În România, ţara contrastelor şi a paradoxurilor după cum ne place să ne autogratulăm, în ultima perioadă îşi face simţită prezenţa neîncrederea în acele instituţii ale statului care au ca misiune protejarea independenţei, suveranităţii şi identităţii noastre naţionale. Puţini, dar extrem de gălăgioşi, membrii galeriei proruse, putiniste, asmut sentimentele naţionaliste sincere tocmai împotriva celor care la o adică ar trebui să contribuie direct la apărarea României în faţa unui previzibil viitor asalt rus. Aţi ghicit, e vorba de diavolii de americani.
Fie că vorbim de popii care văd în cardul de sănătate pe dracu (cu argumentul pseudoteologic conform căruia citit invers cuvântul card dă numele Necuratului, de parcă acesta ar proveni din limba română!), de corespondenţii unor siteuri ruseşti sau de idioţii utili (există o întreagă literatură despre această ultimă specie, ruşii îi denumesc polezniye duraki), americanii sunt prezentaţi ca fiind chintesenţa Răului într-o lume în care Binele îl are drept arhanghel pe Vladimir Putin. Mizând pe o răsturnare axiologică, respectivii de vorbesc despre o Americă înfricoşătoare, care nu doreşte altceva decât să stăpânească întreg Pământul. Dar oare chiar aşa stau lucrurile? Mai jos redau un film despre aventurile eroice ale unor ruşi în războiul pe care Putin l-a declanşat în estul Ucrainei. Atentie! Imaginile sunt unele extrem de dure, şocante, ca atare cei care îl accesează îşi asumă acest fapt.
După cum probabil aţi înţeles aici este vorba despre tratamentul la care sunt supuşi prizonierii ucrainieni, adică soldaţii trimişi de către un guvern legitim pentru a instaura legea asupra unui teritoriu dorit cu ardoare şi de către Rusia lui Putin. Găseşte cineva vreo diferenţă între acţiunile omuleţilor verzi din Estul Ucrainei şi membrii organizaţiei Stat Islamic, cei care decapitează zilnic câteva zeci de persoane? Să ucizi oameni fără apărare şi fără posibilitatea de a riposta, astea da fapte de vitejie! La toate protestele internaţionale faţă de implicarea directa a Rusiei, Putin răspunde aproape autistic că ţara sa nu are trupe şi tehnică de luptă pe teritoriul ucrainian.
Din păcate acesta este noul şi în acelaşi timp vechiul tip de agresiune pe care ni-l serveşte Rusia. Însuşi imperiul ţarilor s-a format oficial fără aprobarea Sankt Petersburgului. Zice-se că în secolul XIX, odata cu înaintarea trupelor ruse către Centrul Asiei, după ce acestea mai ocupa câte un oraş sau un sultanat independent, Marea Britanie - care îşi vedea ameninţată perla Coroanei, India - trimitea note de protest la curtea Ţarului. Acesta răspunde laconic ca nu ştie ca trupele sale să fie amestecate în lupte în acele zone, dar, dacă este adevărat cea ce susţin englezii, ei se vor retrage. Bineînţeles că ruşii nu s-au mai retras vreodată! Seamănă scenariul acesta cu cea ce trăieşte actualmente Ucraina? Eu spun că da.
Avem nevoie de americani tocmai pentru a ţine în echilibru această parte a Europei şi implicit a asigura securitatea României. Americanii au înţeles la rândul lor faptul că au nevoie de România ca şi aliat, securizarea ţării începând in primul rând printr-o curăţenie generală în rândurile establishmentului politic românesc. Iar în contextul în care agresivitatea Rusiei pare de nestăvilit, NATO a anunţat deja deplasarea de forţe terestre în unele ţări est-europene, printre care şi România. Vorbim deja de o întărire masivă a capacităţii de ripostă imediată a NATO, pentru a nu mai da posibilitatea ruşilor de pune lumea în faţa unui fapt împlinit, după exemplul ucrainian.
Mai mult, un influent think-tank american cu sediul la Washington, Center for European Policy Analysis, recomandă decidenţilor din capitala federală să ofere armament modern cvasigratuit ţărilor din proximitatea imediată a Rusiei pentru ca acestea să aibe posibilitatea de a se apăra într-o primă fază în faţa agresiunii. Analiza intitulată A Preclusive Strategy to Defend the NATO Frontier îi are ca autori pe Jakub Grygiel şi A. Wess Mitchell şi poate fi consultată aici. Printre altele, autorii scriu: Defense-in-depth works if the enemy wants to conquer the entire state, not if its objectives are satisfied by a limited territorial adjustment. For vulnerable CEE states like Poland, Estonia or Romania, the lesson was clear: if you are attacked, you cannot assume that the West’s reinforcements will reach you in time to reverse whatever new territorial fait accompli the Russians are trying to create. The takeaway for these states is, as Napoleon said, “rely only on your own arms.” To some like Poland, this means building a stronger modern military armed, if necessary with offensive weapons. But for some states lacking the culture of resistance, it could mean jettisoning resistance in favor of cooperative arrangements with Russia.
Cu alte cuvinte, dacă suntem atacaţi nu putem spera la o intervenţie rapida a Occidentului generic în măsură a ne feri de politica faptului împlinit, atât de caracteristică Rusiei. Rezistenţa cu propriile arme în faţa agresiunii este determinantă într-o primă fază. Din păcate, cu excepţia notabilă a Poloniei - ţară încercată în ultimul secol - în mai toate celelalte state nu prea există o cultură a rezistenţei. Ce preconizează cei doi analişti?
A preclusive strategy for NATO would be anchored on the two largest and most capable military actors, Poland and Romania. These states occupy the northern and southern corners of the Baltic-to-Black isthmus and, uniquely among CEE states, possess the latent national potential to radiate stability in their respective sub-regions. The United States should ease and even subsidize the export of advanced offensive armaments to these states with a view to forming beefed-up “salients” that jut into those territories of the post-Soviet space upon which Russia would rely for assaulting NATO’s flank. În definitiv cei doi cer o centrate a polticii de apărare a NATO în această regiune pe doi piloni regionali, Polonia şi România, ţări capabile de a exporta stabilitate în această subregiune. Autorii sunt conştienţi de stadiul înzestrării militare a celor două ţări, prin urmare cer în mod explicit ca Statele Unite să meargă chiar până la a subvenţiona dotarea cu armament şi tehnică de luptă modernă a acestor state.
Închei aici scurta mea pledoarie explicit şi asumat proamericană. Vă invit să puneţi în balanţa cea ce se întâmpla actualmente în Ucraina şi necesitatea de a asigura supravieţuirea şi dezvoltarea ţării noastre. Avem nevoie de americani?
