duminică, 22 decembrie 2013

22 Decembrie 1989 - sfârșit de Revoluție, început de contrarevoluție

Romancierul catolic francez Paul Bourget scria cu aproximativ un secol în urmă că o revoluţie e întotdeauna începută de naivi, continuată de intriganţi şi exploatată de escroci. Trimiterea directă era facută către Revoluția Franceză din 1789 - un eveniment care, scrutând timpul, ne apare acum ca un regicid infam urmat de o exacerbare europeană a unei națiuni care și-a redescoperit spiritul războinic și nimic mai mult. Definiția lui Bourget se aplica plenar și evenimentelor care au caracterizat țara noastră în acel Decembrie 1989 de neuitat.
Desigur, există încă destule voci care contestă caracterul revoluționar al acelor zile, mizând mai mult pe cel de lovitură de stat. Și nu fără o bază reală. Doar că, revenind în registrul caracterizărilor generaliste și apelând la maestrul dialecticii Friedrich Hegel, acesta scria că orice revoluţie este o lovitură de stat reuşită. Deci, nimic nou sub Soare! Că a existat și interes extern în înlaturarea regimului personal al lui Nicolae Ceaușescu, nimeni nu mai poate contesta în lumina ultimelor informații. De la Est (Uniunea Sovietica) pana la Vest (Statele Unite si Occidentul european), cam toti se saturasera de politica dusă de către dictatorul de la București si au încercat să influențeze și să amorseze o situație revoluționară anticeaușistă în măsura posibilităților pe care le aveau la dispoziție.

Însă o asemenea turnură a evenimentelor nu putea avea loc in absenta unui climat propice. Ori Ceausescu  - inconstient -  a facut exact jocul acestor interese. Un popor înfometat poate fi foarte lesne îndreptat împotriva celui asociat momentan cu ideea de Putere. Clanizarea puterii politice a oferit pretextul exploziei mămăligii autohtone. În momentul în care toate pârghiile reale ale deciziei politice sunt concentrate în mâinile unei singure familii te poți aștepta doar la izbucniri violente. Exact aceasta a fost imaginea oferita de România acelor zile.

Se cuvine însă a se face câteva disocieri bazate exclusiv pe fapte și cifre. Astfel, avem următoarea situatie statistică, bazată pe o periodizare destul de strictă. (sursa)

1. Perioada 17-22 Decembrie 1989 -
Adică de la intervenţia forţelor de represiune la Timişoara, până la fuga dictatorului, perioadă în care s-au produs 306 de victime (74 din rândul civililor, respectiv, 61 din rândul militarilor). În această perioadă, cele mai sângeoase zile ale Revoluţiei au fost zilele de 22 decembrie 1989 - cu 129 de morţi (74 civili şi 55 militari); 21 decembrie 1989 - cu 86 de morţi (80 civili şi 6 militari), respectiv 17 decembrie 1989 cu 76 de morţi, la Timişoara, numai din rândul civililor; cel de-al 77-lea decedat, este Corneliu Babeş de la Braşov, care s-a sinucis din cauza regimului, pe pârtia de la Poiana Braşov, înainte de izbucnirea Revoluţiei Române, dar care a fost introdus în această situaţie în calitatea care i-a fost acordată de statul român, de Erou martir al Revoluţiei Române;

2. Perioada 23- 25 Decembrie 1989 -
Aici discutăm despre zilele trecute de la fuga lui Nicolae Ceaușescu, până la executarea acestuia, în care s-au produs cele mai multe victime – 743 (489 din rândul civililor, respectiv, 254 din rândul militarilor), cea mai sângeroasă zi a perioadei ca de altfel a întregii Revoluţii Române, fiind data de 23 decembrie cu 428 de victime (289 din rândul civililor, respectiv, 139 din rândul militarilor);

3. Perioada 26 - 31 Decembrie 1989 -
In acest interval de timp s-au înregistrat un număr de 85 de victime (57 din rândul civililor, respectiv, 28 din rândul militarilor), cea mai sângeroasă zi fiind ziua de 26 decembrie, cu 36 de victime (23 din rândul civililor, respectiv, 13 din rândul militarilor).

O minimă problemă de logică ar trebui să-i frământe pe toți românii; de ce a mai fost nevoie sa se moară dupa data de 22 decembrie 1989? Ceaușescu fugise, nu se mai afla la butoane.  Dacă cele 306 victime înregistrate în intervalul 17-22 Decembrie 1989 pot fi puse relativ în dreptul ideii de Revoluție, de ce oare au mai murit încă cel puțin 828 de oameni? În contul cui îi trecem pe aceștia? Nu cumva se poate discuta despre o contrarevoluție in țara noastă?  Vă recomand o carte scrisă de catre generalul Aurel I. Rogojan, cel care în acel decembrie 1989 deținea funcția de sef al cancelariei lui Iulian Vlad, ultimul sef al Securității. "Fereastra serviciilor secrete - România în jocul strategiilor globale" se numeste cartea si ea are meritul de a pune in valoare noi ipoteze - sustinute factual prin argumente peremptorii - despre cea ce s-a intamplat in Romania dupa data de 22 Decembrie 1989. Merita.