România ca si entitate statala de sine stătătoare, nu are la această dată un proiect de ţară foarte clar. Au existat ţeluri urmărite cu destulă obstinaţie în ultimii douăzeci de ani - a se vedea cazurile aderari la NATO si la Uniunea Europeana - idealuri care au supravietuit unui ciclu electoral complet, insa acestea nu au fost si nu sunt nici pe departe suficiente. Romania resimte inca necesitatea formularii unui proiect de tara care sa arda energiile a cel putin doua generatii. Asa s-a facut mica Unire din 1859, asa s-a obtinut independenta de stat de la 1877-1878, in acest mod s-a infaptuit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Atunci cand este intrebat un membru al establishmentului politic actual despre viziunea domniei-sale asupra dezvoltarii tarii in urmatoarele decenii, intotdeauna se va face apel la cuvantul unitar. Dezvoltarea unitara a teritoriului - caci despre aceasta este vorba - presupune eforturi majore in vederea reducerii decalajelor de dezvoltare dintre regiunile istorice ale Romaniei nu prin scaderea nivelului de dezvoltare din regiunile privilegiate ci prin crearea cadrului propice avantului economic in teritoriile vitregite oarecum.
Aceasta este teoria! Din pacate practica ne invata ca intotdeauna in deciziile forurilor guvernamentale arbitrariul, factorul personal, va fi determinant in dauna intereselor legitime. Sa ne aducem aminte de nivelul investitiilor guvernamentale in Cluj, in vremea cabinetului Boc! Are rost sa mai aducem in discutie faptul ca o zona precum judetul Timis, al doilea contributor la bugetul de stat dupa Bucuresti, nu beneficiaza nici de arena multifunctionala, nici de sali de sport noi si, mai nou, nici de un Spital regional? Nu cred ca mai are sens, subiectul a fost deja intors pe toate fetele de catre oameni mai inteligenti, ba chiar si de unii politicieni zevzeci, nedemni de a reprezenta Timisoara in Parlamentul Romaniei, care au pierdut o buna ocazie de a tacea macar.
Din pacate practica aceasta tinde sa prinda radacini si in comunitati mai mici. Alocarea resurselor locale in functie de anumite considerente netransparente, de calcule pre si post-electorale, nu fac altceva decat sa creeze falii de neincredere in factorii decidenti. Si este pacat deoarece intr-o prima faza mai toti au fost creditati cu bune intentii. Miza electorala a anului 2016 nu o vor constitui doar protipendadele locale ci mai ales locuitorii suburbiilor, ai mahalalelor, ai cartierelor si strazilor marginase. Un efort unidirectionat in favoarea satisfacerii nevoilor edilitare ale primilor, cu limitarea sau excluderea celei de-a doua categorii, va fi fatal oricarui.
Dezvoltarea unitara presupune masuri simetrice ca si efect, egal impartite intre componentele unei comunitati, locale sau nationale. Dimpotriva, alternativa treptelor de viteza comporta aparitia arbitrariului, a factorilor noninstitutionali ca si actori in procesul de decizie, in alegerea zonelor de investitii. Spre ce ne indreptam? Inca nu este clar.
