luni, 1 decembrie 2014

La mulţi ani români, la mulţi ani România!

Acum 96 de ani, la 1 Decembrie 1918 România căpăta forma cea mai fidelă a românităţii, odată cu Marea Unire a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Vechiul Regat, la care în prealabil aderase Basarabia şi Bucovina. Niciodată până la acel moment românii nu au avut parte de un stat care să redea atât de fidel decupajul etnic al zonelor locuite preponderent de ei. Din păcate acest întreg reprezentat de România interbelică nu a reuşit să treacă testul celui de-al Doilea Război Mondial, în debutul acestuia, prin prevederile Pactului Ribentropp-Molotov şi a Diktatului de la Viena, pierzându-se mari teritorii locuite de români.
 
Dar să continuăm să sperăm! Actuala situaţie internaţională ne poate conduce la gândul că nu este departe momentul în care românitatea se va regăsi între graniţele unei singure ţări care, cu bunele şi cu păcatele ei, este a noastră, a tuturor cetăţenilor români (în pofida duşului rece oferit de rezultatele alegerilor din Republica Moldova de ieri, dezideratul unirii rămâne valabil). Alta nu avem iar (auto)criticile nemiloase la care este supusă din interior poate că nu sunt întru totul meritate. Să trăim cu speranţa în viitor şi cu credinţa că suntem pe drumul cel bun.
 
La mulţi ani, România!

PS: De 1 Decembrie se întâmplă lucruri mari. La alegerile din  Basarabia se pare ca vom înregistra până la urmă o victorie a pro-europenilor în dauna uneltelor lui Putin. Se poate!