Literatura politică de sorginte anglo-saxonă reţine o expresie care spune totul despre patriotism: Right or wrong, my country. Este o zicere de tip panaceu, care oferă circumstanţe pentru orice tip de acţiune întreprinsă de Stat în vederea salvgardării fiinţei sale. Sigur, acceptarea în exces de către cetăţeni a omnipoteţei Statului conduce la despotism. Însă există faze în evoluţia statală în care cetăţenii au obligaţia de a circumscrie activităţile lor aproape exclusiv în beneficiul celor mulţi. Expresia în engleză a fost foarte des uzitată în timpul Razboiului Burilor, în care trupele metropolitane britanice s-au confruntat direct cu armata coloniştilor buri din Africa de Sud.
Right or wrong, my country ne indică şi puterea omului de rând de a trece cu vederea neajusurile, nedreptăţile la care este supus (el sau terţii) în perioade de restrişte. Ne arată în acelaşi timp disponibilitatea de a contribui la binele comun. Nu există ţară perfectă, însă omul trebuie să-şi aducă propria contribuţie la ideea perfectibilităţii organizării obşteşti. Dezvoltând puţin sensul expresiei pe care v-am propus-o spre dezbatere, GK Chesterton scria într-un eseu, la începutul secolului XX: "My country, right or wrong," is a thing that no patriot would think of saying except in a desperate case. It is like saying, "My mother, drunk or sober." No doubt if a decent man's mother took to drink he would share her troubles to the last; but to talk as if he would be in a state of gay indifference as to whether his mother took to drink or not is certainly not the language of men who know the great mystery.
Patriotismul e mai cool decât credeţi.
