vineri, 26 februarie 2016

Candidatul Trump, între bufonerie şi genialitate

Am mai spus-o cred, chiar şi aici - sunt un mare fan al campanilor electorale americane. Faţă de cea ce se practică pe Vechiul Continent, tot cea ce se întâmplă în Statele Unite are o patină de originalitate, grandilocvenţă , teatralism. De departe, figura centrală a alegerilor prezidenţiale din acest an este tycoonul Donald Trump. N-am crezut niciodată că un om atât de controversat, care evoluează după o partitură anti-political correctness, poate să încalece elefantul cu atâta succes.
 
Probabil că Trump este politicianul cu cea mai ascuţită replică, un showman adevărat, pe placul americanilor, un tip care, în limbajul nostru, n-are mamă, n-are tată. A încălcat toate cutumele posibile , a făcut tabula rasa cu toate regulile political correctnessului, s-a luat în coarne cu toţi, indiferent că a fost vorba de Papă, George W.Bush, mama lui Jeb şi a lui George W.Bush, femeile, imigranţii mexicani, Fox News, refugiaţii, musulmanii, fraţii Koch, Washingtonul, Apple. Şi nu doar că se regăseşte în continuare pe primul loc dar a reuşit să-şi consolideze foarte puternic această poziţie.  Apropo de Papă, acum câteva săptămâni acesta s-a simţit obligat să-şi dea cu părerea despre Trump. "O persoană care se gândeşte doar să construiască ziduri, nu punţi, oricine ar fi, nu este creştin. Evanghelia nu spune aşa ceva", spunea acesta. Atât i-a trebuit lui Donald pentru a lua foc!  Este ruşinos ca un lider religios să pună sub semnul întrebării credinţa cuiva. Sunt mândru să fiu creştin şi, în calitatea de preşedinte al SUA, nu voi permite atacarea şi slăbirea creştinismului, îi replica presbitarianul Trump. Nici un lider, cu atât mai puţin unul religios, nu ar trebui să aibă dreptul de a pune sub semnul întrebării religia sau credinţa cuiva. Acest Papă este folosit ca pion şi ar trebui să le fie ruşine că fac aşa ceva, mai ales când sunt implicate atât de multe vieţi omeneşti şi când imigraţia ilegală a luat o asemenea amploare, a continuat acesta tirada.
 
Totul pe fondul apariţiei pe conturile de Facebook şi Twitter arondate tycoonului a celor două imagini alăturate. Una dintre ele îl reprezintă pe Papă alături de unul dintre zidurile care înconjoară citadela Vaticanului iar cea de-a doua este o vedere Google care indică exact limitele fortificate ale cetăţii papale. O campanie care a prins teribil şi l-a făcut  - încă o dată! - erou pe Trump. Din fericire pentru acesta din urmă, nici contracandidaţii săi republicani nu sunt deloc inspiraţi în alegerea temelor de atac. Rând pe rând aceştia îşi rup dinţii în Trump pentru ca mai apoi să părăsească competiţia. Singura şansă reală a mai rămas o alianţă generală anti-Trump pentru Super Tuesday, cu Marco Rubio şi Ted Cruz  în prim-plan. Dar şi această opţiune este una riscantă deoarece ea ar rupe partidul, în condiţiile în care Trump a anunţat că va candida la preşedinţie în orice condiţii, sprijinit de GOP sau nu. Discutând puţin şi despre Marco Rubio - favoritul meu - acesta este singurul contracandidat real, cu greutate, capabil de ai servi replici adevărate lui Trump. Am toată deferenţa faţă de Cruz si Jeb Bush, însă aceştia par din altă ligă atunci când apar lângă Rubio şi Trump. Pentru cea ce a mai rămas din preliminariile republicane eu văd o luptă în doi între Trump şi Rubio, primul plecând cu şansa întâi, însă Rubio ar fi o oportunitate reală pentru GOP deoarece este singurul candidat capabil de a pătrunde cu mesajul său în toate mediile americane, indiferent de comunităţile etnice, religioase sau rasiale.
 
Trump rămâne un caz politic special, demn de a fi obiectul unui studiu de caz. Personajul are ceva ce lipseşte multora dintre contracandidaţii săi mai tineri: tinereţea spiritului, originalitatea exprimării, nu are tabuuri în discursul public şi mai ales comunică, comunică, comunică...aproape obsedant!

miercuri, 24 februarie 2016

Oaia - pentru înţelegerea prezentului şi a viitorului printr-o întâmplare din trecut

În ale sale Povestiri din Kolîma, Varlam Şalamov trece în revistă, printre altele, şi ideea evadării din Gulag. Fuga din închisorile de gheaţă a fost o temă obsedantă pentru fostul lagărist sovietic, care discerne câteva tipologii ale acesteia. Punerea la punct a unor evadări în grup mai mare erau sortite eşecului încă din faza de proiectare, deoarece, între toţi cei iniţiaţi, era imposibil să nu se găsească şi un informator al paznicilor stalinişti. Individual, părăsirea Kolîmei era imposibilă pentru că clima zonei (iarnă, pe perioada a nu mai puţin de zece luni pe an!) era chiar ea principalul gardian al deţinuţilor.
Rămâneau ca alternative demne de luat în seamă încercările făcute în grupuri mici (idealizată era cifra de trei evadaţi). Veţi întreba poate, de ce? De unde până unde această cifră? Calculul realist presupunea supravieţuirea a doar doi dintre cei trei evadaţi. Conspirativitatea acţiunii era mai bine asigurată iar şansele de traversare a oceanului de zăpadă, prin viscole siberiene, până la proxima aşezare umană erau mult mai mari. Dar de ce supravieţuiau doar doi dintre cei trei evadaţi? Pentru că cel de-al treilea, denumit în jargonul lagărist "oaie", avea menirea de a deveni hrană pentru ceilalţi doi, în lungul periplu peste întinderea albă a Siberiei. Partea cea mai interesantă a acestui tip de evadare o reprezenta faptul că nimeni (nici unul dintre cei trei!)  nu ştia cine este oaia până în momentul în care aceasta nu era sacrificată. Era o înţelegere din priviri, instinctuală, animalică, ceva ce transgresa amiciţia sau ura. Era supravieţuire, fiziologie, instinctul primar al foamei.
Cred că vom trăi încă multă vreme acest gen de întâmplare, sub o formă sau alta. Ba mai mult, îndrăznesc să afirm  că aceasta este şi va face parte continuu din aventura umană atât timp cât specia homo sapiens va face umbră Pământului. Şi nu vă forţaţi să găsiţi doar analogii la propriu pentru cea ce ne povesteşte Şalamov; din păcate, metaforic privind lucrurile, lumea e plină de oi.

duminică, 14 februarie 2016

Pe marginea unei mistificări. Legea antidefăimare şi de ce a fost creat "duşmanul" Dragnea

Aprobarea proiectului  aşa-numitei legi antidefăimare, iniţiate de către preşedintele PSD Liviu Dragnea, a prilejuit apariţia unui nou puseu internautic de manipulare grosieră. Tragedia acestei situaţii constă în faptul că cei susceptibili de a fi atraşi în această macabră mascaradă sunt oameni inteligenţi, capabili de a raţiona singuri dar care, în anumite situaţii date, preferă să meargă cu turma, fără a înţelege sensul real a ceea ce ei atacă . Este dificil de analizat comportamentul acestora, cei care se complac în situaţia unor obleţi bezmetici care se aruncă înainte spre cea mai neînsemnată nadă.  Dar cum a apărut această situaţie? Am încercat să înţeleg eu ca să pot să vă explic şi vouă cum stau lucrurile de fapt.
 
Încă din toamna anului trecut presa a semnalat faptul că la Senat a fost introdus proiectul Legii privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup. În realitate acest act normativ nu însemna nimic nou vizavi de legislaţia care deja acţiona în domeniu. Se introducea totuşi  obligaţia legală ca în procesul educaţiei de stat, ca și instituțiile din administrația publică vor promova demnitatea umană și toleranța. De asemenea, mijloacele de comunicare publice (televiziunea publică, Radio România și Agerpres) vor include programe pentru promovarea toleranței față de diferențele de grup în cuantum de minim 1% din totalul timpului de transmisie. Legea nu instituie nici un fel de obligații pentru instituțiile private de presă și nici pentru deținătorii de conturi pe rețelele sociale online. Cu alte cuvinte cea ce ne servea dl. Dragnea era o aprofundare a unor directive şi recomandări care veneau pe diferite canale dinspre Bruxelles.  Direct şi pe înţelesul tuturor, nu prea mai ai avea voie să-i spui lui Vişinel "băi ţîgane", lui Leonard Miron "mă găozare" iar nanei Floare, pensionară CAP care nu reuşeşte să se mai descurce cu banii, "săraco". Cel puţin nu în cea ce se numeşte spaţiu public.
 
Până aici legea este pe linia a cea ce se promovează intens dinspre ţările nucleului istoric al Uniunii Europene. Ciudat îmi apare faptul că cele mai teribile contre la adresa acestui proiect vin din partea celor care stăteau non-stop în gură cu Europa, Schengen şi alte lozinci demne de prostit proştii. Caracterizarea cea mai plastică a iniţiativei d-lui Dragnea cred că o fac cei dela Caţavencii: E ca și cum tocmai s-ar fi interzis să-ți mai faci nevoile pe carosabil, în rondul de la Universitate, iar lumea s-ar arăta indignată, în ideea că nu poți să-i iei românului acest drept.
 
Buuun! Acum ajungem la fondul politic al atacurilor îndreptate contra lui Dragnea. Resurecţia temei a venit pe fondul absenţei temelor de atac de care putea uzita PNL. Vizibil gâfâind din greu după ce la început de 2015 părea că zburdă în sondaje, noul PDL a reîncălzit acum câteva săptămâni ciorba alegerii primarilor în două tururi de scrutin, asta după ce chiar secta martorilor d-nilor Băsescu şi Blaga a fost cea care a promovat, în anul 2011, această formă ciudată de scrutin local. Mai mult, în 2015 ei au fost de-acord ca alegerile să se desfăşoare în acelaşi mod. Alegerile locale în două tururi a fost prima temă de atac, eşuată datorită refuzului premierului Cioloş de a scoate castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini. Jumătatea feminină a conducerii bicefale pedelisto-peneliste a făcut botic şi a promis răzbunare faţă de mustăciosul cel rău.  Şi aşa a apărut a doua temă de atac, cea a legii antidefăimare. Cenzură! au strigat băsesco-pedelisto-peneliştii.  Tiranul Dragnea doreşte să ne fure dragul nostru cont de Facebook, ne ia libertatea de exprimare! Asta de parcă fiecare român cu profil pe vreo reţea de socializare nu ar face altceva zilnic decât să-i atace pe homosexuali, ţigani, infectaţii cu HIV/SIDA şi să-i zică "Băi săraco!" nanei Floare ceapista.
 
A urmat apoi atacul organizat asupra paginii de Facebook a liderului PSD: înjurii, atacuri...execuţie în toată regula, ce mai! Un fel de 25 Decembrie 1989 internautic pentru tiranul de Dragnea. Cotidiane aşa-zis quality au intrat în această horă, exponenţiale fiind Evenimentul Zilei şi Adevărul. Obedienţele lor sunt deja cunoscute, dar sâmbătă maistrul Jack Cristoiu (care pentru mine va rămâne ever creatorul puilor de găină născuţi vii, indiferent de cea ce recită pentru moment!) o spune direct, pe propriul blog. Îmi permit să redau mai jos un pasaj edificator: Le-am spus (celor de la EvZ, n.n.) că tot ceea ce fac în chestiunea Liviu Dragnea e o deraiere de la normele profesiei de jurnalist. Oricît de tare l-ai antipatiza pe Liviu Dragnea nu poți duce o campanie furibundă prin care-l acuzi de un lucru pe care nu l-a făcut. Le-am explicat că Evenimentul zilei devine astfel fără să vrea instrumentul de presă al Diversiunii puse la cale de PNL. Le-am spus că e singurul ziar care s-a aruncat în campania asta fără a-i calcula riscurile. Mi s-a bălmăjit ceva că n-au ştiut, că aşa au crezut că-i bine. Concludent, nu?

Cu siguranţă că domnul Dragnea a făcut o greşeală tactică atunci când a venit cu acest proiect de lege în an preelectoral/electoral. Legile cu acest tip de conţinut sunt dezbătute şi adoptate la început şi nu la final de mandat parlamentar. Nu s-a ţinut seama de apetenţa internautului român de a merge după fentă, de a se circumscrie cu orice preţ unei viziuni de tip alternativ sau anti. Din păcate societatea românească în ansamblul ei nu a reuşit să-şi creeze anticorpii pentru a rezista la manipulare. Este un fapt sesizabil care devine tot mai îngrijorător.
 
PS1: L-am văzut pe dl.Nicolae Robu, primarul Timişoarei şi cel mai defăimat om din România (după propria-i autocaracterizare!)  atacând la baioneta legea Dragnea. Dincolo de comicul situaţiei (Sper că vă mai aduceţi aminte de un Nicolae Robu, primar al Timişoarei, făcut praf de CNCD pentru declaraţii împotriva ţiganilor, nu? Era alt Lae Robu, cred!) întreb : Doar atât se poate? Slăbuţ, pedeliştii se descurcau mai bine în alte vremuri. :)
 
PS2: Un domn pe care îl respect de altfel, candidat PNL la primaria unuia dintre sectoarele Capitalei, se îmbată cu apă rece susţinând că votul în două tururi la alegerile locale ar avea aceleaşi efecte pe care l-a avut mobilizarea masivă a diasporei, în noiembrie 2014. Probabil că până la alegerile locale din 2012, PSD nici nu a deţinut vreo primărie în România. Aşa e, nu a deţinut decât majoritatea lor. Chiar şi H2O face rău, băută în cantităţi prea mari!
 

vineri, 5 februarie 2016

Dacă taxele şi impozitele locale au rămas neschimbate de ce plătesc mai mult pentru casă şi teren?


După cum s-a precizat şi la finalul anului trecut, Consiliul Local al comunei Sînandrei a luat hotărârea de a NU mări dările datorate de către cetăţeni Statului. Totuşi suma plătită ca impozit pe unitate locativă a crescut cu aproximativ 10%.  Multă lume se întreabă  - nu fără temei! - de unde apare această diferenţă din moment ce hotărârea de Consiliu Local este una foarte clară în acest sens. Răspunsul îl regăsim dacă parcurgem Noul Cod Fiscal (Legea nr. 227/2015), mai precis articolul 465, alineatul 2, care ne spune că  terenul de sub casă se impozitează în funcție de rangul localității și zona în care se găsește imobilul. Impozitul este cel aferent terenului cu construcție, mai precizează, într-un document, Ministerul Finanţelor.
 
Mai simplu şi mai clar spus; Până de curând, proprietarii plăteau impozit doar pe curtea din jurul casei, nu și pe terenul pe care îl ocupa casa. De exemplu, pentru o proprietate de 250-300 de metri pătrați, dintre care 100 ocupați de casă (cazul casei părinteşti, în care locuieşte mama mea), în 2015 plătea impozit doar pentru cei 200 de metri pătrați din jurul clădirii. Adică aproximativ 95-105 lei pentru un teren aflat într-o localitate periurbană a Timişoarei. De acum, proprietarul va plăti un impozit de aproximativ 120-125 de lei doar pentru teren, la care se adaugă și impozitul pe construcție.
 
Acest impozit pe terenul de sub locuinţe va fi achitat şi pentru vile, fiind calculat în funcţie de amprenta la sol. De exemplu, dacă o casă are o suprafaţă construită de 120 de metri pătraţi şi două etaje, plus o mansardă, poate să acopere 50-60 de metri pătraţi de teren (amprenta la sol). La calcularea acestuia este mai importantă suprafaţa locuinţei decât numărul de camere. Pentru noul impozit pe terenul de sub casă, proprietarii vor primi, de la consiliile locale, încă o decizie de impunere, odată cu impozitul pe proprietate, cele două fiind virate în conturi diferite.
 
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, precum şi terenul înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii în suprafaţă de până la 400 m2 , inclusiv, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:
 
 
De aici apar diferenţele dintre cea ce s-a plătit în anii anteriori şi ce se plăteşte în anul 2016. După cum se poate urmări din prevederile noului act normativ cu normele sale de aplicare, pentru noul impozit pe terenul de sub casă, proprietarii vor primi de la consiliile locale, încă o decizie de impunere, odată cu impozitul pe proprietate, cele două fiind virate în conturi diferite. Deci diferenţele apărute între sumele achitate anul trecut cu titlul de impozit şi cele din acest an sunt determinate de prevederile Noului Cod Fiscal şi nu de hotărâri de consiliu local.
 
 sursa foto: Mediafax