Ășcia-s paorii!

O poezie de duminică, în grai bănățean, scrisă de către Dimitrie Acea din Sculea, comuna Gătaia. Din nefericire mesajul ei este încă extrem de actual pentru satele din pusta Banatului.

 
sursa foto: http://nelucraciun.wordpress.com/2011/01/30/chipuri-peste-vremuri-paorii-3/

Uită c-o dat Dumniedzău
Ca să facă plopu piară
Sî dân fiecare sat
Colectivu să dispară.

Paurilor li s-o dat
Tot pământu înăpoi,
Ăla care li-o fost loat,
Numa fără car sî boi.

Să niși nu-ț vină să credz :
Dă atunsi dân el răsar
Bruscălani, urdzâși, buiedz,
D-ale dă nișicând nu pier.

Nu o măi crescut un spic
Dă ordz, grâu, ovăs, săcară,
Să aibă pauru nostru
Șie să ducă-n sac la moară.

Niși un fir dă cucurudz
Dân pământ n-o răsărit,
N-o măi mers nime la sapă,
La rărit, la sâruit.

Asta dzâc sî io viață –
Toată lumea-i ferișită.
Nărocu-n privațî ășcia
Care nie măi țân cu pită.

Că pământu s-oginieșce,
Nu-i un ban dă arătură.
Ungi-i discuitu, grapa
Șî sămânța dă cultură ?

Nu-i pră se loa azotu,
Ierbicidu, plăci sapa.
Prețurili-s cât grămada
Dă să-ntoarșie cu lopata.

Ai d-ar trăbui să lucrie
Dă la stat primesc pomană
Cât să-ș ia, pră lună-o dată,
Un ou, doauă, d-o găigană.

Or ajiuns toț ca orbețî,
Șierșători la primărie.
Uici-asa nie giece Domnu,
La români, dămocrațâie.