Din istoria Sînandreiului. Baza de dirijabile de atac

Născuți aici, trăind în Sînandrei, ne-am obisnuit cu o anumită imagine a localitații noastre, schimbabilă, dar nu în salturi foarte accentuate. În zilele noastre totul pare foarte pasnic aici, însă situația nu a stat întotdeauna la fel. Spre exemplu sunt destul de convins de faptul că nu foarte mulți dintre noi cunoaștem un amănunt cel puțin interesant din istoria Sînandreiului: în timpul desfășurării Primului Război Mondial in localitatea noastră a funcționat una dintre cele  două baze ale dirijabilelor amplasate de germani în regiunea balcanică. Cea de a doua se regasea în localitatea Jamboli din Bulgaria. Baza de la Sînandrei a fost construită în fața cladirii gării, pe direcția Dudeștii Noi și a funcționat  intre  noiembrie 1915 - aprilie 1917, fiind dotată cu staţie radio, fabrică care producea hidrogen şi ateliere pentru reparaţii şi întreţinere.

La 8 noiembrie 1915 de la Sînandrei  a plecat un zeppelin model LZ-81, care a  transportat la Sofia delegaţia condusă de prinţul de Mecklenburg, care a semnat declaraţia în urma căreia Bulgaria a intrat în război de partea Germaniei, împotriva Antantei. Când mai mergem în concediu cu mașina în Grecia, să ne oprim puțin la Salonic si să ne amintim ca acest oraș a fost bombardat, începând cu data de 31 ianuarie 1916, de dirijabile plecate din localitatea noastră. După ce trupele franceze şi engleze au debarcat la Salonic, acest oraş a fost bombardat de dirijabile plecate de la Sînandrei şi Jamboli.

Primul din cele trei raiduri conduse de Ernst Scherzer a fost în 31 ianuarie/1 februarie, când au fost aruncate 2 000 kg de bombe cu distrugeri semnificative (inclusiv un depozit al băncii), urmat fiind de cel din 17/18 martie, existând cărţi poştale ale clădirilor distruse. Primul atac a însemnat 18 ore de menţinere în aer şi parcurgerea a cca 1 500 km. În 5 mai, un LZ 85, condus de Scherzer a fost atins de lovitura pornită de la un tun antiaerian şi s-a prăbuşit, cu toate eforturile celor 12 membri ai echipajului, în mlaştina de la gurile râului Vardar, tot personalul de la bord fiind luat ostatic. Membrii echipajului au fost descoperiţi de cavaleria franceză, după ce au incendiat dirijabilul (o flacără imensă, într-o noapte fără lună), pentru ca Zeppelin-ul să nu poată fi studiat. În goana după obţinerea unei bucăţi din aparat, un ofiţer canadian s-a înecat. Epava a fost transportată cu barje la Salonic, trofeul devenind o mare atracţie turistică. Partea din faţă a scheletului se păstrează la Muzeul Războiului din Paris. Cateva detalii   despre aparatul care a zburat prima dată la 12 septembrie 1915: diametru - 18,70 metri, volum - 31 900 mc, utilare - 4 motoare Maybach, viteza maximă - 27 metri/secundă. (amanunte aici)

Tot de la Sînandrei au plecat zeppelinurile tip LZ-86 care au bombardat Bucureştiul şi Ploieştiul (28 august - 4 septembrie 1916),  - unele fiind atinse de loviturile tunurilor antiaeriene şi demontate la Sânandrei -  iar mai apoi Chişinăul (cu LZ 97), Valona (Albania), Brindisi, Odessa şi Iaşi (cu LZ 101). Putem concluziona ca baza de dirijabile de la Sînandrei a avut un caracter strategic pentru Germania imperială, importanța ei fiind comparabilă cu cea a bazei aeriene americane de la Aviano, Italia, prin intermediul careia Statele Unite exercită controlul flancului sud-estic al NATO.

În anii '80, cînd părinții noștrii erau obligați să muncească terenurile agricole ale CAP - ului, pe sola aflată în fața clădirii Statiei CFR din Sînandrei încă se mai regaseau resturi materiale ale acestei baze. Dar aceasta este deja istorie...

FMI a greșit rețeta în cazul României. Știam!

După ce multă vreme ne-a încercat un sentiment de superioritate, încercând să părem altfel fața de cum suntem în realitate în cea ce privește relațiile țării noastre cu FMI si Banca Mondială, în 2009 declinul economic a condiţionat solicitarea de către România a unui împrumut. La 4 mai, Consiliul Executiv al FMI a aprobat acordul stand-by în valoare de 17,1 miliarde dolari. Ajustările macroeconomice au determinat  o contracție a numărului de locuri de muncă din sistemul bugetar, acestea conducând la un moment-dat catre un blocaj generalizat al serviciilor oferite de catre Stat populatiei. Am avut spitale si școli închise, o creștere substanțială a valorii TVA - ului, amputări salariale și pensii micșorate.  Efectele negative s-au vazut atunci când consumul intern a scăzut cu procente ce depășesc 20%, daca luam ca an de referinta 2008.

Acum, după trecerea a  câtorva ani de la momentul acela, Fondul Monetar Internațional - inspiratorul direct al acelor măsuri sinucigașe din punct de vedere economic - recunoaște cu jumătate de gura ca a cam dat cu oiștea-n gard, în cazul României. Dar să vedem ce se spune într-un document intern al FMI, în aceasta privință: "Măsurile de austeritate au întârziat revenirea economică a României. Aceste măsuri au dus, însă, la evoluție prociclică accentuată, ceea ce a întarziat, practic, revenirea economică. Privind în urma, s-ar putea argumenta că ajustarea ar fi putut fi graduală, mai ales având în vedere datoria publică redusă. "

Acelasi document mai arata faptul ca "s-a subestimat în mod semnificativ creşterea şomajului şi scăderea cererii interne odată cu consolidarea fiscală". Putin mai jos se recunoaste fara dubiu faptul ca "politica de promovare a austerităţii este posibil să nu fi reprezentat cea mai bună soluţie în cazul anumitor ţări pentru depăşirea dificultăţilor economice determinate de criza globală".  Tradus, cea ce se spune in documentul citat suna cam asa: baieti, ne pare rau, v-am tratat de cancer dar v-am dat SIDA. Am redus arieratele (ori macar am incercat!), am scazut deficitul, am tinut inflatia la o cota acceptabila dar am omorat intreprinzatorii mici si mijlocii, cu alte cuvinte v-am distrus osatura economiei.

Sunt foarte curios sa vad care va fi filosofia pe care se va edifica bugetul pe anul 2013, si mai ales sursele din care se va alimenta vistieria tarii. Pentru ca premierul Victor Ponta este cel putin naiv - interesat sau nu - atunci cand vine cu propuneri halucinante privind TVA - ul diferentiat pentru unele produse de stricta necesitate. Un procent fix de TVA, valabil la nivelul intregii economii, este mult mai usor de controlat de catre institutiile abilitate. O cota diferentiata de TVA nu face altceva decat sa produca un haos din care vor profita doar evazionistii.

Boboteaza 2013 la Schitul Feneș, Caraș Severin

Anul acesta slujba de Bobotează am trait-o la Schitul Feneș, schit care poartă hramul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul. Am întâlnit acolo o comunitate restrânsă dar extrem de implicată în bunul mers al așezământului. Schitul de la Feneș nu beneficiază încă de publicitatea altor așezări mănăstirești din țară, dar trăirea sufletească care te încearcă în acest loc este una deosebită. Vă îndemn să ajungeți aici dacă vreți să vă puneți ordine în gânduri și  să retrăiți ceva din creștinismul originar. Nu este greu de ajuns iar drumul este relativ acceptabil. (Cu Skoda Octavia nu am avut nici o problema în acest sens.) De la drumul principal Caransebeș-Orșova, în localitatea Feneș, comuna Armeniș cotești stânga aproximativ 5,5 km. Intinerariul este folosit și de catre cei care se ocupă cu exploatarea lemnului, deci nu vă așteptați la un asfalt ca-n palmă.

O descriere simplă a așezământului monahal ar suna în felul următor: Schitul Feneş a luat fiinţă la iniţiativa centrului eparhial în anul 2001 cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului la vremea respectivă fiind episcop al Caransebeşului. În clădirile dezafectate preluate de către Episcopia Caransebeşului s-a reuşit amenajarea unui paraclis, a unui corp de chilii, a unei trapeze şi a unei anexe gospodăreşti. Începând cu luna septembrie a anului 2008 schitul a fost transformat în schit de călugări, obştea monahală existentă depunând eforturi de finalizare a lucrărilor începute în această aşezare. Cadrul natural înconjurat de păduri de fag şi brad oferă un cadru prielnic pentru desfăşurarea de activităţi duhovniceşti, culturale şi sociale pentru credincioşii iubitori de spiritualitate ortodoxă.

PS: Imagini pe Facebook!

La Mulți Ani 2013!

Dragii mei

Iată că a mai trecut un an peste noi, un an cu problemele lui, cu bucurii, cu dezamagiri, cu suișuri, cu coborâșuri, am evoluat cu nonșalanță între agonie și extaz , un an in care am avut parte de speranțe împlinite sau, dimpotriva, de amânarea îndeplinirii unor dorințe manifeste.

Privind acum, la moment retrospectiv, pot afirma ca , per ansamblu, am avut parte de un an 2012 destul de generos, în care momentele pozitive au fost majoritare. Dacă este sa dăm crezare calendarului mayaș, tocmai ce am trecut de sfarșitul lumii, un sfârșit care se amână, iată, până când un alt savant distrat va descoperi noi semne ale Marelui Final. Dar cum mai aproape ne este maieul decât camașa, până atunci o sa intrăm in anul 2013, un an care stă încă sub semnul contracției economice. Este nevoie de întreaga noastră capacitate fizico-intelectuală pentru a merge mai departe cu bine.

Primiți din partea mea cele mai calde urări de Sănătate, Fericire, Bucurie și Noroc, pentru că, nu-i așa, și pasagerii de pe Titanic au fost sănătosi dar nu prea au avut parte de noroc.

La Multi Ani 2013!

Marius Crunțeanu

Mărturie despre Nichifor Crainic

Iată ca, după zeci de ani, încă mai avem prilejul de a auzi din gura unor supraviețuitori ai regimului concentrationar comunist din România, întâmplari din interiorul închisorilor politice. Mi-a atras atenția un interviu, publicat in ziarul Adevarul, cu fostul deținut politic Ilie Tudor, tatăl rapsodului Tudor Gheorghe. Printre altele, hâtrul oltean îl evocă și pe Nichifor Crainic, fostul director al revistei Gândirea, inițiatorul curentului gândirist în cultura română, axat intrinsec pe autohtonism, neo-ortodoxism şi naţionalism benign. 

L-aţi cunoscut? (pe Nichifor Crainic)

Sigur. Eram în curtea închisorii, să ne pună mâncare. Un caraliu, care-l recunoşte, zice: „O, tovarăşu’ Crainic! Dacă scrii pe o hârtie că nu există Dumnezeu, îţi umplu gamela!“. Crainic: „Dă-mi hârtie şi creion!“. „Nu te umili“, mă rugam de el. „Mi-e foame, Tudore!“ Şi a scris pe hârtie aşa: „Nu, cred în Dumnezeu!“. Nu ştiau ăia ce e virgula! Era mâncău săracul, avea 120 de kilograme când l-au adus. Se şi râdea la Aiud.

O alta personalitate evocată de catre Ilie Tudor este cea a marelui filosof Petre Țuțea, și el ajuns în temnițele regimului comunist. Redau fragmentul din interviu.

Aţi cunoscut, în temniţele Aiudului, personalităţi marcante ale neamului. Petre Ţuţea, spre exemplu, cum era?

Era perioada cu Laica, pe care au trimis-o ruşii în spaţiu. „Ce Dumnezeu, ce credinţă? Am ajuns pe Lună şi n-am dat de niciun Dumnezeu! Ce sunteţi, mă, aşa proşti?“, tot zicea colonelul Gheorghe Crăciun, de la Aiud. Al doilea în spatele meu era Petre Ţuţea: „Domnule colonel, nu vă supăraţi, pot să vă pun o întrebare?“. „Da, bă, filozofule, ia!“ „Aţi crescut la ţară sau la oraş?“ „La ţară.“ „Şi-aţi avut porci?“ „Da’ ce gospodar n-are porci?“ „Şi-aţi văzut dumneavoastră porci să se uite în sus?“. Aiudul, să ştii, a avut umorul lui!

 

Biciuitor de-adreptul umorul din interiorul închisorilor comuniste!

 

Crăciun Fericit!

Pentru credicioșii creștini exista doua momente definitorii de-a lungul anului; Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos și Învierea lui dintre morți. Ne regăsim in perioada Sărbatorii Nașterii Mântuitorului, prilej de bucurie pentru fiecare credincios deoarece, prin trimiterea pe Pamânt a propriului Său Fiu, Dumnezeu ne-a aratat ca îl interesează recuperarea sufletelor noastre, a păcătoșilor.

CRĂCIUN FERICIT SA AVEȚI, ALATURI DE FAMILIILE VOASTRE ȘI DE TOȚI CEI DRAGI.

Timișoara, Decembrie 1989. Eroii nu mor niciodată

Iată că am ajuns și in aceea perioadă a anului care, pe noi, cei din această zonă a țării, ne sensibilizeaza la modul cel mai profund. Începând cu data de 16 Decembrie, în fiecare an, ne aducem aminte cu pioșenie de cei care nu mai sunt printre noi datorită faptului că ei au crezut in Libertate și Democrație, au crezut în schimbarea in bine și, poate, atunci când alții erau mai lași, au considerat că este de datoria lor  gestul de a nu mai da înapoi.

Dar ce s-a întâmplat atunci, în acea zi de 16 Decembrie? Iată o relatare destul de fidelă. În jurul bisericii reformate din Piaţa Maria, credincioşii reformaţi demonstrează paşnic, cu lumânări în mâini, păzindu-l pe pastorul Laszlo Tökés care urma să fie eva­cuat. Apare primarul Petre Moţ care, împreună cu Laszlo Tökés, încear­că să liniştească lumea din stradă. Reformaţilor li se adaugă oameni ai Timişoarei de toate vârstele, pro­fesiile şi credinţele, adunaţi spontan într-un act generos de solidaritate şi expresie a dorinţei de libertate şi de­mocraţie.

O parte a mulţimii se în­dreaptă spre Căminele Studenţeşti spre a aduna noi demonstranţi. Se ajunge la sediul Comitetului Judeţean PCR unde au loc altercaţii cu autorităţile. Se operează primele arestări.După-amiaza se întâmplă ine­vi­tabilul: în jurul orelor 16,00 – 17,00 se adunaseră deja peste 400 de per­soane. Sunt blocate două tramvaie de către un grup de tineri care strigă pentru prima dată “Jos cu Ceauşescu!”. După un moment de debusolare, mulţimea începe să strige: “Jos cu Ceauşescu!”

Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, apoi în Piaţa Operei, scandând o serie de lozinci anticomuniste.Pe drum sunt distruse pancar­dele de propagandă care împânzeau oraşul. Acum se naşte drapelul revoluţiei, steagul din care a fost decupată stema comunistă. Manifestanţii sunt din nou întâmpinaţi de forţele de ordine, miliţieni, militari sau civili înarmaţi. Cu toată rezistenţa, sunt nevoiţi să se retragă. O mare parte sunt arestaţi, bătuţi şi duşi în arestul Miliţiei. Alarmat de ceea ce se întâmpla la Timişoara, Ceauşescu orga­ni­zează de urgentă o teleconferinţă cu factorii de decizie de acolo. Va da ordin să se deschidă foc fără so­maţie împotriva civililor. Ordinul va fi dus la îndeplinire şi la Timişoara vor cădea primele victime în după-amiaza aceleiaşi zile.Conform declaraţiilor victi­me­lor, cei care au deschis foc asupra mulţimii au fost cadre ale M.A.P.N., ale Ministerului de Interne şi ale Securităţii.

Centrul oraşului este acoperit de sute de demonstranţi. Se în­mulţeşte şi numărul securiştilor în civil. Semnele bătăliei pluteau în aer.Pe treptele Catedralei se adună un grup de copii şi tineri civili care încep să scandeze: “Jos Ceau­şes­cu!, Libertate! Vrem o ţară liberă!” Dintr-un transportor blindat se trag rafale care seceră mulţimea. Actul crud şi absurd care a avut loc sub privirile timişorenilor a întărâtat şi mai mult. În diverse zone începe o luptă deschisă cu cei care au decis să susţină în continuare un regim compromis. Se aruncă cu pietre şi cu sticle incendiare înspre maşinile şi transportoarele din care se trăgea.

Aceasta este o relatare comprimată a primelor zile ale revoltei anticomuniste de la Timișoara. După cunoștiințele mele, comuna noastră, Sînandrei, a adus și ea o jertfă pe altarul libertații, în acel decembrie însângerat. Este vorba de doamna Steliana Flueran, erou-martir, decedată în data de 25 decembrie 1989 la Spitalul Victor Babeș, după ce fusese împușcată în curtea Uzinei Textile Timișoara (UTT). Ajunsese la spital cu diagnosticul plagă toraco-abdominală datorată patrunderii unui glonț de mitralieră.

Istoria acelor zile încă nu a primit o formă finală. Considerate de către unii autori o veritabilă lovitură de stat si nimic mai mult, evenimentele din Decembrie 1989 - cel putin partea care a avut ca si actori principali pe locuitorii din Timișoara și împrejurimi - s-au evidențiat printr-un puternic caracter anticomunist. Atunci timisorenii nu au cerut o schimbare la vârful PCR ci abandonarea totală a organizării pe baze comuniste a societații românești.