marți, 24 martie 2015

Mai ţineţi bă şi cu poporul ăsta!

Într-o ordine aleatorie se dau următoarele situaţii: Banca Naţională a României - atât prin guvernatorul Isărescu cât şi prin trepăduşii purtători de mesaje din presă  - îi consideră naivi (ba chiar proşti!) pe românii care au achiziţionat credite în monede exotice, în special franci elveţieni. Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară îi beleşte pe români atunci când vine vorba de avizarea creşterii cuantumului primei RCA, a discriminării şoferilor mioritici în funcţie de grupa de vârstă din care fac parte şi a blocării proiectului de lege care prevede ca daunele auto să fie constatate de un specialist independent şi nu de un angajat al asiguratorului. Consiliul Concurenţei îi ia la mişto pe români atunci când îşi dă acordul pentru creşterea preţurilor la gaze şi energie electrică de parcă ajustarea valorii acestora se face, obligatoriu, în sus.
 
Trei instituţii ale statului român, trei situaţii clare în care singurul fraier este românul de rând, platitorul de taxe, accize şi preţuri de monopol ocrotit. Auzim aproape zilnic la televizor sau citim în presă despre noi "alinieri" ale preturilor, despre sfânta clauză a nonintervenţiei în relaţia bancă-client, a problemei reprezentate de creşterea dolarului care, incredibil, conduce la mărirea preţurilor carburanţilor, etc. Bă, dar parcă şi atunci când dolarul era slab, ai noştrii 'nalţi ca brajii tot în sus ajustau preţurile! Mă, dar geniul ăsta de Isărescu nu a spus un cuvinţel de atenţionare atunci când românaşii stăteau la coadă în faţa băncilor pentru a se împrumuta în franci elveţieni. Iar pe aştia de la Consiliul ăsta al Autorităţii de Supraveghere Financiară nici nu prea îi vezi şi nici nu prea îi simţi în piaţă atunci când asiguratorul X îşi bate joc de asiguratul cetăţean român Popescu.
 
Pentru ce îi plătim regeşte pe aceşti arbitrii ai pieţelor din ţara noastră? Doar ca să îi avem la număr ca şi instituţii sau ca să le oferim câte un os de ros unor politicieni rebutaţi, ieşiţi din prim-plan din varii motive? Bă, dacă tot sunteţi cocoţaţi acolo, la căldurică, ţineţi mă puţin şi cu cetăţenii, cu românii care plătesc taxe şi impozite din care vă luaţi voi salariile de neam prost! Aşa ar fi corect. Dar...
 

duminică, 22 martie 2015

Bettino Craxi în faţa Parlamentului italian

Bettino Craxi, şef al Partidului Socialist şi premierul guvernului Italiei între anii 1983 şi 1987, vorbind despre starea lucrurilor în perioada premergătoare operaţiunii Mani Pulite. Nu vi se pare cunoscută situaţia?


luni, 16 martie 2015

Cu mâinile curate în România?

Înşiruire amalgamată: Italia, 1992, Mani Pulite, Mario Chiesa, Giani de Michelis, Bettino Craxi, Antonio di Pietro, 10%, şpagă, Sergio Moroni, sinucideri, condamnări, Tangentopoli, Eni, Gabriele Cagliari, Raul Gardini, PSI, sinucideri,Italia...Şi un adevăr mare cât Vezuviul rostit de unul dintre cei vizaţi de ancheta Mani Pulite, e vorba de Bettino Craxi (foto dreapta):
 
Trebuie spus ca mare parte a finantarii politice este ilicita sau ilegala. Partidele si cei ce se sprijina pe aparatul de partid, pe propaganda, pe activitati promotionale si asociationale au recurs sau recurg la surse aditionale de finantare ilegala. Daca acestora li se atribuie un caracter penal, atunci se poate spune ca mare parte a sistemului politic are un caracter penal. Nu cred sa existe cineva care sa fi avut in responsabilitatea sa o organizatie majora si care sa infirme afirmatiile anterioare, caci – mai devreme sau mai tarziu – faptele il vor contrazice.
 
Valabil în proporţie de 100% şi în cazul României din zilele noastre. Atunci, în Italia, datorită scârbei stârnite în rândurile electorilor de prezentarea în public a acesor fapte, a transparenţei aproape totale de care a dat dovadă Antonio di Pietro, a apărut omul politic gregar, antisistem, împreună cu partidul care i-au trimis în concediu pentru ani buni pe socialiştii, comuniştii şi creştin-democraţii italieni; Silvio Berlusconi şi Forza Italia. Cancerul care macină politica românească, intuit de Craxi în cazul Italiei anilor 90 îl reprezintă sistemul de finanţare a partidelor şi formaţiunilor politice.
 
Apropo, ştiţi de la ce sumă a pornit întrega afacere Mani Pulite în Italia? Insignifiantă, undeva la aproximativ 3500 de dolari.  Totul a pornit de la un nene pe nume Mario Chiesa care era directorul sanatoriului "Pio Albergo Trivulzio" din Milano si unul din cei mai importanti membri la nivel local ai Partidului Socialist Italian. Acesta cerea un paraîndărăt de 10 procente din valoarea fiecărui contract încheiat cu furnizorii de către sanatoriul lui. Cade într-o cursă întinsă de un tânăr procuror, Antonio di Pietro, fiind surprins exact în momentul în care băga în buzunar suma de 7 milioane de lire italiene. Un mizilic faţă de sumele astronomice care se regăsesc în referatele procurorilor DNA din ţara noastră. Antonio di Pietro va deveni, in mai putin de un an, un erou national in lupta impotriva coruptiei.

Dacă se va respecta tiparul - şi dat fiind sursa comună de inspiraţie precum şi mimetismul caracteristic societăţii româneşti post-1989 faţă de fenomenele consumate deja în alte spaţii geografice, el se va respecta -  rămâne de urmărit doar care vor fi beneficiarii majori ai reaşezării placilor tectonice din politica noastră internă. Avantaje vor avea partidele şi politicienii antisistem, cei care nu trebuie să respecte reguli şi cutume, cei care vor avea posibilitatea de a se folosi de toate mijloacele pentru a accede la putere, mergând chiar până în extremele politicii tradiţionale. Şi nu este deloc bine!

marți, 10 martie 2015

Banatul jefuit. Două opinii peste decenii şi actualitatea lor

Iuliu Maniu, unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, într-un memoriu adresat Regelui Carol al II-lea, 1938: (...) Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane! Atât face bugetul ţinutului Timiş! Legiuitorul a reunit bugetele celor 5 judeţe cari îl compun şi a creat ţinutul. Mijloacele au rămas aceleaşi, dar cheltuielile infructuoase au sporit, cu un organ în plus: Rezidenţa. Cele 200 milioane se cheltuiesc aproape în întregime pe salarii şi materiale. Drumurile judeţene, cari au fost în sarcina judeţelor, au trecut în sarcina Rezidenţei. Rezidenţa le va lăsa în aceeaş stare în care au decăzut de mult. Dealtfel şoselele naţionale cari sunt în sarcina Ministerului Drumurilor, n-au nici ele o soartă mai bună. În ţinutul Timiş, Ministerul n-a făcut nici un drum modern, autostrade până acum. De mulţi ani sunt făcute toate şoselele internaţionale maghiare cât şi iugoslave, în autostrăzi pentru automobilism, noi n-avem nici una. Banatul e lăsat sorţii lui, ros de boli, de denatalitate, de mizerie fiziologică şi morală. Exemplul ţinutului Timiş aruncă o lumină tristă asupra stării din celelalte ţinuturi, ajunse într-o stare şi mai tristă, ca putere de acţiune şi de rezistenţă naţională.

Traian Vuia, inventator de geniu, apărător al drepturilor românilor din Dubla Monarhie, mare patriot şi militant pentru unitatea naţională, într-o scrisoare adresată avocatului lugojan George Dobrin: ...Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zâmbet şi au zis că suntem naivi că n-au avut nevoie decât de a deschide uşa casei în care noi am intrat de voie. (...) Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea şi ştiind că suntem naivi şi neexperimentaţi, ne-au lăsat să să vorbim despre Unire, lăsând ca timpul să ne trezească. De altcum dânşii, evident mai iscusiţi, mai şireţi, mai inteligenţi decât noi – asta trebuie s-o recunoaştem, deşi au un fond moral inferior – au priceperea afacerilor şi experienţa.
 
C-un cuvînt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decât o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovăţim decît pe noi înşine: lipsa noastră de înţelepciune, de pricepere, superficialitatea noastră proverbială, absenţa unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia, cari pretind a conduce destinele unui popor.
 
Bun, opiniile prezentate mai sus aparţin unor distinşi înaintaşi, buni români, patrioţi adevăraţi, doi oameni care au contribuit direct la formarea României Mari. Să revenim în actualitate şi să dăm cuvântul unui om aflat într-o funcţie de responsabilitate publică, în speţă cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Într-un mai amplu înterviu acordat site-ului debanat.ro dl. Titu Bojin spune textual:  Nu s-au dat. (vorbeşte despre investiţiile dirijate de Ponta/Dragnea către oraşul Craiova)  Deocamdată se vorbește că se va face stadionul. S-a făcut la Cluj.(s-a făcut şi la Ploieşti, precizarea mea)  Probabil când o să avem și noi prim-ministru la Timișoara, se va face stadionul fără probleme. Eu am mai spus, suntem bănățeni, avem niște posibilități pe care trebuie să le recunoaștem și trebuie să ni le recunoască toți, și de la nivel guvernamental, și parlamentar. Indiferent cât de supărați pot să fie pe noi, la un moment dat, poate din motive electorale.


Corolarul la cea ce afirmă dl.Bojin pare a fi acela că atâta vreme cât Timişul nu va da premierul, judeţul acesta va fi jefuit la maxim în beneficiul acelor oraşe/judeţe care dau şefi de guverne! Ori acest mod de a privi lucrurile, deloc izolat! nu reprezintă o gândire demnă de o ţară europeană. Reprezintă doar nişte remanenţe balcanice, denotă parti-priuri, subiectivisme majore în luarea deciziilor, arată obtuzitatea hotărârilor care se iau la nivelul cel mai înalt al cabinetului Ponta/Dragnea. Meritul d-lui Bojin este acela de a devoala direct, de a spune pe şleau cea ce noi bănuiam de multă vreme; premierul Ponta şi ministrul Dezvoltării Liviu Dragnea sunt prizonierii unor preconcepţii legate de Timiş şi Timişoara! Faptul de a nu fi căştigat Timişul la ultimele alegeri prezidenţiale i se datorează exclusiv d-lui Ponta. Politicile de investiţii guvernamentale au arătat un premier care ocultează cu bună ştiinţă lucrările pe care timişenii şi timişorenii le consideră absolut necesare în vederea asigurării dezvoltării ulterioare a regiunii. Nimeni altcineva decât Ponta însuşi nu poate fi acuzat de acest insucces electoral.

Nota: sublinierile şi textele evidenţiate îmi sunt datorate.

vineri, 6 martie 2015

Jivkov Ponta

Anii '80, Bulgaria - Todor Jivkov conducea ţara cu o mână forte , bazându-se pe preceptele sacrosancte ale comunismului biruitor. Venit la putere în martie 1954, Jivkov a fost unul dintre cei mai cameleonici lideri europeni din perioada postbelică. Întotdeauna a simţit exact tendinţele de moment de la Moscova, capitala mondială a comunismului. A fost hruşciovist în epoca lui Hruşciov, brejnevist în timpul lui Brejnev, andropovist atunci când Andropov era lider la Kremlin. Nu a reuşit să îl convingă însă pe Gorbaciov că ar fi tipul de conducător de dorit pentru Bulgaria atunci când primul dorea impunerea în lagărul socialist a politicilor de glasnost şi perestroika. Însă Jivkov nu poate fi acuzat că nu a încercat să îl convingă pe Gorbaciov. La finalul anilor '80 liderul de la Sofia părea cel mai ortodox apărător al tezelor gorbacioviste. Doar că nu a mai ţinut. O conjuraţie pro-sovietică condusă de generalul Dobri Djurov (agent sovietic)  l-a adus la putere, în noiembrie 1989, pe Petar Mladenov. Perestroika şi glasnostul putea fi impus în Bulgaria de o persoană credibilă.
 
România, noiembrie 2014  - Victor Ponta pierde alegerile prezidenţiale de o manieră zdrobitoare. Cel care era creditat cu cele mai mari şanse de a câştiga, cel în faţa căruia toate casele de sondare a opiniei publice băteau mătănii şi îl creditau cu 60% intenţii de vot în turul al doilea, suferă o înfrângere zdrobitoare, administrată de unul dintre cei mai taciturni candidaţi prezidenţiali pe care i-a avut vreodată România. După 16 noiembrie a început operaţiunea de identificare a vinovaţilor pentru insuccesul pontist. Şi ei au fost găsiţi rapid în persoana primarilor, a preşedintilor de consilii juteţene, a consilierilor locali insuficient implicaţi, etc. Dar mai ales de vină pentru situaţia lui Ponta sunt baronii locali. Ei da, cei care până la 16 noiembrie reprezentau osatura campaniei prezidenţiale pontiste au devenit rapid ţapii ispăşitori ai greşelilor enorme comise de candidatul socialist. După această dată, sub presiunea DNA şi a noii orientări sesizabile în rândurile electoratului, Victor Ponta - precum Jivkov din paragraful de mai sus - devine un fel de Alba ca Zăpada, neprihănit precum o fată mare, un tip care nici usturoi nu a mâncat şi nici gura nu-i pute.
 
Noul discurs e gata, PSD să se reformeze, să se rupă de baroni, să termine cu trecutul comunist. Să plece Geoana, să dispară Vanghelie şi, de ce nu, ultima dorinţă de pe listă, nerostită cu voce tare,  să moară Iliescu! Trăiască Ghiţă şi Dragnea, titanii social-democraţiei româneşti!Însă din păcate pentru el, precocele Ponta a ajuns deja la momentul la care se găsea septuagenarul Jivkov în 1989. Ponta încearcă o întoarcere de 180 de grade, încearcă să se reinventeze în contextul în care problemele sale judiciare sunt doar la început. Aici nu mai discutăm despre plagiatul său - clar ca lumina zilei pentru oricine ştie să citească - ci de afacerile de sute de milioane de euro făcute de mafia personală cu sediul în Prahova şi Teleorman. Cu siguranţă că Ponta va ieşi pe scut din viitorul congres PSD. Acest partid este prea mare şi cu un trecut prea glorios pentru a tolera în fruntea sa un cuplu de loseri, precum cel reprezentat de duetul Ponta - Dragnea. Ponta nu a fost niciodată un pesedist adevărat, el a reprezentat doar o imagine vandabilă în contextul în care partidul nu a reuşit să promoveze un lider real. Reforma în PSD va debuta odată cu plecarea lui Ponta/Dragnea din fruntea partidului. Nu cred că acest partid-pilon al construcţiei politice democratice româneşti se va lăsa încălecat la infinit de un plagiator-mitoman cu grave carenţe de caracter.

marți, 3 martie 2015

Hard Bibi! Cel mai dur discurs al unui invitat străin în Congresul american

Am avut curiozitatea de a urmări astăzi discursul premierului israelian Beniamin (Bibi) Netanyahu de la tribuna Congresului de la Washington. Am putut vedea cel mai dur şi mai realist discurs rostit vreodată de un străin în Capitol Hill.  Un discurs plin de elocinţă oratorică, tăios, focusat pe Iran, în care Netanyahu nu a rostit decât o singură dată numele lui Barack Obama dar a dat de pamânt cu noua abordare prezidenţială vizavi de Iran. Obama si sfătuitorii săi încearcă de ceva timp să facă un interlocutor valabil din noul preşedinte iranian Hassan Rouhani, cel privit de actuala administraţie americană ca un moderat care are nevoie de deschidere internaţională pentru a reuşi să se menţină la putere.
 
Netanyahu a atacat continuu aceasă teză, arătând că între abordarea strategică a moderatului Rouhani şi cea a extremistului fost preşedinte Ahmadinejad nu există nici o diferenţă de substanţă. În dosarul nuclear iranian nu există progrese iar premierul israelian a aratat că ţara lui nu va tolera în vecinătatea sa apropiată un Islam nuclearizat. Şi se va avânta împotriva Iranului cu sau fără sprijin american. Dar iată mai jos câteva declaraţii şi reacţii:
 
Netanyahu: The days when the Jewish people stayed passive in the face of genocidal enemies – those days are over. Even if it has to stand alone, Israel will stand. Apoi, o lungă pauză şi:  “But I know Israel does not stand alone; America stands with Israel. I know you stand with Israel.
 
(despre politica de negocieri Obama/Iran) For over a year we were told that no deal is better than a bad deal. Well, this is a bad deal. We are better off without it. The alternative to a bad deal is not war, the alternative to a bad deal is a much better deal.
 
If Iran wants to be treated like a normal country, let it act like a normal country.
 
To defeat ISIS and  let Iran get nuclear weapons, would be to win the battle but lose the war.
 
In the Middle East, Iran now dominates four Arab capitals, Baghdad, Damascus, Beirut and Sanaa. And if Iran's aggression is left unchecked, more will surely follow.So, at a time when many hope that Iran will join the community of nations, Iran is busy gobbling up the nations.

Cum a fost recepţionat discursul lui Netanyahu în Congres? Premierul israelian a fost întrerupt de 40  de ori de aplauzele asistenţei iar de 19 ori a fost aplaudat în picioare. (standing ovation). Nici reacţiile din partea politicienilor americani nu au încetat să apară. Iată câteva dintre ele:

Jeb Bush (fratele fostului presedinte George W. Bush, politician creditat cu mari şanse de a fi nominalizat de către republicani pentru cursa prezidenţială): Powerful message from Netanyahu. Glad he addressed Congress & detailed the dangers of a nuclear Iran. Their nuclear program must be stopped.
 
Mike Huckabee (fost guvernator de Arkansas): Iran's regime is not merely a Jewish problem, anymore than the Nazi regime was merely a Jewish problem.
 
Rick Santorum, fost candidat la nominalizarea republicană în 2012:  Israel does not stand alone. America stands with Israel.
 
Reacţiile dinspre Casa Albă sunt, ca de obicei, total anemice şi se învârt în jurul întrebării Şi ce propuneţi voi în locul dialogului cu Iranul? Ca şi o informaţie de culise, Obama nu l-a dorit pe Netanyahu la tribuna Congresului, cel responsabil pentru această invitaţie fiind speakerul Camerei, John Boehner,  care de altfel şi-a atras oprobiul administraţiei. O reacţie şi din partea Iranului; ministrul de Externe Javad Zarif, care se regăseşte la Montreaux, în vederea unor noi negocieri cu adminsitraţia Obama, a declarat la CNN că  Mr. Netanyahu is trying to create tension and conflict by speaking to Congress in opposition to the emerging international nuclear agreement. Că o fi sau nu aşa, Netanyahu a pus în prim-plan interesele naţionale ale Israelului, reuşind să dinamiteze din faşă orice tip de înţelegere americano-iranienă care s-ar face peste capul Ierusalimului. De apreciat tactica, elocinţa, dicţia şi fluiditatea exprimării ideilor în limba engleză, cea care nu prezintă necunoscute pentru Bibi. Ca şi folosirea continuă a formulei de adresare "my friends" faţă de membrii Congresului, familiarism care i-a adus multe aprecieri.
 
Aşteptăm şi noi un preşedinte/premier care să fie la fel de patriot, la fel de naţionalist (în sensul bun al cuvântului) precum prim-ministrul israelian. Cred că şi noi, românii, merităm ca interesele noastre naţionale să fie apărate cu dinţii de liderii noştrii.
 
 

duminică, 1 martie 2015

Nimic nou în Rusia sau despre atemporalitatea asasinatului politic

Rusia este probabil una dintre ţările în care valoarea unei vieţi înseamnă cel mai puţin. Modalitatea asiatică de raportare la personalitatea umană, văzută exclusiv prin prisma aportului la turmă şi nimic altceva, conduce destul de des la suprimari fizice, la asasinate odioase. Din nefericire istoria Rusiei este plină de asemenea întâmplari, acestea făcând deja parte din ethosul spaţiului geografic dominat de urmaşii lui Ivan cel Groaznic. Recentul asasinat căruia i-a căzut victimă unul dintre opozanţii lui Vladimir Putin mi-a readus în memorie o altă crimă, al cărei iniţiator a fost idolul actualului preşedinte rus, nimeni altul decât I.V. Stalin.
 
1 Decembrie 1934, Leningrad - Serghei Kirov, membru al Politburo, rival al lui Stalin este împuşcat mortal de către un asasin zice-se solitar. Încă din 1933 în primul cerc al puterii comuniste de la Moscova se vorbea de o alternativă Kirov ca o contrapondere la dictatura personală instaurată de către Stalin. În perioada premergătoare Congresului al XVII - lea, care a avut loc în luna februarie 1934, mai mulţi bolşevici vechi, veterani ai Revoluţiei din Octombrie, au luat legatura cu Kirov, în vederea propulsării acestuia în fruntea partidului.  Kirov declină oferta pentru a nu provoca o ruptură în rândurile PCUS, însă în ochii lui Stalin el rămâne etichetat ca rival/duşman, deci trebuia eliminat fizic. Până la urmă NKVD reuşeşte să identifice un posibil asasin, Leonid Nikolaev, membru în conducerea de partid din Leningrad, care îşi duce misiunea încredinţată până la capăt. Sigur, pentru a şterge urmele implicării aparatului de stat în această crima, Nikolaev este judecat foarte expeditiv şi executat la 29 decembrie 1934. Stalin a aruncat responsabilitatea asasinatului pe umerii unui grup contrarevoluţionar condus din umbră de către decăzuţii Kamenev, Zinoviev şi Troţki.
 
27 Februarie 2015, ora 23.31, Moscova -  unul dintre liderii opoziţiei anti-Putin, Boris Nemţov, este asasinat aproape demonstrativ la o foarte mică distanţă de zidurile Kremlinului. Nemţov a afişat în ultimul timp o atitudine net nefavorabilă actualului dictator rus, erijându-se într-o alternativă la Vladimir Putin. Unul dintre comilitonii lui Nemţov, Ilya Iaşin susţine că acesta era ameninţat la greu în ultima perioadă. „În ultimul timp lucra la un raport „Putin. Război”, în care erau adunat dovezi de implicare a militarilor ruşi în conflictul din Ucraina”, afirmă Iaşin. Că ruşii sunt direct implicaţi în încercarea de sfârtecare teritorială a Ucrainei, nu mai este un secret pentru nimeni. O ţară care deţine o forţă armată apreciabilă precum Kievul, nu poate fi învinsă de către nişte simplii rebeli, indiferent de cât de fanatici sunt aceştia. Nemţov nu era un inconştient, stia la ce contramăsuri să se aştepte din partea lui Putin. Într-un interviu de acum două săptămâni Boris Nemţov spunea: Mi-e teamă că Putin o să mă omoare. Cea ce s-a şi întâmplat.

Vladimir Putin se găseşte acum în plin proces de identificare a unor ţapi ispăşitori. Maşina folosită de posibilii asasini, o Lada Priora, are numere de înmatriculare originare dintr-o republică nord-caucaziană, Inguşeţia. Adică din arealul din care noul ţar şi-a recrutat mai tot timpul vinovaţii de serviciu. Probabil că autorii asasinatului vor fi ucişi convenabil într-un schimb de focuri cu forţele de ordine sau, de ce nu? se vor sinucide la fel de convenabil.

PS: Putin exagerează totuşi. Într-un mesaj adresat mamei lui Nemţov, acesta afirmă: Se va face tot posibilul pentru ca autorii acestei crime lase si cinice sa primeasca pedeapsa pe care o merita". Prea mult cinism faţă de o femeie de 86 de ani!