luni, 21 octombrie 2013

Semnificaţia rugii în Banat

Iata ca am intrat in saptamana premergatoare rugii din satul nostru, Sînandrei, eveniment legat de hramul bisericii noastre, Sfântul Dumitru. Pe langa semnificatia religioasa a acestei sarbatori, ruga sau negeia reprezinta si un prilej de intalnire cu rudele, apropiatii sau cunoscutii, din acest punct de vederea ea stand alaturi de Invierea Domnului Isus sau, intr-un alt registru, de Ziua Mortilor. Dar care este ritualul unei rugi din Banat si implicit la Sinandrei? Iata o scurta prezentare.
 
Fiind o sarbatoare a bisericii, ruga e si un prilej de a se da donatii catre aceasta. Astfel, cate unul dintre cei mai marcanti membri ai comunitatii este desemnat, in fiecare an, “nasul rugii”. “Nasul” este desemnat ori de consiliul parohial, ori se ofera voluntar. In ziua respectiva nasul ofera bisericii o donatie in bani sau obiecte de cult. La slujba religioasa din acea zi aduce un colac frumos, de sarbatoare. Donatia nasului se consemneaza in registrele bisericii.
 
Organizarea petrecerii rugii (negeii), cade in sarcina “caparasilor”. Acestia sunt de obicei tinerii satului care aduna bani de la fiecare casa (ori se hotaraste o suma fixa, ori da fiecare dupa posibilitati-dar cum banateanul e om “falos” nu prea se lasa unii mai prejos decat altii). Din acesti bani e tocmesc muzicantii ce urmeaza sa cante la ruga satului.
Atunci cand se incheie contractul cu acesti muzicanti (mai demult era vorba despre un contract strict verbal), tinerii organizatori le dau acestora un avans, numit la noi “capara”- iata, deci, ca s-a explicat si provenienta termenului “caparas”. Uneori “nasul” rugii doreste sa contribuie intr-o masura mai mare la banii pentru muzica, si chiar exista cazuri cand acest “nas” achita toata suma, atunci nemaistrangandu-se bani din casa in casa.
 
Petrecerea propriu-zisa are structura diferita de la localitate la localitate. Astfel, in unele localitati canta muzica dupa masa o repriza de 4-5 ore care este “jocul”, urmeaza o pauza pentru cina, iar de la 12 noaptea si pana dimineata urmeaza “balul”. A doua zi se canta de dupa-amiaza si pana seara un alt “joc”, nemaitinandu-se balul. In alte locuri se tine ruga in ambele zile cu bal, in altele numai cu joc. Fiecare comunitate isi are traditiile proprii legate de desfasurarea rugii.
 
Un alt moment deosebit al rugii este “jocul de pomana”. Familiile celor care au decedat in anul ce a trecut intre ruga precedenta si pana la momentul respectiv vin la locul de desfasurare la pretrecerii (de obicei un platou larg, fie la biserica, fie la scoala, fie la caminul cultural, ca sa incapa toti partcipantii) cu cosuri pline cu colaci si prosoape legate cu lumanare, bautura, colive etc. Familia decedatului plateste muzica sa cante in amintirea celui disparut. Inainte de inceperea jocului se anunta :”Jocul ce urmeaza sa fie de pomana lui “X”, Dumnezeu sa-l ogineasca”. Familia sta in mijloc, cu cosurile, si impart pomana tuturor celor care joaca. se aprind lumanarile, iar dupa primul dans specific (care iarasi e diferit, de la zona la zona, dar in cele mai multe cazuri e “braul”, toti dansatorii se opresc, isi pastreaza pozitia din dans, si, cu lumanarile aprinse, asculta o doina de pomana in memoria celui disparut. Dupa doina, jocul continua in succesiunea fireasca, specifica zonei.
 
Daca ruga este la data unui “sfant” (Ion, Dumitru etc), cei care poarta acest nume dau de baut celorlalti participanti si fiecare dintre cei cu numele respectiv “poarta jocul inaince”. Fiecare membru al comunitatii se pregateste acasa la el cu tot ce e mai bun pentru ruga si fala este de a avea cat mai multi musafiri adica “gosci” din alte parti. Fiecare casa se zugraveste, geamurile, portile, se vopsesc etc. in vederea rugii. Totul trebuie sa fie “tzock um pock” – asa zice banateanul, adica impecabil. (sursa)
 
Din punct de vedere artistic, ruga din acest an de la Sinandrei propune nume si genuri muzicale care incearca sa cuprinda o paleta cat mai larga dintre preferintele participantilor. Astfel, vom avea parte de muzica populara de calitate in compania formatiei Monalisa Sufan, urmand ca mai apoi sa apara pe scena Adela Popescu, DJ Project, Dochia Banda, Ramona Roescu, Ducu Cărăneanțu, Cornel Brici si Florin Petrescu, mai cunoscut ca fiind Axinte de la ”Vacanța Mare” dar care a activat o vreme in cadrul celebrei formatii de muzica lautareasca Generic.  Felicitari organizatorilor care tin sus stacheta si reusesc inca sa particularizeze Ruga de la Sinandrei ca fiind una dintre cele mai făloase din întreg Banatul.