Pseudo-Romania

***
Cu siguranta ca fiecare dintre noi si-a pus candva intrebari referitoare la devenenirea acestei tari, la directiile demne de urmat pentru a arde diferentele pregnant sesizabile dintre Romania si celelalte tari europene. De cele mai multe ori sictirul, lehamitea, ne fac sa ne spunem ca asta este blestemul nostru, specificul nostru national,sa ne regasim intotdeauna la cea mai mare distanta de premiantii clasei. Insa de-alungul Istoriei noastre recente au existat tentative de a racorda Romania la realitatea europeana. Insa, in dulcele nostru stil clasic, noi am preferat heirupismul in dauna unei dezvoltari asezate, organice, a unei societati care, inca, cauta sa se desprinda de Feudalism. Pentru ca, precum Mongolia care a fost comunizata fara a mai cunoaste stadiul capitalismului imperialist, asa si mare parte a romanilor au ars etapa acumularilor de capital, ajungand direct, dupa 1945, in comunismul cel mai profund.

Junimistii sfrasitului de secol XIX au pus exact diagnosticul societatii romanesti, atunci cand Titu Maiorescu a enuntat pentru intaia data teoria formelor fara fond. Un alt conservator al acelor vremuri, marele nostru dramaturg IL Caragiale ne spunea verde-n fata ca Romania este tara lui Pseudo, locul unde seriozitatea este o pasare rara, totul rezumandu-se la fatada, la imagine. A avansat Romania de la acel punct? Ma indoiesc de acest fapt, mai ales atunci cand ma uit si vad ce se intampla in jurul meu. Proiectul social romanesc este unul prizonier finalului de secol XIX. Democratizarea in Romania postdecembrista nu a insemnat altceva decat reinvierea personajelor lui Caragiale.

Avem parte de democratia, de parlamentarism, de separatia puterilor in stat, de independenta Justitiei, de responsabilitate ministeriala? Teoretic da. Practic, totul se desfasoara sub semnul lui Pseudo. Avem o pseudo-democratie, pseudo-parlamentarism, pseudo-independenta a Justitiei. Iar omul de rand a inceput sa perceapa aceasta realitate. Ultimul barometru de opinie realizat de catre CCSB la comanda Pro Democratia vine sa reitereze acest aspect. Romanii, in proportie de 80%, cred ca alegerile sunt fraudate. Intr-o tara membra a Uniunii Europene, atentie! Spoiala aceasta de democratie nu mai reuseste sa insele foarte multa lume.

Romanii au inceput sa il vada pe Pseudo si, cu siguranta, vor reactiona. Intai mai plapand, iar mai apoi din ce in ce mai viguros. Pentru ca, in douazeci de ani scursi de la evenimentele din decembrie 1989, clasa politica nou-edificata a avut tot timpul din lume pentru a le demonstra romanilor ca se ridica la nivelul asteptarilor lor. Nu este mai putin adevarat ca indobitocirea cetatenilor acestei tari a reusit plenar. Poporul roman, in majoritatea lui, este format din idioti incapabili de a-si folosi propriul organ al gandirii. Este o realitate cruda. Rolul nostru, al celor care se exprima public, este acela de a modela niste constiinte pervertite. Va fi o munca de Sisif, insa personal, prefer sa fiu injurat de catre un om care imi vede greselile reale decat sa primesc acelasi tratament din partea unui nevertebrat care doar reproduce ce aude.

Tara lui Pseudo este o realitate. Romania noastra este chiar tara aceasta. Noi suntem doar niste pseudo-cetateni, condusi de catre pseudo-politicieni in baza unor pseudo-legi aplicate de catre o pseudo-Justitie. Iar in fruntea tarii troneaza un psedo-presedinte, expresie a pseudo-inteligentei acestei natii.

O speranta devenita certitudine: Costel Pantilimon

Desi pentru mine fotbalul nu mai reprezinta demult o miza in sine, partidele importante pentru echipele romanesti sau pentru nationala inca le traiesc la intensitate maxima. Aseara am fost conectat la maxim la miza partidei dintre reprezentativa Frantei si Romania noastra. Dupa epuizarea timpului de joc si in urma rezultatului cunoscut, recunosc, cu un ochi si jumatate am plans iar cu o jumatate am ras. De ce am ras?Pentru ca un pariu mai vechi de-al meu, Costel Pantilimon, tinde sa devina o certitudine. Felul in care a reusit sa inchida pentru mai mult de optzeci de minute poarta echipei nationale ma face sa cred ca Bogdan Lobont se gaseste tot mai aproape de iesirea definitiva din vederile selectionerului.

Ma bucur pentru Panti. Omul acesta a inceput de foarte de jos, avand si o situatie familiala destul de dificila. De ce? Pentru ca el provine dintr-o familie in care, atat tatal sau cat si mama sa, sunt surdo-muti. Va dati seama cat de dificila a fost trecerea de la o lume a tacerii catre tumultul de pe stadioane? Imi inchipui cat de greu i-a fost lui Pantilimon sa inceapa sa comunice cu proprii fundasi, in vacarmul caracteristic meciurilor de fotbal cu miza. Imi aduc aminte ce spunea Gabi Boldici, fostul lui antrenor de la Poli, despre el. Talent imens, talie fizica impresionanta insa...cam mut! Asa ca Boldici a insistat foarte mult pentru ca Panti sa vorbeasca, sa comunice foarte mult cu proprii coechipieri pe faza de aparare. Si a fost bine ca a facut acest lucru.
Pantilimon este un talent innascut dar inca insuficient slefuit. Cred ca are nevoie de o noua provocare, afara, la un club puternic din Europa. Aud ca Arsenal si Manchester United se intereseaza de pretul lui. Arsene Wenger chiar a fost prezent pe Stade de France special pentru al urmari pe Pasarila. Probabil ca in pauza de iarna va parasi Timisoara. Si este normal sa se intample asta deoarece el are nevoie sa treaca la un alt nivel. Si este bine sa faca pasul acum, la 23 de ani, deoarece mai tarziu s-ar putea sa pupe doar Azerbaidjanul cel mult!
Presa a incercat sa il traga spre hatisuri de cancan, prezentandu-l pe Panti ca pe un fost coleg de scoala a fufei care raspunde, momentan, la numele de Monica Columbeanu. Nu a cuplat deloc la aceste "dezvaluiri", preferand sa nu isi aminteasca public daca a cunoscut-o sau nu pe respectiva doamna. Dar nu a uitat de unde a plecat si cine l-a ajutat. "Pe la 8-9 ani, tata mi-a zis că ar fi bine să mă fac portar. Mi-a explicat că sînt destul de înalt şi că în poartă e mai uşor. Simţea că n-am şanse să ajung prea departe ca jucător de cîmp. L-am ascultat pe tata, şi uşor-uşor a început să-mi placă să mă tăvălesc. Eram curajos! Plonjam fără să ţin cont că jucăm pe ciment, pe zgură sau în sală, pe parchet. Eram plin de julituri, dar n-am renunţat nici o clipă. Aşa m-am călit"
Asa a devenit un caracter adevarat - am spune noi acum. Dupa meciul de la Paris, cu siguranta ca multe usi i se vor deschide, vor exista alte perspective, vor exista cluburi puternice din Anglia sau Italia care ii vor solicita serviciile. El trebuie sa ramana la fel de modest si sa munceasca de doua ori mai mult decat acum. Bravo Panti, bravo Pasarila, bravo Moldovene, noi, cei din Timisoara te vom aprecia intotdeauna pentru cea ce esti.