Se dă următorul caz-şcoală: un mare producator de lactate dintr-o anumită zonă a ţării noastre şi-a construit intregul edificiu de promovare/marketing pe sloganul din inima Ardealului. Ideea prinde la consumatori, respectiva societate devenind unul dintre liderii pietei de profil din tara noastra. Imaginile prezentate in spoturile TV de promovare a produselor lactate respective ajung sa convinga, clientii ajungand sa creada ca vor consuma chiar lapte din inima Ardealului.
Doar ca, surpriza! Conform presei locale, compania care detine marca Napolact (caci despre ea este vorba) anume Friesland Campina a decis sa nu mai achizitioneze laptele de pe piata romaneasca, de la micii producatori din zona, reorientandu-se catre Ungaria vecina si prietena. De ce? Din cauza costurilor, laptele romanesc, din Ardeal, fiind mai scump cu aproximativ 10 bani decat cel produs de vacile din pusta maghiara. De unde acest fenomen? Pai el se datoreaza in primul rand subventiilor directe sau mascate de care beneficiaza fermierii unguri din partea guvernului. Romania, care aplica ad-litteram legislatia si recomandarile de la Bruxelles prefera sa-si sacrifice productia doar pentru a mai primii un foarte bine din partea Comisiei Europene.
Inaintea oricarui alt tip de nationalism, tara noastra ar trebui sa marseze pe ideea unuia de tip economic, care sa promoveze si sa stimuleze productia interna. Din nefericire, stupizenia si obtuzitatea unui guvern care a considerat la inceputul anilor '90 ca industria romaneasca nu reprezinta altceva decat o gramada de fier vechi iar pariul cu agricultura trebuie castigat cu orice pret (de catre cine, d-le P.R.?) a facut ca atunci cand am intrat in Uniunea Europeana sa nu insemnam altceva decat o piata de desfacere medie ca si dimensiune si nimic mai mult. Ar mai fi ceva forta de munca ieftina dar ea deja s-a disipat catre orizonturi mai primitoare.
