duminică, 1 iunie 2014

Cartea de vizita la români. Cazul politicienilor

 
Rafinatul cunoscator al dedesupturilor politicii românesti din prima jumatate a secolului XX , Constantin Argetoianu, remarca in amintirile sale apetenta politicianului mioritic pentru noi funcții de CV, demne de a fi trecute pe cartea de vizită. Nu conta efemeritatea demnitații indeplinite, nu conta rezultatele îndoielnice obținute ci doar acea nouă mențiune pe cartonul visit-cardului  - fost prim-ministru, fost ministru, fost prefect, etc.
Amintește Argetoianu de cazul prințului Barbu Știrbey, cel care iși dorea cu ardoare sa ajunga si el prim-ministru, sa isi treaca pe cartea de vizita si aceasta functie, una maxima de obtinut intr-o monarhie. Astefel, la sugestia regelui neincoronat Ionel Bratianu, la 4 iunie 1927 Stirbey este numit premier de catre Regele Ferdinand. Mandatul sau a durat doar doua saptamani, pana la 20 iunie, cand Bratianu a ordonat ministrilor liberali sa demisioneze, provocand caderea cabinetului printului Stirbey. Din păcate acest blestem pare a se perpetua în societatea noastră, perioada post-decembristă neînsemnând altceva decât o veritabilă resurecție a personajelor lui Caragiale.
 
In perioada ultimei suspendarii a presedintelui Traian Basescu din vara anului 2012, una dintre principalele griji ale interimarului Crin Antonescu a fost si aceea de a-si confectiona cat mai multe carti de vizita cu functia prezidentiala la purtator. Ad-interim, dar presedinte totusi! La randul sau Catalin Predoiu, ministru al Justitiei in ultimul cabinet Boc, a indeplinit si interimatul pana la trecerea prin parlament a guvernului MRU. Una dintre prioritatile  lui Predoiu - conform "pocaitului" Cristian Sima - a fost aceea de a-si reface stocul de carti de vizita, de data aceasta cu specificatia "prim-ministru". 
 
"Dupa ce a parasit ministerul Justitiei pe cartea de vizita a lui Predoiu scria ex-prim ministru, ex-ministru de Externe, ex-ministrul Justitiei, arata infiorator. Cum i-am dat in folosinta birourile de la wbs, comandase si o placuta cu aceaste inscriptii.”. Ce am mai putea adauga?
 
 Nu stim cu exactitate ce a facut Mircea Geoana in saptamana premergatoare turului al doilea al alegerilor prezidentiale din 2009 - pe langa vizita la SOV - dar cu siguranta ca a existat o tipografie care a primit o comanda de carti de vizita cu specificatia "Mircea Geoana - president of Romania".
 
Desigur, acest tip de comportament poate fi relativ usor psihanalizabil desi Freud avertiza asupra relativismului pe care il comporta focusarea pe subiecti - personalitati politice in viata. Totusi, nu poti sa nu ridici semne de intrebare atunci cand observi ca functia politica  - cea care ar trebui sa fie mijlocul prin care sa-ti impui viziunea pentru o lume mai buna - devine scopul in sine.