joi, 30 martie 2017

Sistemul "reacţionar" şi Băsescu cel neprihănit

De destul de multă vreme se discută în spaţiul public depre existenţa unei reţele formată din anumite instituţii ale Statului cu o putere formală/informală, a unor surse de putere informală adiţionale sau concurente cu cele statale şi a ambasadelor statelor aflate în relaţii de forţă cu puterea de la Bucureşti. Cu un termen generic i s-a spus sistem. Agenda zilei în România este inundată cu evenimentele care au ca sursă de inspiraţie sau de propagare tocmai acest sistem. Aceasta este o realitate, fie că ne convine sau nu. Ne putem obişnui cu ideea (cum facem cei mai mulţi dintre noi) sau o putem repudia (cum fac puţini) cu riscul de a părea ridicoli uneori.

Ultimul mare luptător apărut în lupta contra sistemului este fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. Evenimentul în sine ar fi unul spectaculos dacă n-ar fi marcat de patina ridicolului. Acest sistem a căpătat forma finală chiar în timpul mandatelor prezidenţiale ale d-lui Băsescu, între anii 2005-2014. Fostul preşedinte şi-a datorat longevitatea în funcţie tocmai acestei încrengături ciudate de interese, cărora supravieţuirea politică a tristului personaj i-a convenit. Un om slab (Băsescu a fost un politician slab, timpul va dovedi asta) este un om controlabil. Marea greşeală a fostului matelot a fost aceea de a se considera un fel de tătuc al sistemului, iniţiatorul, controlorul  şi stăpânul său, când, în realitate, condiţia lui reală a fost aceea de preşedinte contemporan cu jocul final, cel în care puterea nu mai înseamnă votul popular ci voinţa păpuşarilor, cei corect intuiţi de către Octavian Paler în ultimii ani ai vieţii lui. Dispensabil, de înlocuit, unul dintre cei mulţi posibili idioţi utili.

Este ridicol azi să-l vezi pe fostul mascul Alfa al politicii dâmboviţene, cel care se considera făcătorul de jocuri în Europa de Sud-Est, cum vede în CEDO  singura şansă de a scăpa de o justiţie pe care, acum, o consideră incorectă. Doar că procurorii sunt aceeaşi, în frunte cu d-na Kovesi, cei care sub mandatele sale prezidenţiale i-au târât pe adversarii săi politici în malaxorul telejustiţiei. Ce mai contează că fostul primar Chiliman este achitat? Cariera sa politică este terminată. Românii nu mai aşteaptă sentinţa finala a completului de judecată; le ajung acuzaţiile iniţiale ale procurorilor grefate, poate, pe un mandat de arestare de 24 de ore. Vinovăţia este clară, mama lor de corupţi! Setea de dreptate a oamenilor este speculată în direcţia anihilării tuturor acelora care ar mai avea ceva de spus. 

Atunci când vedem neghiobi ajunşi prin funcţii şi demnităţi publice, incapabili de a articula o frază coerentă, să ne amintim şi de cei acuzaţi de diverse fapte, niciodată dovedite, dar a căror carieră s-a frânt sub imperiul dorinţei de pedepsire a celor corupţi. Traian Băsescu pare un personaj desprins dintr-o tragedie antică grecească. Autoconsideratul patron al sistemului, cel care a avut doar cuvinte de laudă la adresa instituţiilor de forţă atâta timp cât victimele erau reprezentate de către adversarii săi politici, şi-a modificat radical opinia acum, când propria familie (aici o includ şi pe Elena Udrea) este vizată de mai multe anchete anticorupţie. 

Vae victis - ar spune anticul gal Brennus.


luni, 24 octombrie 2016

Timişul în prag de campanie electorală

Nu mai este mult timp până când vom intra oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare de la 11 decembrie. În această perioadă de precampanie, mai toate formaţiunile politice au avut de trecut hopul numit listele de candidaţi. Pentru că noutatea pe care o aduce aceste alegeri o reprezintă faptul că se va reveni la votul pe liste, abandonâdu-se experimentul votului uninominal, pe colegii electorale, care a condus la formarea unui Parlament supradimensionat. Cu referire strictă la judeţul Timiş, filialele locale ale partidelor au trecut diferit peste momentul selectării candidaţilor, filosofiile croirii listelor fiind diametral opuse. Dar haideţi să aruncăm o privire în curtea fiecăruia dintre competitorii cu şanse.
Partidul Social Democrat intră în această campanie electorală aureolat de victoria de la alegerile locale din luna iunie, în urma cărora a reuşit să-l impună pe Sorin Grindeanu în fruntea judeţului. Structura politică locală a social-democraţilor, soliditatea ei, logica de comunicare a organizaţiei, modalitatea discretă de rezolvare a diferendelor interne, fac din acest partid favoritul celor care doresc predictibilitate, stabilitate şi coerenţă în actul administrativ. Mecanismele de decizie internă a filialei Timiş au permis ca lista de candidaţi pentru Senat şi Camera Deputaţilor să se nască fără convulsii interne perceptibile din exterior. PSD Timiş a avut mână liberă în stabilirea propriilor reprezentanţi, organizaţia bucurându-se de multă încredere în ochii conducerii centrale. Aşa că s-a mers pe promovarea localnicilor, a timişenilor, pe aceste liste. Autohtonizarea şi întinerirea listei de candidaţi (cel mai în vârstă candidat de pe loc eligibil are 49 de ani!) par a fi fost principiile de bază după care au fost selecţionaţi potenţialii parlamentari. O altă idee de forţă a reprezentat-o promovarea celor cu experienţă în administraţia publică, fapt care ne conduce către ipoteza că sunt multe de corectat la Bucureşti, în relaţia judeţului nostru cu autorităţile centrale. Prezenţa fostului prefect de Timiş, Eugen Dogariu şi a fostului vicepreşedinte al CJT, Călin Dobra, vin să întărească acest aspect.
 
Ideatic, PSD ocupă cea mai mare felie din spectrul politic românesc. Dacă politicile sociale rămân cele de bază, principiile propuse în programul de guvernare deja dat publicităţii, exced cu mult limitele social-democraţiei clasice: de la social-liberalism şi până la conservatorismul de tip maiorescian (criticul acerb al formelor fără fond), toate acestea sunt de regăsit atât în acest document cât şi în luările de poziţie publice. Poziţionarea fermă de partea celor care promovează familia tradiţională (cea formată dintr-o femeie şi dintr-un bărbat) în contrapondere cu liderul de facto al PNL - USR, Klaus Iohannis, cel care a lăsat să se înţeleagă că ar putea fi un sprijin important în viitor pentru familiile alternative, asigură PSD o receptare foarte bună în mediul celor trei milioane de semnatari ai iniţiativei pentru modificarea Constituţiei. De altfel, demersurile Coaliţiei pentru Familie ar putea avea o însemnătate politică deosebită pe termen scurt şi mediu, dar acesta este un aspect pe care intenţionez să-l abordez separat, în viitorul apropiat.
 
Partidul Naţional Liberal ar fi avut cel mai mult de câştigat dacă alegerile locale şi cele generale ar fi avut loc până în vara anului 2015. Pe fondul victoriei prezidenţiale a candidatului ACD Klaus Iohannis, valul de simpatie a fost unul important, sondajele arătând un PNL care devansa cu unul-două procente PSD. Din nefericire pentru ei, leadershipul partidului, atât cel de la nivel central cât şi cel local timişean este unul de o calitate îndoielnică. Pe fondul non-comunicării sau a comunicării defectuoase a preşedintelui Iohannis, procentele PNL s-au diminuat iar tendinţa nu a fost încă stopată, ba mai mult, odata cu apariţia USR ea pare să se accentueze. Alegerile locale au fost pierdute iar la cele parlamentare nu există foarte multe speranţe, în condiţiile în care lista de la Timiş arată îndoielnic. În momentul în care blindezi garnitura de candidaţi cu importuri din Tecuci  - Galaţi (Alina Gorghiu) sau Norvegia (un domn Pavel Popescu), nu poţi avea mari speranţe de a câştiga. Dacă ţinem cont de faptul că tendinţele politice sunt mai degrabă de autonomizare şi de regionalizare, să vi cu candidaţi impuşi de la Bucureşti reprezintă o inabilitate sau o obtuzitate politică gravă. PNL pare a nu fi ieşit din anii '90.
 
Din nefericire, amestecul brutal al Bucureştiului în stabilirea capilor de liste ne mai indică ceva şi anume carenţele din conducerea penelistă timişeană. Va fi o campanie grea pentru PNL mai ales dacă ţinem cont că 24 dintre primarii în funcţie ai acestei formaţiuni politice au ales să nu se implice foarte tare în campanie sau, mai grav!, să susţină alţi candidaţi. Cazul primarului Groza de la Sannicolau Mare - cel care şi-a anunţat sprijinul pentru candidatul Uniunii Sârbilor - este elocvent în acest sens. PNL mai are o problemă, şi anume cea a promovării reduse a cadrelor provenite din propriile rânduri. Dacă te înscrii într-un partid o faci deoarece doreşti să candidezi cândva la o funcţie electivă. Ori, în cazul filialei Timiş, condiţia la care sunt reduşi membrii de partid este aceea de lipitori de afişe sau de public bun de aplaudat. Unul dintre păcatele de structură ale PNL este şi acela că face mult prea uşor apel la candidaţi proveniţi din afara partidului sau a filialei. Rectorul Pirtea a cochetat cu PSD ani buni iar acum a ajuns liberal. Pe listă cu el mai este şi Ben-Oni Ardelean, personaj cu buletin de Hunedoara şi Pavel Popescu, un domn din Norvegia. La Senat deschizătoare de listă este Alina Gorghiu, de loc din Tecuci, cu domiciliu în Bucureşti. Câte frustrări pot să mai îndure şi liberalii timişeni oare? Indiferent de scorul pe care îl va înregistra la alegerile din decembrie, PNL are nevoie urgentă de alegeri în cadrul tuturor organizaţiilor precum şi la nivel central deoarece acest partid pare a nu avea nici o strategie politică reală iar din punct de vedere doctrinar are opţiuni care tind să se contrazică sau să se anuleze reciproc.
 
ALDE, partidul domnului Tăriceanu, beneficiază de aportul unui lider politic extrem de rutinat, experimentat, cu un dicurs logic şi fluent. Rămâne de văzut în ce măsură această imagine va putea fi extrapolată la nivelul întregii ţări, deci implicit şi a Timişului. Faptul că beneficiează de structuri locale în marea majoritate a localităţilor din judeţ conferă ALDE un avantaj major. Listele de candidaţi nu sunt spectaculoase, cu dl.Ehegartner la Senat şi dl.Cucsa la Cameră. Din nefericire, cel de-al doilea va trebui să brăzdeze judeţul în campania electorală deoarece imaginea dânsului nu este foarte bine întipărită pe retina alegătorului. Marea şansă a ALDE constă în slăbiciunea PNL şi bulversarea de către penelişti a propriului electorat prin mişcările haotice la care asistăm. E o pită bună de mâncat acolo.
 
PMP este un alt partid de lider, creat în jurul fostului preşedinte Traian Băsescu. După fuziunea cu UNPR, în judeţul Timiş există o stare de incertitudine şi de nemulţumire din partea vechilor pemepişti, cei care nu văd cu ochi buni cocoţarea pe primul loc al listei de la Camera Deputaţilor a lui Ion Răducanu, un politician care a arătat sprijinul real de care se bucură, la alegerile locale din iunie. În mod normal, măcar la Camera Deputaţilor, era loc de o candidatură feminină în persoana d-nei Roxana Iliescu, cea care pare a fi o stea în devenire a politicii locale. La Senat, candidatura lui Titu Bojin poate aduce un plus, dar alegerile parlamentare nu sunt alegeri locale.

USR este partidul new-entry al actualului ciclu de alegeri, un fel de PP-DD al anului 2016. Creat în jurul activistului Nicuşor Dan, cel care a fondat Uniunea Salvaţi Bucureştiul şi a ocupat locul doi la alegerile din iunie, în Capitală,  partidul se găseşte la momentul definitivării structurilor teritoriale. Mitul salvaţionist pare a-i crea un culoar favorabil pentru a intra în Parlament. În Timiş această formaţiune politică nu a reuşit încă să-şi definitiveze lista de propuneri pentru cele două camere deoarece a izbucnit un scandal în cadrul filialei, care a reverberat până în biroul lui Nicuşor Dan. Condiţia de a nu fi făcut parte dintr-un alt partid politic în ultimii doi ani pare a pune mari probleme USR. Dacă cei care au făcut parte în acest răstimp din PMP, PNL, PSD, etc nu au acces în partid, în acelaşi timp o fostă membră a Partidului Comunist Român (d-na Rodica Militaru) se regăseşte pe lista preliminară. Ciudat! O altă acuză care transpare în urma scandalului din filială este aceea a promovărilor pe baza gradului de rudenie. Nu prea arată a politică de tip nou cea ce se întâmplă aici.
 
Cam aceasta este fotografia de moment şi probabil că ea va fi confirmată de tabloul cu rezultatele finale de la 11 decembrie. Spun acest lucru deoarece campania electorală propriu-zisă nu mai înseamnă mare lucru, în condiţiile în care legea electorală restrictivă nu mai permite tipul de promovare care o întâlneam până acum câţiva ani.
 

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Întrebări de bun simţ pentru premierul Cioloş

Timişoara noastră a obţinut o imensă victorie prin câştigarea titlului de Capitală Culturală a Europei în anul 2021. Acest fapt reprezintă o oportunitate extraordinară atât pentru oraş propriu-zis cât şi pentru zona adiacentă. Influenţa evenimentului va iradia la zeci de kilometri în jurul Timişoarei, deci un asemenea moment astral trebuie fructificat la maxim. Deoarece persistă încă nişte necunoscute (prima dintre ele deja semnalată de către d-na Simona Neumann), mi-am permis a-i adresa excelentului comunicator Dacian Cioloş două întrebări prin intermediul Facebookului.
 
Prima dintre ele se referea la suma de bani pe care o va aloca Guvernul ca şi cotă de co-finaţare a evenimentului iar cea de-a doua viza momentul la care se va demara construcţia Centurii de Sud a oraşului Timişoara. Aceasta din urmă a primit -  în Masterplanul de Transporturi - termen de executare anii 2022-2024! Prin urmare am avea parte de un oraş - capitală europeană a culturii - sufocat de traficul greu. Excelentul comunicator Cioloş (cam aşa îl gratulează o parte a presei pe cel care zboară la Economic şi face curăţenie în Bucureşti, nu?) nu prea cunoaşte el însuşi răspunsul la aceste chestiuni din moment ce nu îl oferă.
 
În mod normal suma de bani de la bugetul central trebuia să fie publică deja înainte de jurizarea finală. Faptul că s-a amânat până după aflarea oraşului câştigător ne poate trimite cu gândul la o chestie premeditată, în care banii guvernamentali s-ar fi acordat pe criterii netransparente. Adică una era să câştige Bucureştiul şi alta este să aflăm că Timişoara este aleasa. Total balcanic, în sensul negativ al termenului.
 
În ceea ce priveşte Centura de Sud a Timişoarei, este cel puţin ciudat ca oraşe precum Vaslui, Giurgiu, Sfântu Gheorghe sau Bârlad să fie prioritare ca şi finanţare în faţa Capitalei Culturale a Europei! Aici nu mai este vorba de politică ci de realităţi palpabile. Cred că domnul Cioloş ar trebui să-şi asume poziţii mai clare, neechivoce, în aceste două chestiuni.  

luni, 5 septembrie 2016

România, ţară săracă şi scumpă

Titlul acestei postări poate părea un non-sens pentru unii dar aceasta este realitatea în care trăim. Marea majoritate a românilor au deja bifată minim o ieşire peste hotare, la vest de România. Nelămurirea cu care se întorc mulţi dintre ei este aceea că dincolo preţurile sunt mai mici decât la noi. Românii, popor aflat la coada listei în cadrul Uniunii Europene, dacă ne raportăm la puterea de cumpărare, sunt obligaţi să plătescă mai mult pentru produse şi servicii echivalente cu cele din celelalte ţări membre UE. De ce? - este întrebarea legitimă pe care şi-o pun românii.

O cauză este si aceea că nu mai producem nici măcar strictul necesar de produse alimentare necesare acoperirii cererii de consum a pieţei interne. Sigur, cel mai facil lucru ar fi să aruncăm întreaga vină pe industria alimentară, legumicultură, agro-zootehnie, etc. Totuşi ar fi o abordare eronată. Primii vinovaţi sunt aceia care au negociat capitolele care acoperă acest domeniu din Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Este incalificabil ca aproape orice tip de subvenţie guvernamentală să fie considerată ajutor de stat şi pusă la index de Bruxelles! Exemplul Poloniei revine obsesiv, dar este încă cel mai elocvent. Ştiţi care este ţara de provenienţă a lubeniţei de Gottlob care se vinde încă din luna iunie pe uliţele satelor bănăţene? Polonia. În acea lună adevărata lubeniţă de Gottlob încă nu este propice consumului. Guvernul polonez acordă subvenţii în virtutea unei abordări mai naţionale a producţiei interne. În fapt singurul tip de naţionalism care ar trebui profesat în secolul XXI este cel economic. Bunăstarea de aici vine. Naţionalismele de tip etnocratic sau religios nu îşi mai au obiectul într-o lume care tinde ea însăşi să devină un creuzet de tip Babel.

Faptul că nu avem decât într-o foarte mică măsură producţie internă destinată pieţei autohtone (nu vă amăgiţi, multinaţionalele din România produce doar indirect pentru piaţa internă, mare parte a producţiei - care de obicei înseamnă piese şi subansamble - se reîntoarce pe piaţa locală sub formă de produse finite, asamblate în altă parte) face ca preţurile importurilor să fie unul mare. Adaosurile comercianţilor români reprezintă doar nişte iluzii uşor demontabile. Încurajarea producţiei interne ar trebui să fie literă de lege pentru orice guvern legat de un contract social cu proprii cetăţeni. Personal nu cred însă că menirea actualului cabinet Cioloş, de exemplu, este una de promovare a intereselor României. Nemaifăcând caz de absorbţia 0 (ZERO) a fondurilor comunitare, mai mult, actualul guvern a început să dea înapoi până şi fondurile deja accesate. Vă dau un exemplu în acest sens, având în centrul lui cazul comunei Dumbrăviţa.

În urmă cu câţiva ani primaria locală a depus un proiect pe fonduri europene care viza edificarea unui centru de zi pentru îngrijirea copiilor. Acesta a fost considerat eligibil de către birocraţii bruxellezi, spațiul respectiv urmând să deservească un număr de 216 copii proveniți din familii dezorganizate sau copii cu dizabilități, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani. De asemenea, 45 de persoane urma să asigure deservirea acestui centru. Cifre fixe! În toamna anului trecut conducerea comunală constată că, ca urmare a creşterii numărului de copii preşcolari din localitate (Dumbrăviţa îşi tot măreşte numărul de locuitori în fiecare an) sunt necesare de urgenţă săli de clasă pentru trei grupe de grădiniţă. Primarul îşi asumă decizia de a găzdui pe aceşti preşcolari în clădirea nou-ridicată, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului de învăţământ. Perspectiva alegerilor locale din această vară ia minţile unora (s-au văzut cazuri şi mai aproape de noi!) Primăria Dumbrăviţa fiind acuzată de schimbarea destinaţiei acestui spaţiu. Urmarea? Bruxellesul dictează că Dumbrăviţa trebuie să returneze întreaga finanţare, în valoare de aproximativ 1.750.000 euro. Ambiţii locale mărunte corelate cu prevederi extrem de restrictive în privinţa fondurilor UE şi cu existenţa unui guvern care - nu doar că nu accesează banii europeni ci, mai mult! -  pare decis să-i trimită îndărăt la Bruxelles toţi cei accesaţi anterior. Toate acestea în contextul în care de o mică parte a construcţiei beneficiau tot copiii Dumbrăviţei. Hmm! Pentru că nu doar onorabilul domn Pleșu urmărește serialul Las Fierbinți, există acolo o scenă definitorie în care primarul Vasile, întrebat fiind de ce nu vin fonduri europene pentru necesitățile reale ale satului, răspunde:"Ce crezi mă tu, că Uniunea asta Europeană îți dă bani pentru ce ai tu nevoie? Îți dă pentru ceea ce crede ea că ai nevoie." Melci, sălcii și altele. 

O altă cauză a îngustării producţiei interne o reprezintă dispariţia treptată a meseriaşilor. Până acum câţiva ani mai existau ateliere individuale care făceau mica producţie la comandă de încălţăminte, haine, piese strunjite, etc. Încet-încet totul dispare, biologic , odată cu dispariţia fizică a celor care au primit cândva o educaţie profesională şi au stăpânit o meserie. Tinerii nu mai sunt interesaţi în meserii deoarece acestea nu le aduc o recunoaştere imediată, un statut social superior instant. Ne bucurăm aproape prosteşte atunci când ni se vorbeşte de creşterea economică masivă a României. Nu ni se spune însă că consumul bunurilor importate reprezintă motorul acestei creşteri. Gradul de îndatorare se măreşte exponenţial. Agricultura scade ca şi pondere în PIB iar sectorul construcţiilor este subreprezentat. În aceste condiţii nu poate să ne aştepte decât vremuri grele.

România are nevoie de un proiect de ţară care să transceadă ciclurile electorale de patru ani. Baza lui economică ar trebui să-l constituie producţia internă. Când vom avea parte de un consum intern bazat în cea mai mare parte pe ceea ce producem noi abia atunci vom putea discuta de  creştere economică reală, sănătoasă şi de preţuri echivalente cu cele din Vest.

joi, 25 august 2016

Despre mentalitate şi inadecvarea modelelor

S-au scris atât de multe lucrări despre mentalităţi încât ele, cu siguranţă, ar putea umple o întreagă bibliotecă universitară. Bunăoară despre români, despre naţia noastră. Există un domn istoric (acelaşi Piparcă) care şi-a făcut o profesiune din a ne explica de ce suntem noi, românii,  altfel. Şi ne dă la temelie de parcă dânsul a ieşit din fund de prinţesă, în mijlocul grădinii Edenului. Prin ochii neofitului argumentaţia d-lui Piparcă pare una semivalabilă; raportarea la Occident ne cam lasă de căruţă. Vina este a mentalităţilor, ne spune tot dânsul. Dar oare doar noi, românii, suferim de o raportare deficitară la cea ce se întâmplă în Occident, mai cu seamă în lumea anglo-saxonă şi germanică?
 
Haideţi să vedem o comparaţie a mentalităţilor, dintre două state care se revendică ambele din ampla civilizaţie occidentală: Marea Britanie şi Italia. Ca totul să aibe sare şi piper transferăm acţiunea în prima partea al celui de-al Doilea Război Mondial. Începutul anului 1941. Cele două ţări sunt adversare în Nordul Africii. Generalul Archibald Wavell, comandatul armatei britanice din Egipt, dorea ca italienii să-şi deplaseze rezervele spre sudul Abisiniei, astfel încât să-i faciliteze lui atacul spre nord. Prin urmare strategia sa a fost aceea de a-i momi pe italieni să-şi consolideze poziţiile în Somalia Britanică, recent cucerită de soldăţeii lui Mussolini. Britanicii lansează o intoxicare către partea italiană, convingându-i pe aceştia de faptul că vor invada Somalia. Wavell a acţionat ţinând cont exclusiv de mentalitatea britanică, de modelul insular de a răspunde la provocări. Intenţia generalului britanic a fost aceea de ai face pe italieni să-şi disloce trupele în sud, pentru apărarea noii cuceriri teritoriale. În schimb italienii au evacuat Somalia, ducând şi aceste trupe către ţărmurile Mediteranei, întărind practic poziţiile deţinute acolo.
 
Sigur, acesta este un exemplu provenit din sfera militară. Ar mai însă fi atâtea altele. Tipul de răspuns al unei naţiunii în faţa provocărilor conţine extrem de multe imponderabile. Naţiunea română este altfel deoarece toate naţiunile lumii au comportamente diferenţiate în faţa feluritelor tipuri de provocări. Este foarte dificil de şablonizat orice tip de reacţie iar cel care se încumetă să facă acest exerciţiu trebuie să aibe o înţelegere deosebită a naţiunii-obiect de studiu. Ori domnul Piparcă este inadecvat acestei misiuni.
 

luni, 13 iunie 2016

Relaţia Sînandrei - Timişoara. Cum ne raportăm la metropola Banatului?

Una dintre temele recurente dintre cele care apar exclusiv în preajma sau în timpul campaniilor electorale o reprezintă si tipul de relaţie pe care Sînandreiul ar trebui să o cultive vizavi de oraşul Timişoara. Comuna noastră face parte din cea ce se numeşte zonă metropolitană sau periurbană a municipiului. Amplasarea Sînandreiului, numărul său de locuitori, forţa de muncă calificată, bugetul,  toate acestea ne fac foarte atractivi pentru orice formă de asociere. De asociere şi nu de subordonare! Din nefericire există exponenţi în conducerea ultrapolitizată a oraşului Timişoara, care doresc să ne adauge la colecţia proprie doar în scopul de a avea un punctaj mai bun pentru anumite proiecte europene, în virtutea celor aproximativ 7000 de locuitori pe care îi are Sînandreiul în zilele noastre.

Categoric comuna noastră trebuie să acceadă în ritm accelerat la tot ce înseamnă o viaţă citadină modernă, însă momentan o forţare a apropierii de Timişoara ar însemna un fiasco. Mai jos o să explic şi de ce afirm asta. Geografic vorbind, Timişoara este încă departe, la aproximativ zece kilometri de Sînandrei. Ori, dacă discutăm de o contopire în marea aglomeraţie urbană, ea trebuie să vină organic, în urma unei apropieri fireşti. Ar trebui să existe un punct de întâlnire, o legătură între cele două entităţi. Însă nu putem discuta despre aşa ceva în acest moment.

Interesul major al Primariei Timişoara este acela de a prezenta la Bruxelles proiecte (alea care vor mai fi, acum, că cele propuse de administraţia Ciuhandu s-au cam terminat!) în care să apară cu un număr cât mai mare de locuitori pentru a forţa criteriile de eligibilitate. O zestre suplimentară de 7000 de locuitori plus un buget situat în jurul valorii de 15 milioane de lei noi însemană ceva. Am înţeles că în campania electorală tocmai încheiată, pe scena Caminului Cultural din Sînandrei s-a produs şi un domn care a atacat la baionetă politica dusă până acum de către Primaria Sînandrei vizavi de Timişoara. Datorită virulenţei discursului (nu l-am auzit live, doar din spusele martorilor) am încercat să aflu de la amicii mei din aripa veche a PNL cine este domnul respectiv. Caracterizarea nu o voi reda aici, ar ocupa prea mult spaţiu şi conţine aproape numai elemente negative. Vă spun doar că respectivul este cunoscut sub porecla "cap de lemn" şi unicul sprijin politic pe care îl are în partid este cel al primarului-nepereche al Timişoarei.  Ce a omis cu bună ştiinţă să spună la Sînandrei fratele lui Pinocchio, este că adresabilitatea proiectelor scrise de PMT o reprezintă în general zona centrală şi cartierele considerate importante ale municipiului.

Sînandreiul, în eventualitatea în care ar merge cu ochii închişi către o topire în marele oraş, ar reprezenta cel mult o periferie, o mahala pentru Timişoara. Impozitele ar creşte de câteva ori, în concordanţă cu cele aferente zonelor urbane iar beneficiile ar fi inexistente sau minime. Uitaţi-vă care este nivelul de dezvoltare edilitară al cartierelor timişorene, foste localităţi de sine stătătoare. Rezistenţa comunei Dumbrăviţa în faţa iminentei înglobări la Timişoara este una binecunoscută. Această comună  - care nu a "beneficiat" de balastul reprezentat de arierate istorice, precum Sînandreiul, în 2012 - a putut şi poate accesa mult mai simplu fonduri europene nerambursabile necesare propriei dezvoltări. Aceasta este direcţia pe care va merge şi Sînandreiul în următorii patru ani. Banii europeni sunt mai facil de accesat de către comunităţi de mărime mijlocie, în sume de până la un milion de euro.

Atunci când interesele Sînandreiului au cerut-o, noi am fost cei care am solicitat, indirect, colaborarea cu Primăria sau Consiliul Local Timişoara. Spre exemplu Aquatim SA, societatea către care s-au delegat serviciile de apa-canal de către comuna Sînandrei, este în subordinea CLT. Iar dacă aveţi curiozitatea să accesaţi acest link o să descoperiţi că mulţi dintre membrii Consiliului de Administraţie al societăţii sunt colegi de partid de-ai domnului "cap de lemn" .  Dar culoarea politică este total irelevantă atunci când vorbim despre promovarea obiectivelor comunei noastre.

Este păcat că cei din conducerea (prea)politizată a Timişoarei mimează câte un început firav de dialog exclusiv în campaniile electorale după care patru ani, mucles! Însă miza este una ridicată: 7000 de locuitori şi un buget de aproximativ 3.500.000 euro înseamnă ceva. Cum corect se exprima Vio Bota: Încercarea de a pune mâna pe bugetele și oportunitățile locale la schimb cu o linie de transport în comun seamănă cu ceea ce făceau conchistadorii care au cucerit America de Sud: ofereau mărgele din sticlă colorată în schimbul aurului băștinașilor. Nimic de adăugat!

miercuri, 4 mai 2016

Rolul şi atribuţiile primarului cu o privire particulară asupra Sînandreiului

Sâmbată 7 mai, va demara campania electorală pentru alegerile locale care vor avea loc la începutul acestei veri, la 5 iunie. Pentru a şti exact ce vom alege este necesar a aminti principalele atribuţii ale primarului, până unde se pot extinde ele din punct de vedere legal şi cât de mult contează amprenta personală pe care cel ales o poate conferi funcţiei. Primarul reprezintă o oglindă a întregii comunităţi în sensul în care, de exemplu, o localitate caracterizată prin dinamism socio-economic îşi alege de obicei un prim-gospodar care să reflecte în propria-i personalitate această însuşire.

Din punct de vedere legal atribuţiile primarului sunt definite în Legea Nr.215/2001. Pentru cei interesaţi veţi găsi aici detaliat tocmai rolul său exact în rândul comunităţii şi în raport cu celelalte instituţii. Tipologic vorbind putem discuta de trei categorii de primari: a) primarul care nu reuşeşte să îmbrace complet haina funcţiei - din păcate tot mai mulţi!; b) primarul care se pliază complet şi perfect pe funcţie - cazul ideal, care din nefericire, este tot mai rar; c) primarul care prin personalitate şi dinamism determină o lărgire a înţelesului funcţiei administrative îndeplinite.  Ultimele două categorii sunt cele care, de regulă, aduc un plus localităţilor pe care le administrează. 

Cu toate că legea pare destul de restrictivă cu edilii în funcţie, aceştia au ocazia de a-şi pune în practică propriile viziuni, propriile filozofii referitoare la căile de urmat pentru dezvoltarea comunităţilor pe care le conduc. Prioritizarea investiţiilor, modalitatea de a avea un grad cât mai înalt în colectarea taxelor şi impozitelor locale, relaţia caldă sau, dimpotrivă, rece, cu etajul imediat superior căruia i se subordonează (în cazul Sînandreiului vorbim de Consiliul Judeţean Timiş), toate acestea concură la definirea unui mandat ca fiind unul reuşit sau, din contră, unul destinat eşecului. Pentru că, pe lângă partea formală a funcţiei, mai există şi una informală care, de cele mai multe ori capătă un caracter decisiv.

Un primar isteţ şi deştept este acela care, respectând litera legii, reuşeşte să se descurce în şerpăria administraţiei publice româneşti, aducând bani pentru comunitate din toate sursele disponibilie: Guvernul României, Consiliul Judeţean, fonduri europene nerambusabile, impozite şi taxe locale, cota defalcată de TVA. De exemplu în ultimii patru ani comuna Sînandrei a reuşit să-şi asigure bugetul necesar dezvoltării locale apelând cu succes la toate aceste surse.  Rolul primarului este unul determinant datorită calităţii sale de ordonator principal de credite. Cu alte cuvinte el este cel care deschide credite bugetare (dacă are finanţare de la Guvern) şi repartizează aceste credite  (dacă este cazul).  În limitele acestor atribuţii primarul este cel care conferă o anumită formă programului investiţional local. Modul în care arată Sînandreiul după mandatul 2012-2016 este preponderent rodul activităţii primarului în funcţie, a propriei sale filosofii vizavi de necesităţiile şi specificul local.

Indicat ar fi ca primarul - în calitate de admistrator local - să beneficieze de sprijin politic din partea unei formaţiuni politice majore; în acelaşi timp rolul său în cadul partidului pe care il reprezintă ar trebui să fie peste cel de simplu membru. Aceasta ţine de partea informală a funcţiei, cea care, repet, de multe ori conferă vizibilitate şi poate avea un caracter decisiv.

Ce nu vă poate promite un candidat de primar? Păi nu poate face referire directă la cea ce nu are în subordine sau asupra unor pârghii peste care nu are putere de decizie. Dacă vreunul dintre candidaţi vă promite autostradă cu şapte benzi între Picadili şi Gară sau între Carani şi Sînandrei trimiteţi-l să se răcorească cu un pahar cu apă rece;  dacă va face referire la creşterea salariilor spuneti-i că preferaţi gogoşile de casă; dacă vă promite că vă scapă de impozitele datorate Statului daţi omului o cretă şi puneţi-l să scrie pe drumul asfaltat "sunt un mare bou  mincinos" ; dacă va vorbi despre soluţii în Justiţie în procese şi cauze care nu există trimiteţi-l la spitalul de ghicitori în stele sau la un conclav cu vrăjitoarele Melissa şi Vanessa.

PS: După data de 7 mai voi iniţia un jurnal de campanie din care veţi putea afla noutăţi în legătură cu desfăşurarea acţiunilor electorale din comuna  Sînandrei. Staţi aproape! :)