duminică, 27 decembrie 2015

Despre etichetă şi imagine publică


În Marea Britanie un premier relativ performant (e greu să-l apreciezi foarte corect, venea în funcţie după Margaret Thatcher!) a trebuit să renunţe la funcţie (şi) datorită faptului că avea prostul obicei de a-şi băga cămaşa în chiloţi, lucru necaracteristic unui adevărat gentleman! Presa a aflat iar bietul John Major (despre Honest John este vorba) a fost tocat mărunt-mărunt-mărunt  - mai ales în The Guardian, prin pana cartoonistului Steve Bell - până când a ajuns o umbră a celui care se lansase cu atâta aplomb în politica mare.  Asta înseamnă puterea presei şi respectul pe care ar trebui să-l porţi faţă  de propria ta imagine publică. Caz şcoală.

Steve Bell a început să lucreze la The Guardian din 1990, alături de editorialistul Les Gibbard, cel care întărea prin scris cea ce caricaturisul exprima prin desen. În acelaşi an John Major a fost ales premier din partea conservatorilor. Prima descriere a noului prim-ministru:  a crap Superman! Legenda a fost lansată, ştafeta a fost preluată de alţii. Printre aceştia şi Alistair Campbell, de la Daily Mirror, cel care băga oricând mâna în foc, jurându-se că Major îşi bagă cămaşa în chiloţi! Rostogolirea acestei informaţii a decredibilizat guvernarea conservatoare, cu toate că premierul a sesizat de la bun început tenta destabilizatoare a acesteia, spunându-i chiar biografului său oficial Anthony Seldon că aceasta campanie it is intended to destabilise me and so I ignore it.

Steve Bell sesizează însă potenţialul politic real al caricaturilor sale şi, în iunie 1995, redesenează scena din sculptura Pieta a lui Michelangelo, cu Margaret Thatcher pe post de Fecioara Maria şi John Major ca un Isus învins, cu capul în poala "mamei" sale. Cel care se autodescria ca fiind un socialist anarhist şi un libertarian a avut o contribuţie importantă la spargerea fundamentului politic solid al conservatorilor, construit în anii '80 de doamna Thatcher.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu