Donald Trump. Cum să-ţi tragi un glonţ în picior atunci când eşti pe cai mari

Urmăresc cu interes cea ce se întâmplă peste Ocean în cursa internă republicană pentru nominalizarea prezidenţială. Dacă până acum câteva zile favoritul meu se numea Donald Trump - cu toate derapajele sale de limbaj - după  cea ce a debitat azi nu cred că mai are vreo şansă reală. Neforţat, doar în ideea de a epata, el a făcut prosteasca greşeală de a ataca nu doar un om, pe senatorul John McCain, ci o întreagă mitologie americană a eroismului. Multe poţi cumpăra cu bani dar nu şi percepţia şi inimile. Urmăriţi mai jos intervenţia şmecherească a lui Trump.

Spune dl. Trump, referindu-se la prizonieratul vietnamez al fostului candidat republican McCain: He was a war hero because he was captured. I like people who weren’t captured. Comentatorii de pe Twitter au sesizat imediat enormitatea scoasă pe gură de tycoonul din New York, amendându-l instantaneu:

Kevin Eder: If you deny that John McCain is a war hero, you are completely and utterly unfit to be the Commander in Chief of the Armed Forces.

Stephen Hayes: I asked Trump if he's read any accounts of McCain's time in captivity: " It's irrelevant."

Amanda Carpenter: You can criticize McCain for a lot, but his military service isn't it. Rant over.

Iimani David:  Saying McCain isn't a war hero b/c he was captured = saying soldiers can't be heroes if they were killed. Trump is a disgrace. Biciuitor acest ultim tweet într-o ţară în care unul din doi militari au executat cândva misiuni directe de luptă!

Înţelegând tâmpenia comisă de către favoritul cursei GOP ceilalţi candidaţi au sesizat rapid oportunitatea de a reîmpărţi cărţile de joc, cu alte şanse. Reprezentantul clanului Bush, Jeb, a reacţionat între primi, scriind pe Tweeter: Enough with the slanderous attacks. @SenJohnMcCain and all our veterans - particularly POWs have earned our respect and admiration. Şi ceilalţi au punctat la foc automat:

Bobby Jindal: After Donald Trump spends six years in a POW camp, he can weigh in on John McCain's service.

Rick Perry: .@realDonaldTrump's comments today make him unfit to be Commander-in-Chief.

Iar Rick Santorum scrie exact cam cea ce gândesc republicanii americani, în covârşitoarea lor majoritate: @SenJohnMcCain is an American hero, period.

Cea ce s-a întâmplat astăzi cu Donald Trump îmi întăreşte o mai veche convingere de-a mea: banii în politică sunt necesari dar nu suficienţi. Gândirea de bussines poate fi un adjuvant în luarea deciziilor corecte dar ea nu trebuie să substituie pe cea politico-administrativă. Ori Trump are mari probleme în a înţelege acest nou mediu, la care încearcă să se adapteze din mers. Am văzut asemenea cazuri şi vom mai vedea.

PS: Probabil că în România o declaraţie precum aceasta ar fi fost tratată cu cea mai mare uşurinţă posibilă. Ei bine, la americani asta nu ţine! Simbolurile există pentru a fi respectate, nu pentru a fi înjosite.

De ce ar vota grecii în favoarea planului de austeritate?

De obicei atunci când nu au nici mijloace şi nici idei politicienii (îndeosebi cei populişti) fac apel la popor. Să spună poporul ce gândeşte el în marea lui înţelepciune pe marginea unui subiect fierbinte. Să ne înţelegem clar: referendumul este un instrument democratic, cu caracter excepţional,  prin care cetăţenii sunt chemaţi să tranşeze o chestiune de importanţă naţională.  În acelaşi timp însă instituţia refendumului este şi ultimul bastion al populismului în politică. Atunci când se confruntă cu incapacitatea crasă de a rezolva/gestiona o problemă, populiştii scot castanele din foc cu votul vulgului. Nimic nou sub soare, în vremea lui Napoleon al - III - lea în Franţa circula o butadă conform căreia sinonimul cuvântului plebiscit este votul da. De aşa manieră era pusă problema încât răspunsul nu putea fi decât unul favorabil împăratului. Dar asta e istorie.

 

Astăzi grecii sunt chemaţi să se pronunţe asupra planului de austeritate care (se presupune!) că ar scoate ţara din criză. S-a ajuns la plebiscit naţional datorită incapacităţii guvernărilor succesive de a tăia nodul gordian, de a-si asuma şi măsuri impopulare. Formaţiunea extremistă Syriza - care este o chintesenţă a populismului stângist - aflată ea însăşi într-o criză de idei, a promovat intens şi agresiv răspunsul NU faţă de acest plan. Nu mai contează ce va urma, esenţa este acest nu care trebuie smuls în orice condiţii, chiar şi cu forcepsul. Şi probabil că vor reuşi, diabolizarea Uniunii Europene, FMI şi a Germaniei reuşind plenar. Dar şi fără această campanie mediatică ameţitoare, de ce ar vota grecii un plan de strângere a curelei când:

 

- atunci când în România se tăia salariul cu 25%, la ei se tăia al 13-lea şi/sau al 14-lea salariu;

- salariul entry pentru un tânăr grec în mediul privat este de aproximativ 600 de euro; dacă el se va angaja la Stat - în administraţie sau companiile controlate de guvern - va încasa încă din prima luna suma de 1200-1300 de euro. Etatismul e în floare.

 

Să discutăm puţin şi despre sporurile salariale de la Stat. Iată câteva exemple, în ordinea ciudăţeniei lor, cu numărul de beneficiari. Sursa aici:

 

- Spor pentru incalzirea motorului masinii (OTE) 690€/luna – 420 persoane

- Spor pentru spalarea mainilor (Caile Ferate Elene) 420€/luna – 1987 persoane

- Spor de ponton (Personal porturi) 840€/luna – 653 persoane

- Spor de antena (Tramvaie) 1120€/luna – 329 persoane

- Spor pentru deplasarea dosarului (Servicii de Stat) 290€/luna – 6800 persoane

- Spor de preluare - predare a autobuzului - 450€/luna – 1100 persoane

- Spor de prezentare punctuala la serviciu (un fel de RATT grecesc) 310€/luna – 1790 persoane

- Spor de buna indeplinire a cazurilor (Ministerul Justitiei) 595€/luna -  nu se stie cate persoane .

- Spor de folosire a faxului (Reteaua de Electricitate) 870€/luna – 657 persoane

- Spor anual pentru folosirea restaurantului la locul de munca (Reteaua de Resurse Naturale) 120€/luna. -  întreg personalul.

 

Trebuie să fi nebun sau responsabil ca să renunţi la toate acestea. Însă grecii nu sunt nici nebuni şi nici foarte responsabili, aşa că defaultul va fi unul complet. Dacă Syriza priveşte acest referendum - şi mai ales rezultatul său negativ - ca pe un nou instrument de negociere cu aşa-zisa troică atunci ar trebui să se fi gândit de două ori care este punctul din care nu mai este nimic de negociat. Părerea mea este că acesta a fost depăşit iar instituţiile internaţionale nu mai văd în guvernarea Tsipras un interlocutor valid.

PS: Şi grecii nu m-au contrazis, marea lor majoritate votând după cum ne aşteptam. Ce va urma? Greu de spus. Normal ar trebui să demareze totuşi nişte negocieri, deşi, în lumina caracterizărilor făcute Uniunii Europene de către Tsipras şi Varoufakis (terorişti, hoţi, etc) şi a sloganurilor antieuropene scandate e greu de pătruns care ar mai fi sensul lor. După ziua de ieri rămâne epică imaginea unor dameze care băteau cu spor din copite sirtaki pe pavajul Pieţei Syntagma. Întrebate de către o nefericită reporteriţă a BBC ce sărbatoresc acestea au răspuns lung: good life. Să fie într-un ceas bun, madamelor!