O mică provocare pentru cei care îşi aruncă un ochi şi pe acest blog; la data de 2 Noiembrie vom avea primul tur al alegerilor prezidenţiale. Ar fi foarte interesant să vedem de către cine vă simţiţi voi, prieteni, cel mai bine reprezentaţi în această confruntare. Ca atare începând de azi, pentru următoarele patruzeci şi două de zile, veţi găsi inserat aici un mic sondaj cu numele principalilor competitori pentru funcţia supremă în Stat. Este interesant de urmărit care este fotografia politică a perioadei de precampanie/campanie electorală. Sigur, suntem doar o fărâmă dintr-un întreg însă este foarte posibil ca în turul al doilea de scrutin diferenţa să fie făcută tocmai de către două segmente în general ignorate din societatea românească: microgrupurile politice si socio-profesionale şi aşa zisa majoritate tăcută, formată din românii care ies la vot doar în momentele de mare încleştare. Au resimţit forţa acestei majorităţi atât Ion Iliescu în 1996 cât şi Adrian Năstase în 2004. Iar, din păcate pentru el, unul dintre candidaţii principali din acest an merge pe acelaşi tip de campanie, majestuoasă până aproape de megalomanie. Dar aceasta este o altă poveste.
Eu nu mai cred in nimeni si in nimic. Nu votez.
RăspundețiȘtergere