Fenomenul Pitesti sau experimentul Pitesti desemneaza tratamentul inuman la care au fost supusi studentii anticomunisti, incepand cu anul 1948, cu precadere in inchisoarea din orasul Pitesti, dar avandu-si inceputurile la Suceava. Procesul a fost condus de catre doi detinuti, Alexandru Bogdanovici şi Eugen Ţurcanu. In scurt timp, cel din urma, Turcanu, o sa preia intreaga organizare a acestei infame "reeducari", impreuna cu grupul creat in jurul sau ajungand sa-i terorizeze pe toti ceilalti detinuti politici, prin practicile sadice, subumane, la care ii obligau sa ia parte. Conducerea statului comunist era la curent cu aceste violente, deoarece chiar cei aflati atunci la putere au inspirat acest proces, folosindu-se de scrierile pedagogice ale sovieticului Anton Makarenko.
Cum se proceda? După o perioadă de câteva luni de înfometare şi restricţii severe (de cele mai multe ori, inclusiv vorbitul era interzis, în timp ce insultarea şi lovirea de către gardieni erau locuri comune), un grup de deţinuţi era transferat într-o celulă în care găsea alţi condamnaţi. Noii sosiţi erau primiţi cu căldură şi prietenie, uneori transferurile fiind astfel realizate încât în cameră se reuneau membri ai aceluiaşi lot, foşti colegi de facultate ori prieteni. Plăcut surprinşi de atmosfera de relaxare din noua celulă, studenţii începeau să discute între ei despre studii, familie, prieteni sau despre activitatea anticomunistă care i-a adus în închisoare. Fraternitatea dura până când şeful camerei (Ţurcanu de cele mai multe ori) dădea un semnal scurt, fizic ori verbal: „Pe ei!”
Deodată, vechii ocupanţi ai celulei scoteau din locuri ascunse bâte, scânduri şi alte obiecte contondente şi se aruncau cu o violenţă greu de imaginat asupra celor cu care discutaseră amical până cu câteva momente înainte. Deşi şocul pentru victime era paralizant, bătaia colectivă putea dura câteva ore bune, fără să mai conteze cu ce şi unde se lovea: la cap, pe spate, în ceafă, în organe, nicio zonă nu era scutită, până când victimele zăceau într-o baltă de sânge.
Din sadicul meniu al torturilor zilnice putem spicui bătăile la tălpi, la fese, călcatul în picioare, lovituri în stomac ori organe, statul în diferite poziţii fixe zile întregi, fără posibilitatea de se mişca etc. Si celelalte episoade ale zilei constituiau prilej de chinuire a victimelor. Astfel, mesele erau servite fie prin turnarea mâncării fierbinţi pe gât, fie obligând victimele să se aşeze în patru labe, cu mâinile la spate, şi să se folosească doar de gură, ba uneori să şi guiţe ca porcii. Scoaterea „la program” (adică la toaletă) se făcea în grabă maximă o dată pe zi, iar cine nu apuca să îşi facă nevoile, era nevoit să şi le facă mai târziu în celulă, în gamelele din care mâncau, fără să aibă dreptul să le arunce ori să spele gamela, astfel că unii deţinuţi îşi îngurgitau fecalele de bună voie, pentru a putea primi mâncare.
E duminica...Sa ne aducem aminte cu piosenie despre cei care au trecut prin acest iad. Ne plangem zilnic de neajunsurile vietii noastre. Oare cati dintre noi am mai fi iesit vii dintr-un asemenea univers concentrationar?
