Cândva, într-unul dintre rarele sale interviuri pentru presa străină, arhitectul Chinei moderne contemporane Deng Xiaoping a fost provocat să-şi spună opinia despre timpurile pe care le-a trăit. Înţeleptul conducător chinez a sintetizat totul într-o singură frază: Am trăit vremuri interesante. Dar să te ferească Dumnezeu să trăieşti vremuri interesante. Din nefericire generaţia noastră pare a se regăsi în situaţia vechiului lider comunist, fiind obligaţi cu toţii să traversăm timpuri interesante.
Lumea întreagă - cu puţine şi lăudabile excepţii - pare să-şi pierdut complet simţul echilibrului, al judecăţilor raţionale, chiar şi pe cel al autoconservării, până la urmă. De la atentatele de la Paris şi până la incidentul cu doborârea de către aviaţia turcă a unui aparat de zbor rusesc care a/n-a încălcat spaţiul aerian asupra căruia îşi exercită autoritatea guvernul de la Ankara, toate acestea alimentează temerea că tot cea ce a fost interesant până acum va deveni şi mai interesant în viitorul apropiat. Şi asta în detrimentul celei mai mari părţi a cetăţenilor acestei lumi. Acest cuvânt frumos care este Democraţia cu întregul său set de valori, pare a fi fost pus între paranteze în mai multe zone ale lumii. Despre ce democraţie putem discuta în cazul Rusiei lui Putin sau al Turciei familiei Erdogan? Atât Putin cât şi Erdogan fac parte din aceeaşi tipologie de oameni politici, paraleli cu orice tip minimal de democraţie reală. Marile conflicte au loc de obicei între ţări conduse de oameni cu capul tare, convinşi de infailibilitatea propriilor opţiuni. Lumea a stat în cumpănă atunci când un Hitler şi un Stalin au decis că liniştea şi pacea a durat prea mult. Retrăim din păcate, la o altă scară acelaşi modus operandi de acum mai bine de şapte decenii.
Atât pseudo-ţarul Rusiei cât şi sultănaşul Turciei au grave probleme pe plan intern, astfel că orice modalitate de a canaliza atenţia opiniei publice locale către orice altceva este binevenit. Putin conduce un fel de Somalie înţesată de armament nuclear. Relaţiile familei Erdogan cu mediile islamiste nu mai sunt demult o noutate. Despre respectarea sau mai corect spus nerespectarea drepturilor omului în cele două ţări s-ar putea scrie un raport de mii de file. Total neinteresant însă pentru vremurile interesante pe care le trăim! Umanismul - acel curent care punea în centrul preocupărilor Omul, redescoperit în Europa secolului XIV - a devenit caduc într-o lume în care ideile de forţă vin din zona Asiei, acolo unde individul nu contează, este doar un număr şi nimic mai mult. Din postura Omului simplu este foarte dificil de înţeles ce urmăreşte o caricatură de dictator precum Putin prin continuele provocări lansate la adresa statelor NATO. Acelaşi Om simplu îşi poate pune întrebarea legitimă ce l-a apucat pe Erdogan să scoată pistolul şi să tragă după urs acum, în acest context şi aşa foarte dificil. Sunt întrebări îndreptăţite, de bun simţ, la care însă nimeni dintre cei în măsură să o facă nu vor oferi un raspuns concret.
În anul 1914 un glonţ tras de către un naţionalist sârb la Sarajevo a arucat Europa într-un război care, în opinia unora, s-a sfârşit cu adevărat în 1991, odată cu dezmembrarea Imperiului Răului. Un război de 77 de ani din cauza unui glonţ! Acum se trage direct cu rachete. Vin vremuri foarte interesante.
