Definiţia DEX a Statului: Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară.
Acum ceva timp un ilustru fost mogul de Dâmboviţa, beneficiar al unor legături invizibile dar palpabile cu lumea trecutului, participa la un dialog cu ziaristul Cătălin Tolontan. Dar iată esenţa lui:
Cătălin Tolontan: Numai că mai sunteţi şi puternic, pe lângă ceea ce aţi spus dumneavoastră. Acesta e atributul fundamental. Acest raport e un raport ilegal între un stat slab şi nişte oameni de afaceri foarte puternici.
Sorin Ovidiu Vântu: Întăriţi-vă statul, domnilor!
Şi Statul şi-a arătat forţa reală! Când acesta doreşte cu adevărat instaurarea domniei legii, acest lucru chiar se întâmpla. Timp de mai bine de două decenii Statul a fost aproape absent în anumite domenii. Însă atunci când spre exemplu, economia de nuanţe gri/negru ajunsese la aproximativ 55%, sub influenţa unor stimuli veniţi şi din alte zone geografice, atente la posibilitatea vulnerabilizării statalităţii în faţă ascensiunii zonale a Rusiei, instituţiile şi-au arătat adevăratele capabilităţi. Personaje îndoielnice precum Vântu, Patriciu sau Voiculescu au dispărut treptat, dar totuşi rapid! - din prim-planul vieţii româneşti. Patriciu, săracul, a murit în urma unei boli incurabile chiar înainte de a fi condamnat. Voiculescu stă priponit la beciul domnesc iar Vântu, după ce a produs elucubraţiile cu rakeţii îngropaţi prin Dealurile Moldovei şi a mai dat un raid pe la mititica, acum predă lecţii de economie şi face predicţii politice. De-ale pensiei!
Oamenii aceştia au avut la un moment-dat aproape totul. Chiar şi instituţii ale Statului lucrau pentru ei şi acoliţii lor. Supraexpunerea mediatică, încercarea de a-şi subordona în totalitatate Statul i-au condus către condiţia de dinozauri aflaţi în plină epocă a extincţiei. Nu mai există cale de întors, în ciuda furibundei campanii marca Antena 3 în favoarea patronului Dan Voiculescu şi a subitei transformări a lui Vântu în comentator politic şi guru economic. Parafrazând titlul unui film franţuzesc cu Alain Delon (Ne réveillez pas un flic qui dort - Nu treziti un politist care doarme), un comentator american spunea: Nu treziţi Statul care doarme; este atât de greu să-l convingi să se culce la loc...
Sursa foto: http://www.ziaristionline.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu