joi, 5 iunie 2014

Invitatie la ratiune.Nu va bateti joc de Timisoara!

 
Dezideratul euro-atlantic a reprezentat forta motrice a societatii romanesti, ideea care a coagulat fortele politice de toate coloraturile in jurul unui destin de dorit pentru tara noastra. Indeosebi din primavara/vara anului 1999, atunci cand presedintele Emil Constantinescu a legat soarta militara a Romaniei de Alianta Nord-Atlantica prin acceptarea survolului asupra teritoriului national al aparatelor de zbor americane, Romania si-a revendicat locul de membru cu drepturi depline al comunitatii conduse de Statele Unite. In fapt, din acel moment Romania si-a identificat linia strategica in relatia privilegiata cu America.

Timisoara, orasul-simbol al revoltei anticomuniste din decembrie 1989, a reprezentat intotdeauna un spirit aparte, non-conformist, vizavi de curentul politic in voga. In anii '90, atunci cand o tara intreaga se regasea sub dominatia politica a FSN/FDSN/PDSR, aici oamenii se incapatanau sa voteze cu PNTCD - ul lui Coposu. In noul mileniu alegerea timisorenilor a mers tot catre acest partid. De ce? Probabil ca ar fi nevoie de un studiu mai aprofundat ca sa poti emite o explicatie cat de cat logica. Spirit de fronda? Poate. Ideologie? Posibil. Remanente de mitteleuropeni dezmosteniti? Plauzibil. Poate ca este vorba de cate putin din toate. Ideea e ca Timisoara a fost intotdeauna altfel.

In politica locala contemporana zilelor noastre se intampla lucruri ciudate, nelalocul lor. Se pare ca recent, in urma negocierilor dintre PSD, PPDD si PNTCD (ma rog, o aripa dintre multele din acest ultim partid!) s-a format o noua majoritate in Consiliul Local Timisoara, opusa primarului Robu si duetului zice-se de dreapta, PNL-PDL.  Cinste celor care au reusit performanta, tipul acesta de intelegeri ne indica o viata politica vie, si, indiferent de cea ce comenteaza carcotasii, pana la urma aceasta este normalitatea politica. Comunicare, interese comune, implicare, dorinta de schimbare. Unii stapanesc mai bine arta compromisului, altii traiesc inca blocati in binomul universitar profesor/student. Este si asta o alegere personala.
 
Cea ce nu ar fi trebuit tranzactionat la masa negocierilor ar fi fost respectul fata de timisoreni. In ce cheie se poate oare judeca nominalizarea unui domn, Bogdan Herzog pe numele sau, pentru functia de viceprimar? Este socant sa auzi ca ditamai PSD  - partidul care da guvernarea tarii - accepta pentru aceasta functie o persoana care nu face un secret din admiratia profunda pentru regimul autoritar al perpetului presedinte rus Vladimir Putin. Acelasi domn propunea mai acum doi ani colonizarea burilor sud-africani pe ogoarele Banatului, de parca ne-am afla in plin secol XVIII! Numele d-lui Herzog poate fi intalnit pe siteul Vocea Rusiei, cel care reflecta politica statului rus, mai bine spus liniile de forta emise dinspre entitatile informale ale Kremlinului.

Pana la urma totul se traduce in perceptiile pe care le poate naste o asemenea decizie. Sa nu uitam ca un oras intreg (Cluj-Napoca) a fost pus la index pentru multi ani din cauza prezentei in fruntea urbei a unui om foarte vesel si cu idei originale (scuzati eufemismele!)  precum dl.Gheorghe Funar. Nu cred ca Timisoara merita un asemenea tratament, indiferent de magnitudinea dezamagirii pe care o traieste PSD in relatia cu dl.primar Nicolae Robu. Timisoara merita mai mult. Mai cautati, cu siguranta se poate gasi un alt tip de politician pentru functia de flanker la Robu.

Ca sa fie totul clar pentru toata lumea, Romania inca exista in aceasta parte a lumii sub actuala ei forma, in actualele granite, cu organizarea statala democratica (perfectibila, dar democratica!) aproape exclusiv datorita unei relatii speciale dezvoltate cu Statele Unite. Nu ne putem permite artificii politice care ar avea ca si consecinte reorientari subite sau racirea relatiilor cu Washingtonul. Umbrela americana este decisiva pentru existenta statului roman, in actualele conditii existente in arealul nostru geografic. Ori Timisoara nu ar trebui sa reprezinte terenul de joaca a unor oameni cu idei nastrusnice.

2 comentarii:

  1. Draga Blogger, ceea ce se intampla astazi in consiliul local nu trebuie sa mai mire pe nimeni deoarece:
    - unii care au fost sponsorizati pentru a castiga primaria isi denunta sponsorii;
    - unii care au votat PNTCD si Orza din reflexul loialitatii fata de Ciuhandu si a celor 16 ani sub acest mandat le vine sa se arunce in Bega stiind ca votul lor aduce un al doilea viceprimar comunist, pardon, PSD-ist in haina de taranist;
    - in Timisoara unde niciodata nu am crezut ca va castiga un comunist la parlamentarele partiale, ne trage semnalul de alarma ca viitorul primar este posibil sa fie ROSU;
    - unde dupa 2 ani de primarie nu se regasesc politici locale specifice doctrinei liberale, deoarece nu exista nici liberali care sa le execute, nici idei de pus in practica;
    Nu te supara pe mine ca am luat drumul exilului dambovitean, cu mitici in jurul meu prefigurand de mult degringolada existenta intr-o anumita filiala, fara planuri, fara management si fara viitor.
    TRIST DAR ADEVARAT!!!
    un simpatizant al blogului tau

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am pretentii foarte mari de la echipa actuala din Primaria Timisoara, se functioneaza in aceeasi nota mediocra; mai mult, nici macar numele Dan Diaconu nu spune multe timisorenilor. Cum am spus demersul noii majoritatii este unul normal pana la numele celui propus pentru ai lua locul lui Diaconu, un domn Herzog cunoscut mai mult pentru ideile sale pestrite. Daca exista o noua majoritate atunci este normal ca ea sa isi impuna oamenii din jurul primarului. Dar mai multa responsabilitate in alegerea acestora n-ar strica.

      Mult noroc la Bucuresti, sa ne revedem sanatosi!

      Ștergere