Timisoara despuiata. Este PNL un partid anti-Timisoara?

Timisoara, orasul in care a inceput Revolutia romana din 1989, a devenit o tinta  predilecta a agresiunii autoritatilor centrale de la Bucuresti. In urma unui plan care pare foarte bine conturat, se doreste nu doar limitarea influentei orasului la nivel regional ci chiar o reducere progresiva a ponderii sale. Procesul de regionalizare asumat de catre Guvern este folosit ca o oportunitate excelenta de a despuia orasul-mandrie a Banatului de mai toate institutiile reprezentative.

Anul trecut, noua conducere a Institutului Cultural Roman in frunte cu filosoful Andrei Marga, a decis infiintarea unei filiale ICR a Banatului la ...Arad!  De ce? Poate datorita concurentei declansate intre Timisoara si Cluj (orasul unde Marga domiciliaza) pentru obtinerea titlului de Capitala culturala europeana in anul 2020, dupa cum acrediteaza presa. Tertipuri demne de cel mai infect balcanism la care se deda un om care a fost sustinut pentru conducerea ICR de catre PNL. Motivatia oficiala livrata publicului de catre Marga a fost aceea ca Aradul apartine atat Banatului cat si Crisanei. Uitandu-ne insa peste proiectul de regionalizare propus de catre guvernul Ponta putem constata ca nu vom avea parte de o regiune Banat-Crisana ci de una pur banateana. Atunci care este rostul real al demersului fostului rector al Universitatii Babes-Bolyai?

Tot PNL este cel care livreaza o noua lovitura timisorenilor. Probabil ca din initiativa lui Dan Radu Rusanu, hunedoreanul care taie si spanzura in PNL Timis, sediul regional al ANAF va fi mutat la Deva. De ce? Cu siguranta ca nici Rusanu nu are un raspuns logic si obiectiv la aceasta intrebare in afara motivatiilor de ordin sentimental fata de zona din care provine. In conditiile in care ANAF detine atat personalul calificat cat si un sediu ultramodern in Timisoara nu poti sa nu te intrebi ce este in mintea acestor oameni?

Bataia de joc a PNL fata de Timisoara este una plenara, daca tinem seama de faptul ca nici macar liderii locali ai acestui partid nu au avut habar de aceasta initiativa guvernamentala. Reactia primarului Nicolae Robu este una edificatoare: Am luat act cu surprindere că ar exista un proiect de HG prin care se stabileşte că sediul viitoarei Direcţii Regionale a Finanţelor Publice pentru Regiunea de Vest va fi în municipiul Deva, spune preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu. In final vicepresedintele PNL la nivel national (da, dl.Robu detine si aceasta functie!) isi exprima speranţa că Guvernul USL al României, care a făcut atât de multe lucruri bune pentru ţară şi pentru Timişoara în această încă scurtă perioadă de când guvernează, nu va greşi nici de această dată şi va stabili drept sediu al viitoarei Direcţii Regionale a Finanţelor Publice pentru Regiunea de Vest municipiul Timişoara. Sa razi? Sa plangi? Oricum e grav!

Insa problema cea mare a Timisoarei este aceea ca nu mai produce lideri, si aici nu discut doar despre politica ci si de economie sau alte domenii ale activitatilor reglemetate si ierarhizate.  Vorbind de politica  insa, mai toti reprezentantii trimisi de USL Timis in forurile de la Bucuresti - cu vreo doua notabile exceptii -  (Opozitia o scoatem din calcul deoarece este una destul de firava, fara o putere reala de a schimba ceva in contextul tavalugului reprezentat de cele saptezeci de procente de voturi useliste) au un comportament ambivalent: sunt ca leii atunci cand vorbesc de maretele realizari si initiative pe care le au ei la Bucuresti, in calitate de reprezentanti ai vulgului local - vezi logoreea patentata de atoatestiutorul domn Ben-Oni Ardelean - si doar niste pisici plouate atunci cand chiar ar trebui sa apere interesele Timisului in capitala.

Inchei cu o constatare: este cel putin ciudat faptul ca faulturile cele mai dure la adresa Timisoarei vin din partea PNL, partid care detine puterea la nivel de oras. Ce nu sesizam oare, care ar fi amanuntele care ar intregii tabloul acestei ingrate situatii?

PS: Va rog sa cititi si articolul profesorului si analistului economic Nicolae Taran, cel care prezinta date concrete in favoarea Timisoarei. Si o concluzie a aceluiasi reputat specialist: "doar un nebun ar concedia funcționari ai fiscului din județul cu cea mai competitivă economie din RV și din România și ar mări numărul de asemenea funcționari intr-un județ aproape muribund din punct de vedere economic !" Nimic altceva de adaugat!

Amintiri...Vremuri...

Un studiu de care sunt inca mandru, iata, la aproape zece ani de la aparitia sa in literatura de specialitate: Negocierile romano-sovietice de la Stockholm pentru incheierea armistitiului.

 

Desigur, este vorba de doritul armistitiu cu URSS, cel dupa care fortele politice responsabile din Romania au  alergat, incepand cu sfarsitul anului 1943 si  pana la 23 august 1944.  De unde mandria? Pai el este un studiu bazat pe dosare din arhiva Ministerului Afacerilor Externe, care, la momentul aparitiei lui, se cam lua de cap cu toata cronologia acceptata pana atunci in istoriografia romaneasca. Si, incet-incet a inceput a fi acceptat ca material de lucru valabil de mai toti istoricii perioadei! Deh, tineretea iti cam intuneca mintea si iti da, poate, o mai mare doza de tupeu.;) Vremuri...

 

PS: Randul al doilea din aceasta postare reprezinta si un link catre acel studiu. Pentru cei interesati.

Stimularea economiei. Optici diferite in cazurile SUA, Japoniei si Uniunii Europene

Dupa anul 2008, an considerat a fi unul de cotitura in cea ce priveste forma pe care a luat-o economia mondiala actuala, marile puteri economice au incercat diferite metode prin care sa reporneasca motoarele comertului mondial. Daca in cazul Chinei nu putem vorbi de schimbari majore, tara fiind beneficiara unei forte de munca activa enorma, remunerata la un nivel extrem de scazut vizavi de productivitatea sa reala, troica formata din Statele Unite, Japonia si Uniunea Europeana, a trebuit sa identifice noi modalitati de stimulare a consumului intern si international.

Statele Unite au avut cea mai logica si cea mai coerenta abordare a problemei. Da, cu toate ca aceasta criza mondiala isi are radacinile pe Wall Streetul newyorkez, actuala administratia americana - care nu este de admirat in prea multe domenii - a luat decizia de a creste plafonul datoriei de stat, cu toate criticile formulate de catre reprezentantii Tea Party sau ale Fondului Monetar International. Ce a insemnat acest fapt in termeni reali? Simplu, cresterea masei monetare aflate in circulatie a determinat inflatie dar, mult mai important, a reusit sa stopeze rostogolirea unor datorii reale din sectorul public si a dat o gura de oxigen producatorilor si exportatorilor americani. Produsele americane au redevenit competitive pe pietele internationale. Ganditi-va doar la industria auto sau cea high-tech!

Pe urmele Statelor Unite, Japonia a adoptat in mare acelasi gen de politica. Pentru a sustine exporturile guvernul condus de catre Shinzo Abe a depreciat cu nu mai putin de 20% moneda nationala, yenul, in raport cu dolarul american, provocand neliniste atat la Washington cat si la Seul. Mai mult, ministrul sud-coreean al Finantelor a declarat in luna aprilie ca deprecierea yenului are "un impact semnificativ" asupra economiei Coreei de Sud, mai grav chiar decat amenintarile Coreei de Nord. O declaratie extrem de grea care reflecta cu justete noua forma a expansionismului economic nipon.

In cea ce le priveste pe fantomele noastre de la Bruxelles, cei care conduc politica Uniunii Europene, in frunte cu Barroso si van Rompuy, ei nu cunosc alte masuri economice decat amputarea unor cheltuieli si reducerea la minim a consumului. Taiem, taiem, taiem...Nici o viziune, nici o idee, nici un orizont. Nimic altceva decat prezentul cenusiu. Exporturile extracomunitare au tot scazut in contextul in care moneda unica, euro, este supraapreciat sub efectul politicilor monetare inflationiste duse de catre Statele Unite si Japonia. Produsele manufacturate in tarile membre UE sunt necompetitive datorita pretului prohibitiv determinat de o moneda cotata mult peste valoarea ei reala.

In cea ce priveste Romania - tara membra a Uniunii Europene - ea se confrunta cu aceleasi probleme constatabile si in cazul altor state. Traim intr-o tara in care economia functioneaza pe baza de datorie. Lucrurile se misca in virtutea inertiei in conditiile in care sumele de bani intrate in economie nu acopera mai mult de 70% din totalul activitatilor economice. Rezulta de aici ca exista o datorie reala care reprezinta aproximativ 30% din total, datorie neacoperita si care este tot rostogolita. In fapt acest gen de economie incepe sa semene tot mai mult cu o schema financiara de tip Ponzi, fiind doar o chestiune de timp momentul in care ne vom lovi cu totii de aceasta realitate. Singura solutie reala aflata la dispozitia autoritatilor ar fi o depreciere controlata a leului in raport cu celelalte monede din cosul valutar. Acesta este doar unul dintre avantajele pe care ni le confera neaderarea la moneda unica europeana. Efectele negative ar fi de scurta durata, pe termen mediu putandu-se constata o revigorare a exporturilor si o reducere progresiva a procentului economiei pe datorie.

Dar ca sa iei astfel de masuri nepopulare trebuie sa ai curaj si viziune...