Trenul socialismului – cu abur, pentru că suntem la începutul secolului XX – înaintează vijelios prin taigaua siberiană. E iarnă, e frig și noapte, iar trenul e plin de oameni entuziasmați de zorile unei noi societăți, mai bune. La conducere, V.I. Ulianov – Lenin.
După un timp, mecanicul de locomotivă vine la Lenin în cabină și-l anunță, încurcat, că au rămas fără cărbuni. Fără să se impacienteze, acesta din urmă zice:
- Ardeți tot ce găsiți combustibil vagoane: uși, podele, tocuri, banchete…
Oamenii execută ordinul, în consecință trenul mai înaintează câteva zeci de kilometri, până rămâne iar fără combustibil. De data asta, după ce meditează un pic în compartimentul său confortabil, Lenin replică:
- Am găsit soluția! Demontați și ardeți traversele căii ferate pe care am venit. Oricum nu ne vom mai întoarce niciodată de unde am plecat.
Oamenii, obosiți și tremurând de frig, se conformează. Prin viscol, adună toate traversele și umplu vagonul de lângă locomotivă cu ele. Trenul pornește iar duduind și mai merge încă un timp…până se oprește, de data asta definitiv.
Nedumeriți, călătorii, în frunte cu mecanicul, vin la Lenin
- Ne-am oprit iar. Și am ars tot…
- Nu se poate! Trebuie să mai fi rămas ceva de ars!
- Nu, nu mai e nimic…
- Tovarăși, știu! Asta e singura variantă rămasă! Haideți, puneți umărul cu toții…vom împinge trenul cu brațele spre izbânda finală!
- Nu, nu, strigă oamenii epuizați și înghețați. Nu mai putem!
Lenin se încruntă la auzul răspunsului, se gândește puțin, apoi zice:
- Bine, atunci am ajuns.
sursa: http://camilstoenescu.blogspot.ro/
