În aceste zile dezbaterea publică este centrată pe subiectul accidentului mortal care a implicat un politist rutier, membru al suitei vice-premierului Gabriel Oprea. În mareea informaţiilor deja făcute publice iată şi câteva opinii personale.
1. Există o blocadă cvasi-totală la nivelul televiziunilor de ştiri din România în tratarea acestui subiect. Excepţie face Digi 24, post care obţine puncte de rating tocmai din această opţiune. Dacă la B1TV şi Antena 3 nu poţi emite pretenţii - cele două televiziuni fiind doar nişte oficine de propagandă/şantaj, în schimb deontologii de la Realitatea TV au dat-o urât cu oiştea-n gard. La şcoala de jurnalism a prea-cinstiţilor clujeni Cosmin Guşă şi Rareş Bogdan numele Oprea a fost ocultat cu desăvârşire, alimentând cu noi argumente ideea că această televiziune a devenit la rândul ei arondată interesului naţional. Să nu uităm că în săptămâna premergătoare alegerilor din PSD aici a rulat un adevărat serial de acuze la adresa lui Liviu Dragnea. Înfierarea noului lider al social-democraţilor s-a făcut cu mânie proletară, în cadrul unor conclavuri măreţe, cu invitaţi dintre cei mai ciudaţi. Cu Oprea e altceva! :) PS: România TV nu urmăresc, este sub demnitatea unui om cu IQ peste numărul pe care îl poartă la ghete să privească cel mai pestilenţial post de televiziune din ţară.
2. Expectativa PSD pe această temă nu anunţă nimic bun pentru Gabriel Oprea. Să nu cădem în capcana de a pune semnul egal între declaraţiile lui Ponta şi PSD. Ca de obicei acesta vorbeşte mult şi fără sens. În mai multe rânduri Dragnea şi-a arătat indispoziţia referitoare la tipul de relaţie existentă între PSD şi gaşca lui Oprea. UNPR a fost formaţiunea politică care a căpuşat cel mai mult PSD! Nici Oprea nu l-a agreat vreodată pe Dragnea, dovada fiind acea declaraţie în care spunea că el este legat doar de persoana lui Victor Viorel ca premier şi partener politic. Era vădit o ameninţare la adresa acelora care vedeau PSD la guvernare şi într-o etapă post-Ponta.
3. Poziţia ALDE rămâne încă o necunoscută. După izbucnirea scandalului Tăriceanu a ieşit cu o declaraţie în care făcea o comparaţie între el, preşedintele Senatului, al doilea om în Stat, care nu are escortă, şi Oprea, un biet tablagiu ajuns vice-premier, care nu poate merge nici până la toaletă fără antemergător. Sigur, ultimele cuvinte nu-i aparţin copresedintelui ALDE, dar aceasta era ideea.
4. PNL are acum, poate, una dintre ultimele posibilităţi de a face cu adevărat opoziţie. Dacă în acest moment nu va deveni vârf de lance împotriva abuzării funcţiei de către Oprea atunci la anul sigur nu va câştiga nici un rând de alegeri. Lumea s-a cam săturat de non-combatul penelistilor iar faptul că a apărut concurenţa Băsescu ar trebui să-i stimuleze.
5. Presa şi jurnaliştii online în marea lor majoritate s-au raportat corect la eveniment. Mi-a reţinut atenţia o replică a Laurei Nureldin, teleprompteristă la Antena 3, dar un jurnalist cu infinit mai multe resurse, cu un bagaj de cunoştinţe peste medie. Făcea Laura o constatare crudă la adresa atitudinii lui Oprea: Dacă tot n-are coloană vertebrală, și-a făcut coloană oficială. O frază care spune aproape totul despre acest lugubru personaj.
Ca o concuzie, din nou cel care are în mâini cartoful cel mai fierbinte este preşedintele PSD, Dragnea. Luaţi această declaraţie a Simonei Man, fosta presedintă PPDD şi lider actual al UNPR: În actuala conjuctură politică dacă pică Oprea, pică și Ponta, pică și guvernul. Acesta este adevărul, aceasta este miza. Ameninţarea este una uşor de sesizat. Tradus ea înseamnă dacă îl lăsaţi pe Oprea pradă la câini, pa-pa guvernare! De urmărit care va fi reacţia oficială a PSD faţă de acest caz care riscă să se transforme într-o afacere gen Arafat/iarna 2012. Şi când vorbesc de PSD nu fac referire la Victor Viorel Ponta. Mare atenţie şi la parlamentarii UNPR, sunt peste 50 de capete iar PSD sigur nu-i va accepta pe toţi pe locurile lor eligibile. Vor încerca negocieri separate, individuale cu PNL şi Mişcarea Populară. De aici încolo se pot întâmpla multe. Uitaţi-vă în calendar, mai este puţin până în 2016!
PS: Absolut dezagreabilă atitudinea faţă de acest tragic eveniment, exprimată public de unii lideri ai sindicatelor poliţiştilor. Pupincurismul acestora ar provoca silă chiar şi lui Emil Bobu. Omerta presei audio-vizuale este aproape totală dar s-au mai văzut revoluţii generate de Facebook/Twitter, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu