Este 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, prilej de a ne reaminti ce înseamnă responsabilitatea socială. După incidentul grav din Piaţa Haymarket, guvernanţii a devenit mult mai atenţi la tot ceea ce înseamnă nemulţumirile angajaţilor, Statul devenind un arbitru între cele două componente din câmpul activităţilor economice. Statele Unite şi Marea Britanie (pe lângă ţările nordice) sunt exemple pozitive de armonizare progresivă ale intereselor proletariatului şi patronatelor, fără zguduiri sociale majore. Modelul acesta se încearcă a fi replicat la diferite scări, în mai toate ţările care îşi doresc o dezvoltare economică solidă.
Contrar tuturor învăţămintelor care ar fi trebuit trase atât din propria-i istorie din secolul XX cât şi din experienţele altora, România pare a fi devenit o ţară pliată pe un calapod de dezvoltare specific ţărilor din America Latină, unde există o pătură socială bogată şi extrem de bogată, urmată de un hiatus, pentru ca apoi să avem parte de o populaţie săracă şi foarte săracă. Ataşat textului aveţi o fotografie reprezentând o notă de plată dintr-un local de fiţe din Mamaia - România. Nu, nu este vorba de un instantaneu de tip paparazzi ci de o aruncare pe piaţă făcută la dorinţa celui care a făcut consumaţia. De ce? Probabil ca să arate sărakilor cine este el şi familia lui, afacerişti înşurubaţi bine la sursele de bani bugetari. Aici sunt banii Dumneavoastră! ar suna mai realist în aceasta situaţie. Parafrazând puţin, Armand de Brignac este şampania pe care o bea poporul prin intermediul beizadelelor celor care se îndoapă din contractele cu Statul Român. Tragic, dar realist. Aceşti îmbogăţiţi conjuncturali arată o lipsă crasă de empatie şi decenţă vizavi de situaţia grea în care trăiesc milioane de români. Bogăţia o poţi trăi şi altfel, şi anume în respect faţă de cei în mijlocul cărora vieţuieşti. În ţările civilizate s-a înţeles acest lucru. În insula noastră de Americă Latină din sud estul Europei încă nu.
Spuneam mai sus că nu prea am învăţat mare lucru din istoria începutului de secol XX. Atât Vechiul Regat cât şi România întregită au reprezentat locul unor inegalităţi sociale absolut condamnabile. Răscoala de la 1907 a fost doar una dintre expresiile acestei realităţi. Anii 1920 - 1930, cu acea corupţie endemică, a săpat adânc la fundamentele tânărului stat, născut după Marea Unire. Rapoartele Siguranţei din acele timpuri - acelea care au fost publicate - ne arată eforturile pe care această instituţie le făcea pentru limitarea extinderii ideilor socialisto-egalitariste. Şi atunci prăpastia socială se lărgise şi devenise incontrolabilă din punct de vedere politic. Şi în acei ani au existat asemenea exemplare precum cel cu nota de plată din Mamaia, dornice să epateze prin statut şi avere, avere obţinută tot din spolierea Statului prin contracte total defavorabile interesului public. Iar omul de rând vede, analizează şi reţine.
Nimic nu s-a schimbat, iar una dintre primele legităţi ale istoriei este reprezentată de ciclicitatea ei. Este momentul să risc un pariu politic: ideile marxiste nu sunt moarte, iar egalitarismul se va exprima politic mult mai intens în ţara noastră în viitorul apropiat. Cei mai buni agenţi electorali ai acestuia sunt tocmai aceşti îmbuibaţi de stil nou, incapabili de a-şi trăi bogăţia într-un mod decent.
