In lucrarea Între Hitler și Stalin; România și pactul Ribbentrop - Molotov, regretatul istoric Florin Constantiniu - probabil cel mai bun contemporanist ai ultimilor cincizeci de ani scrie ca Ion Antonescu a decis intrarea României în al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-
In acest enunt avem toate circumstantele atenuante in favoarea actului de la 23 August 1944; nu aveam un tratat semnat cu Germania nazista iar promisiunile lui Hitler erau apa de ploaie. In schimb rusii ajunsesera deja pe teritoriul national. Si inca un mit care trebuie spulberat: cel al Maresalului Antonescu. Acesta nu a fost absolvent al Colegiului Saint-Cyr (mai mult, Marin Preda in "Delirul" il crediteaza ca fiind chiar sef de promotie la ilustra scoala de razboi franceza - total fals!), a fost un ofiter bine pregatit insa, in acelasi timp el a fost un politician lamentabil.
Adrian Cioroianu ii face unul dintre cele mai realiste portrete: „Generalul – ulterior mareşalul – Ion Antonescu a fost un patriot, un om integru, ca şef al unui stat intrat în război nu şi-a luat nici o garanţie diplomatică, iar ca tactician avea o bună pregătire, numai că a fost contrazis flagrant de desfăşurarea ca atare a războiului. Dar nu a fost şi nu este un erou”. Sa arunci o tara in razboi doar pe baza promisiunilor unui om instabil psihic, fara nici un tratat semnat, te cam descalifica ca si conducator de stat!
PS: Mi s-a parut necesar scurtul text de mai sus in contextul in care noi, românii, avem tentatia de a ne autoflagela, vorbind despre celebra întoarcere a armelor, sarbatorita cu fast in vremea comunismului, ca despre o tradare a camarazilor de arme germani. Daca noi nu vom redeveni demni în faţa Istoriei, este îndoielnic ca altii ne vor privi altfel.
PS: Mi s-a parut necesar scurtul text de mai sus in contextul in care noi, românii, avem tentatia de a ne autoflagela, vorbind despre celebra întoarcere a armelor, sarbatorita cu fast in vremea comunismului, ca despre o tradare a camarazilor de arme germani. Daca noi nu vom redeveni demni în faţa Istoriei, este îndoielnic ca altii ne vor privi altfel.
