În dulcele stil carpato-pannono-balcanic, atunci când politicienii simt că nu se mai bucură de suficientă legitimitate apelează instant la retorica naționalistă. Doar în această cheie trebuiesc interpretate recentele evoluții politice ale relațiilor dintre București și Budapesta. Totul a debutat de la propunerea secretarului de stat al Ministerului de Externe maghiar, Nemeth Zsolt, ca primarii din Ungaria să arboreze steagul Ţinutului Secuiesc. Până aici avem de-a face cu o acțiune internă a Ungariei, cea care poate să arboreze și drapelul statului Vanuatu, deoarece această decizie privește exclusiv teritoriul national maghiar.
Însă premierul român Victor Ponta nu s-a putut abține si, în ziua urmatoare a catalogat acțiunea ungară ca fiind o obrăznicie. Ca să îi dea cu tifla șefului guvernului de la București, omologul său maghiar Viktor Orban, prieten foarte bun cu guvernatorul Traian Băsescu, a făcut uz de aceleași mijloace prin care a determinat absenteismul maghiarimii de la referendumul din vară, făcând în așa fel încât pe 18 ianuarie, preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, să le ceară primarilor din zona municipiilor Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc să arboreze pe faţada primăriilor drapelul secuiesc. O mână de ajutor pentru un prieten politic, s-ar putea spune. De aici și până la declarațiile inflamante nu a mai fost mare lucru. În goană după capital politic, am avut de-a face cu fel de fel de inepții, debitate atat dinspre partea română cât și dinspre cea maghiară.
Problema cea mare a acestui tip de manipulare politicianistă este aceea ca ea vine să zgândăre orgolii și răni cicatrizate dar încă nevindecate. Pe fondul acestui marasm economic care pare sa nu mai aibe sfârșit, acest model de discurs prinde. Oamenii tind să se refugieze în fantasme de genul României pure din punct de vedere etnic sau a Ungariei Mari. Mă aștept atât de la politicienii români cât și de la cei maghiari să-și mențină discursurile între limitele decenței, pentru a nu alimenta conflicte care nu își au sensul în două țări care, vrând-nevrând, sunt membre ale Uniunii Europene.
Exemplul a fost dat de un cetățean, pe Facebook, care a fâcut din afișul care ilustrează acest articol un adevărat viral. Csaba Janosi îl cheamă, iar prin intermediul posterului îi îndeamnă atât pe români cât și pe maghiari să nu se lase manipulați. Subscriu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu