Primăvara anului 2008 - precum alţi tineri cu speranţe şi subsemnatul era în căutarea unui credit avantajos. Într-o piaţă suprasaturată , cu o economie care - vorba unui clasic în viaţa duduia - oferta încă depăşea ca şi valoare cererea doritorilor de credite. Dorinţa unor bănci de a acapara o felie cât mai mare din tortul creditelor de consum a dus la introducerea pe piaţa românească a creditelor în valute exotice, precum francul elveţian şi yenul japonez. Banca maghiară OTP Bank a fost cea care a prezentat pentru întâia oară românilor acest instrument financiar. A urmat Volksbank si altele, care au contribuit decisiv la amorsarea stării de disperare la care au fost aduşi cei care, în urma unei reclame mincinoase, şi-au amanetat viitorul şi proprietăţile unor entităţi bancare puse pe căpătuială în ţara noastră.
Deşi iniţial avantajele achiziţionării unui credit în franci elveţieni păreau a fi mai multe decât incertitudinile, eu nu am accesat acest tip de finanţare dintr-un motiv care, acum, poate părea banal dar care m-a scutit de dureri de cap. Nu am vrut francii eleveţieni dintr-o pornire absolut ţărănească, funciară, poate chiar puerilă. Nici urmă de calcul savant sau de informaţii din interior. Pur şi simplu mi s-a părut ciudat ca o ţară cu aproximativ opt milioane de locuitori să deţină destulă masă monetară în circulaţie pentru a putea satisface cererea masivă de monedă elveţiană de la extern, datorată obligaţiilor achitării ratelor de credite în moneda în care a fost contractat acesta. La opt milioane de locuitori câtă monedă s-ar fi putut afla în piaţă pentru a permite un curs relativ aşezat? Prea puţină, mi-am spus. Şi se pare că acest calcul funciar-ţărănesc a fost cel corect.
Din nefericire prea mulţi dintre compatrioţii noştrii au ajuns să fie efectiv jecmăniţi de bănci în baza acestor credite exprimate în franci elveţieni. Valoare ratelor a crescut de aproape două ori şi jumătate faţă de anul de referinţă 2008. În acel an valoarea pe interbancar al unui franc era echivalentă cu 2,1256 RON. Acum, la data de 15 ianuarie 2015, moneda elveţiană este cotată de BNR la 4,3287 RON, dar, la casele de schimb valutar ea se vinde cu aproximativ 5,05 RON! OTP Bank - instituţia financiară care a adus diavolul în România - dă din colţ în colţ, dar nu face nimic pentru a uşura întrucîtva sarcina extrem de grea care atârnă în spinarea românilor. Despre Banca Naţională ce ar mai fi de spus? Ea trebuia să reglementeze şi să vegheze cadrul în care se desfăşurau operaţiunile de creditare. Zeului Isărescu nu i s-a parut nimic ciudat cu aceste credite în monede volatile, exotice sau de refugiu.
Observ la compatrioţii noştrii neafectaţi de crahul francului elveţian, o atitudine de genul "Asa le trebuie, cine dracu i-a pus sa se indatoreze in franci?" Este uşor de criticat acum dar a fost extraordinar de greu să rezişti în anii 2007-2009 în faţa tentaţiei de a accesa un credit în această monedă. Atenţie mare, nimeni nu a luat credite in acei ani pentru ca avea bani! Situatia aceasta care va deveni tot mai critica, pe zi ce trece, poate amorsa tensiuni sociale extraordinare. Si vina principala nu este a celor care au dorit sa vanda românilor bani la suprapret ci a institutilor Statului care aveau indatoriri de reglementare si supraveghere a pietii. Iar dintre toate, BNR este cea mai vinovată!
