Degenerescenţă inversă (încercare)

Unii spun că a fost bine înainte

Alţii cred în binele ce va să vie

Poetul avertizează  doar să luăm aminte

Să nu ne trezim din nou în colivie.

 

Trăim întâmplări ciudate

Adevărul se prezintă fracţionat

Musteşte tribunalul de vampe eşuate

Şi poporul se simte iar trădat.

 

Deal-urile rozaliilor răzeşi

Sub ochii şi timpanele interesate

Devin probe chiar şi-n ochii galeşi

A intereselor hoţeşti, de mulţi blamate.

 

Trăim epoca degenerescenţei totale

A poalelor date peste cap

A sentimentelor negre, a urii viscerale

Şi a discuţiilor purtate cu faţa spre prohab.

 

Idolii cad, se prăbuşesc  în scârnă

Oamenii cuminţi se simt ai nimănui

Rechinii zilei evoluează seara la bârnă

Iar peştii remora seduc pentru a se dezvinui.

Republica Banat pentru că aşa vor ei!

Pentru că voi aborda o problemă sensibilă pentru majoritatea bănăţenilor, de la bun început vreau sa stabilesc foarte clar poziţia de pe care îmi voi argumenta ideile. Nu mă număr printre cei care visează cu ochii deschişi la o edenică republică a Banatului, în care laptele şi mierea ar curge la fiecare colţ de strada. Nu cred în viabilitatea unui proiect statal liliputan in plin centrul Europei. Cred că locul Banatului este între graniţele României. Dar mai cred şi în respect şi în bun simţ.  Şi mai cred şi în argumentul constituit de cifre. Cifre seci care au în spate nişte realităţi greu de ignorat de catre orice om de bună credinţă. Nu şi de către un guvern rău-intenţionat faţă de Timişoara şi Timiş. Iar cabinetul Ponta dă întreaga măsură a prostiei atunci când se raportează la această zona a ţării. Pe lângă tot cea ce a fost până acum, cu tot cea ce a însemnat punerea la index a Timişoarei atunci când a fost vorba de investiţii guvernamentale, cu ignorarea totală a intereselor legitime pentru dezvoltare regională, acum, la început de 2015, guvernul Ponta mai face o aroganţă acestei zone.

 

Presa locală a vuit azi - şi pe bună dreptate - atunci când a fost dată publicităţii situaţia alocărilor pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor din cota de 18,5% din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Bonus a fost publicată şi lista cu cele 52 de obiective sportive care vor primi finanţare de la Buget, din partea Ministerului Dezvoltării. În primul caz putem constata ca Timişul - al doilea judeţ contributor al ţării numită România - primeşte incredibila sumă de 0 (zero) lei! Pe de altă parte un judeţ fruntaş la votul din cimitire (aţi ghicit, e vorba de Teleorman, binenţeles!) primeşte 111 milioane! Ce calcule au în vedere domnii Ponta şi Dragnea, e greu de priceput de către un om normal la cap. Probabil că electorii din morminte taxează votul cu TVA inclus. În al doilea caz - la fel de flagrant - din pixul aceluiaşi Dragnea şi cel al palidei ministrese Gabriela Szabo, se împart banii pentru construcţia de baze sportive. Valoarea totală a investiţiilor prognozate este de 103 milioane de euro.  Prioritatea zero o constituie, desigur, măgăoaia de stadion din Craiova,  oraşul păstorit de o altă membră a sectei plagiatorilor recunoscuţi, Lia Olguţa Vasilescu, sectă în care premierul Victor Ponta este membru de onoare. Capitala Olteniei primeşte stadion nou de 35.000 de locuri şi o sală multifuncţionala de 15.000 de locuri. Ce mai contează ce afirmă păcălicii noştrii locali, Timişul şi Timişoara primeşte doar puie. De la Monta!

 

Să comentăm puţin asupra celor scrise mai sus. Probabil că se va face o Republică a Banatului, dar nu sub forma dorită de visătorii amintiţi în primele rânduri. Nu, ea se va constitui sub forma unei colonii, un fel de Congo belgian pe stil nou, pe care Bucurestiul o va exploata sălbatic în beneficiul altor zone. Acesta cred că este un caz de studiat şi pentru anumite instituţii ale Statului care se ocupă cu asigurarea unui cadru normal de convieţuire. Politica acestui guvern poate conduce şi la răbufniri care să se situeze la marginea ameninţării statalităţii româneşti. De obicei mişcările centrifuge sunt alimentate de politicile idioate.  Din păcate şi politicienii care reprezintă Timişul în capitală sunt fie prea insignifianţi (cazul a peste 85% dintre ei) ori total dezinteresaţi de cea ce se întâmplă aici. Aceştia din urmă vin în judeţ doar pentru a-şi reînnoi mandatele de senatori sau deputaţi. Îmi aduc aminte de efuziunea care exista în 2012, odata cu înscăunarea lui Ponta la Palatul Victoria. Vorbeam cu oameni care spuneau invariabil că vor vota PSD (USL) deoarece, tu-ţi dai seama, Marius!, Ilie Sârbu e din Timiş, o să vină banii şi la noi. Da, au venit! Mai puţini decât în vremea PDL. Măcar aia au început o centura a Timişoarei, aşa prost cum e construită ea. Aştia? Pământ!

 

Interacţionez aproape zilnic cu oameni care au crezut realmente în PSD. Unii si-au pus pe mijloacele de transport deţinute postere de campanie, îndemnuri la vot. Azi, aproape în unanimitate, ei lasă ochii în jos atunci când discuţia ajunge la raporturile existente între guvernul Ponta şi Timiş/Timişoara. E groaznic să constaţi că cei în care ai crezut ţi-au tras o ţeapă de toate zilele. Rămâi cu un zâmbet trist, poate chiar sarcastic, atunci când la final de săptămână vezi descălecând în judeţ un june ministru cu aspiraţii la primaria Timişoarei, dând lecţii în stânga şi în dreapta despre ce ar trebui făcut în oraş, asta în condiţiile în care aportul său la bunăstarea şi dezvoltarea locală tinde către zero absolut. Timişoara a devenit fiica vitregă a unei guvernări de la care cei din această zonă a ţării au avut multe aşteptări. Dovadă stă şi faptul că în ultimii trei ani judeţul a fost aproape colorat în roşu. Este o situaţie cu care acest PSD, cel condus de Ponta şi Dragnea, nu se va mai întâlni foarte curând. Şi doar din vina lor.

 

Creditele în franci elveţieni - singurul act de cămătărie acceptat de Stat

Primăvara anului 2008 - precum alţi tineri cu speranţe şi subsemnatul era în căutarea unui credit avantajos. Într-o piaţă suprasaturată , cu o economie care - vorba unui clasic în viaţa duduia - oferta încă depăşea ca şi valoare cererea doritorilor de credite. Dorinţa unor bănci de a acapara o felie cât mai mare din tortul creditelor de consum a dus la introducerea pe piaţa românească a creditelor în valute exotice, precum francul elveţian şi yenul japonez. Banca maghiară OTP Bank a fost cea care a prezentat pentru întâia oară românilor acest instrument financiar. A urmat Volksbank si altele, care au contribuit decisiv la amorsarea stării de disperare la care au fost aduşi cei care, în urma unei reclame mincinoase, şi-au amanetat viitorul şi proprietăţile unor entităţi bancare puse pe căpătuială în ţara noastră.

 

Deşi iniţial avantajele achiziţionării unui credit în franci elveţieni păreau a fi mai multe decât incertitudinile, eu nu am accesat acest tip de finanţare dintr-un motiv care, acum, poate părea banal dar care m-a scutit de dureri de cap. Nu am vrut francii eleveţieni dintr-o pornire absolut ţărănească, funciară, poate chiar puerilă. Nici urmă de calcul savant sau de informaţii din interior. Pur şi simplu mi s-a părut ciudat ca o ţară cu aproximativ opt milioane de locuitori să deţină destulă masă monetară în circulaţie pentru a putea satisface cererea masivă de monedă elveţiană de la extern, datorată obligaţiilor achitării ratelor de credite în moneda în care a fost contractat acesta. La opt milioane de locuitori câtă monedă s-ar fi putut afla în piaţă pentru a permite un curs relativ aşezat? Prea puţină, mi-am spus. Şi se pare că acest calcul funciar-ţărănesc a fost cel corect.

 

Din nefericire prea mulţi dintre compatrioţii noştrii au ajuns să fie efectiv jecmăniţi de bănci în baza acestor credite exprimate în franci elveţieni. Valoare ratelor a crescut de aproape două ori şi jumătate faţă de anul de referinţă 2008. În acel an valoarea pe interbancar al unui franc era echivalentă cu 2,1256 RON. Acum, la data de 15 ianuarie 2015, moneda elveţiană este cotată de BNR la 4,3287 RON, dar, la casele de schimb valutar ea se vinde cu aproximativ 5,05 RON! OTP Bank - instituţia financiară care a adus diavolul în România - dă din colţ în colţ, dar nu face nimic pentru  a uşura întrucîtva sarcina extrem de grea care atârnă în spinarea românilor. Despre Banca Naţională ce ar mai fi de spus? Ea trebuia să reglementeze şi să  vegheze cadrul în care se desfăşurau operaţiunile de creditare. Zeului Isărescu nu i s-a parut nimic ciudat cu aceste credite în monede volatile, exotice sau de refugiu.

 

Observ la compatrioţii noştrii neafectaţi de crahul francului elveţian, o atitudine de genul "Asa le trebuie, cine dracu i-a pus sa se indatoreze in franci?" Este uşor de criticat acum dar a fost extraordinar de greu să rezişti în anii 2007-2009 în faţa tentaţiei de a accesa un credit în această monedă. Atenţie mare, nimeni nu a luat credite in acei ani pentru ca avea bani! Situatia aceasta care va deveni tot mai critica, pe zi ce trece, poate amorsa tensiuni sociale extraordinare. Si vina principala nu este a celor care au dorit sa vanda românilor bani la suprapret ci a institutilor Statului care aveau indatoriri de reglementare si supraveghere a pietii. Iar dintre toate, BNR este cea mai vinovată!

Franţa de ieri şi de azi

În urma a tot cea ce s-a întâmplat în ultimele zile, probabil că Franţa va pune uşor  în paranteză politicile de integrare şi teoriile multiculturalităţii  - la modă în ultimele decenii - pentru ai redescoperi pe clasicii David Galula şi Jacques Massu. Alternativa ar însemna Marine Le Pen. Legile contrainsurgenţei articulate de Galula în contextul războiului din Algeria au şi acum aplicabilitate deşi, de data aceasta, lupta se va da în cea ce îndeobşte era cunoscută ca fiind metropola. Reinterpretarea lor în noua situaţie va conferi Franţei un ghid de procedură, că tot s-a constatat caducitatea parţială planului antiterorist Vigipirate.

 

The first law. The objective is the population. The population is at the same time the real terrain of the war. Destruction of the rebel forces and occupation of the geographic terrain led us nowhere as long as we did not control and get the support of the population.

The second law. The support from the population is not spontaneous and in any case must be organized. It can be obtained only through the efforts of the minority among the population that favors the counterinsurgent.

The third law. This minority will emerge, and will be followed by the majority, only if the counterinsurgent is seen as the ultimate victor. If his leadership is irresolute and incompetent, he will never find a significant number of supporters.

The fourth law. Seldom is the material superiority of the counterinsurgent so great that he can literally saturate the entire territory. The means required to destroy or expel the main guerrilla forces, to control the population, and to win its support are such that, in most cases, the counterinsurgent will be obliged to concentrate his efforts area by area.

 

Despre soldăţoiul de Jacques Massu (foto sus dreapta) şi preocupările lui, citiţi aici, aici , aici si aici.  Legat de generalul Massu circula şi anecdota legată de un dialog avut cu prietenul său, Charles de Gaulle:

 

Generalul De Gaulle către Général Jacques Massu : Alors Massu, toujours aussi con ? (So, Massu, still that stupid?)

Général Jacques Massu's answer : Toujours aussi gaulliste, mon Général. (Still that gaullist, general!)

Biciuitor şi în replici!

2015 - a fi sau a nu fi pentru Victor Ponta

Vă salut cu drag şi în noul an 2015, dragi cititori ai acestui blog. Vă urez să aveţi parte de un an măcar mai bun decât precedentul. Ar fi un progres. Cele douăsprezece luni ce vor să vie vor da răspunsul la întrebarea momentului: va reuşi sau nu PSD să îşi conserve guvernarea în condiţiile coabitării cu un preşedinte care provine din segmentul diametral opus al politicii mioritice? S-a scris mult, s-a discutat şi mai mult pe marginea acestui subiect şi nu fără temei; anul 2015 va fi unul decisiv în creionarea tendinţelor pentru cea ce va urma anul viitor, la alegerile locale şi parlamentare.

 

Eu cred ca problema rămânerii PSD la butoanele guvernării este una mult mai personalizată dar şi mai pragmatică de cât s-ar crede. Ea se rezumă oarecum la persoana lui Victor Ponta; cu fostul candidat prezidenţial în fruntea partidului şi a guvernului şansele sunt unele destul de scăzute. Cu alt pesedist, neimplicat direct in campania de atacuri la adresa lui Iohannis din perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale, se poate discuta. A spus-o voalat chiar şi actualul preşedinte al României. Cred că până şi Ponta banuieşte acest adevăr.

 

Partea pragmatică a încheierii ciclului electoral de patru ani pentru PSD ţine de accesul la resurse. Sunt convins că nu mai este un secret pentru nimeni că activitatea de partid costă iar un partid în timpul unei campanii electorale consumă mulţi bani. Cu atât mai mult într-o campanie prezidenţială care se desfăşoară la nivel naţional. Banii aceştia vin în prea mică masură din contribuţiile membrilor de partid (cotizaţia); cea mai mare parte a sumelor provin din sponsorizări din partea unor companii sau oameni de afaceri, bani care nu se dau pe ochi frumoşi ci în schimbul unor promisiuni. Ce li se promite? În principal contracte cu Statul, directe sau indirecte, în cazul accederii la putere. De aici intervine arta de a negocia a PSD şi aici acest partid va resimţi cel mai tare absenţa unui negociator de calibrul lui Viorel Hrebenciuc. (nu discut calitatea penală a actualului arestat - justiţia îl va condamna dacă va fi cazul -  ci capacitatea lui reală de negociere!).

 

Dacă interesele oamenilor de afaceri care au mizat pe Klaus Iohannis si PNL vor fi armonizate cu programele de investiţii ale guvernului PSD, cu siguranţă că vom avea parte de un ciclu de guvernare complet, până în 2016.  În caz contrar, cabinetul actual va fi amintire mai repede decât ne-am aştepta. Până la urmă aceasta cuplare la resurse este o realitate cvasiacceptată în toate statele lumii. Ea reprezintă singura formă cuantificabilă prin care sponsorizăriile de campanie îşi capătă corespondenţă în beneficiile post-victorie.  Un rol imortant îl va deţine şi modalitatea prin care guvernul PSD înţelege să se raporteze la comunităţile conduse de primari de altă culoare politică, mai cu seamă cei din PNL. Alocarea resurselor investiţionale guvernamentale prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi a Companiei Naţionale de Investiţii exclusiv către primăriile PSD nu va netezi în nici un caz asperităţiile certe dintre Preşedinţie si Guvern. Revin la cazul Timişoarei care este unul flagrant, oraşul condus de către un primar liberal fiind total absent din schemele investiţionale pontiste.

 

Un fapt care m-a frapat în ultima vreme îl reprezintă şi opţiunile de moment ale lui Victor Ponta, corecte, realiste dar defazate vizavi de evenimentul numit alegerile prezidenţiale. Da, Sebastian Ghiţă, intimul domnului Ponta,  are perfectă dreptate atunci când cere ca Ion Iliescu să nu mai fie asociat cu imaginea unui PSD european, socialist în accepţiunea modernă a termenului. Fostul preşedinte al României este deja un balast pentru social-democraţi. Un prieten mai hârşâit în ale politicii imi atrăgea candva atenţia asupra caracterului biologic al  electoratului personalizat. Votanţii lui Ion Iliescu au murit sau sunt pe cale de a ieşi din scenă iar acesta este un fapt real. Din păcate pentru Ponta,  strategii PSD au înţeles târziu această realitate. Revăzând această situaţie îmi este greu să înţeleg cum ar putea un emul al domnului Iliescu, Cătălin Ivan, să reprezinte alternativa la Ponta.

 

Victor Ponta păcătuieşte teribil şi atunci când işi alege purtătorii de mesaje. După arhicelebrii Dan Şova şi Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele, acum, iată, îl alege pe Sebastian Ghiţă să enunţe public nişte adevăruri, de această dată. Se putea găsi şi alţii, mai puţin compromişi. O idee excelentă în schimb este aceea a atragerii unor personalităţi publice care profesează idei reale de stânga. Costi Rogozanu, Mihai Goţiu sau Dan Ungureanu ar putea oricând să insufle PSD - ului mai multă prestanţă în susţinerea dezideratelor păturii sărace a societăţii româneşti şi ar readuce partidul acolo unde îi este locul, în stânga eşicherului politic. Baletul ideologic executat cu atâta graţie de catre social-democraţi în ultimii ani va ajunge sa dea idei celor care visează la o formaţiune politică care să se situeze la stânga PSD. În acest scenariu, de aici va începe şi fărâmiţarea Stângii. Dar toate acestea ţin de bucătăria internă de partid.

PS: O veste excelentă pentru Banat la început de an; se pare că Timişoara va avea totuşi parte de un nou Spital Regional, care să înlocuiască treptat Judeţeanul. Deocamdată totul se găseşte doar la stadiul de intenţie, dar şi aceasta contează.