Unde gresim ca si natiune?

Ultima incercare de demitere a presedintelui Traian Basescu s-a desfasurat sub imperiul generosului slogan "Vrem o tara ca afara". Cu siguranta ca multi dintre noi ne-am dori o Romanie mai curata, cu mai mult respect pentru mediul inconjurator, traversata de la un capat la altul de autostrazi precum cele de la vest de noi, cu oameni mai senini, mai putin apasati de grija zilei de maine. Structural, ca si pregatire profesionala sau putere de munca, nu suntem cu nimic mai prejos decat locuitorii tarilor mai dezvoltate. Martori ne pot fi concetatenii nostrii care au reusit sa se integreze cu succes in societati diferite de cea romaneasca, avand totusi in spate si bagajul romanesc.

De ce insa Romania, ca si natiune, ramane tributara la capitolul civism, implicare sociala si mentalitate politica? Greu de formulat un raspuns fara a face apel la psiho-istorie. In schimb unul simplist ar arata asa. In codul nostru genetic s-a strecurat, de-a lungul timpului, microbul neincrederii, al autosuficientei, al criticismului cronic. Am ajuns sa nu ne mai placa nimic din cea ce ne incojoara. Nu mai avem incredere in semenii nostrii, ne simtim tradati zi de zi, ceas de ceas. Nu avem curajul de a ne lua destinul in propriile maini, de a iesi din starea de minorat atat de bine descrisa de catre Imanuel Kant. Ne place sa carcotim la colt de strada, ne complacem in situatia de asistati, vrem sa stim tot timpul cea ce se intampla in ograda vecinului, poate chiar sub plapuma sub care doarme. Ne plac barfele si cancanul, zambim condescendent la necazul altuia, iubim sa dam sfaturi altora, acestea, de cele mai multe ori fara valoare sau gresite intentionat.

Din tot acest tablou lipseste ceva care sa ne defineasca ca si popor: un proiect national, de coeziune, care sa arata lumii ca suntem o natiune si nu o turma de oi bezmetice.  Romania ultimelor doua decenii a devenit tara proiectelor incepute si lasate neterminate. Toate administratiile care s-a succedat, de la FSN - ul inceputului anilor '90 si pana la USL - ul zilelor noastre, au excelat la capitolul proiectelor demarate. Avem oficialitati care participa la deschideri de santiere dar, din pacate, prea putini sunt cei care ajung sa taie si panglici inaugurale. 

Politicianismul - nu Politica! - este responsabil pentru abandonarea totala sau partiala a proiectelor incepute de catre administratia precedenta. Nu este bun pentru ca nu a fost ideea mea, par a spune unii politicieni romani. Fals! Daca ai tact atunci trebuie sa iei de la fiecare tot ce are acesta mai bun, in materie de proiecte sau idei. Sa ne gandim doar la Autostrada Soarelui, demarata acum zece ani de catre administratia Nastase, atat de necesara pentru fluidizarea traficului auto dintre Bucuresti si Litoral. Timp de ani de zile lucrarile au fost abandonate, desi finalizarea ei descongestiona arterele rutiere din zona. Concomitent se incheie celebra portiune de autostrada Turda - Gilau. De la nimeni catre nimic! Cui a folosit acest fapt? Greu de raspuns. Cel mult lui Mircea Badea, pentru a deveni (mai) celebru!

O alta problema foarte facil de observat, este si aceea ca Romania, ca si tara, nu mai are foarte multe interese permanente, care sa transgreseze limitele temporare ale unei administratii. Aproape totul se face pentru un interval de patru ani. Dupa aceea, Potopul! In campania premergatoare referendumului am putut observa implicarea directa a unor state occidentale in sustinerea  d-lui Traian Basescu. Da, acolo, in capitalele acelor tari exista interese directe si permanente in legatura cu Romania, interese care prevaleaza asupra factorului politic.Lectia aceasta trebuieste invatata si asumata si de catre conducatorii nostrii.

Ideea principala pe care o sustin este aceea ca avem nevoie de continuitate intre administratiile consecutive. Un proiect bun nu trebuie blocat pe motive politice. Nu ajungem nicaieri asa. Faptele dau masura omului, dicton perfect valabil si in cazul de fata. Haideti sa judecam faptele si nu cancanul. Valabil plenar, local si national.