local.

Edilul-sef al Capitalei Sorin Oprescu propunea acum ceva timp ca toti cei alesi in administratia publica locala din partea unor formatiuni politice sa isi dea demisia din partide la intrarea in mandat, pentru a se putea dedica exclusiv proiectelor edilitare. Dupa aparitia acestei ordonante, avem deja de-a face cu localitati in care atat primarul cat si consilierii s-au declarat independenti. Vezi aici si aici. Tot mai multi alesi incep sa refuze conditia de ridicator de mana cu accept de la partid, pentru a se dedica problemelor reale ale comunitatilor pe care le reprezinta. Si acesta nu este un lucru rau. Nu exista formatiune politica care sa nu fi exercitat de-a lungul timpului presiuni pe proprii consilieri sau primari. In aceasta situatie intrebarea mea este daca partidul stie tot, de ce se mai arunca niste bani pe indemnizatia de consilier?  Nu e mai simplu ca, inaintea unei sedinte de consiliu judetean/local, secretarul judetului/primariei sa trimita prin fax sau email catre partide o lista cu proiectele de HCL iar fiecare partid, proportional cu numarul voturilor obtinute, sa isi exprime acordul sau dezacordul? Se mai salveaza niste bani din buget!

Nu, Romania are nevoie de o rezolvare globala a problemei traseismului si, in subsidiar, a relatiei postelectorale dintre formatiunile politice si cei alesi. Iar aceasta lege va trebui sa reglementeze tot ansamblul functiilor elective, atat la nivel parlamentar cat si la administrativ-local. Avem nevoie de partide politice care sa puna pe prim plan bunul public si nu politica partinica. Partidele reprezinta esenta vietii politice democratice, forma de coagulare a celor care impartasesc aceleasi idei.  Avem nevoie de lealitate in relatia partid/ales local si nu de  reinventarea unor forme primitive de feudalism politic. Ar trebui delimitata foarte clar sfera politica de cea administrativa, cu alte cuvinte momentele in care alesul local se transforma in agent electoral pentru formatiunea politica din care parte trebuiesc foarte clar precizate. Se tot vorbeste de puterea votului uninominal...Pai in anul de gratie 2012, pe fondul unui puternic curent anti-Basescu, USL putea trimite in Parlament chiar si necuvantatoare. Eticheta USL il facea de neinvins. Ma rog, unii nu baga mana in foc ca acest experiment nu a avut loc...

Când "prostul" are dreptate...

Se dau urmatoarele date amalgamate: Statul Islamic, Irak, Siria, Al-Qaeda, dezangajarea militara americana din Orientul Mijlociu, crime zilnice, decapitari, razboi civil, etc.  Si acum va rog sa vizionati fragmentul de mai sus, extras din cadrul unei conferinte de presa a "prostului" George W. Bush, cel care i-a precedat in functie la Casa Alba actualului presedinte, mult mai elevatul Barack Hussein Obama. Aaaaa, o precizare importanta; briefingul de presa al lui Bush a avut loc la date de 12 iulie 2007, iar presedintele de atunci deplangea graba pe care o manifestau anumite cercuri democrate (si nu numai!) pentru o retragere cat mai rapida a efectivelor americane din Irak.

Iar aceasta retragere a fost pusa in practica de catre administratia democrata a presedintelui Barack Obama. Ce se intampla acum in acea zona? Ce spunea spre final GWB? Ca americanii vor fi nevoiti sa se intoarca in acea zona dar intr-un climat mult mai fierbinte. Profetie? Intuitie? Analiza pura? Nu se stie, insa acest worst-case scenario se intampla acum! Obama, Obama...

Prezidenţiabilii. În aşteptarea candidatului Dreptei

Punkerii târzii din grupul american Green Day au o melodie intitulată Wake Me up when September ends. Care este legatura acesteia cu titlul acestei postări? Păi are, deoarece eu cred că lucrurile nu sunt deloc clare pe partea dreaptă a spectrului politic românesc. Si mai cred că până la finalul lunii în curs vom avea parte de o limpezire necesară în cea ce priveşte numele principalului concurent al premierului Victor Ponta. Candidatul oficial al ACL, dl. Klaus Iohannis, nu prea are anvergura si prezenta necesară înfrângerii maşinăriei electorale a PSD. Discursul său public de până acum - insipid, incolor şi inodor - este de natură de a adormi până şi bruma de combativitate care mai există în randurile membrilor si simpatizanţilor PNL şi PDL.

Ca să învingi într-o înfruntare politică asimetrică (să fim cinstiţi, nu există în România un partid politic mai bine structurat decat PSD) trebuie să ajungi ca în momentele decisive să fi in stare să iţi urăşti adversarul. Lui Traian Băsescu i se pot reproşa multe, nu sunt un fan al domniei-sale, însă trebuie recunoscut faptul ca el a fost primul care a înţeles această necesitate. În campania electorala din anul 2004 acesta a dus un veritabil război de guerillă împotriva celui creditat cu cele mai multe şanse de a deveni preşedintele României, Adrian Năstase. Şi aceasta era singura lui şansă, singurul glonţ pe care îl avea pe ţeavă. Şi a reuşit printr-o persuasiune teribilă. Ca şi o informaţie de culoare, cei doi împarţeau locuinţe de serviciu in aceeaşi cladire! Pentru un animal politic rasat precum Traian Băsescu acest amănunt nu a contat deloc. Tiparul acesta este singurul valabil în orice bătălie politică asimetrică, adică atunci când te lupţi cu cineva care în mod evident îţi este superior în mijloace de convingere şi expunere publică. Românii cer ca în campaniile electorale să curgă sânge, desigur, la modul figurativ. Şi nu doar românii! Este perioada în care candidaţii sunt dezbrăcaţi de toate secretele, sunt etalaţi toţi scheleţi din dulap. Iar toate acestea sunt permise pentru că electoratul apreciază aceste frecuşuri. În Statele Unite este un adevărat show atunci când au loc diferite campanii electorale.

 

Deşi unii sunt tentaţi să afirme similaritatea contextului din 2004 cu cel trăit în aceste luni din 2014, situaţiile nu sunt deloc asemănătoare.  Acum zece ani puteam discuta de un partid hegemonic, care deţinea atât puterea legislativă cât şi pe cea executivă, acum autoritatea este disipată intre palatele Cotroceni (titular Traian Basescu) si Victoria (Victor Ponta). Deja tabloul este unul diferit, în sensul în care însuşi actualul premier si candidat prezidenţial se poate prezenta ca victimă a dictaturii basesciene. În acelaşi timp, dacă Victor Ponta îşi poate permite un discurs electoral moderat (este usor de la inaltimea celor 40% oferite de partid!), Iohannis ar trebui sa fie mult mai combativ deoarece el se gaseste in situatia de a recupera procente si de ai convinge pe cei cu optiuni politice de centru sa iasa la vot si sa il aleaga.

 

Ori putem constata ca in cele mai multe momente din aceasta precampanie, PSD si asociatii sai (nu neaparat Victor Ponta personal) sunt cei care dicteaza temele politice de interes. Iohannis a fost fortat la o continua defensiva in aceste zile, nearatand deloc macar o minima capacitate de a raspunde cu aceeasi moneda fata de acuzatorii de serviciu. L-am vazut pe candidatul ACL gresind (oare stie realmente ce inseamna cuvantul politruc?), pus in dificultate chiar si atunci cand ar fi trebuit sa puncteze. In sensul acesta a se vedea mitingul organizat de opozitie in Bucuresti, impotriva ordonantei care statueaza traseismul politic, unde - in termeni fotbalistici - Iohannis a ratat cu poarta goala. Totuşi, nu este mai puţin adevărat faptul ca principalul favorit Victor Ponta are el însuşi probleme cu porumbeii pe care îi sloboade pe gură. Ce o fi vrut să spună prin faptul că înaintea primului tur de scrutin nu se va angaja în dezbateri ci va sta în casă mancand popcorn si bând cola? Oare partidul este dator să îl treacă pârleazul în turul doi? De ce?

 

Ingrijorator pentru ACL ar trebui sa fie si modul in care s-au impartit televiziunile in vederea campaniei electorale care va incepe oficial luna viitoare. Astfel, avem RTV cu Ponta, TVR baga vartos Ponta la buletinele de stiri,  Antena 3 Ponta, in pofida micilor defulari ale lui Radu Tudor si Mircea Badea, Realitatea TV merge cu Elena Udrea,  B1 Tv cu Udrea, de acolo pica banul.  Prima TV și ProTv inca mentin suspansul in privinta viitoarei orientari. Asa ca, chiar daca ai avea ceva de spus, nu prea te baga nimeni in seama. Si aici avem deja un meci pierdut din start pentru ca audiovizualul are un rol decisiv in formarea opiniilor celor interesati inca de politica si alegeri. Îi va fi foarte dificil lui Klaus Iohannis să-şi schimbe modul în care înţelege actualmente să îşi joace cartea de prezidenţiabil, şi aici el îşi va da examenul suprem pentru a deveni un om politic major.

 

Cu toti banii pompati in campania sa, Elena Udrea nu poate fi considerata un candidat valabil pentru Cotroceni. Romanii au inca proaspat in memorie mandatul sau de ministru, cand presa vuia de banii sifonati prin ministerul condus de d-na Udrea. Paradoxal, rolul de pitbull anti-PSD ii vine ca o manusa celeilalte doamne care candideaza la presedintia Romaniei, Monica Macovei. Inflexibila, dura, cu o anumita imagine in spate, Macovei reprezinta o candidata scapata de sub control. De ce afirm asta? Pentru ca anumite cercuri din ACL a incurajat-o sa ia decizia de candida ca independenta, in ideea in care aceasta ar rupe din electoratul fidel al lui Traian Basescu. Si chiar asa se va intampla. Doar ca sunt procente importante care s-ar putea dovedi esentiale in lupta pentru acederea in turul al doilea de scrutin.

Deci ce va fi? Sa asteptam finalul lunii septembrie. Wake Me up when September ends...

sursa foto:www.adevarul.ro

Înţelepciunea vârstei. Despre Securitate si muzica rock

Mi-a fost dat să citesc zilele acestea într-un ziar (Adevarul), un interviu cu Aurel Mitran, impresar al unor trupe si artisti de muzică rock din România ceauşistă. Pentru cei curioşi, el se poate citi in integralitate lui aici. La aproape 60 de ani, dl. Mitran îşi priveşte foarte senin trecutul, cu o seninătate care unora le-ar lipsi, poate,  şi dacă ar trăi două sute de ani...Una dintre întrebările reporterului se referă şi la relaţia impresarului cu fosta Securitate.  Iată câteva răspunsuri:

 

Aveţi poveşti cu Securitatea?

Evident că totul era controlat. Dar, securiştii nu erau atât de tâmpiţi pe cât suntem tentaţi să credem. Costineştiul, de exemplu, e o invenţie perfectă. Era o oază de libertate. Ne-am dat seama după ce am îmbătrânit. Atunci aveam senzaţia că suntem toţi zmei. Dar, tineretul trebuia să răsufle pe undeva. 

 

V-aţi luat dosarul de la CNSAS, să vedeţi ce şi cum?

Nu mă interesază. De ce?

 

Să vă vedeţi viaţa prin ochii altora. E interesant.

Şi să-mi stric prieteniile de-o viaţă, la bătrâneţe? Cu ăla cu care ai băut până dimineaţă la 25 de ani, să afli acum, la 60 de ani, că se ducea să dea cu subsemnatul? La ce-ţi mai foloseşte? 

 

Înveţi ceva.

La anii pe care îi am eu nu mai înveţi nimic. La anii mei îţi faci cruce. Tata avea o vorbă: „Nu te mai certa cu ăştia, că nu mai aveţi timp să vă împăcaţi“. Dacă te cerţi la 25 de ani, mai ai timp să te împaci, dar la 60 de ani…

 

Motivaţia aceasta legată de vârstă şi de scopul demersului aflării numelui/numelor celor care au avut grijă ca să afle şi alţii opiniile tale legate de cel mai iubit fiu al ţării şi de savanta lui soţie am mai auzit-o şi din gura tatălui meu, cel care, intr-o toamna a anului 1988 având un copil internat in spital cu hepatită şi fiindu-i necesară ca şi regim carnea de mânzat, constatând absenţa ei totală din galantare, a întrebat cu voce tare daca Ceauşescu are dreptul la carne? Au mai urmat şi câteva trimiteri in origini a Marelui Carmaci si a Savantei, fapt care l-a costat o prezenţă de câteva ceasuri intr-o anumită instituţie. Niciodată, in aceşti douăzeci şi patru de ani pe care i-a mai trăit după 1989 nu a vrut să afle numele celui care i-a facut acest bine. Zicea doar că toţi care erau prezenţi atunci în Măcelaria din Calea Aradului îi erau colegi de servici de la UTT,  prieteni...

 

 

23 August 1944 - falsa trădare a camarazilor de arme

In lucrarea Între Hitler și Stalin; România și pactul Ribbentrop - Molotov, regretatul istoric Florin Constantiniu - probabil cel mai bun contemporanist ai ultimilor cincizeci de ani scrie ca  Ion Antonescu a decis intrarea României în al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României sub presiunile Germaniei.

 

In acest enunt avem toate circumstantele atenuante in favoarea actului de la 23 August 1944; nu aveam un tratat semnat cu Germania nazista iar promisiunile lui Hitler erau apa de ploaie. In schimb rusii ajunsesera deja pe teritoriul national. Si inca un mit care trebuie spulberat: cel al Maresalului Antonescu. Acesta nu a fost absolvent al Colegiului Saint-Cyr (mai mult, Marin Preda in "Delirul" il crediteaza ca fiind chiar sef de promotie la ilustra scoala de razboi franceza - total fals!), a fost un ofiter bine pregatit insa, in acelasi timp el a fost un politician lamentabil. 

 

Adrian Cioroianu ii face unul dintre cele mai realiste portrete: „Generalul – ulterior mareşalul – Ion Antonescu a fost un patriot, un om integru, ca şef al unui stat intrat în război nu şi-a luat nici o garanţie diplomatică, iar ca tactician avea o bună pregătire, numai că a fost contrazis flagrant de desfăşurarea ca atare a războiului. Dar nu a fost şi nu este un erou”.  Sa arunci o tara in razboi doar pe baza promisiunilor unui om instabil psihic, fara nici un tratat semnat,  te cam descalifica ca si conducator de stat!

PS: Mi s-a parut necesar scurtul text de mai sus in contextul in care noi, românii, avem tentatia de a ne autoflagela, vorbind despre celebra întoarcere a armelor, sarbatorita cu fast in vremea comunismului, ca despre o tradare a camarazilor de arme germani. Daca noi nu vom redeveni demni în faţa Istoriei, este îndoielnic ca altii ne vor privi altfel.

Si din acest motiv imi place America!

 

Statele Unite au ajuns o naţiune măreaţă şi datorită modului în care conducatorii uniunii s-au raportat la funcţiile vremelnic ocupate. Sa va redau un exemplu, amintit si de Jean Luc Hees in Istoria Casei Albe. Al treilea presedinte american Thomas Jefferson si-a incheiat seria celor doua mandate prezidentiale la 4 martie 1809. Succesorul sau s-a numit James Madison, si el originar din Virginia, precum predecesorul sau. Ceremoniile de investitura au avut loc in nou-fondata capitala Washington, la ele participand mii de entuziasti.

 

Hees ne spune ca  pentru prima data a avut loc un mare bal prin care se celebra intrarea intr-un nou ciclu prezidential, evenimentul avand loc la Long's Hotel, in Georgetown. Noul presedinte James Madison a tinut un lung discurs si l-a rugat pe Jefferson sa ia loc alaturi de el. Plin de demnitate, Thomas Jefferson l-a refuzat pe Madison, spunandu-i: "In aceasta zi eu ma intorc la popor. Si voi sta in randul poporului." Ce-ar mai fi de adaugat?

 

Din nefericire putini sunt conducatorii care inteleg sensul unei magistraturi incredintate de catre popor. In tara noastra avem de-a face cu presedinti sau fosti presedinti care se viseaza un fel de ayatollahi, ghizii unor revolutii care nu au avut loc. Un tip de politician precum Ion Iliescu va parasi politica doar cu picioarele inainte. Prin 2004 Emil Constantinescu (da, a existat in istoria recenta a Romaniei un presedinte cu acest nume!) se visa deja viitor presedinte al Romaniei, dupa ce in 2000 se declara invins de sistem. Mi-e teama sa ma gandesc ce se va intampla dupa decembrie 2014, cand Traian Basescu va pleca de la Palatul Cotroceni! Cel din urma lucreaza din zori pentru a-si asigura perpetuarea politica prin intermediul Elenei Udrea.

 

De ce oare ne lipseste decenta de a privi lucrurile just, de a ne situa exact intre limitele unui mandat oferit de electori? E greu de inteles!

 

PS: A doua zi dupa intamplarea amintita mai sus, deci pe 5 martie 1809, Thomas Jefferson a pus saua pe cal si s-a reintors acasa, in Virginia, la doua sute de kilometrii spre sud. El a fost nevoit sa infrunte o inspaimantatoare furtuna de zapada timp de mai multe zile, ajungand la Monticello - oraselul sau de bastina - abia la jumatatea lunii martie. Vecinii au fost incantati sa il intampine pe cel care timp de opt ani a condus destinele tanarului stat american.

 

Sursa foto: www.tenthamendmentcenter.com

Să fim naţionalişti din punct de vedere economic!

Se dă următorul caz-şcoală: un mare producator de lactate dintr-o anumită zonă a ţării noastre şi-a construit intregul edificiu de promovare/marketing pe sloganul din inima Ardealului.  Ideea prinde la consumatori, respectiva societate devenind unul dintre liderii pietei de profil din tara noastra. Imaginile prezentate in spoturile TV de promovare a produselor lactate respective ajung sa convinga, clientii ajungand sa creada ca vor consuma chiar lapte din inima Ardealului.

 

Doar ca, surpriza! Conform presei locale, compania care detine marca Napolact (caci despre ea este vorba) anume Friesland Campina a decis sa nu mai achizitioneze laptele de pe piata romaneasca, de la micii producatori din zona, reorientandu-se catre Ungaria vecina si prietena. De ce? Din cauza costurilor, laptele romanesc, din Ardeal,  fiind mai scump cu aproximativ 10 bani decat cel produs de vacile din pusta maghiara. De unde acest fenomen? Pai el se datoreaza in primul rand subventiilor directe sau mascate de care beneficiaza fermierii unguri din partea guvernului. Romania, care aplica ad-litteram legislatia si recomandarile de la Bruxelles prefera sa-si sacrifice productia doar pentru a mai primii un foarte bine din partea Comisiei Europene.

 

Inaintea oricarui alt tip de nationalism, tara noastra ar trebui sa marseze pe ideea unuia de tip economic, care sa promoveze si sa stimuleze productia interna. Din nefericire, stupizenia si obtuzitatea unui guvern care a considerat la inceputul anilor '90 ca industria romaneasca nu reprezinta altceva decat o gramada de fier vechi  iar pariul cu agricultura trebuie castigat cu orice pret (de catre cine, d-le P.R.?)  a facut ca atunci cand am intrat in Uniunea Europeana sa nu insemnam altceva decat o piata de desfacere medie ca si dimensiune si nimic mai mult. Ar mai fi ceva forta de munca ieftina dar ea deja s-a disipat catre orizonturi mai primitoare.

 

Traim paradoxul ca, dintr-o tara care tindea in anii '80 sa devina una industriala, sa ajungem acum, in anul de gratie 2014, sa nu mai insemnam altceva decat o sursa de materie prima bruta (lemn, minereuri, etc) si de forta de munca ieftina. Prelucrarea industriala, cea care da plusvaloare oricarui produs, a devenit o exceptie. Practic ne-am intors in timp, la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, cand Romania nu reprezenta altceva decat o societate agrara preindustriala.  Cei din exemplul prezentat mai sus, compania olandeza Friesland, nu mai doreste nici macar sa mai foloseasca materia prima romaneasca!  In conditiile in care valoarea adaugata este in scadere, cand economia supraimpozitata tinde sa se deplaseze catre o zona gri, este greu de inteles de ce un guvern de oameni normali nu ia masuri in vederea favorizarii societatiilor care fac productie pe teritoriul national. De ce nu sunt stimulate multinationalele (da, chiar si cu amenintarea unei suprataxari, chiar daca UE va protesta) in vederea folosirii in procesul tehnologic a materiilor prime provenite din tara noastra?

 

In Europa civilizata - daca la ea ne raportam - este o mandrie sa cumperi bunuri produse in proximitate sau in tara respectiva. Am invocat de mai multe ori exemplul german sau austriac. In Bavaria sau Tirol cele mai bune vanzari le fac societatiile care isi au sediile si halele de productie in aceste landuri. Ideea de baza este aceea ca banii sa ajunga sa fie folositi cat mai aproape pentru a creste masa monetara si implicit puterea de cumparare a locuitorilor din zona (tara) respectiva. In Romania totul este pe dos. De ce oare?

 

Reagan versus Obama sau distanta dintre fermitate si complacere

Ca Statele Unite are la aceasta ora un presedinte slab, mult prea flexibil (scuze pentru acest eufemism, altul mai bland nu am gasit, l-au folosit deja si altii) este deja de domeniul evidentei. Obama este genul de conducator care incearca sa gestioneze cat mai corect crizele la originea carora se afla chiar el sau, mai bine spus, incapacitatea lui vizibila de a se comporta ca un presedinte al Statelor Unite ale Americii. Faptul ca Putin a declansat un veritabil program de refacere a Uniunii Sovietice nu pare al afecta foarte tare pe cel care, in mod cu totul ciudat, este astazi seful celei mai puternice armate din lume. Multi isi pun intrebarea fireasca oare cum ar fi reactionat un presedinte adevarat la provocarile Rusiei? Mai jos va redau discursul lui Ronald Reagan in fata natiunii americane, dupa ce Uniunea Sovietica a atacat si doborat avionul sud-coreean Boeing 747 cu indicativul de zbor KAL007. Este mai lung, va rog sa aveti rabdare si sa il urmariti pana la capat. Iata-l:

 

Ce constatam? In primul rand fermitatea discursului si al termenilor folositi. Actul savarsit de catre rusi este denuntat ca fiind brutal, callous (dur), si heinous act (atroce) a barbaric act (barbar)  a terrorist act (terorist). Si tot despre rusi el spune  the Russians so flagrantly lie. In al doilea rand observam empatia degajata in legatura cu victimele si rudele acestora. Reagan stie sa mearga catre sufletul acestora, atat pentru ai mangaia cat si pentru a le promite razbunarea mortilor si pedepsirea vinovatilor. Stim apoi ce a urmat. Accelerarea Initiativei de Aparare Strategica, lansata deja in martie 1983 si implozia URSS pe fondul pierderii ritmului de dezvoltare militara impus de catre americani.

 

Ce ne rezerva zilele noastre? Pai rusii se distreaza prin estul Ucrainei, tragand cu ditamai rachetele sol-aer impotriva zborurilor de linie civile. Victima a fost zborul MH17 al companiei aeriene nationale din Malayesia.Numarul victimelor? Mai mare decat cel din cazul KAL007, mai exact 298 de persoane de mai multe nationalitati, predominant olandezi. Cum reactioneaza cel botezat de catre Allen West  Barack Hussein “Flexibility” Obama?  Iata mai jos o mostra.

 

 

Obama constata atentatul si spune si el cea ce este de domeniul evidentei; racheta a fost trasa de pe teritoriul controlat de separatistii ghidati de la Moscova. Nimic din fermitatea sau empatia lui Reagan! Un fin constatator acest domn Obama! Regresul leadersipului american este unul evident. Poate ca ar trebui sa ne punem intrebari legate de angajamentul real al Americii vizavi de aliatii sai. Polonezii au inceput deja sa isi faca griji. Acest tip de discurs sustinut de asemenea personaje nu pot sa ii linisteasca pe aliatii est-europeni ai SUA.

Şi totuşi băgăm şi noi puţină raţiune?

Îmbătător pentru unii succesul mediatic obţinut de catre presedintele Traian Basescu in fata "repetentilor'' Victor Ponta si Ioana Petrescu in cadrul asa-ziselor consultari care au avut loc la Palatul Cotroceni. Si asa stau lucrurile; cei doi reprezentanti ai Executivului s-au prezentat lamentabil la intalnirea cu batranul matelot. In toata perioada premergatoare intalnirii de luni, presedintele si-a exprimat in mai toate ocaziile ingrijorarea in legatura cu sursele de finantare a deficitului rezultat in urma reajustarii in minus a CAS cu cinci puncte procentuale. Ca atare politicianul Victor Ponta si numerosii sai consilieri trebuiau sa se considere avizati de cea ce se va intampla acolo.

 

Cu toate acestea cei doi au fost aruncati in dealul Cotrocenilor doar cu niste fituici ponosite, cuprinzand cel mult niste deziderate, idei generoase si nici macar un raspuns concret. De ce? Este de discutat daca candidatura lui Ponta la prezidentiale este privita favorabil macar de majoritatea pesedistilor cu greutate, dar aici este deja o alta poveste. Ce a rezultat s-a vazut limpede la mai toate televiziunile de stiri. Am avut parte de o executie in fata camerelor de luat vederi (Dublu viol cu perversiuni la Cotroceni, dupa cum plastic se exprima Cristian Tudor Popescu intr-un editorial care deja a facut inconjurul webului romanesc), Ponta si Petrescu devenind saci de box pentru animalul politic Basescu.

 

Daca Victor Ponta poarta intreaga responsabilitate a acestui fiasco de imagine, presa romanesca - la unison cu Traian Basescu -  nu s-a putut abtine sa nu dea cu sete si in tanara ministru Ioana Petrescu, absolventă de Harvard. De ce? Pai tocmai asta cu Harvardul i-a facut belitii imbatraniti in rele din spatiul public sa vada rosu in fata ochilor. Mai putin si se punea semnul egal intre Spiru Haret si Ivy League!  Harvyţa - dupa expresia aceluiasi CTP - a fost 'facuta" de marinar. Uau, ce tari mai suntem! Tu-ti dai seama? Capitanul de nava stie mai multa economie decat absolventa prestigioasei universitati americane! Tin sa ii dezamagesc pe acesti infierbantati. M-am uitat si eu peste CV - ul public al ministrului Petrescu si ce am vazut acolo nu seamana deloc cu cariera unei piloase. Va invit sa va aruncati o privire aici si sa trageti voi concluziile de rigoare.

 

Vorbim totusi de o absolventa de doctorat la Harvard cu o teza care trateaza interactiunea dintre impozite si relatiile internationale. In contextul guvernoratului exercitat asupra tarii noastre de catre FMI, Banca Mondiala si Uniunea Europeana oare ce ministru ar cunoaste mai in amanunt situatia? Martin Feldstein, cel care i-a condus lucrarea de doctorat nu este altul decat unul dintre autorii asa-zisului Feldstein–Horioka puzzle , teorie macroeconomica care trateaza relatia dintre climatul politico-economic, rata profitabilitatii si investitiile directe. Cu siguranta ca atat de guresii nostrii comentatori nu s-au sinchisit nici macar sa isi arunce un ochi pe backgroundul profesional al Harvarditei (expresia altui "inteligent" din presa romanesca). E mai simplu să împroşti cu scârnă, poate chiar si mai rentabil. Ratingul, bata-l vina!

 

Probabil ca Ponta ar trebui sa isi concedieze consilierul care a gandit acest format pentru intalnirea de la Cotroceni. Imaginea premierului capata deja accente negative si aceasta in contextul in care ne regasim iata, in perioade de precampanie electorala pentru alegerile prezidentiale din noiembrie. Imaginea de mai sus (sursa ei, aici) cu un premier buimac care numara paianjenii uitati pe tavan de catre femeile de serviciu de la Cotroceni, a facut deja inconjurul presei. Si nu este bine pentru candidatul Ponta.