Pentru a înţelege cea ce se întâmplă acum cu Grecia - dincolo de teoria conspiraţiei, tot mai populară observ chiar şi rândurile unor oameni educaţi - este nevoie să parcurgem un mic istoric al ultimilor ani. Criza mondială declanşată la finalul deceniului trecut a lovit puternic această ţară, la finalul anului 2009 guvernul socialiştilor din PASOK condus de către Georgios Papandreou confruntându-se cu un deficit de aproape 13% . Pentru a evita colapsul total s-a format aşa-zisa troică, Banca Centrala Europeană, statele din zona euro şi Fondul Monetar Internaţional. În schimbul asumării unor măsuri de austeritate, a fost acordat guvernului elen un împrumut de 110 miliarde euro. Imens deja! Degrigolada economică în care intrase însă Atena a silit troica să mai acorde un împrumut, după doar un an, în valoare de 130 miliarde euro.
Măsurile cerute de către creditorii Greciei au dat roade, astfel că în perioada 2013-2014 asistăm la o reechilibrare bugetară, pe fondul unei reveniri economice. La guvernare s-au succedat mai multe guverne, printre care cel al unei coaliţii a celor două partide tradiţionale, PASOK şi Noua Democraţie, pe fondul scăderii încrederii în politicieni datorită apelului făcut la austeritate. Ultimul cabinet serios a fost cel format şi girat de Noua Democraţie, sub conducerea lui Antonis Samaras. Cum grecilor nu le este prietenă austeritatea, aceştia au iniţiat proteste, unele chiar violente, la Atena, Salonic sau Pireu. Degenerarea situaţiei şi lipsa de responsabilitate a factorilor guvernamentali au condus în mod logic la soluţia alegerilor anticipate. Astfel, în ianuarie 2015 grecii au fost chemaţi la urne. Aveau de ales între oferta partidelor raţionale, tradiţionale (Nea Demokratia, partid de centru-dreapta, liberal-conservator şi PASOK, partidul de centru-stânga, socialist) şi cea a extremiştilor de stânga, Syriza, care promitea încetarea masurilor de austeritate şi renegocierea termenelor împrumuturilor cu troica.
Desigur, într-o ţară predispusă la nemuncă, unde taxele plătite statului sunt facultative, unde facturile şi bonurile de casă sunt păsări rare, nu putea avea câştig de cauza raţiunea. Prin redistribuirea voturilor Syriza a câştigat o cvasi-majoritate în Parlament, sub conducerea populiştilor Tsipras şi Varoufakis. Doar că socotelile lor nu se prea mai potrivesc cu cele ale Uniunii Europene în principal, jocul lor periculos, flirturile cu Moscova pentru a şantaja Bruxellesul, nefăcând altceva decât să întărească imaginea de neseriozitate pe care oricum o aveau. Sub impulsul decisiv al Germaniei şi Franţei, Uniunea Europeană a denunţat acest mod de a impune soluţii. Grecii de rând, inclusiv votanţii Syriza! se simt acum trădaţi deoarece ei nu doreau excluderea din clubul euro ci doar renegocierea unor termeni. E şi greu să te închipui în afara UE când autostrăzi şi şosele, infrastructura feroviară şi altele au fost refăcute pe bani europeni! Ori Tsipras merge cu populismul până acolo încât cere un referendum naţional asupra acordului cu troica.
Problema grecilor este că europenii s-au cam săturat de jocul acesta de prost gust, şmecheresc, pe care îl practică comuniştii de la Atena. Prin urmare poarta ieşirii din UE pare deschisă pentru Grecia. Cum bine observa Radu Soviani economia Uniunii Europene a însumat în 2014 un PIB de 13,92 mii de miliarde de Euro. Economia Greciei – 179 de miliarde de Euro. Deci economia Greciei reprezintă 1,3% din economia Uniunii Europene și 1,78% din economia zonei Euro. Din punctul de vedere al importanței în economia Uniunii Europene, economia Greciei este, prin urmare, în marja de eroare (ca și România, care reprezintă doar 1,07% din economia Uniunii Europene). 1,78% este nesemnificativ la nivelul întregii Uniuni Europene, Bruxellesul putând renunţa facil la un membru care prezintă o predispoziţie pentru a crea probleme. Se poate însă lipsi Grecia de Uniunea Europeană? Dacă Tsipras doreşte ieşirea din uniune el are nevoie de o contrapondere care sa-i asigure finanţare continuă. FMI este scos din schemă, implicit Statele Unite, Rusia nu are capacitatea economică de a susţine Atena (în curând chiar ei vor întâmpina probleme grave de ordin economic, dacă privim indicatorii publici). Rămâne China, însă chinezii nu vor arunca cu banii într-un sac fără fund, după cum au făcut europenii. Concluzia: Grecia nu prea are alternativă.
PS: Am o repulsie faţă de politicienii gregari, populişti, lozincarzi, atât de prezenţi şi în România, la toate nivelele, însă Tsipras (cu a lui Syriza) este tatăl populiştilor şi a politicilor şmechereşti.
