Dezideratul euro-atlantic a reprezentat forta motrice a societatii romanesti, ideea care a coagulat fortele politice de toate coloraturile in jurul unui destin de dorit pentru tara noastra. Indeosebi din primavara/vara anului 1999, atunci cand presedintele Emil Constantinescu a legat soarta militara a Romaniei de Alianta Nord-Atlantica prin acceptarea survolului asupra teritoriului national al aparatelor de zbor americane, Romania si-a revendicat locul de membru cu drepturi depline al comunitatii conduse de Statele Unite. In fapt, din acel moment Romania si-a identificat linia strategica in relatia privilegiata cu America.
Timisoara, orasul-simbol al revoltei anticomuniste din decembrie 1989, a reprezentat intotdeauna un spirit aparte, non-conformist, vizavi de curentul politic in voga. In anii '90, atunci cand o tara intreaga se regasea sub dominatia politica a FSN/FDSN/PDSR, aici oamenii se incapatanau sa voteze cu PNTCD - ul lui Coposu. In noul mileniu alegerea timisorenilor a mers tot catre acest partid. De ce? Probabil ca ar fi nevoie de un studiu mai aprofundat ca sa poti emite o explicatie cat de cat logica. Spirit de fronda? Poate. Ideologie? Posibil. Remanente de mitteleuropeni dezmosteniti? Plauzibil. Poate ca este vorba de cate putin din toate. Ideea e ca Timisoara a fost intotdeauna altfel.
In politica locala contemporana zilelor noastre se intampla lucruri ciudate, nelalocul lor. Se pare ca recent, in urma negocierilor dintre PSD, PPDD si PNTCD (ma rog, o aripa dintre multele din acest ultim partid!) s-a format o noua majoritate in Consiliul Local Timisoara, opusa primarului Robu si duetului zice-se de dreapta, PNL-PDL. Cinste celor care au reusit performanta, tipul acesta de intelegeri ne indica o viata politica vie, si, indiferent de cea ce comenteaza carcotasii, pana la urma aceasta este normalitatea politica. Comunicare, interese comune, implicare, dorinta de schimbare. Unii stapanesc mai bine arta compromisului, altii traiesc inca blocati in binomul universitar profesor/student. Este si asta o alegere personala.
Cea ce nu ar fi trebuit tranzactionat la masa negocierilor ar fi fost respectul fata de timisoreni. In ce cheie se poate oare judeca nominalizarea unui domn, Bogdan Herzog pe numele sau, pentru functia de viceprimar? Este socant sa auzi ca ditamai PSD - partidul care da guvernarea tarii - accepta pentru aceasta functie o persoana care nu face un secret din admiratia profunda pentru regimul autoritar al perpetului presedinte rus Vladimir Putin. Acelasi domn propunea mai acum doi ani colonizarea burilor sud-africani pe ogoarele Banatului, de parca ne-am afla in plin secol XVIII! Numele d-lui Herzog poate fi intalnit pe siteul Vocea Rusiei, cel care reflecta politica statului rus, mai bine spus liniile de forta emise dinspre entitatile informale ale Kremlinului.
Pana la urma totul se traduce in perceptiile pe care le poate naste o asemenea decizie. Sa nu uitam ca un oras intreg (Cluj-Napoca) a fost pus la index pentru multi ani din cauza prezentei in fruntea urbei a unui om foarte vesel si cu idei originale (scuzati eufemismele!) precum dl.Gheorghe Funar. Nu cred ca Timisoara merita un asemenea tratament, indiferent de magnitudinea dezamagirii pe care o traieste PSD in relatia cu dl.primar Nicolae Robu. Timisoara merita mai mult. Mai cautati, cu siguranta se poate gasi un alt tip de politician pentru functia de flanker la Robu.
Ca sa fie totul clar pentru toata lumea, Romania inca exista in aceasta parte a lumii sub actuala ei forma, in actualele granite, cu organizarea statala democratica (perfectibila, dar democratica!) aproape exclusiv datorita unei relatii speciale dezvoltate cu Statele Unite. Nu ne putem permite artificii politice care ar avea ca si consecinte reorientari subite sau racirea relatiilor cu Washingtonul. Umbrela americana este decisiva pentru existenta statului roman, in actualele conditii existente in arealul nostru geografic. Ori Timisoara nu ar trebui sa reprezinte terenul de joaca a unor oameni cu idei nastrusnice.
