Zilele acestea mi-a atras atenţia un citat din opera lui Hermann Hesse, cel care a publicat, sub pseudonimul Magister Ludi, lucrarea intitulată Das Glasperlenspiel (Jocul cu margele de sticla). În esenţă Hesse se pronunţa în favoarea acceptării alterităţii, a culturii freak ca o condiţie a progresului. Cu tot darwinismul-evolutionist manifest aici, nu pot să nu ii dau dreptate autorului. Miezul argumentaţiei autorului german o redau mai jos.
Pe lungul drum de la pește, pasăre și maimuță, până la animalul belicos
al timpurilor noastre, pe drumul acesta lung, la capătul căruia sperăm
să devenim oameni și zei, nu cei "normali" ne-au împins înainte, din
treaptă în treaptă. Dimpotrivă, normalii au fost întotdeauna
conservatori, preferând zonele sănătății și ale lucrului verificat. Unei
șopârle normale nu i-ar fi trecut nicicând prin minte să încerce să
zboare. O maimuță normală nu s-ar fi gândit nicicând sa-și părăsească
adăpostul din copaci și să meargă în două picioare pe pământ. Cel care a
încercat mai întâi acest lucru a fost fantastul, visătorul,
individualistul, poetul și inovatorul din rândul maimuțelor normale.
Normalii sunt, după părerea mea, meniți să păstreze forma existentă, un
mod de viață, o rasă, o specie, s-o protejeze și s-o întărească pentru a
se asigura pe ei înșiși. Fantaștii, în schimb, nu se dau înapoi să facă
salturi, să viseze negânditul, pentru ca, cine știe, într-o bună zi,
peștele să devină animal de uscat, iar maimuța-om.
Din postura conservatorului autoconsiderat normal (chestiune de repere, deh!) nu pot să nu iau în consideraţie un puct de vedere admirabil exprimat.
