Ideologiile politice în România anului 2016

Aud uneori în jurul meu întrebarea supremă în cea ce priveşte orientarea politică: Tu eşti de stânga sau de dreapta? Desigur, orice respondent care se respectă are şi o opţiune doctrinară. Astfel, cu multă morgă, poţi auzi din partea unuia care nu a lucrat nici măcar un minut în mediul privat că el este dă dreapta, după cum un gigel care are o echipă de zidari plătiţi la negru cu mult sub media economiei, răspunde cu patos că el este dă stânga. Aceasta - ca şi multe altele - face parte din pleiada de contradicţii care ne caracterizează ca şi popor. Dar ăsta este atât farmecul cât şi blestemul nostru.

 

Însă lucrurile stau mult mai rău privind în sus, către vârful piramidei politice actuale. Nici măcar unii dintre membrii Parlamentului nu prea pricep ce e aia ideologie politică. În aceste condiţii nu poţi cere celor mulţi decât să se conformeze cu cea ce văd şi aud la televizor. Ori acolo el îl poate urmări pe deputatul/senatorul X care trece cu o graţie de prim-balerină de la partidul A (dreapta) la partidul B (stânga) fără să roşească în obraji. Să spunem că asta ţine şi de educaţie şi de morală. O întrebare însă rămâne: Mai sunt de actualitate diferenţierile ideologice stabilite în preajma Revoluţiei Franceze de la sfârşitul secolului al XVIII - lea? Urmărind cea ce se întâmplă de câteva decenii bune, personal sunt tentat să cred că nu. Nu mai există guvernări pure de dreapta sau de stânga ci un mixaj de măsuri politice care pot fi revendicate atât dinspre stânga cât şi dinspre dreapta politcă. Tendinţa aceasta nu este una caracteristică doar noilor democraţii ci ni se relevă ca un fenomen generalizat. Guvernarea lui Tony Blair din Marea Britanie a însemnat, poate, apogeul din prima parte a mariajului stânga plus dreapta. Modelul s-a extins deoarece a apărut ca fiind unul de succes.

 

Guvernările din România ultimilor cincisprezece ani nu au făcut rabat de la acest curent. Atât PSD cât şi PNL au guvernat cu ochii larg deschişi, fără vreo amprentă ideologică foarte clară. Aş dori însă să abordez puţin mediul online care se revendică ideologic de la tradiţiile stângii sau dreptei politice. Citesc astfel pe pagina de întâmpinare a unui blog politic românesc, revendicat de dreapta, următorul credo: I'm a fan of Disproportionate Response!   Sigur, un slogan la modă acum câţiva ani în mediile neoconservatoare americane, care încerca să transmită ceva. Poate că are vreun sens acolo, în State, dar aici la noi sună extrem de fals. Ca român, cum poţi să fi un admirator al raspunsului (militar, se înţelege!) disproporţionat când noi, ca şi ţară, nu reuşim de zece ani să formăm o escadrilă de avioane militare care să mai şi zboare! Forme fără fond, ar constata Maiorescu, fără teama de a greşi.

 

În acelaşi mod imatur gândesc şi apologeţii stângii. Bunăoară, în aceste zile se discută intens despre cât ar fi de benefică creşterea salariului minim pe economie la 1200 de lei. O dispută falsă, dacă este să îmi spun părerea. Probabil că onorabilii apărători ai acestei idei nu iau în considerare faptul că, odată cu creşterea din pix a lefurilor, vor creşte propoţional cuantumurile amenzilor şi a unelor impozite. Nemaiamintind aici că promovarea unui salariu minim foarte ridicat poate să însemne şi o interdicţie de a lucra. Un exemplu: Să luăm cazul unui mic intreprinzător dintr-un sat sărac din lunca Timişului, să zicem. Obiectul de activitate îl constituie confecţionarea de coşuri de nuiele din lemn de salcie. El are nevoie de muncă angajată dar preţul de piaţă a acestor coţuri este unul necompetitiv în condiţiile oferirii unor salarii medii sau mari. Avem pe de-o parte necesitatea muncii angajate, forţă de muncă disponibilă în zonă, necesităţi de trai mai reduse faţă de zonele urbane şi periurbane (oamenii mai au câte o grădină, gaini, animale, etc) iar pe cealaltă o legislaţie restrictivă în cea ce priveşte cuantumul salarial. De pierdut au cu toţii!

Postmodernismul a acţionat vizibil şi asupra formei consacrate a eşicherului politic. Disoluţia ideilor clasice este un fapt de domeniul evidenţei. Dacă ne raportăm la Statele Unite, acolo neoconservatorii au oricând loc în cadrul administraţiilor democrate. Viitorul va aparţine formaţiunilor politice capabile să ofere soluţii în funcţie de problemele reale pe care le traversează societatea. Factorul ideologic va fi unul secundar, subsumat obiectivului principal.