miercuri, 3 septembrie 2014

Prezidenţiabilii. În aşteptarea candidatului Dreptei

Punkerii târzii din grupul american Green Day au o melodie intitulată Wake Me up when September ends. Care este legatura acesteia cu titlul acestei postări? Păi are, deoarece eu cred că lucrurile nu sunt deloc clare pe partea dreaptă a spectrului politic românesc. Si mai cred că până la finalul lunii în curs vom avea parte de o limpezire necesară în cea ce priveşte numele principalului concurent al premierului Victor Ponta. Candidatul oficial al ACL, dl. Klaus Iohannis, nu prea are anvergura si prezenta necesară înfrângerii maşinăriei electorale a PSD. Discursul său public de până acum - insipid, incolor şi inodor - este de natură de a adormi până şi bruma de combativitate care mai există în randurile membrilor si simpatizanţilor PNL şi PDL.

Ca să învingi într-o înfruntare politică asimetrică (să fim cinstiţi, nu există în România un partid politic mai bine structurat decat PSD) trebuie să ajungi ca în momentele decisive să fi in stare să iţi urăşti adversarul. Lui Traian Băsescu i se pot reproşa multe, nu sunt un fan al domniei-sale, însă trebuie recunoscut faptul ca el a fost primul care a înţeles această necesitate. În campania electorala din anul 2004 acesta a dus un veritabil război de guerillă împotriva celui creditat cu cele mai multe şanse de a deveni preşedintele României, Adrian Năstase. Şi aceasta era singura lui şansă, singurul glonţ pe care îl avea pe ţeavă. Şi a reuşit printr-o persuasiune teribilă. Ca şi o informaţie de culoare, cei doi împarţeau locuinţe de serviciu in aceeaşi cladire! Pentru un animal politic rasat precum Traian Băsescu acest amănunt nu a contat deloc. Tiparul acesta este singurul valabil în orice bătălie politică asimetrică, adică atunci când te lupţi cu cineva care în mod evident îţi este superior în mijloace de convingere şi expunere publică. Românii cer ca în campaniile electorale să curgă sânge, desigur, la modul figurativ. Şi nu doar românii! Este perioada în care candidaţii sunt dezbrăcaţi de toate secretele, sunt etalaţi toţi scheleţi din dulap. Iar toate acestea sunt permise pentru că electoratul apreciază aceste frecuşuri. În Statele Unite este un adevărat show atunci când au loc diferite campanii electorale.
 
Deşi unii sunt tentaţi să afirme similaritatea contextului din 2004 cu cel trăit în aceste luni din 2014, situaţiile nu sunt deloc asemănătoare.  Acum zece ani puteam discuta de un partid hegemonic, care deţinea atât puterea legislativă cât şi pe cea executivă, acum autoritatea este disipată intre palatele Cotroceni (titular Traian Basescu) si Victoria (Victor Ponta). Deja tabloul este unul diferit, în sensul în care însuşi actualul premier si candidat prezidenţial se poate prezenta ca victimă a dictaturii basesciene. În acelaşi timp, dacă Victor Ponta îşi poate permite un discurs electoral moderat (este usor de la inaltimea celor 40% oferite de partid!), Iohannis ar trebui sa fie mult mai combativ deoarece el se gaseste in situatia de a recupera procente si de ai convinge pe cei cu optiuni politice de centru sa iasa la vot si sa il aleaga.
 
Ori putem constata ca in cele mai multe momente din aceasta precampanie, PSD si asociatii sai (nu neaparat Victor Ponta personal) sunt cei care dicteaza temele politice de interes. Iohannis a fost fortat la o continua defensiva in aceste zile, nearatand deloc macar o minima capacitate de a raspunde cu aceeasi moneda fata de acuzatorii de serviciu. L-am vazut pe candidatul ACL gresind (oare stie realmente ce inseamna cuvantul politruc?), pus in dificultate chiar si atunci cand ar fi trebuit sa puncteze. In sensul acesta a se vedea mitingul organizat de opozitie in Bucuresti, impotriva ordonantei care statueaza traseismul politic, unde - in termeni fotbalistici - Iohannis a ratat cu poarta goala. Totuşi, nu este mai puţin adevărat faptul ca principalul favorit Victor Ponta are el însuşi probleme cu porumbeii pe care îi sloboade pe gură. Ce o fi vrut să spună prin faptul că înaintea primului tur de scrutin nu se va angaja în dezbateri ci va sta în casă mancand popcorn si bând cola? Oare partidul este dator să îl treacă pârleazul în turul doi? De ce?
 
Ingrijorator pentru ACL ar trebui sa fie si modul in care s-au impartit televiziunile in vederea campaniei electorale care va incepe oficial luna viitoare. Astfel, avem RTV cu Ponta, TVR baga vartos Ponta la buletinele de stiri,  Antena 3 Ponta, in pofida micilor defulari ale lui Radu Tudor si Mircea Badea, Realitatea TV merge cu Elena Udrea,  B1 Tv cu Udrea, de acolo pica banul.  Prima TV și ProTv inca mentin suspansul in privinta viitoarei orientari. Asa ca, chiar daca ai avea ceva de spus, nu prea te baga nimeni in seama. Si aici avem deja un meci pierdut din start pentru ca audiovizualul are un rol decisiv in formarea opiniilor celor interesati inca de politica si alegeri. Îi va fi foarte dificil lui Klaus Iohannis să-şi schimbe modul în care înţelege actualmente să îşi joace cartea de prezidenţiabil, şi aici el îşi va da examenul suprem pentru a deveni un om politic major.
 
Cu toti banii pompati in campania sa, Elena Udrea nu poate fi considerata un candidat valabil pentru Cotroceni. Romanii au inca proaspat in memorie mandatul sau de ministru, cand presa vuia de banii sifonati prin ministerul condus de d-na Udrea. Paradoxal, rolul de pitbull anti-PSD ii vine ca o manusa celeilalte doamne care candideaza la presedintia Romaniei, Monica Macovei. Inflexibila, dura, cu o anumita imagine in spate, Macovei reprezinta o candidata scapata de sub control. De ce afirm asta? Pentru ca anumite cercuri din ACL a incurajat-o sa ia decizia de candida ca independenta, in ideea in care aceasta ar rupe din electoratul fidel al lui Traian Basescu. Si chiar asa se va intampla. Doar ca sunt procente importante care s-ar putea dovedi esentiale in lupta pentru acederea in turul al doilea de scrutin.
Deci ce va fi? Sa asteptam finalul lunii septembrie. Wake Me up when September ends...
sursa foto:www.adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu