Scenariul care dă fiori PSD. Cazul Robert Fico

Anul electoral 2014 pare unul decisiv pentru configurarea scenei politice românești pentru urmatorii cinci ani. Daca alegerile europarlamentare vor reprezenta cel mult un test de calibrare si rodare al aparatelor de partid, prezidentialele din toamna/iarna acestui an vor conferi un statut aparte formatiunii/formatiunilor care il va/vor da pe viitorul ocupant al fotoliului de la Cotroceni. Daca pana in urma cu doua luni jocurile pareau deja facute, odata cu iesirea PNL de la guvernare si sfarsitul proiectului politic numit USL cartile se vor reimparti.

Odata cu intrarea intr-un con de umbra a lui Crin Antonescu (decuplarea de la Antene il va costa extrem de mult din punct de vedere politic), marele favorit pare a fi devenit premierul Victor Ponta, cel pe care, cu siguranta, partidul il va impinge catre o candidatura prezidentiala. Dar cat de sigur poate fi Victor Ponta de victoria finala? Probabil ca daca totul s-ar juca pe sistemul existent la alegerile locale, adica castigatorul devine automat cel care ia cele mai multe voturi intr-un singur tur de scrutin - total contrar democratiei reprezentative, dar aici este alta discutie - actualul premier ar fi deja vitual castigator. Numai ca alegerile prezidentiale se desfasoara in doua tururi de scrutin, iar in perioada dintre ele PSD nu a excelat niciodata la  capitolul persuasiune in vederea atragerii voturilor pentru propriul candidat de la celelalte formatiuni politice, care au iesit din cursa.

Un exemplu de ultima ora vine sa confirme statutul incert al rezultatului prezidentialelor din acest an. O situatie aproape similara cu cea din Romania s-a inregistrat in aceste zile, in Slovacia. Premierul Robert Fico, liderul Partidului Social-Democrat slovac, un politician cu o imagine destul de buna, nu a reusit sa il invinga ieri, 29 martie pe contracandidatul sau Andrei Kiska, un political newcomer, om de afaceri si filantropist (un fel de Gigi Becali cu creierul la purtator), acesta de urma adjudcandu-si victoria cu un scor electoral de 59.2 % fata de cele  40.8 procente ale candidatului socialist. Cu un desavarsit fair-play, Fico l-a felicitat deja pentru victorie pe Kiska, desi procentele mentionate mai sus erau valabile dupa numararea a 72% din totalul voturilor.

Similitudinea intre cazurile Fico si Ponta merge pana la identificare, desigur, cu mentiunea ca in cazul premierului roman acesta nici macar nu si-a anuntat oficial intentia de a candida. Totusi infrangerea lui Fico tinde sa stabileasca un pattern dureros pentru formatiunile de stanga din centrul si estul Europei. Sa ne reamintim ca singurul candidat socialist roman care a reusit sa stabileasca o larga coalitie in jurul candidaturii sale a fost Ion Iliescu in anul 2000. Desigur, atunci romanii au avut de ales in turul doi intre acesta si Vadim Tudor...Adrian Nastase a pierdut in 2004 tocmai datorita dezvoltarii in societatea romaneasca a unui curent care il prezenta pe acesta ca fiind inexpugnabil, viitor presedinte 100%. In 2009 Mircea Geoana a fost trimis sa lupte intr-un razboi in care statura lui politica reala era una pitica vizavi de adversarul sau, Traian Basescu. Alianta de dinaintea turului al doilea cu Crin Antonescu nu a reusit sa aduca un plus decisiv (din pacate, in matematica politica sunt destule cazuri in care 3+2 = 4 in cel mai fericit caz!), PNL nereunsind sa ii mai mobilizeze la vot pe cei dezamagiti de rezultatul primului tur.

Blestemul prezidential al PSD pare a fi acela ca, desi este cea mai mare formatiune politica din Romania la aceasta ora - sau poate tocmai de aceea! - nu reuseste sa creeze coalitii reale pentru turul al doilea de scrutin. Actuala Uniune Social-Democrata, fondata impreuna cu UNPR si PC, nu poate reprezenta niciodata un plus pentru PSD. Dimpotriva. Social-democratii ar avea nevoie de o coalitie cu un partid care sa aiba un electorat propriu, care sa aduca propriile procente la zestrea prezidentiala a lui Ponta. Aliantele se fac de obicei impotriva celor perceputi ca fiind cei mai tari. Ori un Victor Ponta cocotat la 30% in primul tur (cu cat il crediteaza actualele sondaje) nu va reusi niciodata sa adune inca 20 de procente de la cei iesiti din cursa. Iar la 40 de ani, cu o infrangere contabilizata la prezidentiale, cariera ta politica de mare anvergura se cam sfarseste. Au aflat asta pe pielea lor atat Nastase cat si Geoana.

 

Lectia de franceza. De Gaulle despre esenta parteneriatelor strategice militare

Redesenarea prin forta a frontierelor in imediata vecinatate a tarii noastre nu are cum sa nu afecteze politicile de securitate ale tarii noastre. Umbrela de securitate a NATO (SUA)  - organizatie din care, din fericire, facem parte - are insa limitele ei, intuite inca de la inceputuri de oamenii de stat atenti la dinamica relatiilor internationale. Inca din anii '60 presedintele francez Charles de Gaulle, politician cu o solida pregatire militara, arata ce nu trebuie sa faca Franta. Spunea de Gaulle: Este intolerabil pentru un mare stat sa-si lase destinul in seama deciziilor si actiunilor altui stat, oricat de prieten ar fi. Tara integrata isi pierde interesul pentru apararea nationala, din moment ce nu poarta raspunderea acesteia.   

Acest fapt ar trebui sa dea de gandit decidentilor romani din domeniul apararii si a sigurantei nationale. De ce? Pentru ca, in urma raptului teritorial la care a fost supusa Ucraina, singura replica decelata dinspre sferele inalte ale puterii de la Bucuresti a fost aceasta: suntem mebrii ai NATO, nu suntem afectati. Fals! Romania anului de gratie 2014 nu este nici Berlinul Occidental al anilor '50 si nici Kuweitul inceputului anilor '90. Este doar o tara de frontiera a NATO, membra a Uniunii Europene care nu a reusit o integrare de succes in nici una dintre cele doua organizatii suprastatale. Traim cu senzatia ca Statele Unite abia asteapta sa intre in lupta pentru noi, sa ne apere de rusi. Din nou, fals! Din pacate, sub administratia Obama, Stalele Unite a preferat o repliere, o dezangajare treptata din mai multe zone ale lumii. Romania ar trebui sa isi mentina si sa isi creasca capacitatea de aparare prin accederea la tehnologiile militare de varf si prin cresterea numarului de militari de sub drapel.

Din nefericire tehnica militara a Armatei a ramas blocata undeva la nivelul anilor '80. Achizitiile din ultimii douazeci de ani nu au reprezentat altceva decat alibiuri pentru comisioane de neam prost si nimic altceva. Dotarile de ultima ora au devenit exclusiv apanajul institutiilor din domeniul oridinii si linistii publice, a acelora care trebuie sa tina sub control propria populatie. Oare de ce? 

Trebuie sa realizam faptul ca nimeni nu te apara daca tu insuti nu faci nimic pentru a te apara. Fostul secretar de Stat al SUA Henry Kissinger descrie in lucrarea "Diplomatia" o scena petrecuta intre presedintele american Eisenhower si presedintele De Gaulle, in timpul vizitei la Paris a primului, in 1959. Eisenhower, fost coleg cu De Gaulle in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, l-a intrebat frontal  pe liderul francez: "De ce va indoiti ca America si-ar identifica destinul cu cel al Europei?". De Gaulle i-a replicat, spunandu-i ca America nu venise in ajutorul Frantei in Primul Razboi Mondial decat dupa trei ani.America intrase in cel de-al Doilea Razboi Mondial dupa ce Franta a fost deja ocupata. In era nucleara ambele interventii ar fi venit prea tarziu.

Sunt multe concluzii care pot fi desprinse din aceste frecusuri diplomatice americano-franceze. Cea mai importanta este aceea ca noi suntem principalii responsabili pentru propriul destin.Avem o tara...sa nu ne batem joc de ea.

Dirijabilele de la Sînandrei în imagini

Acum ceva vreme, într-o postare, scriam despre baza de dirijabile de atac de la Sinandrei, care a fost ridicata si folosita de catre Armata Aerului a Germaniei (Die Fliegertruppen des deutschen Kaiserreiches) in anii Primului Razboi Mondial. Siteul Timisoara Stiri, prin dl.Petre Irimus, a alcatuit un colaj interesant cu imagini de epoca surprinse atat in timpul constructiei bazei cat si a activitatii ei efective. Sunt absolut fascinante, filmuletul merita urmarit.

Intr-una dintre fotografii se poate vedea hangarul principal, monumental ca si constructie, avand dimensiunile de 180 de metri lungime, 34 metri latime si 28 de metri inaltime. 

Intr-o alta fotografie - absolut spectaculoasa datorita faptului ca este una aeriana, facuta probabil chiar dintr-un zeppelin - putem admira intreaga baza in detaliu. Pe langa aceasta insa se poate observa si zona mlastinoasa a Sinandreiului, despre care am auzit foarte multe dar nu am mai prins-o in intregul ei. 

Probabil ca multi dintre noi ne intrebam ce s-a intamplat cu aceasta minune tehnica a epocii, dotata printre altele cu statie radio Telefunken, generatoare de curent si fabrica de hidrogen.. Domnul Irimus ne spune ca "La 5 mai 1919, sătenii din Beșenova Nouă (Dudeștii Noi) jefuiesc fosta bază germană. Din cauza lipsei de cunoștințe, încercarea de demontare a scheletului metalic al halei se soldează cu o nouă tragedie. Cinci oameni mor și alții sunt răniți." Cam asta a fost.

Senatorul McCain despre Ucraina, Obama si politica externa a Statelor Unite

Cu siguranta ca atunci cand se va intocmi o antologie a marilor nedreptati politice personale ale inceputului de secol XXI, una dintre ele o va constitui si nealegerea in functia de presedinte a Statelor Unite a republicanului JohnMcCain. Acesta a pierdut cursa prezidentiala din 2008 in fata actualului presedinte Barack Obama. Cauzele? Multe, cele mai insemnate fiind perceptia general negativa a GOP lasata in societatea americana dupa cele doua mandate prezidentiale ale lui GW Bush si alegerea ca si partenera pentru functia de vicepresedinte a extrem de putin dotatei intelectual doamne Sarah Palin. 

Pentru McCain acea competitie pierduta nu a insemnat un capat de drum in politica. Dimpotriva. Acesta si-a luat foarte in serios rolul, devenind foarte activ in politica externa, dubland practic la un moment dat actiunile Departamentului de Stat, in numele Senatului, al carui membru este, reprezentand statul Arizona. In ultimele luni McCain si-a  asumat rolul de avocat al cauzei ucrainiene, facand chiar o vizita pe celebrul Euromaidan, unde s-a adresat direct celor prezenti acolo. Luarile lui de pozitie extrem de clar definite au creat rumoare la Moscova, presedintele Putin luand de buna promisiunea prietenului Barack, cel care ii spunea lui Dmitri Medvedev sa ii transmita tarului : “Tell Vladimir I’ll be more flexible when I’m reelected”. Ciudata aceasta flexibilitate a lui Obama!  Azi, 3 martie, luand cuvantul in cadrul AIPAC (American Israel Public Affairs Committee), McCain a pus lucrurile la punct, afirmand raspicat niste adevaruri pe care atat americanii cat si noi, aliatii lor, aveam nevoie sa le auzim. Senatorul de Arizona a recunoscut ca Statele Unite nu au o optiune militara realista prin care sa ii faca pe rusi sa isi retraga trupele de pe teritoriul Ucrainei. Insa acesta a tinut sa precize ca optiunea sanctiunilor economice, a inghetarii activelor financiare si a bunurilor rusesti de pe teritoriul american trebuie pusa in practica in modul cel mai dur cu putinta.

McCain a identificat cauza agresivitatii manifestate de unele state pe scena internationala in cea ce el a numit feckless foreign policy promovata de administratia democrata Obama. Cuvantul "feckless" comporta prea multe sensuri, deloc laudative. Why do we care? Because this is the ultimate result of a feckless foreign policy in which nobody believes in America’s strength anymore. Cat despre actuala administratie, senatorul considera ca aceasta este partial raspunzatoare de situatia in care se indreapta acum lumea.

Facand referire la diferentele majore de abordare a politicii mondiale, existente intre Statele Unite si Rusia, McCain a accentuat atat ignoranta actualului presedinte Obama cat si setea de revansa a fostului rezident KGB din Berlinul anilor '80: The president of the United States believes the Cold War is over; fine — it’s over. But Putin doesn’t believe it’s over. Acelasi McCain a denuntat in mod explicit interventiile Rusiei din Republica Moldova, acestea nefacand altceva decat sa produca un grad mai mare de instabilitate intr-o tara deja instabila gratie interferentelor rusesti post-sovietice.