luni, 4 ianuarie 2016

Un an de iohanism. Sec şi rece

Nu am pretenţia de a epuiza aici tratarea primului an de mandat prezidenţial al d-lui Klaus Iohannis. Dimpotrivă, dacă veţi avea curiozitatea de a citi tot ce este scris mai jos, nu o să găsiţi altceva decât o înşiruire rece şi poate un pic prea seacă despre ceea ce a însemnat primul an de regim Iohannis. Realitatea este că personajul este unul total contraindicat romanţărilor pretenţioase. Idealizarea comportamentului prezidenţial al acestuia (de întâlnit în ultimul timp mai ales în rândurile acelora care miros un cuplaj de două mandate legate) este unul de natură a hrăni autosuficienţa pe care oricum o afişează deja actualul preşedinte. În acelaşi timp trebuie să o spunem foarte clar, nu se poate emite o judecată definitivă asupra unui mandat (prezidenţial, parlamentar, de primar, etc) decât după momentul în care acesta s-a încheiat. Există persoane care intră mai greu în hainele aferente funcţiei nou-dobândite.  Dar haideţi să vedem faptele.
 
1. Iohannis vorbeşte puţin şi nu intră în contre directe cu alte personaje din mediul politic actual. Aşa este, pentru unii pare reconfortantă ideea de a avea în fruntea Statului un domn care preferă o tăcere pretenţioasă în defavoarea unei vitalităţi verbale debordante. Domnul Iohannis este un Băsescu privit în oglindă. Ori majoritatea românilor sunt încă obosiţi  în urma celor două mandate prezidenţiale extrem de dinamice (nu ştiu cât de eficiente, dar dinamismul nu a lipsit! ) ale predecesorului său.

2. Iohannis a obţinut în primul an de mandat prea multe dacă raportăm reuşitele la eforturile depuse în favoarea câştigării acestora. Preşedintele şi-a impus oamenii atât la conducerea SIE cât şi a SRI. Cele două persoane, MR Ungureanu şi Eduard Hellvig, provin din zona PNL, fapt care încalcă cutuma stabilită de dl. Băsescu, anume ca şefii de servicii să provină din rândurile partidului opus celui care a dat preşedintele.

3. Iohannis lasă impresia existenţei unor obligaţii personale ale sale faţă de interese economice străine. Cazul exploatării sălbatice a lemnului din pădurile României şi a peripeţiilor Codului Silvic este doar un exemplu.

4. Iohannis a lăsat iniţial impresia că nu este imun vizavi de nemulţumirile românilor referitoare la apariţia unei noi clase de privilegiaţi, cu trimitere la situaţia parlamentarilor. Ori dl.preşedinte a promulgat fără regrete publice legea pensiilor speciale ale aleşilor neamului.

5. Iohannis a fost ales preşedinte şi în ideea - indusă cu măiestrie în mintea românilor - că un preşedinte etnic german ar putea debloca procesul de aderare la spaţiul Schengen. Ori în acest an de mandat nu s-a întâmplat nimic în acest sens, miza reală nefiind securizarea frontierelor externe ale spaţiului comun ci prezenţa pe teritoriul ţării noastre a portului maritim Constanţa, care poate deveni oricând o concurenţă foarte serioasă pentru Rotterdam în cea ce priveşte accesul pe piaţa europeană a mărfurilor din Extremul Orient. De fapt opoziţia cea mai fermă faţă de intrarea României o constatăm ca venind din partea Olandei.

Cam aceasta este povestea primului an de mandat al celui ajuns în cea mai înaltă funcţie din Stat datorită lenei proverbiale a unui alt personaj celebru, singurul poate care a refuzat (conştient sau nu!) preşedinţia datorită comodităţii. Parcă-l şi văd pe Crin chemându-l la el pe Iohannis şi zicându-i: Vezi bă Klause ogorul ăsta? L-am semănat eu, noi cei de la PNL, alături de foştii amici din PSD. E gata bă, toate sunt coapte...M-am gândit să recoltezi tu ce este aici. Poate reuşeşti să faci şi export cu producţia, ar fi mai rentabil. Că mie mi-e aşa de somn...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu