Stadii...

Istoricul si politologul britanic Hugh Seton-Watson (The New Imperialism A Background)  identifica trei stadii ale asaltului puterii de catre comunisti: primul, cel al coalitiilor reale, autentice (genuine coalition),  pe baza de parteneriat intre partide cu personalitate, doctrina si ideologie proprie;  al doilea este cel al coalitiilor fictive (bogus coalition), in care se se pune baza pe activitatea tovarasilor de drum, asa-zisii idioti utili;  in fine, cel din urma stadiu este reprezentat de catre puterea solitara, regimul monolitic (the monolithic regime),  atunci cand ţucălarii de serviciu sunt aruncaţi din trenul puterii.

Comunistii au fost niste deschizători de drumuri.

Ruperea USL. O explicatie

Petextul Klaus Iohannis a oferit PSD si PNL alibiul ruperii Uniunii Social-Liberale. S-a discutat foarte mult despre motivele care au stat la baza acestei decizii. Au fost expuse zeci de teorii, unele veridice altele mai mult decat discutabile.  Probabil ca resentimentele erau mult mai vechi la nivelul conducerilor centrale, insa nu pot sa nu ma intreb de importanta pe care a avut-o una dintre ultimele decizii ale Curtii Constitutionale, legata de proiectul de revizuire a Constitutiei. Curtea Constitutionala a identificat nu mai putin de 26 de articole care contin elementele de neconstitutionalitate.

PSD a fost de-acord cu candidatura prezidentiala a lui Crin Antonescu atata timp cat noua Constitutie prevedea ca functia prezidentiala sa fie golita de orice continut real iar primul-ministru va fi adevaratul stapan al Romaniei. Ori judecatorii de la CCR au decis ca este neconstituțional articolul care prevede că președintele este obligat să numească prim-ministrul din rândul partidului sau alianței care a obținut cele mai multe mandate în urma alegerilor parlamentare. Ei, aici deja PSD a identificat o problema. Majora! Crin Antonescu nu este un produs politic marca PSD deci nu se poate pune mare baza in deciziile acestuia, in momentul in care ar fi acces in functia prezidentiala.

 

Nu este mai putin adevarat ca si Antonescu a jucat cartea CCR nutrind speranta ca va ajunge presedinte (si) cu ajutorul PSD, pentru ca mai apoi sa devina de sine statator. Oricum, decizia ruperii aliantei este deja asumata cvasioficial de catre ambele parti. Turul al doilea al alegerilor prezidentiale din acest an va fi unul foarte interesant.

Tectonica politicii româneşti. Reaşezarea plăcilor

La sfarsitul anului trecut, in cadrul unei sesiuni de stand-up comedy dintr-un club timisorean, un nene cu destul de mult umor spontan intreba privitorii daca se va sparge USL. Ciudata intrebare, recunosc! Tot el raspundea, in stilul caracteristic: Da, se va sparge in figuri. Continuarea raspunsului nu il mai reproduc aici deoarece ar trebui sa apelez la limitarea accesului cititorilor cu varsta sub 18 ani. Probabil ca standuperul respectiv nici macar nu banuia cata dreptate ii vor da evenimentele din lunile urmatoare. Pentru ca numai din cauza figurilor se putea sparge o coalitie guvernamentala care ocupa in scenariul cel mai pesimist 70% dintre fotoliile de senatori si deputati.

S-a discutat mult despre eventualitatea existentei unui plan bine structurat, convenit intre Antonescu si Ponta, pentru ca cele doua partide, PNL si PSD, sa ocupe esicherul politicii din Romania, unul pe centru-dreapta iar celalalt pe centru-stanga. Poate ca la inceput a fost vorba si depre asa ceva. Doar ca intre timp au intervenit si alti factori, unii foarte discreti, care nu agreeaza o concentrare cvasitotala a puterii in mainile unei singure formatiuni politice. Aceasta este deja o practica curenta in democratiile dezvoltate, practica care si-a dovedit viabilitatea de-a lungul deceniilor. Insa nimeni nu are vreo dovada peremptorie precum ca asa ar sta lucrurile. Deocamdata se lucreaza doar cu presupozitii.

 

Personal inclin sa cred ca adevarul este unul mult mai straveziu. In politica in general si mai ales in cea romaneasca, totul se petrece prin prisma sentimentelor umane, a umorilor personale, a trairilor de moment. Ori a fost de-ajuns ca unul dintre parteneri, Crin Antonescu, sa aibe un sentiment de insecuritate in cea ce priveste sustinerea prezidentiala a social-democratilor, pentru ca acesta sa traga cu toata munitia in directia PSD si a aliatilor sai. Partidul Conservator al redescoperitului securist Felix (apropo, oare dl Antonescu nu ii cunostea trecutul d-lui Voiculescu atunci cand a batut palma cu el, in cadrul ACD?!) a devenit si el o tinta predilecta pentru presedintele PNL. Ideea solutiei "imorale" a presedintelui Basescu a fost preluata din zbor de catre dl. Antonescu. Se impune totusi o diferentiere esentiala; Traian Basescu era deja presedinte atunci cand a enuntat-o.    

Nu este mai putin adevarat ca in ultimul an trustul de presa RTV al lui Sebastian Ghita, apropiat al premierului Ponta, a exercitat o presiune constanta asupra lui Crin Antonescu, facandu-l pana la urma pe acesta sa reactioneze. Si aceasta din urma a facut-o in stilul caracteristic, cu multe floricele dar si cu acuze directe, greu de parat dinspre PSD. Antonescu a vazut in atitudinea presei arondate PSD un mijloc de santaj, mai intotdeauna punandu-se in discutie calitatea de candidat prezidential sustinut de PSD a liderului PNL. Discursul antonescian a crescut in contondenta incepand cu toamna anului trecut, atunci cand acesta a acuzat direct gasca din jurul lui Parsivel, pentru ca totul sa dea in clocot in aceste zile.

Paradoxal aceste jocuri de putere din randurile actualei majoritati parlamentare (americanii le numesc political power struggle) dau o gura de oxigen opozitiei politice din Parlamentul de la Bucuresti. Era nevoie de un respiro, dupa ce atat PDL cat si PPDD au fast vlaguite din cauza luptelor interne (cazul PDL) sau a dezertarilor (cazul PPDD). Este momentul in care se vor face si se vor reimparti cartile jocului politic romanesc. In cazul unei defectiuni a PNL, partidele din opozitie vor putea sa cenzureze cu mai mult succes actiunile guvernamentale deoarece PSD si aliatii sai de buzunar (PC si UNPR) controleaza doar o majoritate fragila. Desigur, asta in cazul in care alesii PDL si PPDD nu vor alege sa intre individual la guvernare. 

 

In incheiere vreau sa scriu cateva cuvinte despre flagelul numit migratia politica. De neuitat probabil va ramane episodul al carui actor principal s-a numit Gabriel Berca. Senator PNL, acesta participase intr-o dimineata a anului 2010 la o emisiune de la Antena 3 cred, in care combatuse la singe regimul pedelist si pe "dictatorul" Traian Basescu. In seara aceleaisi zile, la un alt post de televiziune acesta si-a anuntat transferul la PDL. Dupa care a devenit chiar si consilier prezidential pe langa Traian Basescu. Ce-ar mai fi de adaugat?

Dezvoltare unitară versus dezvoltare in mai multe viteze

România ca si entitate statala de sine stătătoare, nu are la această dată un proiect de ţară foarte clar.  Au existat ţeluri urmărite cu destulă obstinaţie în ultimii douăzeci de ani - a se vedea cazurile aderari la NATO si la Uniunea Europeana - idealuri care au supravietuit unui ciclu electoral complet, insa acestea nu au fost si nu sunt nici pe departe suficiente. Romania resimte inca necesitatea formularii unui proiect de tara care sa arda energiile a cel putin doua generatii. Asa s-a facut mica Unire din 1859, asa s-a obtinut independenta de stat de la 1877-1878, in acest mod s-a infaptuit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Atunci cand este intrebat un membru al establishmentului politic actual despre viziunea domniei-sale asupra dezvoltarii tarii in urmatoarele decenii, intotdeauna se va face apel la cuvantul unitar. Dezvoltarea unitara a teritoriului - caci despre aceasta este vorba -  presupune eforturi majore in vederea reducerii decalajelor de dezvoltare dintre regiunile istorice ale Romaniei nu prin scaderea nivelului de dezvoltare din regiunile privilegiate ci prin crearea cadrului propice avantului economic in teritoriile vitregite oarecum.

Aceasta este teoria! Din pacate practica ne invata ca intotdeauna in deciziile forurilor guvernamentale arbitrariul, factorul personal, va fi determinant in dauna intereselor legitime. Sa ne aducem aminte de nivelul investitiilor guvernamentale in Cluj, in vremea cabinetului Boc! Are rost sa mai aducem in discutie faptul ca o zona precum judetul Timis, al doilea contributor la bugetul de stat dupa Bucuresti, nu beneficiaza nici de arena multifunctionala, nici de sali de sport noi si, mai nou, nici de un Spital regional? Nu cred ca mai are sens, subiectul a fost deja intors pe toate fetele de catre oameni mai inteligenti, ba chiar si de unii politicieni zevzeci, nedemni de a reprezenta Timisoara in Parlamentul Romaniei, care au pierdut o buna ocazie de a tacea macar.

Din pacate practica aceasta tinde sa prinda radacini si in comunitati mai mici. Alocarea resurselor locale in functie de anumite considerente netransparente, de calcule pre si post-electorale, nu fac altceva decat sa creeze falii de neincredere in factorii decidenti. Si este pacat deoarece intr-o prima faza mai toti au fost creditati cu bune intentii. Miza electorala a anului 2016 nu o vor constitui doar protipendadele locale ci mai ales locuitorii suburbiilor, ai mahalalelor, ai cartierelor si strazilor marginase. Un efort unidirectionat in favoarea satisfacerii nevoilor edilitare ale primilor, cu limitarea sau excluderea celei de-a doua categorii, va fi fatal oricarui. 

Dezvoltarea unitara presupune masuri simetrice ca si efect, egal impartite intre componentele unei comunitati, locale sau nationale. Dimpotriva, alternativa treptelor de viteza comporta aparitia arbitrariului, a factorilor noninstitutionali ca si actori in procesul de decizie, in alegerea zonelor de investitii. Spre ce ne indreptam? Inca nu este clar.