Desi pentru mine fotbalul nu mai reprezinta demult o miza in sine, partidele importante pentru echipele romanesti sau pentru nationala inca le traiesc la intensitate maxima. Aseara am fost conectat la maxim la miza partidei dintre reprezentativa Frantei si Romania noastra. Dupa epuizarea timpului de joc si in urma rezultatului cunoscut, recunosc, cu un ochi si jumatate am plans iar cu o jumatate am ras. De ce am ras?Pentru ca un pariu mai vechi de-al meu, Costel Pantilimon, tinde sa devina o certitudine. Felul in care a reusit sa inchida pentru mai mult de optzeci de minute poarta echipei nationale ma face sa cred ca Bogdan Lobont se gaseste tot mai aproape de iesirea definitiva din vederile selectionerului.
Ma bucur pentru Panti. Omul acesta a inceput de foarte de jos, avand si o situatie familiala destul de dificila. De ce? Pentru ca el provine dintr-o familie in care, atat tatal sau cat si mama sa, sunt surdo-muti. Va dati seama cat de dificila a fost trecerea de la o lume a tacerii catre tumultul de pe stadioane? Imi inchipui cat de greu i-a fost lui Pantilimon sa inceapa sa comunice cu proprii fundasi, in vacarmul caracteristic meciurilor de fotbal cu miza. Imi aduc aminte ce spunea Gabi Boldici, fostul lui antrenor de la Poli, despre el. Talent imens, talie fizica impresionanta insa...cam mut! Asa ca Boldici a insistat foarte mult pentru ca Panti sa vorbeasca, sa comunice foarte mult cu proprii coechipieri pe faza de aparare. Si a fost bine ca a facut acest lucru.
Pantilimon este un talent innascut dar inca insuficient slefuit. Cred ca are nevoie de o noua provocare, afara, la un club puternic din Europa. Aud ca Arsenal si Manchester United se intereseaza de pretul lui. Arsene Wenger chiar a fost prezent pe Stade de France special pentru al urmari pe Pasarila. Probabil ca in pauza de iarna va parasi Timisoara. Si este normal sa se intample asta deoarece el are nevoie sa treaca la un alt nivel. Si este bine sa faca pasul acum, la 23 de ani, deoarece mai tarziu s-ar putea sa pupe doar Azerbaidjanul cel mult!
Presa a incercat sa il traga spre hatisuri de cancan, prezentandu-l pe Panti ca pe un fost coleg de scoala a fufei care raspunde, momentan, la numele de Monica Columbeanu. Nu a cuplat deloc la aceste "dezvaluiri", preferand sa nu isi aminteasca public daca a cunoscut-o sau nu pe respectiva doamna. Dar nu a uitat de unde a plecat si cine l-a ajutat. "Pe la 8-9 ani, tata mi-a zis că ar fi bine să mă fac portar. Mi-a explicat că sînt destul de înalt şi că în poartă e mai uşor. Simţea că n-am şanse să ajung prea departe ca jucător de cîmp. L-am ascultat pe tata, şi uşor-uşor a început să-mi placă să mă tăvălesc. Eram curajos! Plonjam fără să ţin cont că jucăm pe ciment, pe zgură sau în sală, pe parchet. Eram plin de julituri, dar n-am renunţat nici o clipă. Aşa m-am călit"
Asa a devenit un caracter adevarat - am spune noi acum. Dupa meciul de la Paris, cu siguranta ca multe usi i se vor deschide, vor exista alte perspective, vor exista cluburi puternice din Anglia sau Italia care ii vor solicita serviciile. El trebuie sa ramana la fel de modest si sa munceasca de doua ori mai mult decat acum. Bravo Panti, bravo Pasarila, bravo Moldovene, noi, cei din Timisoara te vom aprecia intotdeauna pentru cea ce esti.
