sâmbătă, 12 decembrie 2015

Duetul Ponta/Boc şi PSD

Despre Ponta s-a spus de prea multe ori că este doar o extensie băsistă în cadrul PSD. Nimic mai adevărat, Ponta era soluţia prezidenţială visată de Băsescu şi cei din jurul său. Nu a fost să fie, cineva (cel de Sus sau cei de Sus, dacă ne raportăm la Olimpul antic!) a vegheat ca lucrurile să fie altfel. PSD cu Ponta preşedinte ar fi reprezentat doar o prelungire sine die a cea ce înseamnă azi regimul băsist, format din oameni îndoielnici precum Prins Paul, Dan Andronic şi alţi corupţi destoinici. Ultima săgeată băsisto-pontistă din rândurile PSD a ales să-şi arate adevăratele opţiuni, alegând să atace partidul (încă) din rândurile sale. OK, sunt convins de ideea că Liviu Dragnea nu reprezintă chintesenţa ideologică social-democrată însă în acest moment el reprezintă singura soluţie logică pentru o conducere legitimă.
 
Dl.Sturzu şi compania  face mare caz de dosarul penal al lui Liviu Dragnea în condiţiile în care singura acuză luată în considerare împotriva preşedintelui PSD este aceea că a organizat prea bine un proces electoral în condiţiile de atunci. Să fim serioşi, PDL - ul d-lui Băsescu a câştigat alegeri făcând aceleaşi lucruri de care este acuzat azi Dragnea! Nu-l văd însă pe dl. Blaga pus sub acuzare, nici măcar pe dl. Flutur! Ţine probabil de doza aceea de subiectivism care caracterizează justiţia românească. Dl. Dragnea a jucat după nişte reguli caduce probabil în acest moment, dar acesta nu este un motiv de blam. Cel puţin nu din tabăra d-lui Ponta, cel care a reuşit să facă din cameleonismul şi prostituţia politică un mod de a avansa în carieră.
 
Am văzut azi un gurist ajuns şef al organizaţiei de tineret a PSD graţie relaţiei de vasalitate cu Victor Ponta, inspirat din criptocomunismul de sorgine iliesciană, care atacă un lider legitim al celui mai mare partid politic din România, doar pentru a crea o falie între organizaţia de tineret şi restul partidului. Ori în acest moment PSD are mare nevoie de unitate! Este momentul cel mai greu pentru un partid, acela în care a pierdut guvernarea pseudo-exclusivă. Şi nu a pierdut-o din cauza lui Dragnea ci din cauza predispoziţiei pentru foloase necuvenite a lui Victor Ponta. Iar pentru aceasta nu poate fi acuzat actualul preşedinte legitim al PSD.
 
Din punctul de vedere al unui neutru politic, doritor de echilibru în politica românească, mi se pare ciudată această ieşire a fostului lider al organizaţiei de tineret a PSD. Nu pot să reţin decât ideea expusă de noul lider al TSD, Gabriel Petrea, conform căreia îi pare rău de faptul ca i-a acordat lui Sturzu sprijin pentru a deveni deputat.
 
PS: Ce ziceţi de fotografia de mai sus, cu cei doi copii politici ai lui Traian Băsescu? Boc şi Ponta, aceşti les enfants terribles ai ultimilor şase ani de băsism? Merită?