marți, 1 mai 2018

România revoltei ce va veni

Este 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, prilej de a ne reaminti ce înseamnă responsabilitatea socială. După incidentul grav din Piaţa Haymarket, guvernanţii a devenit mult mai atenţi la tot ceea ce înseamnă nemulţumirile angajaţilor, Statul devenind un arbitru între cele două componente din câmpul activităţilor economice. Statele Unite şi Marea Britanie (pe lângă ţările nordice)  sunt exemple pozitive de armonizare progresivă ale intereselor proletariatului şi patronatelor, fără zguduiri sociale majore. Modelul acesta se încearcă a fi replicat la diferite scări, în mai toate ţările care îşi doresc o dezvoltare economică solidă.

Contrar tuturor învăţămintelor care ar fi trebuit trase atât din propria-i istorie din secolul XX cât şi din experienţele altora, România pare a fi devenit o ţară pliată pe un calapod de dezvoltare specific ţărilor din America Latină, unde există o pătură socială bogată şi extrem de bogată, urmată de un hiatus, pentru ca apoi să avem parte de o populaţie săracă şi foarte săracă.  Ataşat textului aveţi o fotografie reprezentând o notă de plată dintr-un local de fiţe din Mamaia - România. Nu, nu este vorba de un instantaneu de tip paparazzi ci de o aruncare pe piaţă făcută la dorinţa celui care a făcut consumaţia. De ce? Probabil ca să arate sărakilor cine este el şi familia lui, afacerişti înşurubaţi bine la sursele de bani bugetari. Aici sunt banii Dumneavoastră!  ar suna mai realist în aceasta situaţie. Parafrazând puţin, Armand de Brignac este şampania pe care o bea poporul prin intermediul beizadelelor celor care se îndoapă din contractele cu Statul Român.  Tragic, dar realist. Aceşti îmbogăţiţi conjuncturali arată o lipsă crasă de empatie şi decenţă vizavi de situaţia grea în care trăiesc milioane de români. Bogăţia o poţi trăi şi altfel, şi anume  în respect faţă de cei în mijlocul cărora vieţuieşti. În ţările civilizate s-a înţeles acest lucru. În insula noastră de Americă Latină din sud estul Europei încă nu.

Spuneam mai sus că nu prea am învăţat mare lucru din istoria începutului de secol XX. Atât Vechiul Regat cât şi România întregită au reprezentat locul unor inegalităţi sociale absolut condamnabile. Răscoala de la 1907 a fost doar una dintre expresiile acestei realităţi. Anii 1920 - 1930, cu acea corupţie endemică, a săpat adânc la fundamentele tânărului stat, născut după Marea Unire. Rapoartele Siguranţei din acele timpuri - acelea care au fost publicate - ne arată eforturile pe care această instituţie le făcea pentru limitarea extinderii ideilor socialisto-egalitariste. Şi atunci prăpastia socială se lărgise şi devenise incontrolabilă din punct de vedere politic. Şi în acei ani au existat asemenea exemplare precum cel cu nota de plată din Mamaia, dornice să epateze prin statut şi avere, avere obţinută tot din spolierea Statului prin contracte total defavorabile interesului public. Iar omul de rând vede, analizează şi reţine. 

Nimic nu s-a schimbat, iar una dintre primele legităţi ale istoriei este reprezentată de ciclicitatea ei. Este momentul să risc un pariu politic: ideile marxiste nu sunt moarte, iar egalitarismul se va exprima politic mult mai intens în ţara noastră în viitorul apropiat. Cei mai buni agenţi electorali ai acestuia sunt tocmai aceşti îmbuibaţi de stil nou, incapabili de a-şi trăi bogăţia într-un mod decent. 


vineri, 22 decembrie 2017

Cu (oarecare) relativism despre Decembrie 1989

Suntem in data de 22 decembrie, la 28 de ani de la alungarea lui Nicolae Ceausescu. Mai zilele trecute am aflat din surse oficiale (Parchetul Militar) ca Revolutia din 1989 a insemnat in sine o continuitate, la primul nivel de decizie al tarii neexistand nici un moment vreo forma de vid de putere. In toti acesti ani scursi de la acele evenimente, am invatat sa judecam totul in termeni absoluti, cand mai degraba s-ar fi impus o analiza relativa. Adevarurile despre momentul Decembrie 1989 sunt multe.  Pentru exemplificare haideti sa ne aplecam astazi asupra modalitatii in care s-au raportat cele doua superputeri, Statele Unite si Uniunea Sovietica, la situatia din tara noastra din acele zile.

Teoria interventionismului sovietic a captat atentia unei cvasiunanimitati a cercetatorilor acelei perioade: am aflat astfel de celebrii incursionisti/excursionisti, de agentii GRU si KGB din Armata si Securitate, etc. Evenimential, toate acestea pot fi chestiuni reale. Dar jocul mare s-a facut la nivelurile mult mai inalte. Redau mai jos un fragment interesant, dintr-o lucrare extrem de interesanta (Revolution 1989 the Fall of the Soviet Empirea istoricului britanic Victor Sebestyen:

US objections to the Brezhnev Doctrine should not apply in this case (Romania) . On Christmas Eve Baker formally suggested ‘that the Soviets have the incentive and the capability to do something to stop the bloodshed’. He said the US would not object ‘if the Warsaw Pact felt it necessary to intervene’ in Romania. This was almost exactly the tenth anniversary of the Soviet invasion of Afghanistan.

It seemed an extraordinary suggestion for an American Secretary of State to make. He told the American Ambassador in Moscow,  Jack   Matlock,  to sound out the Soviets, who reacted with mirth. Shevardnadze said the idea was not sinister ‘but merely stupid’. He was ‘categorically opposed’ to any outside intervention. The Romanian Revolution was ‘their business’. Any kind of Soviet intervention might ‘make a martyr out of Ceausescu’.  Besides, the fighting stopped immediately after he was executed.  

Late on 24 December, Matlock had an uncomfortable meeting in Moscow with one of Shevardnadze’s officials, Ivan Aboimov , who repeated that the USSR would not intervene. The Americans, he pointed out, had just a few weeks earlier invaded Panama to remove a hated dictator, Manuel Noriega, from power there. He was brutalising his people and involved in a drugs-running cartel that smuggled co- caine into the US. ‘We’ll leave that sort of intervention to you,’ said  Aboimov. ‘You mentioned  the Brezhnev Doctrine. From our side, we will give you the Brezhnev Doctrine as a gift.’

Aflam asadar ca americanii sunt cei care, invocand doctrina Brejnev (suveranitatea limitata a statelor comuniste in raport cu interesele globale ale URSS) , au cerut o interventie armata in Romania, a statelor membre ale Pactului de la Varsovia. Asta la zece ani de la atacul sovietic asupra Afganistanului. Alte vremuri! In 1979 Uniunea Sovietica nu era inca pe cale de a sucomba. Sevardnadze mai ca nu-i face prosti pe americani si s-a opus oricarei forme de interventie deoarece aceasta ar fi facut din Ceausescu "un martir" 

La 24 decembrie ambasadorul american Jack Matlock s-a intalnit cu Ivan Aboimov, adjunctul ministrului de externe sovietic, Eduard Sevardnadze. Americanul a facut presiuni pentru ca armata sovietica sa intre in Romania, dand ca exemplu (si ca alibi!) modalitatea in care Statele Unite au scapat de dictatorul panamez Manuel Noriega. Ironic, Aboimov ii spune ca daca tot a invocat Doctrina Brejnev si se gaseau inaintea Craciunului, le face aceasta doctrina cadou americanilor. 

Ce putem intelege din toata aceasta situatie? In principal doua aspecte. Primul ar fi acela ca expertiza americana asupra acestei parti de lume era una dezastruoasa. Caderea comunismului nu se regasea intre evenimentele anticipabile de catre administratia Bush. Cel de-al doilea, esential!, dezangajarea treptata a sovieticilor din Europa de Est era una reala, fapt dovedit de tot ceea ce s-a intamplat in acel an, 1989. URSS nu mai avea forta necesara de a sustine un sistem politico-economic, devenit nesustenabil chiar prin prisma tezelor sustinute de catre patriarhii comunismului. 

La douazeci si opt de ani de la acel Decembrie, ar trebui sa realizam intr-un final ca raul principal ni l-am facut singuri. Ceea ce a inceput la Timisoara ca o revolutie, a fost acaparat brusc de catre niste indivizi pregatiti sa preia puterea imediat dupa inlaturarea lui Ceausescu. Cu orice pret! Din acest motiv s-a si murit atunci.  Restul, ca  au fost rusii, ca au fost americanii, reprezinta doar alibiuri. Proaste. 


joi, 15 iunie 2017

Atacul la Grindeanu. De ce? O cronologie scurta

19 Mai 2017, Liviu Dragnea , Bacau: Ma multumesc toate ministerele si ca cetatean, si ca presedinte de partid, si ca presedinte al Camerei Deputatilor.

1 Iunie 2017 - este anuntata oficial vizita pe care urma sa o efectueze presedintele Romaniei la Washington. Contextul era unul clar si presupunea aprofundarea relatiilor dintre tara noastra si Statele Unite. Pe surse se stia deja ca Donald Trump are de gand sa aduca Romania in grupul de state first tier, adica prietenii apropiati ai Americii, parteneri globali ai Washingtonului. Contactele initiale cadeau in sarcina presedintelui, urmand ca ele sa fie dezvoltate la nivel de guvern.

dupa 1 Iunie - tot mai des, pe mai multe canale, pe surse sau direct, se vorbeste de o remaniere sau de o schimbare a guvernului. Sorin Grindeanu este cunoscut ca un filoamerican si un filoeuropean convins. Spre deosebire de aripa retrograda, revoluta din PSD, formata din gruparea Dragnea, cea care face ochi dulci Rusiei lui Putin, Grindeanu reprezinta prospetimea unei social-democratii moderne, calibrata pe interesele strategice ale Romaniei.

14 Iunie 2017, Bucuresti - Ziua Infamiei, cea a incercarii de executie publica a lui Grindeanu in cadrul osificatei structuri denumita CEX. Printre alte reprosuri existente in evaluarea Dragnea - Valcov, il regasim si pe acela ca nu a dezvoltat relatiile cu Rusia.  Sorin Grindeanu in conferinta de presa de azi noapte: La capitolul de Politica Externa , printre nerealizari e trecuta dezvoltarea relatiilor cu Rusia. Imi asum. Stiam ca Romania e in Uniunea Europeana, iar UE a impus sanctiuni economice Rusiei. Poate ca domnul Valcov si ceilalti stiu altceva. Si de-asta trebuie sa plec, probabil.

In aceeasi conferinta de presa de la sediul Guvernului, Sorin Grindeanu a foslosit de cel putin doua ori cuvantul ceaslov, cuvant cu origini in limba rusa si cu care premierul a ales sa boteze documentul elaborat de cuplul Dragnea - Valcov. In lumina acestor dezvaluiri (atentie, la acest nivel niciodata cuvintele nu vor fi rostite clar si deslusit) putem  sa ne intrebam cine sunt cei care, in realitate, ghidoneaza activitatea gastii aciuate in jurul lui Dragnea Liviu? 

PS: Antena 3 o arde langa despre presupusa relatie a premierului Grindeanu cu SRI. OK, poate fi inteleasa setea de senzational si de explicatii facile, dar, bai baieti si tu, Oana Stancu, de agentii de influenta ai Rusiei...nimic? Aia sunt buni? Ca tot veni vorba de A3, mult respect pentru Radu Tudor, unul dintre putinii oameni normali din haznaua aia. 

luni, 5 iunie 2017

PSD la momentul schimbării de leadership

În ultima vreme s-au înteţit atacurile la adresa lui Sorin Grindeanu şi a guvernului pe care îl conduce. Dacă cele care vin dinspre opoziţie sunt absolut normale şi ele se subsumează întru totul  logicii existenţei alternativei politice, cele care îşi au sursa chiar în cadul PSD sunt greu de înţeles dacă nu ne raportăm la momentul important pe care îl trăieşte sau îl va trăi partidul în lunile viitoare: succesiunea lui Liviu Dragnea. Este foarte greu de crezut că actualul preşedinte al PSD  îşi va păstra funcţia în faţa veritabilului asediu judiciar la care a fost/este supus. Nu discut aici despre acuzaţiile care i se aduc (unele dintre ele absolut ridicole) ci doar despre însemnătatea politică a perioadei.

Cea mai vocală contestatoare a lui Grindeanu din ultima vreme se numeşte Gabriela Vrânceanu-Firea şi este primarul Capitalei. Recent, la Antena 3, ea a făcut albie de porci cu guvernarea Grindeanu, ţinta ei reală fiind persoana premierului.  Ca şi principală gură de tun a grupării Florentin Pandele-Codrin Ştefanescu - Şerban Nicolae, d-na Firea are un mod absolut particular de a fura startul în competiţia internă, mizând pe atragerea celor care fac parte actualmente din cercul de intimi ai preşedintelui Dragnea. Mai mult, ea creionează existenţa unei  legături intrinseci între actualul şef al PSD şi posibilul ei leadership.

În fapt, persoana premierului a început să deranjeze acel  grupuscul în momentul în care Sorin Grindeanu şi-a asumat personal retragerea Ordonanţei 13, cea care a scos în stradă zeci de mii de români şi care a pus în pericol întreaga guvernare.  Insuficient explicată, emisă sub presiune într-un moment în care acest cabinet nici nu îşi intrase bine în rol, aceasta a avut darul de a zgândari o rană încă  deschisă în societatea românească, cea a corupţiei endemice şi a absenţei pedepselor exemplare pentru cei care se dedau la asemenea acte. 

Aceste atacuri la persoana premierului ne indică exact polii de putere care există la acest moment în cadrul PSD. Lupta se va da între o tabără anacronică, formată din cei mai sus amintiţi, cu doamna Firea ca şi port-drapel, şi cea a premierului  Grindeanu, una forjată pe o social-democraţie modernă, europeană, suplă, capabilă de a prelua idei bune din tot spectrul politic acceptabil. Din păcate d-na primar-general  pare aş dori continuarea curioaselor expediente declarativ-politice, cele de genul "Iohannis nu merită să fie preşedinte pentru că nu are copii" şi care l-au costat atât de mult pe candidatul prezidenţial Victor Ponta.  De data aceasta afectat va fi PSD în ansamblul său.

Spre deosebire de d-na Firea - care pare mult mai preocupată de luptele interne din PSD şi mai puţin de grija Capitalei României - Sorin Grindeanu a ales să guverneze pentru România.  Ori calitatea actului de guvernare trebuie să-şi aibe echivalent în nivelul de trai al cetăţeanului.  Măsurile adoptate de actualul cabinet au adus un plus material pentru toţi românii. Atacurile disperate, total necolegiale, ne indică încă odată faptul că respectiva doamnă a ales ca mijloc de exprimare ţaţismul în dauna discursului politic. Curat-murdar, coană Pandele!

joi, 30 martie 2017

Sistemul "reacţionar" şi Băsescu cel neprihănit

De destul de multă vreme se discută în spaţiul public depre existenţa unei reţele formată din anumite instituţii ale Statului cu o putere formală/informală, a unor surse de putere informală adiţionale sau concurente cu cele statale şi a ambasadelor statelor aflate în relaţii de forţă cu puterea de la Bucureşti. Cu un termen generic i s-a spus sistem. Agenda zilei în România este inundată cu evenimentele care au ca sursă de inspiraţie sau de propagare tocmai acest sistem. Aceasta este o realitate, fie că ne convine sau nu. Ne putem obişnui cu ideea (cum facem cei mai mulţi dintre noi) sau o putem repudia (cum fac puţini) cu riscul de a părea ridicoli uneori.

Ultimul mare luptător apărut în lupta contra sistemului este fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. Evenimentul în sine ar fi unul spectaculos dacă n-ar fi marcat de patina ridicolului. Acest sistem a căpătat forma finală chiar în timpul mandatelor prezidenţiale ale d-lui Băsescu, între anii 2005-2014. Fostul preşedinte şi-a datorat longevitatea în funcţie tocmai acestei încrengături ciudate de interese, cărora supravieţuirea politică a tristului personaj i-a convenit. Un om slab (Băsescu a fost un politician slab, timpul va dovedi asta) este un om controlabil. Marea greşeală a fostului matelot a fost aceea de a se considera un fel de tătuc al sistemului, iniţiatorul, controlorul  şi stăpânul său, când, în realitate, condiţia lui reală a fost aceea de preşedinte contemporan cu jocul final, cel în care puterea nu mai înseamnă votul popular ci voinţa păpuşarilor, cei corect intuiţi de către Octavian Paler în ultimii ani ai vieţii lui. Dispensabil, de înlocuit, unul dintre cei mulţi posibili idioţi utili.

Este ridicol azi să-l vezi pe fostul mascul Alfa al politicii dâmboviţene, cel care se considera făcătorul de jocuri în Europa de Sud-Est, cum vede în CEDO  singura şansă de a scăpa de o justiţie pe care, acum, o consideră incorectă. Doar că procurorii sunt aceeaşi, în frunte cu d-na Kovesi, cei care sub mandatele sale prezidenţiale i-au târât pe adversarii săi politici în malaxorul telejustiţiei. Ce mai contează că fostul primar Chiliman este achitat? Cariera sa politică este terminată. Românii nu mai aşteaptă sentinţa finala a completului de judecată; le ajung acuzaţiile iniţiale ale procurorilor grefate, poate, pe un mandat de arestare de 24 de ore. Vinovăţia este clară, mama lor de corupţi! Setea de dreptate a oamenilor este speculată în direcţia anihilării tuturor acelora care ar mai avea ceva de spus. 

Atunci când vedem neghiobi ajunşi prin funcţii şi demnităţi publice, incapabili de a articula o frază coerentă, să ne amintim şi de cei acuzaţi de diverse fapte, niciodată dovedite, dar a căror carieră s-a frânt sub imperiul dorinţei de pedepsire a celor corupţi. Traian Băsescu pare un personaj desprins dintr-o tragedie antică grecească. Autoconsideratul patron al sistemului, cel care a avut doar cuvinte de laudă la adresa instituţiilor de forţă atâta timp cât victimele erau reprezentate de către adversarii săi politici, şi-a modificat radical opinia acum, când propria familie (aici o includ şi pe Elena Udrea) este vizată de mai multe anchete anticorupţie. 

Vae victis - ar spune anticul gal Brennus.


luni, 24 octombrie 2016

Timişul în prag de campanie electorală

Nu mai este mult timp până când vom intra oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare de la 11 decembrie. În această perioadă de precampanie, mai toate formaţiunile politice au avut de trecut hopul numit listele de candidaţi. Pentru că noutatea pe care o aduce aceste alegeri o reprezintă faptul că se va reveni la votul pe liste, abandonâdu-se experimentul votului uninominal, pe colegii electorale, care a condus la formarea unui Parlament supradimensionat. Cu referire strictă la judeţul Timiş, filialele locale ale partidelor au trecut diferit peste momentul selectării candidaţilor, filosofiile croirii listelor fiind diametral opuse. Dar haideţi să aruncăm o privire în curtea fiecăruia dintre competitorii cu şanse.
Partidul Social Democrat intră în această campanie electorală aureolat de victoria de la alegerile locale din luna iunie, în urma cărora a reuşit să-l impună pe Sorin Grindeanu în fruntea judeţului. Structura politică locală a social-democraţilor, soliditatea ei, logica de comunicare a organizaţiei, modalitatea discretă de rezolvare a diferendelor interne, fac din acest partid favoritul celor care doresc predictibilitate, stabilitate şi coerenţă în actul administrativ. Mecanismele de decizie internă a filialei Timiş au permis ca lista de candidaţi pentru Senat şi Camera Deputaţilor să se nască fără convulsii interne perceptibile din exterior. PSD Timiş a avut mână liberă în stabilirea propriilor reprezentanţi, organizaţia bucurându-se de multă încredere în ochii conducerii centrale. Aşa că s-a mers pe promovarea localnicilor, a timişenilor, pe aceste liste. Autohtonizarea şi întinerirea listei de candidaţi (cel mai în vârstă candidat de pe loc eligibil are 49 de ani!) par a fi fost principiile de bază după care au fost selecţionaţi potenţialii parlamentari. O altă idee de forţă a reprezentat-o promovarea celor cu experienţă în administraţia publică, fapt care ne conduce către ipoteza că sunt multe de corectat la Bucureşti, în relaţia judeţului nostru cu autorităţile centrale. Prezenţa fostului prefect de Timiş, Eugen Dogariu şi a fostului vicepreşedinte al CJT, Călin Dobra, vin să întărească acest aspect.
 
Ideatic, PSD ocupă cea mai mare felie din spectrul politic românesc. Dacă politicile sociale rămân cele de bază, principiile propuse în programul de guvernare deja dat publicităţii, exced cu mult limitele social-democraţiei clasice: de la social-liberalism şi până la conservatorismul de tip maiorescian (criticul acerb al formelor fără fond), toate acestea sunt de regăsit atât în acest document cât şi în luările de poziţie publice. Poziţionarea fermă de partea celor care promovează familia tradiţională (cea formată dintr-o femeie şi dintr-un bărbat) în contrapondere cu liderul de facto al PNL - USR, Klaus Iohannis, cel care a lăsat să se înţeleagă că ar putea fi un sprijin important în viitor pentru familiile alternative, asigură PSD o receptare foarte bună în mediul celor trei milioane de semnatari ai iniţiativei pentru modificarea Constituţiei. De altfel, demersurile Coaliţiei pentru Familie ar putea avea o însemnătate politică deosebită pe termen scurt şi mediu, dar acesta este un aspect pe care intenţionez să-l abordez separat, în viitorul apropiat.
 
Partidul Naţional Liberal ar fi avut cel mai mult de câştigat dacă alegerile locale şi cele generale ar fi avut loc până în vara anului 2015. Pe fondul victoriei prezidenţiale a candidatului ACD Klaus Iohannis, valul de simpatie a fost unul important, sondajele arătând un PNL care devansa cu unul-două procente PSD. Din nefericire pentru ei, leadershipul partidului, atât cel de la nivel central cât şi cel local timişean este unul de o calitate îndoielnică. Pe fondul non-comunicării sau a comunicării defectuoase a preşedintelui Iohannis, procentele PNL s-au diminuat iar tendinţa nu a fost încă stopată, ba mai mult, odata cu apariţia USR ea pare să se accentueze. Alegerile locale au fost pierdute iar la cele parlamentare nu există foarte multe speranţe, în condiţiile în care lista de la Timiş arată îndoielnic. În momentul în care blindezi garnitura de candidaţi cu importuri din Tecuci  - Galaţi (Alina Gorghiu) sau Norvegia (un domn Pavel Popescu), nu poţi avea mari speranţe de a câştiga. Dacă ţinem cont de faptul că tendinţele politice sunt mai degrabă de autonomizare şi de regionalizare, să vi cu candidaţi impuşi de la Bucureşti reprezintă o inabilitate sau o obtuzitate politică gravă. PNL pare a nu fi ieşit din anii '90.
 
Din nefericire, amestecul brutal al Bucureştiului în stabilirea capilor de liste ne mai indică ceva şi anume carenţele din conducerea penelistă timişeană. Va fi o campanie grea pentru PNL mai ales dacă ţinem cont că 24 dintre primarii în funcţie ai acestei formaţiuni politice au ales să nu se implice foarte tare în campanie sau, mai grav!, să susţină alţi candidaţi. Cazul primarului Groza de la Sannicolau Mare - cel care şi-a anunţat sprijinul pentru candidatul Uniunii Sârbilor - este elocvent în acest sens. PNL mai are o problemă, şi anume cea a promovării reduse a cadrelor provenite din propriile rânduri. Dacă te înscrii într-un partid o faci deoarece doreşti să candidezi cândva la o funcţie electivă. Ori, în cazul filialei Timiş, condiţia la care sunt reduşi membrii de partid este aceea de lipitori de afişe sau de public bun de aplaudat. Unul dintre păcatele de structură ale PNL este şi acela că face mult prea uşor apel la candidaţi proveniţi din afara partidului sau a filialei. Rectorul Pirtea a cochetat cu PSD ani buni iar acum a ajuns liberal. Pe listă cu el mai este şi Ben-Oni Ardelean, personaj cu buletin de Hunedoara şi Pavel Popescu, un domn din Norvegia. La Senat deschizătoare de listă este Alina Gorghiu, de loc din Tecuci, cu domiciliu în Bucureşti. Câte frustrări pot să mai îndure şi liberalii timişeni oare? Indiferent de scorul pe care îl va înregistra la alegerile din decembrie, PNL are nevoie urgentă de alegeri în cadrul tuturor organizaţiilor precum şi la nivel central deoarece acest partid pare a nu avea nici o strategie politică reală iar din punct de vedere doctrinar are opţiuni care tind să se contrazică sau să se anuleze reciproc.
 
ALDE, partidul domnului Tăriceanu, beneficiază de aportul unui lider politic extrem de rutinat, experimentat, cu un dicurs logic şi fluent. Rămâne de văzut în ce măsură această imagine va putea fi extrapolată la nivelul întregii ţări, deci implicit şi a Timişului. Faptul că beneficiează de structuri locale în marea majoritate a localităţilor din judeţ conferă ALDE un avantaj major. Listele de candidaţi nu sunt spectaculoase, cu dl.Ehegartner la Senat şi dl.Cucsa la Cameră. Din nefericire, cel de-al doilea va trebui să brăzdeze judeţul în campania electorală deoarece imaginea dânsului nu este foarte bine întipărită pe retina alegătorului. Marea şansă a ALDE constă în slăbiciunea PNL şi bulversarea de către penelişti a propriului electorat prin mişcările haotice la care asistăm. E o pită bună de mâncat acolo.
 
PMP este un alt partid de lider, creat în jurul fostului preşedinte Traian Băsescu. După fuziunea cu UNPR, în judeţul Timiş există o stare de incertitudine şi de nemulţumire din partea vechilor pemepişti, cei care nu văd cu ochi buni cocoţarea pe primul loc al listei de la Camera Deputaţilor a lui Ion Răducanu, un politician care a arătat sprijinul real de care se bucură, la alegerile locale din iunie. În mod normal, măcar la Camera Deputaţilor, era loc de o candidatură feminină în persoana d-nei Roxana Iliescu, cea care pare a fi o stea în devenire a politicii locale. La Senat, candidatura lui Titu Bojin poate aduce un plus, dar alegerile parlamentare nu sunt alegeri locale.

USR este partidul new-entry al actualului ciclu de alegeri, un fel de PP-DD al anului 2016. Creat în jurul activistului Nicuşor Dan, cel care a fondat Uniunea Salvaţi Bucureştiul şi a ocupat locul doi la alegerile din iunie, în Capitală,  partidul se găseşte la momentul definitivării structurilor teritoriale. Mitul salvaţionist pare a-i crea un culoar favorabil pentru a intra în Parlament. În Timiş această formaţiune politică nu a reuşit încă să-şi definitiveze lista de propuneri pentru cele două camere deoarece a izbucnit un scandal în cadrul filialei, care a reverberat până în biroul lui Nicuşor Dan. Condiţia de a nu fi făcut parte dintr-un alt partid politic în ultimii doi ani pare a pune mari probleme USR. Dacă cei care au făcut parte în acest răstimp din PMP, PNL, PSD, etc nu au acces în partid, în acelaşi timp o fostă membră a Partidului Comunist Român (d-na Rodica Militaru) se regăseşte pe lista preliminară. Ciudat! O altă acuză care transpare în urma scandalului din filială este aceea a promovărilor pe baza gradului de rudenie. Nu prea arată a politică de tip nou cea ce se întâmplă aici.
 
Cam aceasta este fotografia de moment şi probabil că ea va fi confirmată de tabloul cu rezultatele finale de la 11 decembrie. Spun acest lucru deoarece campania electorală propriu-zisă nu mai înseamnă mare lucru, în condiţiile în care legea electorală restrictivă nu mai permite tipul de promovare care o întâlneam până acum câţiva ani.
 

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Întrebări de bun simţ pentru premierul Cioloş

Timişoara noastră a obţinut o imensă victorie prin câştigarea titlului de Capitală Culturală a Europei în anul 2021. Acest fapt reprezintă o oportunitate extraordinară atât pentru oraş propriu-zis cât şi pentru zona adiacentă. Influenţa evenimentului va iradia la zeci de kilometri în jurul Timişoarei, deci un asemenea moment astral trebuie fructificat la maxim. Deoarece persistă încă nişte necunoscute (prima dintre ele deja semnalată de către d-na Simona Neumann), mi-am permis a-i adresa excelentului comunicator Dacian Cioloş două întrebări prin intermediul Facebookului.
 
Prima dintre ele se referea la suma de bani pe care o va aloca Guvernul ca şi cotă de co-finaţare a evenimentului iar cea de-a doua viza momentul la care se va demara construcţia Centurii de Sud a oraşului Timişoara. Aceasta din urmă a primit -  în Masterplanul de Transporturi - termen de executare anii 2022-2024! Prin urmare am avea parte de un oraş - capitală europeană a culturii - sufocat de traficul greu. Excelentul comunicator Cioloş (cam aşa îl gratulează o parte a presei pe cel care zboară la Economic şi face curăţenie în Bucureşti, nu?) nu prea cunoaşte el însuşi răspunsul la aceste chestiuni din moment ce nu îl oferă.
 
În mod normal suma de bani de la bugetul central trebuia să fie publică deja înainte de jurizarea finală. Faptul că s-a amânat până după aflarea oraşului câştigător ne poate trimite cu gândul la o chestie premeditată, în care banii guvernamentali s-ar fi acordat pe criterii netransparente. Adică una era să câştige Bucureştiul şi alta este să aflăm că Timişoara este aleasa. Total balcanic, în sensul negativ al termenului.
 
În ceea ce priveşte Centura de Sud a Timişoarei, este cel puţin ciudat ca oraşe precum Vaslui, Giurgiu, Sfântu Gheorghe sau Bârlad să fie prioritare ca şi finanţare în faţa Capitalei Culturale a Europei! Aici nu mai este vorba de politică ci de realităţi palpabile. Cred că domnul Cioloş ar trebui să-şi asume poziţii mai clare, neechivoce, în aceste două chestiuni.